Territorial jurisdiction for co-participation in pension tax dispute

Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă sub nr. x/2024, la data de 30.01.2024, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K., în contradictoriu cu pârâţii Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, Casa Judeţeană de Pensii Ilfov, Casa Judeţeană de Pensii Prahova, Casa Naţională de Pensii Publice, Ministerul Finanţelor şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat instanţei:

1. Să oblige pârâtele de rândul 1 şi 4, respectiv Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti şi Casa Naţională de Pensii Publice, la restituirea sumelor reţinute din pensiile reclamanţilor B., C., E., F., H., J., K. începând cu luna ianuarie 2024, reţineri efectuate în aplicarea diferenţei dintre cota de impozit progresiv, calculată în baza art. 101 Codul fiscal, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 282/2023 şi cota de impozit prevăzută de art. 64 din Codul fiscal, cu aplicarea actualizării cu rata inflaţiei şi a dobânzilor legale penalizatoare, începând cu prima reţinere şi până la executarea integrală a obligaţiei principale (art. 1 alin. (3) din 06 nr. 13/2011, art. 1531, art. 1535 C. civ.);

2. Să oblige pârâtele de rândul 3 şi 4, respectiv Casa Judeţeană de Pensii Prahova şi Casa Naţională de Pensii Publice, la restituirea sumelor reţinute din pensiile reclamanţilor A., D., G. începând cu luna ianuarie 2024, reţineri efectuate în aplicarea diferenţei dintre cota de impozit progresiv, calculată în baza art. 101 Codul fiscal, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 282/2023 şi cota de impozit prevăzută de art. 64 din Codul fiscal, cu aplicarea actualizării cu rata inflaţiei şl a dobânzilor legale penalizatoare, începând cu prima reţinere şi până la executarea integrală a obligaţiei principale (art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, art. 1531, art. 1535 C. civ.);

3. Să oblige pârâtele de rândul 2 şi 4, respectiv Casa Judeţeană de Pensii Ilfov şi Casa Naţională de Pensii Publice, la restituirea sumelor reţinute din pensia reclamantei I. începând cu luna ianuarie 2024, reţineri efectuate în aplicarea diferenţei dintre cota de impozit progresiv, calculată în baza art. 101 Codul fiscal, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 282/2023 şi cota de impozit prevăzută de art. 64 din Codul fiscal, cu aplicarea actualizării cu rata inflaţiei şl a dobânzilor legale penalizatoare, începând cu prima reţinere şi până la executarea integrală a obligaţiei principale (art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, art. 1531, art. 1535 C. civ.);

4. Să oblige pârâtul de rândul 5 - Ministerul Finanţelor, să asigure fondurile necesare în vederea restituirii sumelor cuvenite reclamanţilor, aşa cum au fost ele solicitate la punctul 1;

La termenul din data de 21.11.2024, Tribunalul Prahova a disjuns cererea formulată de reclamanţii A., D. şi G. şi a dispus formarea unui nou dosar.

De asemenea, a disjuns cererea formulată de reclamanta I. şi a dispus formarea unui nou dosar, constatând faptul că, în prezentul dosar, au rămas reclamanţii B., C., E., F., H., J. şi K., în contradictoriu cu pârâţii Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, Casa Naţională de Pensii Publice, Ministerul Finanţelor şi Consiliul National Pentru Combaterea Discriminării.

Prin sentinţa civilă nr. 1401/21.11.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, având ca obiect "obligaţia de a face", formulată de reclamanţii B., C., E., F., H., K. în contradictoriu cu pârâţii Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, Casa Naţională de Pensii Publice, Ministerul Finanţelor şi Consiliul National Pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, a evocat art. 154 din Legea nr. 263/2010 şi a constatat necompetenţa sa teritorială exclusivă în soluţionarea prezentei cauze, în raport de faptul că reclamanţii au domiciliul în Bucureşti, aflându-se astfel în circumscripţia teritorială a Tribunalului Bucureşti.

Ca urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 14.01.2025, sub acelaşi număr.

Prin sentinţa civilă nr. 4263 din 29.05.2025, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, a evocat dispoziţiile art. 59 C. proc. civ. şi a reţinut că, în cauză, între drepturile pretinse de reclamanţi prin aceeaşi cerere de chemare în judecată există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, singurul motiv pentru care s-a dispus disjungerea cauzei fiind reprezentat de domiciliul acestora, reclamanţii care au domiciliul în circumscripţia Tribunalului Prahova fiind menţinuţi în coparticipare procesuală activă.

În aceste condiţii, a constatat că în privinţa cererii formulate de reclamanţii din prezenta cauză, a operat prorogarea legală de competenţă în favoarea Tribunalului Prahova, ca efect al formulării acţiunii introductive împreună cu reclamanţii al căror domiciliu se află în circumscripţia Tribunalului Prahova.

Prin urmare, a apreciat că, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Prahova, în circumscripţia căreia reclamanţii menţinuţi în cauză îşi au domiciliul, alegerea instanţei aparţinând, într-o atare ipoteză, reclamanţilor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 01.08.2025.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Prahova şi Tribunalul Bucureşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă la data de 30.01.2024, mai mulţi reclamanţi, printre care şi B., C., E., F., H., J. şi K. au învestit instanţa de judecată cu soluţionarea unui litigiu de muncă, în contradictoriu cu pârâţii Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, Casa Naţională de Pensii Publice, Ministerul Finanţelor şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Prin sentinţa civilă nr. 1401 din 21.11.2024, Tribunalul Prahova a disjuns cererea formulată de reclamanţii A., D. şi G., precum şi cea formulată de reclamanta I. şi a dispus formarea a două noi dosare.

De asemenea, în raport de domiciliile reclamanţilor B., C., E., F., H., J. şi K. a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, dacă sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Totodată, conform art. 154 din Legea nr. 263/2010 "cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul".

Pornind de la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că o parte din reclamanţii care au învestit instanţa cu soluţionarea conflictului de muncă aveau domiciliul în circumscripţia Tribunalului Prahova. În privinţa acestor reclamanţi, urmare a disjungerii cererii lor, Tribunalul Prahova a reţinut că este competent teritorial să soluţioneze cauza.

Potrivit art. 59 C. proc. civ., "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

În aplicarea acestui text de lege, Înalta Curte reţine că între drepturile pretinse de reclamanţi prin aceeaşi cerere de chemare în judecată există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active.

Condiţia ca dreptul ori obligaţia comună deduse judecăţii să izvorască din aceeaşi cauză ori ca între ele să existe o strânsă legătură este îndeplinită în litigiu, întrucât el vizează obţinerea unor pretenţii băneşti, pretinse ca urmare a unor reţineri efectuate în aplicarea diferenţei dintre cota de impozit progresiv, calculată în baza art. 101 Codul fiscal, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 282/2023 şi cota de impozit prevăzută de art. 64 din Codul fiscal, cu aplicarea actualizării cu rata inflaţiei şi a dobânzilor legale penalizatoare, începând cu prima reţinere şi până la executarea integrală a obligaţiei principale (art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, art. 1531, art. 1535 C. civ.).

Or, coparticiparea procesuală activă atrage prorogarea legală de competenţă în privinţa reclamanţilor care nu au domiciliul sau locul de muncă în raza tribunalului sesizat iniţial, în temeiul art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

De aceea, subliniind că Tribunalul Prahova şi-a reţinut competenţa în judecarea cererilor disjunse din prezenta cauză, dar şi că în litigiu se verifică premisa coparticipării procesuale active, Înalta Curte conchide că prorogarea de competenţă a operat în favoarea amintitei instanţe şi pentru reclamanţii din prezentul dosar.

Concluzia enunţată valorifică împrejurarea că prorogarea legală de competenţă operează de la momentul sesizării instanţei cu acţiunea introductivă comună, astfel încât, fiind o măsură procesuală menită pentru buna administrare a justiţiei, disjungerea nu poate determina necompetenţa instanţei iniţial învestite, iar cauza disjunsă rămâne în competenţa acesteia, legal învestită atât material, cât şi teritorial.

În raport cu considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2025.