Negative conflict of jurisdiction resolved in favor of Tribunal of Bihor for judge's salary recalculation claim

Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă, la 03.01.2024 sub dosar nr. x/2024, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Timiş, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând să se dispună recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 01.01.2021, şi până la data de 04.05.2022, raportat la perioada în care reclamanta a avut calitatea de judecător stagiar în cadrul Judecătoriei Făget, recalcularea indemnizaţiilor de încadrare conform Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 01.01.2021 şi până la data de 04.05.2022, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariate în raport de indemnizaţiile procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006), recalcularea indemnizaţiei de instalare în raport de indemnizaţia de încadrare brută lunară determinată în raport de valoarea determinată la pct. 1 şi 2, precum şi plata diferenţei dintre această sumă şi cea efectiv achitată cu titlul de indemnizaţie de instalare şi plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a drepturilor, a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţită şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plata până la data plăţii efective, pentru toate sumele datorate.

Prin sentinţa civilă nr. 1127/20.11.2024, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bihor şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Vrancea.

Cu privire la excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, prima instanţă de conflict a evocat dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii, precizând că în raport cu domiciliul reclamantei - Odobeşti, judeţul Vrancea şi cu locul de muncă al acesteia - Judecătoria Timişoara, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ.

În acest sens, s-a reţinut că Tribunalul Vrancea este competent în raport cu domiciliul reclamantei, aceasta nedesfăşurându-şi activitatea la această instanţa sau la o instanţă inferioară.

La data de 30.12.2024 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia I civilă sub dosar nr. x/2024.

Prin sentinţa civilă nr. 43/06.02.2025, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Vrancea, invocată de instanţă din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Timiş.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că potrivit art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar conform art. 127 alin. (3) din C. proc. civ., "Dispoziţiile alin. (1) (...) se aplică în mod corespunzător şi în cazul grefierilor, (. . . . . . . . . .).", tribunalul reţinând că norma de competenţă este de ordine publică, de strictă interpretare şi limitată aplicare, ea putând fi invocată şi din oficiu de către instanţă până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, iar nu de ordine privată.

Din analiza acestor dispoziţii legale, instanţa a reţinut că unui judecător care are calitatea de reclamant îi este interzis să se judece la instanţa la care îşi desfăşoară activitatea profesională, şi are obligaţia să-şi aleagă instanţa, cu menţiunea că doar alegerea, respectiv individualizarea instanţei la care să se judece, este facultativă.

Revenind la obiectul cererii de chemare în judecată, tribunalul a mai reţinut că dreptul comun în materie este cel dat de prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit căruia "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform C. proc. civ..", text legal care se interpretează în sensul că cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă (indiferent dacă sunt individuale sau colective) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

În speţă, analizând procesul-verbal de verificare în D.P.A.B.D. aflat la dosarul Tribunalului Vrancea, instanţa a reţinut că reclamanta are reşedinţa legal stabilită în mun. Timişoara, str. x, jud. Timiş,

Prin urmare, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. motivat de împrejurarea că reclamanta îşi desfăşoară activitatea în cadrul Judecătoriei Timişoara, instanţă inferioară Tribunalul Timiş, ci dispoziţiile art. 269 alin. (2) C.Muncii, instanţa competentă fiind tribunalul unde îşi are reşedinţa legală reclamanta, adică Tribunalul Timiş, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea acestei instanţe.

La data de 11.03.2025 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă sub dosar nr. x/2024.

Prin sentinţa civilă nr. 867/19.06.2025, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Timiş şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bihor.

În acest sens, s-a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 269 Codul muncii, perspectivă în care s-a avut în vedere că la data introducerii acţiunii, 03.01.2024, reclamanta A. a avut domiciliul în municipiul Focşani, judeţul Vrancea, iar reşedinţa şi locul de muncă al acesteia se aflau în localitatea Timişoara, judeţul Timiş.

Întrucât reclamanta a chemat în judecată în calitate de pârâţi Tribunalul Timiş (instanţa competentă să soluţioneze cauza raportat la reşedinţa şi locul de muncă al reclamantei, conform art. 269 Codul muncii), precum şi Curtea de Apel Timişoara (instanţa superioară instanţei competente), aceasta şi-a exercitat dreptul prevăzut la art. 127 alin. (2) raportat la alin. (21) C. proc. civ. şi a sesizat Tribunalul Bihor cu soluţionarea prezentei cauze, instanţă de acelaşi grad aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 127 alin. (2)-(21) C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Tribunalului Timiş, a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bihor şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia, suspendând totodată judecata cauzei până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 14.07.2025.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele trei instanţe - Tribunalul Bihor, Tribunalul Vrancea şi Tribunalul Timiş - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că, prin cererea formulată, reclamanta, judecător la Judecătoria Timişoara, a învestit Tribunalul Bihor cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, printre pârâţi fiind şi Tribunalul Timiş.

Regula de drept comun în jurisdicţia muncii - art. 269 alin. (2) din Codul Muncii - atribuie asemenea litigii în competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul reclamantului, care, în speţă, ar fi Tribunalul Vrancea (instanţă de domiciliu) sau Tribunalul Timiş (instanţă de reşedinţă).

Însă, pentru situaţia particulară a unor litigii iniţiate de sau în contradictoriu cu un judecător, procuror, grefier sau o instanţă de judecată, legiuitorul a stabilit, la art. 127 C. proc. civ., reguli de competenţă speciale.

Astfel, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data iniţierii procesului, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

De asemenea, alin. (21) prevede că dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Având în vedere că reclamanta are domiciliul în Vrancea, iar reşedinţa şi locul de muncă (Judecătoria Timişoara) în Timişoara, în conformitate cu textele de lege mai sus amintite, Tribunalul Vrancea şi Tribunalul Timiş apar ca fiind instanţe competente atât din punct de vedere material, cât şi teritorial.

Cu toate acestea, dată fiind calitatea părţilor, în analiza competenţei instanţei judecătoreşti la care trebuie introdusă cererea, nu sunt incidente dispoziţiile de drept comun, ci prevederile art. 127 alin. (1)-(2) şi alin. (21) din C. proc. civ.

Însă, dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretate în lumina deciziei Curţii Constituţionale nr. 290/2018, care, de altfel, a şi fost valorificată prin modificarea adusă art. 127 din Cod de Legea nr. 310/2018, motiv pentru care, analiza competenţei instanţei judecătoreşti la care trebuie introdusă cererea, în cazul în care calitatea de reclamant o are un judecător, trebuie să aibă în vedere nu numai ipoteza în care cauza este de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea, ci şi ipoteza în care competenţa aparţine unei instanţe inferioare acesteia, dată fiind posibilitatea exercitării căilor de atac.

Prin urmare, întrucât reclamanta are calitatea de judecător de judecătorie, iar cererea de chemare în judecată formulată de aceasta nu este de competenţa judecătoriei, competenţa teritorială nu poate fi determinată în condiţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ.

În schimb, având în vedere că, în cauză, cererea a fost introdusă împotriva instanţei căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii (Tribunalul Timiş), sunt incidente dispoziţiile referitoare la competenţa facultativă prevăzută de textul art. 127 alin. (2) raportat la art. 127 alin. (21) din C. proc. civ., care vizează şi ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Aşadar, în cazul în care instanţa competentă are calitatea de pârât, se instituie o competenţă alternativă, fie în favoarea acesteia, fie în favoarea unei alte instanţe egale în grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate.

Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, potrivit art. 116 C. proc. civ.

Astfel, instanţa supremă constată că Tribunalul Bihor - una dintre cele trei instanţe aflate în conflict şi, totodată, instanţă către care a înţeles să se îndrepte titulara acţiunii - este una dintre instanţele judecătoreşti competente alternativ, potrivit legii, fiind o instanţă de acelaşi grad cu Tribunalul Timiş (instanţa competentă, potrivit legii, de la reşedinţa reclamantei), aflată în circumscripţia unei curţi de apel (Curtea de Apel Oradea) învecinate cu curtea de apel (Timişoara) în a cărei circumscripţie se află instanţa competentă, potrivit legii (Tribunalul Timiş).

În ceea ce priveşte Tribunalul Vrancea, faţă de dispoziţiile anterior evocate, lipsa de vecinătate între Curtea de Apel Galaţi (în circumscripţia căreia se află această instanţă) şi Curtea de Apel Timişoara (în circumscripţia căreia se află instanţa competentă potrivit legii), exclude de la competenţa alternativă această instanţă.

Prin urmare, dând eficienţă dispoziţiilor art. 127 alin. (21) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) din acelaşi Cod, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2025.