Territorial competence of tribunal sued as defendant under employee pension certificate claim: exclusive plaintiff option under Art. 127(21) CPC precludes declination to alternative competent forum.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative competence conflict by determining that the Tribunal of Argeş had exclusive territorial jurisdiction to adjudicate the case, thereby reversing the initial declination by the Tribunal of Argeş and rejecting the subsequent declination by the Tribunal of Dâmboviţa, which had argued the plaintiff’s choice of the defendant’s home court was valid under alternative competence rules. The dispute involved a retired court clerk suing the Tribunal of Argeş, its former employer, for the issuance of a specific certificate required for calculating a service pension. The decisive legal basis was Article 127(2) and (21) of the Code of Civil Procedure, which grants the plaintiff an exclusive right of option to file claims against a judicial body either at that body’s home court or at an equal-grade court in a neighboring appellate circumscription; the High Court held that once the plaintiff validly elected the defendant’s home court, that court’s competence was established and could not be challenged by the court itself or by an alternative competent court.
Legislator headnote
AI generatedart. 127 alin. (21) C. proc. civ, art. 130 alin. (2) C. proc. civ, art. 127 C. proc. civ, art. 116 C. proc. civ, art. 127 alin. (1) C. proc. civ, art. 127 alin. (3) C. proc. civ; Territorial competence of tribunal sued as defendant under employee pension certificate claim: exclusive plaintiff option under Art. 127(21) CPC precludes declination to alternative competent forum: Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2025
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, la data de 19.09.2024 sub numărul x/20024, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Tribunalul Argeş, admiterea cererii astfel cum a fost formulată, obligarea pârâtului să emită pe numele şi pe seama reclamantei adeverinţa-tip pentru stabilirea pensiei de serviciu, începând cu data de 02.06.2020 în care baza de calcul a pensiei de serviciu să cuprindă salariile brute lunare din ultimele 12 luni anterioare lunii în care se depune cererea realizate de reclamantă, activitatea desfăşurată de aceasta, durata activităţii, vechimea în muncă şi în specialitate, astfel cum rezultă din registru şi din dosarul profesional precum şi media sporurilor în procent avute de aceasta în ultimele 12 luni anterior eliberării din funcţie prin pensionare.
Pârâtul Tribunalul Argeş a formulat întâmpinare prin care a invocat în raport de dispoziţiile art. 127 alin. (21) C. proc. civ., raportat la art. 129 alin. (2) pct. 3 şi la art. 130 alin. (2) C. proc. civ., excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Argeş în soluţionarea dosarului nr. x/2024
Prin sentinţa civilă nr. 848/11.03.2025 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost admisă excepţia necompetentei teritoriale a Tribunalului Argeş şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut incidenţa art. 127 C. proc. civ., apreciind că norma legală conţine o derogare de la normele de competenţă, reglementând un caz de prorogare de competenţă în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi competentă, potrivit normelor de competenţă generale instituite de lege.
Ca urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la 28.04.2025, sub acelaşi număr.
Prin sentinţa civilă nr. 1217 din 16.06.2025, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia propriei sale necompetenţe teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, a evocat dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 127 alin. (21) C. proc. civ., conform cărora dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.
Aşadar, în cazul în care instanţa competentă are calitatea de pârât, se instituie o competenţă alternativă, fie în favoarea acesteia, fie în favoarea unei alte instanţe egale în grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate, reclamantul având posibilitatea să aleagă între mai multe instanţe deopotrivă competente, potrivit art. 116 C. proc. civ.
În aceste condiţii, acelaşi tribunal a reţinut că reclamantul a ales o instanţă competentă din mai multe competente alternativ, împrejurare în care această alegere nu poate fi cenzurată prin invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale.
Drept urmare, instanţa a constatat că Tribunalul Dâmboviţa nu este competent teritorial să judece prezenta cauză şi a declinat soluţionarea acesteia în favoarea Tribunalului Argeş, instanţă competentă material sesizată de reclamant.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 11.07.2025.
Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Argeş şi Tribunalul Dâmboviţa- s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
Înalta Curte reţine că, prin cererea formulată, reclamanta, grefier pensionar la data introducerii acţiunii, a învestit Tribunalul Argeş cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârât fiind Tribunalul Argeş.
Regula de drept comun în jurisdicţia muncii - art. 269 alin. (2) din Codul Muncii - atribuie asemenea litigii în competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul reclamantului, care, în speţă, ar fi Tribunalul Argeş.
Însă, pentru situaţia particulară a unor litigii iniţiate de sau în contradictoriu cu un judecător, procuror, grefier sau o instanţă de judecată, legiuitorul a stabilit, la art. 127 C. proc. civ., reguli de competenţă speciale.
Astfel, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data iniţierii procesului, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".
Aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în cazul grefierilor, potrivit normei de trimitere cuprinse în art. 127 alin. (3) C. proc. civ.
Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".
În conformitate cu art. 127 alin. (21) C. proc. civ., dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau pârât. Raportând aceste norme la speţa de faţă, Înalta Curte reţine, pe de o parte, că regulile de la art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu pot fi avute în vedere la determinarea competenţei teritoriale în cauză, întrucât calitatea reclamantei de grefier a încetat prin pensionare anterior datei înregistrării procesului pe rolul Tribunalului Argeş.
Pe de altă parte, însă, constată că în calitate de pârât, figurează o instanţă de judecată, Tribunalul Argeş, care, în acord cu prevederile art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, ar fi competentă teritorial să judece cauza în primă instanţă.
În atare condiţii, la determinarea competenţei trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 127 alin. (21) C. proc. civ., alegerea instanţei competente aparţinând titularului acţiunii, în temeiul art. 116 din acelaşi Cod.
Cu alte cuvinte, norma reglementează un drept de opţiune al părţii reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie chiar la instanţa respectivă (aplicând regula generală în materie de competenţă), fie la o altă instanţă din raza unei curţi de apel învecinate.
Reclamanta şi-a manifestat opţiunea în condiţiile art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ., în sensul învestirii Tribunalul Argeş cu soluţionarea litigiului, determinând astfel competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată.
Aşadar, dreptul de opţiune aparţine, în mod exclusiv, părţii reclamante, ceea ce înseamnă că, odată ce partea reclamantă şi-a manifestat opţiunea de a introduce acţiunea la Tribunalul Argeş, rezultă că această instanţă a devenit competentă teritorial să soluţioneze pricina, instanţa astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural, din oficiu sau la cerere, acest drept de opţiune.
Prin urmare, dând eficienţă dispoziţiilor art. 127 alin. (21) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) din acelaşi Cod, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2025.