Retired clerks’ discrimination suit over unpaid leave assigned to Alba Tribunal after negative jurisdiction conflict resolved

Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secţia I civilă, la data de 06.06.2023, sub nr. x/2023, reclamantele A., fostă angajată a Tribunalului Timiş în calitate de grefieră - personal auxiliar de specialitate, în prezent pensionară din data de 03.12.2018 şi B., în prezent pensionară din data de 01.05.2019, fostă angajată a Judecătoriei Timişoara, în calitate de grefieră - personal auxiliar de specialitate, au chemat în judecată pârâţii Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Timiş şi Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, solicitând:

1. Recunoaşterea stării de discriminare în care au fost plasate de către pârâţi, în ceea ce priveşte drepturile recunoscute prin Codul Muncii, având în vedere calitatea acestora de personal auxiliar de specialitate şi conex din cadrul familiei ocupaţionale "JUSTIŢIE" pe perioada 16.09.1996 - până la data pensionării reclamantei A. 01.12.2018 şi pe perioada 25.03.1998 - până la data pensionării reclamantei B. 01.05.2019, prin neacordarea concediului de odihnă suplimentar de 10 zile lucrătoare/an, de care beneficiază salariaţii care lucrează în condiţii grele, periculoase sau vătămătoare, prin luarea în calcul a nivelului maxim de acordare, prevăzut de legislaţia muncii aflată în vigoare;

2. Acordarea unui concediu de odihnă anual de 40 zile care să includă: 30 de zile, respectiv concediul de odihnă şi concediu suplimentar de 10 zile lucrătoare, acordat salariaţilor care lucrează în condiţii grele, periculoase sau vătămătoare, prin luarea în calcul a nivelului maxim de acordare, prevăzut de legislaţia muncii aflată în vigoare;

3. Repararea prejudiciului creat prin neacordarea acestor drepturi recunoscute prin Codul Muncii şi obligarea pârâţilor la plata către reclamante a compensaţiei în bani a concediului de odihnă suplimentar de 10 zile pe perioada 16.09.1996 - până la data pensionării reclamantei A. 01.12.2018 şi pe perioada 25.03.1998 - până la data pensionării reclamantei B. 01.05.2019, pentru fiecare an de activitate;

4. Actualizarea sumelor stabilite mai sus, cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a plăţii privind compensarea în bani a concediului de odihnă suplimentar de 10 zile lucrătoare/an, calculate începând cu data naşterii dreptului, reprezentată de data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate (datele la care s-au efectuat plăţile drepturilor salariale către reclamante) şi până la plata efectivă a sumelor cuvenite şi solicitate.

Prin sentinţa civilă nr. 1470/29.05.2024 Tribunalul Alba, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Pentru a hotărî astfel, evocând dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, tribunalul a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 C. proc. civ.

În acest sens, s-a arătat că prevederile art. 127 C. proc. civ. reglementează situaţia particulară a litigiilor în care sunt implicaţi judecători în calitate de reclamanţi sau de pârâţi, ori în care sunt implicate instanţe în calitate de reclamante sau pârâte la care aceştia îşi desfăşoară activitatea, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţilor.

S-a mai arătat că textul de lege se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor şi vizează două situaţii, respectiv când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) şi a doua, când are calitate procesuală pasivă (este pârât).

În consecinţă, în prezenta cauză, din perspectiva persoanei care are calitatea de reclamant nu sunt îndeplinite cerinţele art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., în sensul că reclamantele au avut calitatea de grefier până în momentul pensionării, la data de 03.12.2018 şi, respectiv la 01.05.2019, adică anterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, la momentul formulării cererii, reclamantele nu mai îndeplinesc cerinţa de la art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul că nu mai au calitatea de grefier, pentru a atrage aplicarea normei speciale.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Alba a declinat în favoarea Tribunalului Timiş competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantele A. şi B..

Ca urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 13.06.2024, sub acelaşi număr.

Prin sentinţa nr. 580 din 30.04.2025, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis excepţia propriei sale necompetenţe teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

Potrivit art. 269 alin. (1) şi (2) din Legea 53/2003:

"(1) Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă şi conflictele colective de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal.

(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul."

Întrucât reclamantele locuiesc în Timişoara, instanţa a reţinut că Tribunalul Timiş este competent să soluţioneze litigiul.

Pe de altă parte, instanţa a reţinut că prezenta acţiune este formulată împotriva unei instanţe de judecată, fiind de competenţa Tribunalului Timiş, instanţă inferioară pârâtei Curţii de Apel Timişoara.

Constatând incidenţa în cauză a prevederilor art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ., conform cărora în cazul cererilor introduse împotriva unei instanţe de judecată, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii, acelaşi tribunal a constatat că reclamantele au ales să sesizeze Tribunalul Alba, instanţă aflată în circumscripţia Curţii de Apel Alba - Iulia, învecinată cu pârâta Curtea de Apel Timişoara, cu respectarea prevederilor legale menţionate mai sus.

Drept urmare, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 134, art. 135 alin. (1) şi art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., instanţa a constatat că Tribunalul Timiş nu este competent teritorial să judece prezenta cauză şi a declinat soluţionarea acesteia în favoarea Tribunalului Alba.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 16.07.2025.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Alba şi Tribunalul Timiş - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că, prin cererea formulată, reclamantele, grefieri pensionari la data introducerii acţiunii, au învestit Tribunalul Alba cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârât fiind Tribunalul Timiş.

Regula de drept comun în jurisdicţia muncii - art. 269 alin. (2) din Codul Muncii - atribuie asemenea litigii în competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul reclamantului, care, în speţă, ar fi Tribunalul Timiş.

Însă, pentru situaţia particulară a unor litigii iniţiate de sau în contradictoriu cu un judecător, procuror, grefier sau o instanţă de judecată, legiuitorul a stabilit, la art. 127 C. proc. civ., reguli de competenţă speciale.

Astfel, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data iniţierii procesului, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în cazul grefierilor, potrivit normei de trimitere cuprinse în art. 127 alin. (3) C. proc. civ.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".

În conformitate cu art. 127 alin. (21) C. proc. civ., dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau pârât.

Raportând aceste norme la speţa de faţă, Înalta Curte reţine, pe de o parte, că regulile de la art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu pot fi avute în vedere la determinarea competenţei teritoriale în cauză, întrucât calitatea de grefier a reclamantelor a încetat prin pensionare anterior datei înregistrării procesului pe rolul Tribunalului Alba.

Pe de altă parte, însă, constată că în calitate de pârât, figurează o instanţă de judecată, Tribunalul Timiş, care, în acord cu prevederile art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, ar fi competentă teritorial să judece cauza în primă instanţă.

În atare condiţii, la determinarea competenţei trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ., alegerea instanţei competente aparţinând titularului acţiunii, în temeiul art. 116 din acelaşi Cod.

Astfel, instanţa supremă constată că Tribunalul Alba - una dintre cele două instanţe aflate în conflict şi, totodată, instanţa către care au înţeles să se îndrepte titularele acţiunii - este una dintre instanţele judecătoreşti competente alternativ, potrivit legii, fiind o instanţă de acelaşi grad cu Tribunalul Timiş (instanţa competentă, potrivit legii, de la domiciliul reclamantelor), aflată în circumscripţia unei curţi de apel (Curtea de Apel Alba Iulia) învecinate cu curtea de apel (Timişoara) în a cărei circumscripţie se află instanţa competentă, potrivit legii (Tribunalul Timiş), motiv pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Prin urmare, dând eficienţă dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi alin. (21) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) din acelaşi Cod, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2025.