Moral damages claim: inadmissibility of cassation appeal for reiterating merits arguments and unreviewable factual quantification of damages

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2025

Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:

Pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, la 4 ianuarie 2022, a fost înregistrată sub nr. x/2022 cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L. şi cu intervenientul forţat D., reclamanţii solicitând obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 500.000 RON, despăgubiri civile cu titlu de daune morale pentru A., în calitate de tată al victimei E., împreună cu dobânda legală de la data producerii prejudiciului, respectiv 18.07.2018, în principal, şi de la data rămânerii definitive a sentinţei ce se va pronunţa în prezenta cauză, în subsidiar; 500.000 RON despăgubiri civile, cu titlu de daune morale pentru B., în calitate de frate al victimei E., împreună cu dobânda legală de la data producerii prejudiciului, respectiv 18.07.2018, în principal, şi de la data rămânerii definitive a sentinţei ce se va pronunţa în prezenta cauză, în secundar; cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea înregistrată la 6 ianuarie 2022, pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub număr de dosar x/2022, reclamantele F. şi G., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L. şi cu intervenientul forţat D., au solicitat obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 500.000 RON, despăgubiri civile cu titlu de daune morale pentru A., în calitate de tată al victimei E., împreună cu dobânda legală de la data producerii prejudiciului, respectiv 18.07.2018, în principal, şi de la data rămânerii definitive a sentinţei ce se va pronunţa în prezenta cauză, în subsidiar; 500.000 RON despăgubiri civile, cu titlu de daune morale pentru B., în calitate de frate al victimei E., împreună cu dobânda legală de la data producerii prejudiciului, respectiv 18.07.2018, în principal, şi de la data rămânerii definitive a sentinţei ce se va pronunţa în prezenta cauză, în secundar; cu cheltuieli de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, reclamantele au arătat că în cuprinsul cererii de chemare în judecată s-a strecurat o eroare materială, şi că daunele sunt solicitate în nume propriu, în calitate de mamă şi, respectiv, de soră a victimei E..

Prin încheierea din 6 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosar nr. x/2022, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale materiale a secţiei Conflicte de Muncă şi a Asigurări Sociale a Tribunalului Dolj, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I Civile a aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă la 30 mai 2022 sub dosar nr. x/2022.

Prin încheierea din 21 noiembrie 2022, pronunţată de Tribunalului Dolj, secţia I civilă în dosar nr. x/2022, s-a constatat că pârâta C. S.R.L. este decăzută din dreptul de a mai invoca excepţia conexităţii, fiind admisă excepţia litispendenţei, invocată de aceeaşi parte, dispunându-se trimiterea dosarului primei instanţe învestite din cadrul secţiei a II-a Civile cu dosarul nr. x/2022.

Prin sentinţa nr. 117 din 18 mai 2023, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2022, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanţii F., G., A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. S.R.L. şi D..

Au fost obligaţi pârâţii, în solidar, la plata către reclamanta F. a sumei de 30.000 de RON, către reclamanta G. a sumei de 20.000 de RON, către reclamantul A. a sumei de 30.000 de RON, către reclamantul B. a sumei de 20.000 de RON, cu titlu de daune morale, la toate aceste sume urmând a se calcula dobândă legală penalizatoare de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data plăţii efective.

Prin decizia nr. 270 din 16 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamanţii B., A., F., G., de pârâta C. S.R.L. şi de intervenientul D. împotriva sentinţei nr. 117 din 18 mai 2023, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2022.

Împotriva acestei decizii, au formulat cereri de recurs intervenientul D. şi pârâta C. S.R.L.

În motivarea recursului declarat, intervenientul a arătat că, la 18 iulie 2018, a survenit decesul lui E. în incinta H., aparţinând C. S.R.L.

A mai precizat recurentul-intervenient că, în cauză, s-a deschis dosarul penal nr. x/2021, în care s-au constituit părţi civile F., G. şi I., aceasta din urmă depunând declaraţie notarială de renunţare la acţiunea civilă, iar cu privire la celelalte părţi civile constatându-se că acţiunea este tardivă.

Ulterior, au existat două dosare depuse la Tribunalul Dolj, respectiv nr. 26/63/2022, în care A. şi B. (tatăl şi fratele decedatului) au solicitat daune morale şi, respectiv, dosarul nr. x/2022, în care F. şi G. au solicitat, pentru A. şi B., daune morale.

Recurentul-intervenient susţine că s-a invocat conexitatea celor două dosare, care a fost admisă în mod greşit de către instanţă, în condiţiile în care în cele două cauze nu sunt aceleaşi părţi, reţinându-se existenţa unei erori materiale. În realitate, fiind o cerere de modificare a acţiunii iniţiale, aceasta trebuia comunicată şi pusă în discuţia părţilor.

Recurentul-intervenient concluzionează în sensul că, urmare a acestor greşeli, s-a ajuns la acordarea de despăgubiri unor persoane care nu aveau calitatea de parte în dosar.

Cu privire la prescripţia dreptului la acţiune, recurentul-intervenient susţine că instanţa de fond a interpretat greşit art. 1.394 C. civ., fiind important a se reţine că părţile au depus cerere de constituire parte civilă în dosarul penal, care a fost respinsă ca fiind tardivă, iar acestea au promovat ulterior o nouă acţiune civilă.

Recurentul-intervenient apreciază că, dacă a existat o sancţiune de respingere a laturii penale, aceştia nu mai pot beneficia de dreptul de a depune o nouă acţiune civilă în temeiul art. 1.394 C. civ., astfel că Tribunalul Dolj trebuia să constate că a intervenit prescripţia.

Mai arată recurentul-intervenient că încheierile de şedinţă nu puteau fi apelate separat şi că nu poate fi vorba despre puterea de lucru judecat a acestor încheieri şi că a declarat apel împotriva hotărârii Tribunalului Dolj.

Afirmă, de asemenea, că deşi F. şi G. au interes în cauză, acestea nu au formulat cerere în nume propriu, acţiunea fiind formulată în numele altor persoane, fără a exista dovada calităţii de reprezentant.

Mai precizează recurentul-intervenient că, odată cu apelul, a atacat toate încheierile de şedinţă, iar cadrul procesual nu a fost stabilit, în condiţiile în care reclamanţii nu au înţeles să modifice cererea.

Recurentul-intervenient susţine că apărătorul reclamanţilor nu putea schimba cadrul procesual, invocând o greşeală materială, eroarea neputând să vizeze persoane care nu au formulat niciodată pe parcursul procesului cerere de chemare în judecată.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

În susţinerea recursului declarat, pârâta, după expunerea situaţiei de fapt şi a parcursului litigios, arată că instanţa de apel, în raport de art. 476 alin. (1) şi art. 477 alin. (1) Cod procedură civilă, a reţinut că nu a formulat apel şi împotriva încheierii din 21 decembrie 2022, pronunţate în dosarul nr. x/2022, privind admiterea excepţiei de litispendenţă, şi nici împotriva încheierii din 16 ianuarie 2023, pronunţate în dosarul nr. x/2022, privind respingerea excepţiilor lipsei de interes a reclamanţilor şi a prescripţiei dreptului material la acţiune, apelul fiind formulat apel împotriva sentinţei nr. 117 din 18 mai 2023.

Ca atare, instanţa de apel a apreciat că problemele de drept dezlegate de prima instanţă prin respectivele încheieri şi criticate prin motivele de apel au intrat în puterea de lucru judecat, nemaiputând face obiectul analizei pe fond în cadrul apelurilor.

În acest sens, recurenta-pârâtă precizează că, prin motivele de apel, nu a formulat critici cu privire la soluţia dată excepţiei de litispendenţă, ci că a criticat soluţia instanţei de fond care a depăşit limitele învestirii şi a acordat în mod nelegal despăgubiri în favoarea unor persoane ce nu au calitatea de parte, prin nesocotirea dispoziţiilor legale exprese ce vizează modificarea cadrului procesual, critici ce nu au fost avute în vedere de către instanţa de apel.

Totodată, recurenta-pârâtă apreciază că instanţa de apel a dat dovadă de un formalism excesiv, în condiţiile în care, în cadrul motivelor de apel a fost indicată şi criticată în mod expres încheierea din 16 ianuarie 2023.

Ca atare, recurenta-pârâtă consideră că hotărârea atacată, respectiv încheierea din 16 ianuarie 2023, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2022, se identifică fără dubiu, vătămarea presupusă de lege fiind înlăturată, şi că instanţa de apel în mod greşit a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 476 alin. (1) şi art. 477 alin. (1) Cod procedură civilă, înţelegând să nu analizeze criticile referitoare la soluţiile dezlegate prin hotărârea respectivă, fapt ce reprezintă şi o încălcare a dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă precizează că, aşa cum a arătat deja, instanţa a interpretat eronat şi faptul că ar fi criticat soluţia privind admiterea excepţiei de litispendenţă prin încheierea din 21 ianuarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, criticile sale vizând, în realitate, faptul că instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii, principiul contradictorialităţii şi a interpretat greşit prevederile art. 204 Cod procedură civilă.

Ca atare, instanţa de apel a lăsat nemotivat acest motiv de apel, fapt pentru care înţelege să reia criticile expuse în faţa instanţei de prim control judiciar, respectiv faptul că în dosarul nr. x/2022, cererea de chemare în judecată a fost formulată de F. şi G., pentru A. şi B., acestea neurmărind să valorifice în cadrul acţiunii un drept propriu. Aceasta a fost, de altfel, raţiunea pentru care a fost admisă excepţia litispendenţei.

Or, admiţând excepţia litispendenţei invocată, Tribunalul Dolj a stabilit că în dosarele nr. x/2022 şi nr. y/2022 este vorba despre aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi, respectiv A. şi B., apărătorul din ambele cauze precizând că F. şi G. nu au calitatea de părţi.

Mai precizează recurenta-pârâtă că, faţă de solicitarea sa de rectificare a citativului, prin încheierea din 27 martie 2023, instanţa a apreciat că a fost o eroare materială şi că cererea de chemare în judecată a fost formulată şi de F. şi de G..

Ca atare, recurenta-pârâtă susţine că a fost încălcat art. 204 C. proc. civ., dar şi principiul disponibilităţii şi principiul contradictorialităţii, neputând fi vorba despre o eroare materială, în condiţiile în care a fost modificat cadrul procesual.

O altă critică vizează faptul că instanţa de apel în mod nelegal a reţinut cu privire la interesul numitelor F. şi G., în sensul că instanţa de fond a constatat în mod just calitatea acestora, întrucât încheierea din 16.01.2023 a fi dobândit autoritate de lucru judecat, chestiune în contradicţie cu realitatea faptică şi juridică, atât timp cât a înţeles să atace cu apel şi respectiva încheiere, aşa cum a arătat anterior.

În raport de dispoziţiile art. 33 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantelor F. şi G., care nu justifică un interes personal, instanţa de apel neanalizând excepţia în raport de criticile invocate.

Potrivit recurentei-pârâte, aceeaşi critică se aduce şi cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa de apel considerând că nu a formulat apel şi cu privire la încheierea din 16 ianuarie 2023.

În dezvoltarea acestei critici, recurenta-pârâtă susţine că a invocat această excepţie prin întâmpinarea formulată în cadrul dosarului nr. x/2022, deoarece fapta cauzatoare de prejudicii la care se raportează reclamanţii a avut loc la data de 18.07.2018, iar de la această dată şi până la 04.01.2022 (data formulării prezentei cereri), aceştia nu au înţeles să facă niciun demers pentru repararea prejudiciului pe care îl pretind.

Ca atare, recurenta-pârâtă susţine că termenul de prescripţie de 3 ani, prevăzut de dispoziţiile art. 2.517 C. civ. se calculează în conformitate cu prevederile art. 2.528 din acelaşi cod şi că instanţa de fond în mod nelegal a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în raport de art. 1.394 C. civ.

În dezvoltarea acestei critici, recurenta-pârâtă arată că, în mod eronat instanţa de fond a extins aplicarea prevederilor art. 1.394 C. civ. şi în ceea ce priveşte cererea de acordare a daunelor morale formulată de moştenitorii persoanei vătămate, în condiţiile în care, din interpretarea textului legal şi din interpretările existente în doctrină şi în practica judiciară, prorogarea termenului de prescripţie operează doar în ceea ce o priveşte pe persoana vătămată, nu şi în ceea ce priveşte celelalte părţi civile, ce nu au calitate în cadrul acţiunii penale.

Recurenta-pârâtă susţine că doar persoana vătămată de săvârşirea faptei penale este cea care poate exercita atât acţiunea penală, cât şi acţiunea civilă, justificându-se, astfel, prorogarea termenului de prescripţie, atât doctrina, cât şi jurisprudenţa fiind în acest sens.

Un ultim motiv de recurs vizează daunele morale, cu privire la care recurenta-pârâtă consideră, pe de o parte, că hotărârea instanţei de apel este insuficient motivată, fiind reluate considerentele primei instanţe, iar, pe de altă parte, că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi greşita aplicare a normelor de drept material aplicabile în domeniul răspunderii civile delictuale, respectiv art. 1.349, art. 1.357, art. 1.381, art. 1.386, art. 1.387 C. civ.

În acest sens, recurenta-pârâtă susţine că, deşi instanţa de fond a stabilit cuantumul daunelor morale acordate părinţilor victimei şi raportat la vârsta acestora, acesta nu poate fi considerat un criteriu ce poate fi avut în vedere. De asemenea, mai arată că instanţa de fond nu a avut în vedere susţinerile sale la stabilirea cuantumului acestor despăgubiri, făcând referire exclusiv la depoziţiile martorilor.

Recurenta-pârâtă apreciază că, promovând acţiunea la o distanţă ce depăşeşte 4 ani de la producerea evenimentului, instanţa avea obligaţia de a stabili cuantumul daunelor astfel încât acestea să nu genereze o îmbogăţire fără justă cauză.

Mai susţine recurenta-pârâtă că, nici prima instanţă, nici instanţa de apel nu a analizat apărările sale referitoare la persoanele îndreptăţite să solicite despăgubiri, indicând, în acest sens, hotărâri pe care le consideră relevante.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Cererile de recurs au fost comunicate părţilor la 20.09.2024.

La 23.09.2024, intimata F. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte la 31.10.2024, iar recurentului-intervenient la 01.11.2024.

Recurenţii nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul declarat de recurentul-intervenient, sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorii acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

În speţă, Înalta Curte constată că susţinerile pe care le-a dezvoltat recurentul-intervenient în memoriul de recurs nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs de la art. 488, acesta reiterând criticile din apel.

Susţinerile recurentului-intervenient prezentate de acesta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurentul-intervenient tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Totodată, Înalta Curte reţine că aspectele invocate de recurentul-intervenient referitoare la interesul reclamantelor F. şi G., la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi la modificarea cadrului procesual sunt, în realitate, critici ce vizează hotărârea primei instanţe, nefiind indicat niciunul din motivele de casare, în raport de decizia pronunţată de instanţa de apel.

Întrucât calea de atac a recursului vizează exclusiv decizia instanţei de apel, criticile referitoare la hotărârea primei instanţe nu pot face obiectul analizei în recurs.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele care vor fi redate în cele ce urmează.

Din perspectiva incidenţei motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, ca urmare a încălcării de către instanţa de apel a prevederilor art. 476 alin. (1) şi art. 477 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă precizează că în apel nu a criticat soluţia pronunţată cu privire la excepţia de litispendenţă, ci faptul că prima instanţă a acordat despăgubiri unor persoane care nu aveau calitatea de parte, depăşind limitele învestirii şi nesocotind dispoziţiile legale referitoare la modificarea cadrului procesual.

Potrivit recurentei-pârâte, aceste critici nu au fost analizate de către instanţa de apel, fiind incident şi motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi mai mult decât atât, Curtea de apel, dând dovadă de formalism, a reţinut că nu a criticat şi nu a indicat în mod expres încheierea din 16 ianuarie 2023.

Contrar afirmaţiilor recurentei-pârâte, Înalta Curte reţine că, la termenul de judecată din 29 februarie 2024, instanţa de apel, considerând necesară stabilirea cadrului procesual, a dispus efectuarea unei adrese către reclamanţi, prin apărătorul ales, în sensul de a preciza dacă despăgubirile solicitate de reclamantele F. şi G. sunt solicitate pentru suferinţele proprii sau pentru reclamanţii B. şi A..

A reţinut instanţa de apel că, faţă de precizarea depusă la dosar la 12 martie 2024, cadrul procesual stabilit de prima instanţă este corect, judecătorul fondului constatând că au calitatea de reclamanţi, atât A. şi B. care au formulat cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2022, cât şi F. şi G., care au formulat cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2022.

Înalta Curte va înlătura şi critica recurentei-pârâte ce vizează faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la criticile ce vizau încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 204 Cod procedură civilă, respectiv a principiului contradictorialităţii şi a disponibilităţii.

Înalta Curte reţine că asupra acestor critici instanţa de apel s-a pronunţat prin considerentele care se regăsesc la filele x din hotărârea apelată.

A mai susţinut recurenta-pârâtă că instanţa de apel a făcut o pseudomotivare asupra interesului numitelor F. şi G., respectiv că instanţa de apel nu a prezentat motivele pe care şi-a întemeiat soluţia, motivele fiind contradictorii şi străine de natura cauzei.

Contrar alegaţiilor recurentei-pârâte, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a analizat şi a reţinut, în raport de dispoziţiile art. 33 C. proc. civ., că reclamantele F. şi G. au în cauză un interes personal, legitim şi actual, demonstrând formularea cererii de chemare în judecată în nume propriu şi nu în numele altor persoane.

Faptul că instanţa de apel nu a validat opinia pârâtei nu se circumscrie unei critici de nelegalitate.

Din perspectiva excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel nu a analizat criticile sale, considerând că nu a declarat apel şi împotriva încheierii de şedinţă din 16 ianuarie 2023, motiv pentru care a înţeles să reitereze criticile dezvoltate în calea ordinară de atac.

În speţă, Înalta Curte constată că apelul exercitat de către pârâtă vizează exclusiv sentinţa nr. 117 din 18 mai 2023, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2022, astfel cum reiese din cererea de apel, prin care pârâta a solicitat schimbarea hotărârii apelate şi respingerea cererii privind acordarea daunelor morale formulată de către reclamanţi.

Astfel, cu respectarea dispoziţiilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ., care dispun în sensul că "Instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată", instanţa de apel s-a pronunţat în limitele hotărârii apelate.

Sub un ultim aspect, Înalta Curte arată că nu poate analiza criticile ce vizează cuantumul daunelor morale acordate.

Astfel, deşi recurenta-pârâtă invocă încălcarea şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1.349, art. 1.357, art. 1.381, art. 1.386, art. 1.387 C. civ., aspecte care se circumscriu motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile referitoare la cuantificarea efectivă a daunelor morale, nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate şi excedează cazurile de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 488 C. proc. civ.

Aceste critici se situează în afara competenţelor instanţei de recurs, atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare şi evaluare a probelor administrate şi la cuantificarea despăgubirilor pretinse pentru acoperirea prejudiciului creat, toate fiind elemente de apreciere, nu de legalitate.

În consecinţă, în raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul-intervenient şi va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei nr. 270 din 16 mai 2024, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-intervenient D. împotriva deciziei nr. 270 din 16 mai 2024, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2025.