Res judicata violation revision deadline: Start date from finality versus communication of judgment

Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2025

Asupra revizuirii de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la data de 11.05.2020, sub număr de dosar x/2020, reclamanta New York Time S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta A. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plată, către reclamantă a sumei de 31.140,00 euro (echivalent în RON la data plăţii) şi cheltuieli de judecată ocazionate de litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 301/01.03.2022, Judecătoria Mangalia a respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă. A admis acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 155.260 RON reprezentând contravaloarea investiţiilor efectuate în activul Cantina 1, situat în comuna Costineşti, jud. Constanţa, care a făcut obiectul contractului de asociere, şi suma de 8.287 RON cheltuieli de judecată.

Pârâta A. S.A. a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 301/01.03.2022 pronunţate de Judecătoria Mangalia.

Prin decizia civilă nr. 661/26.06.2024, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul şi a obligat apelanta să achite intimatei suma de 1.785,00 RON, cu titlul cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta A. S.A. a declarat recurs.

Prin decizia civilă nr. 20/LP din 5 martie 2025, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a respins ca nefondat recursul promovat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 661/26.06.2024 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă în dosar nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-reclamantă societatea New York Time S.R.L.; a obligat recurenta A. la plata către intimata New York Time S.R.L. a sumei de 1785 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 20/LP din 5 martie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, la 13 iunie 2025, pârâta A. S.A. a formulat cerere de revizuire şi, în subsidiar, cerere de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire.

În cuprinsul cererii de revizuire, revizuenta a formulat cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebarea preliminară referitoare la compatibilitatea momentului curgerii termenului de formulare a revizuirii pentru cazul de revizuire prevăzut la art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, conform art. 511 pct. 8 din C. proc. civ., cu principiile efectivităţii, dreptului la o cale de atac efectivă, a accesului la justiţie, astfel cum acestea sunt reglementate de dreptul Uniunii Europene (art. 19 alin. (1) din TFUE, art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), respectiv:

"Dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), ale art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 6, art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului precum şi principiul efectivităţii, astfet cum rezultă din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naţionale, precum cea prevăzută la art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. al României, care stabileşte un termen de o lună pentru formularea cererii de revizuire întemeiată pe existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive potrivnice, termen ce începe să curgă de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, fără nicio distincţie, chiar şi pentru situaţia în care partea interesată de exercitarea revizuirii nu a avut posibilitatea să ia cunoştinţă în mod efectiv de existenţa caracterului contradictoriu al hotărârilor decât din considerentele ultimei hotărâri pronunţate?"

Revizuenta a invocat motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul în care există hotărâri definitive potrivnice, de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Astfel, prin decizia civilă a cărei revizuire se solicită, se încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 319/2006 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2005.

Astfel, pe de o parte, conform hotărârii nr. 319/2006, acţiunea intimatei a fost respinsă ca inadmisibilă, cu dezlegarea că aceasta avea la dispoziţie o acţiune în realizare a pretinsului drept al intimatei (legat de presupusele investiţii pe care le-ar fi realizat la activul revizuientei conform art. 8 din contractul de asociere -Anexa 4).

Pe de altă parte, ulterior şi contrar acestei hotărâri a ÎCCJ, este pronunţată hotărârea nr. 20/2025 a Curţii de Apel Constanţa în cuprinsul căreia se reţine că "Astfel, Curtea reţine că prin Decizia nr. 319/27.01.2006 pronunţată de ÎCCJ în Dosarul nr. x/2005, pretenţiile intimatei vizând convertirea valorii investiţiilor în acţiuni - potrivit art. 8 din contractul părţilor - au fost respinse în mod irevocabil. În consecinţă, intimata nu mai avea la îndemână o acţiune în realizare întemeiată pe dispoziţiile contractuale reprezentate de art. 8".

Potrivit susţinerilor revizuentei, contradicţia dintre cele două hotărâri vizează existenţa unor acţiuni în realizare (pe tărâm contractual) pentru realizarea pretinsului său drept legat de aşa-zisele investiţii pe care le-ar fi efectuat în legătură activele care au făcut obiectul contractului de asociere dintre părţi.

Astfel, încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii ICCJ nr. 319/2006 a afectat în mod evident analiza motivului de recurs ce viza inadmisibilitatea acţiunii fundamentate pe îmbogăţire fără justă cauză care face obiectul dosarului nr. x/2020, în contextul în care prin Hotărârea ICCJ nr. 319/2006 se reţinuse anterior existenţa unor posibile acţiuni în realizare. Acţiunile în realizare respective nu au fost exercitate de intimată, a intervenit prescripţia şi faţă de această împrejurare, aceasta a formulat o acţiune fundamentată pe temeiu îmbogăţirii fără justă cauză, adică o acţiune vădit inadmisibilă.

Revizuenta a arătat că revizuirea a fost formulată în termen, prin raportare la principiul efectivităţii accesului la justiţie şi la prevederile prioritare ale art. 19 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (CARTA) şi art. 6., art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (Convenţia CEDO).

Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de exercitare al revizuirii este de o lună, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

În speţă, hotărârea nr. 20/2025 a Curţii de Apel Constanţa a rămas definitivă la data de 05.03.2025 (data pronunţării) şi a fost comunicată revizuientei la data de 14.05.2025.

Astfel, susţine că, în condiţiile în care hotărârea atacată i-a fost comunicată la data de 14.05.2025 şi doar ulterior acestei date a putut cunoaşte în concret considerentele acestei hotărâri din care rezultă că au fost nesocotite efectele lucrului judecat ale Hotărârii ICCJ nr. 319/2006, termenul de o lună pentru formularea revizuirii curge de la data comunicării hotărârii nr. 20/2025 a Curţii de Apel Constanţa (14.05.2025). Doar de la data comunicării acestei a putut formula în mod concret motivele care să fundamenteze prezenta revizuire.

Această concluzie se impune aşadar în considerarea principiului efectivităţii accesului la justiţie, dreptul la un recurs efectiv, în acord cu prevederile art. 19 alin. (1) din TUE, art. 47 din Cartă, art. 6 şi art. 13 din Convenţia CEDO, care prevalează reglementării interne (art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) în baza art. 4 din C. proc. civ., sub aspectul momentului de început al termenului de revizuire, care se consideră a curge de la comunicarea hotărârii contestate, pentru a da astfel efectivitate accesului la justiţie, prin exercitarea revizuirii în cunoştinţă de cauză. Doar termenul care începe să curgă de la data comunicării ultimei hotărâri în discuţie permite părţii interesate să îşi poată expune cererea în mod complet, informat şi cu respectarea dreptului la apărare.

În acelaşi sens, a subliniat că sunt şi concluziile prezentate în doctrina actuală relevantă, tocmai pentru a se asigura caracterul real şi efectiv al dreptului părţii interesate de a uza de această cale de atac.

Revizuenta a precizat că în susţinerea acestui punct de vedere este aplicarea prioritară a textelor legale din dreptul Uniunii Europene la care a făcut referire, în legătură cu care solicită sesizarea CJUE cu întrebarea preliminară indicată în petit, ce vizează compatibilitatea termenului de o lună de la rămânerea definitivă a hotărârii vizate de revizuire, cu principiul efectivităţii, dreptului la un recurs efectiv, accesului la justiţie.

Totodată, subliniază faptul că, în situaţia în care nu se va acorda prevalentă prevederilor dreptului Uniunii şi/sau nu se va dispune sesizarea CJUE, solicită repunerea în termenul de exercitare al căii de atac a revizuirii.

Argumentul este acela că revizuenta nu a fost în măsură să cunoască considerentele mai sus evocate din prezenta contestaţie, care devoalează faptul extrem de grav al neanalizării în mod efectiv de către cei trei judecători din recurs a considerentelor şi dispozitivului Hotărârii ICCJ nr. 319/2006, deşi au fost învestiţi în mod expres în acest sens prin motivele de recurs.

Aşadar, de vreme ce autoritatea de lucru judecat a fost ridicată de către revizuentă prin motivele de recurs, iar dispozitivul hotărârii care face obiectul revizuirii prin modul de redactare nu îngăduie revizuentei să cunoască cu suficientă certitudine dacă instanţa a soluţionat excepţia sau, dimpotrivă, a omis să se pronunţe asupra ei, fiind necesară consultarea inclusiv a considerentelor, în această ipoteză curgerea termenului de revizuire de la un moment anterior comunicării hotărârii are vocaţia de a prejudicia revizuienta, periclitând caracterul real şi efectiv al dreptului de a uza de calea de atac a revizuirii, în acord cu concluziile din articolul de doctrină la care a făcut referire.

În concluzie, revizuenta a solicitat anularea deciziei civile nr. 20/LP din 5 martie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, în dosarul nr. x/2020 şi trimiterea cauzei spre rejudecarea recursului.

Intimata NEW YORK TIME S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea revizuirii, în principal, ca tardiv formulată şi, în subsidiar, ca inadmisibilă, precum şi respingerea cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 186 din C. proc. civ. a reţinut următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, revizuirea poate fi exercitată în mod valabil numai sub condiţia ca motivele care o susţin să corespundă unora dintre acelea limitativ şi expres prevăzute de art. 509 din C. proc. civ.

Potrivit prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei instanţe.

De asemenea, motivul de revizuire la care se referă art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. poate fi invocat prin cererea de revizuire în termen de o lună şi se va socoti, în cazul enunţat, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, cum dispune art. 511 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ.

Opţiunea legiuitorului pentru acest termen şi momentul curgerii sale, se întemeiază pe faptul că în cele două cauze sunt aceleaşi părţi, care cunosc situaţia anterioară şi o pot invoca, astfel că cel interesat dispune de încă o lună de la data pronunţării hotărârii în recurs, în cel de-al doilea dosar, dacă este cazul.

În ceea ce priveşte lucrul judecat anterior şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care nu presupune o identitate de acţiuni ci o identitate a aspectului litigios, admisibilitatea revizuirii depinde de modul concret în care procedează instanţa în cea de-a doua cauză, deoarece numai dacă nu analizează chestiunea invocată va putea fi exercitată revizuirea.

În prezentul dosar se face referire tocmai la această situaţie, revizuenta susţinând că nu a fost în măsură să cunoască acele considerente din decizia a cărei anulare o cere şi care ar devoala faptul extrem de grav al neanalizării în mod efectiv de cei trei judecători din recurs a considerentelor şi a dispozitivului hotărârii pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu nr. 319/2006, de care recurenta-pârâtă A. S.A.. s-a prevalat în faţa instanţei de recurs, în lumina efectului pozitiv al autorităţii lucrului judecat.

A mai arătat revizuenta că a învestit în mod expres instanţa de recurs, care a pronunţat decizia a cărei anulare o solicită acum, cu motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în cadrul căruia a susţinut că în mod eronat a reţinut instanţa de apel că nu exista o acţiune în despăgubire/realizare (între părţi) faţă de hotărârea nr. 319/2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Aşadar, în ipoteza prezentată de către revizuentă, se constată că despre încălcarea efectului pozitiv al autorităţii lucrului judecat aceasta a făcut referire în cuprinsul memoriului său de recurs, criticile arătate fiind subscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 20/LP din 5 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti s-a respins ca nefondat recursul astfel promovat de recurenta-pârâtă A. S.A.., aşa încât, ceea ce interesează este soluţia definitivă a instanţei de recurs, neavând relevanţă comunicarea acesteia pentru exercitarea unei eventuale revizuiri, cum de altfel a considerat şi legiuitorul la momentul reglementării termenului de exercitare a respectivei căi extraordinare de atac.

În raport de cele menţionate trebuie să se stabilească dacă cererea A. S.A.. de repunere în termenul de exercitare a căii de atac a revizuirii este fondată.

Potrivit art. 186 din C. proc. civ.: "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate (alin. (1). În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căilor de atac (alin. (2)."

Similar cererii de repunere în termen, revizuenta trebuie să dovedească impedimentul depunerii în termen a cererii de revizuire şi momentul încetării acestuia.

Cu toate acestea, A. S.A. reia în cererea sa de repunere în termenul de exercitare a revizuirii argumentele privitoare la necunoaşterea efectivă a considerentelor deciziei a cărei anulare o solicită.

În acest fel sunt nesocotite prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. care nu au în vedere comunicarea hotărârii - faţă de care se presupune necunoaşterea acesteia - ci numai data rămânerii definitive a acestei ultime hotărâri.

De altfel este relevant a sublinia că prin Decizia nr. 576 din 31 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 şi alin. (4) din C. proc. civ., Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, din oficiu, arătând în paragraful 51 următoarele:,,...Tot astfel, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului la justiţie, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21. Curtea a constatat că formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate, astfel că stabilirea momentului pronunţării ca început al termenului de introducere a revizuirii nu îngrădeşte accesul liber la justiţie al revizuentului şi nici dreptul său la un proces echitabil."

Faţă de cele prezentate mai sus, cererea recurentei-pârâte A. S.A. de repunere în termenul de exercitare a revizuirii apare ca nefondată.

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebarea preliminară referitoare la compatibilitatea momentului curgerii termenului de formulare a revizuirii pentru cazul de revizuire prevăzut la art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, conform art. 511 pct. 8 din C. proc. civ., cu principiile efectivităţii, dreptului la o cale de atac efectivă, a accesului la justiţie, astfel cum acestea sunt reglementate de dreptul Uniunii Europene (art. 19 alin. (1) din TFUE, art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului) se reţin următoarele:

În Hotărârea din 20 septembrie 2011, Ullens de Schooten şi Razabek împotriva Belgiei şi în Hotărârea din 13 februarie 2020, Sanofi Pasteur împotriva Franţei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că rezultă din articolul 267 al treilea paragraf TFUE. că, atunci când o chestiune referitoare în special la interpretarea tratatului sau a actelor adoptate de instituţiile Uniunii Europene este ridicată în cadrul unei proceduri în faţa unei instanţe naţionale ale cărei decizii nu sunt supuse unei căi de atac în temeiul dreptului intern, această instanţă este obligată să sesizeze CJUE pentru o hotărâre preliminară. Această obligaţie nu este însă absolută, jurisprudenţa Cilfit (Hotărârea CJUE din 6 octombrie 1982) precizând că instanţele se bucură de o marjă de apreciere în sensul necesităţii formulării unei trimiteri preliminare pentru soluţionarea cauzei. Curtea de la Strasbourg a observat astfel că instanţele sunt exonerate de această obligaţie dacă vor constata că problema de drept nu este relevantă, că dispoziţia de drept UE în cauză a făcut obiectul unei interpretări de către Curtea de Justiţie sau că aplicarea corectă a dreptului Uniunii este impusă cu atât de multă evidenţă încât nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile.

În Hotărârea Consorzio Italian Management din 6 octombrie 2021, CJUE a arătat de asemenea următoarele: "În această privinţă, din sistemul instituit prin articolul 267 TFUE, interpretat în lumina articolului 47 al doilea paragraf din Cartă, rezultă că, în cazul în care o instanţă naţională ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern consideră, pentru motivul că se află în prezenţa uneia dintre cele trei situaţii menţionate (de Hotărârea Cilfit), că este exonerată de obligaţia de a sesiza Curtea cu titlu preliminar, prevăzută la articolul 267 al treilea paragraf TFUE, motivele deciziei sale trebuie să evidenţieze fie că problema de drept a Uniunii ridicată nu este relevantă pentru soluţionarea litigiului, fie că interpretarea dispoziţiei în cauză a dreptului Uniunii se bazează pe jurisprudenţa Curţii, fie, în lipsa unei asemenea jurisprudenţe, că interpretarea dreptului Uniunii s-a impus instanţei naţionale de ultim grad cu o evidenţă care nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile" (pct. 51)

În prezenta cauză, Înalta Curte pronunţă, în soluţionarea cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., o hotărâre care este susceptibilă de recurs, potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (6) din acelaşi act normativ; recursul este de competenţa Completului de 5 judecători.

Prin urmare, condiţia referitoare la instanţa naţională competentă să sesizeze Curtea de Justiţie cu titlu preliminar, în sensul dispoziţiilor articolului 267 TFUE, nu este întrunită.

Din perspectiva celor enunţate mai sus, reiese că nu este necesară nici fixarea elementelor de fapt şi de drept relevante speţei în vederea sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, astfel cum solicită revizuenta.

Pentru toate considerentele enunţate, văzând şi dispoziţiile legale invocate, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de exercitare a revizuirii, formulată de recurenta-pârâtă A. S.A. şi va anula ca tardivă cererea acesteia de revizuire.

De asemenea, va respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ţinând seama de dispoziţiile art. 267 din TFUE.

În conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, Înalta Curte o va obliga pe revizuentă la plata către intimata NEW YORK TIME S.R.L. a sumei de 2420 RON reprezentând cheltuieli de judecată, conform dovezilor depuse la dosarul de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de revizuenta A. S.A.

Respinge cererea de repunere în termen.

Anulează ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 20/LP din 5 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata NEW YORK TIME S.R.L.

Obligă revizuenta A. S.A. la plata sumei de 2420 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata NEW YORK TIME S.R.L.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2025.