Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1375/2025 AI generated

Litigation costs in partial cassation and remittal: no determination of the losing party at intermediate stages

Case Number Decizia nr. 1375/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's motion to complete the operative part of its prior decision (No. 1435/2024), thereby upholding the appellate court's partial cassation and remittal of the case for re-judgment. The appellant, who had previously won on cassation against a utility company, sought to have the court award litigation costs, arguing this was an omission under Article 444 of the Code of Civil Procedure. However, the court ruled that because the initial decision resulted in a partial cassation and remittal rather than a final resolution on the merits, it was legally impermissible to determine which party "lost" the process for the purposes of cost allocation under Article 453(1). Relying on the mandatory interpretive guidelines from Decision No. 76/2021, the court held that litigation costs associated with the appellate stage cannot be awarded in intermediate procedural stages where the dispute is not yet tranched, concluding that such costs must be addressed by the court of remand upon re-judgment.

Legislator headnote

AI generated

art. 444 C. proc. civ, art. 444 alin. (1) C. proc. civ, art. 453 alin. (1) C. proc. civ, art. 444-446 C. proc. civ; Litigation costs in partial cassation and remittal: no determination of the losing party at intermediate stages: 1435/2024), thereby upholding the appellate court's partial cassation and remittal of the case for re-judgment. The appellant, who had previously won on cassation against a utility company, sought to have the court award litigation costs, arguing this was an omission under Article 444 of the Code of Civil Procedure. However, the court ruled that because the initial decision resulted in a partial cassation and remittal rather than a final resolution on the merits, it was legally impermissible to determine which party "lost" the process for the purposes of cost allocation under Article 453(1). Relying on the mandatory interpretive guidelines from Decision No. 76/2021, the court held that litigation costs associated with the appellate stage cannot be awarded in intermediate procedural stages where the dispute is not yet tranched, concluding that such costs must be addressed by the court of remand upon re-judgment.

Keywords

AI generated
civil litigation procedure procedural costs partial decision operative part of judgment unpaid advance on costs e-justice

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 444-446 C. proc. civ.

Legal basis for the dismissal of the request for completion of the court decision, as cited in the dispositive order.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2025

Asupra cererii cu care a fost învestită, reţine următoarele:

Prin decizia nr. 1435 din 20 iunie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 584/2023 din 5 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a casat în parte decizia atacată în ceea ce priveşte soluţia privind accesoriile la debitul principal, menţinând în rest dispoziţiile deciziei recurate.

Petentul A. a formulat cerere de completare a deciziei sus-menţionate, în temeiul art. 444 C. proc. civ., arătând că instanţa de recurs a omis să soluţioneze cererea sa privind acordarea cheltuielilor de judecată, deşi acestea au fost solicitate în recurs.

Înalta Curte, analizând cererea prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art. 444 C. proc. civ., urmează a o respinge pentru considerentele ce succed.

Potrivit art. 444 alin. (1) C. proc. civ., completarea hotărârii se poate cere dacă, prin hotărârea pronunţată, instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.

Cererea privind cheltuielile de judecată are, în prezenta cauză, caracter accesoriu.

În conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) din acelaşi Cod, partea care cade în pretenţii, anume partea care a pierdut procesul, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Cu toate acestea, în cazul în care instanţa dispune casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată, nu se poate reţine faptul că a fost pronunţată o soluţie prin care litigiul a fost tranşat, în sensul stabilirii culpei procesuale în sarcina părţii căzute în pretenţii, împrejurare în care, cheltuielile de judecată aferente recursului urmează a fi avute în vedere în rejudecare, cu luarea în considerare a întregului parcurs procesual, proporţional cu pretenţiile admise.

Altfel spus, la acest moment procesual, nu se poate dispune asupra cheltuielilor de judecată pretinse de petent, întrucât nu s-a stabilit în mod definitiv culpa procesuală în litigiul dedus judecăţii, respectiv identitatea părţii "care a pierdut procesul", în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.. În acest sens, se au în vedere şi dezlegările obligatorii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justie din decizia nr. 76/2021, dată în recursul legii, care stabilesc că "obligarea la plata cheltuielilor de judecată este permisă în acele etape procesuale în care are loc o soluţionare a pricinii pe fondul ei sau chiar în baza unei excepţii procesuale, însă nu şi în etapele intermediare ale judecăţii în care, prin raportare la specificul soluţiei pronunţate, nu s-ar putea încă determina nici partea care a pierdut, nici partea care a câştigat procesul, litigiul nefiind încă tranşat".

În consecinţă, nu se poate reţine omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, în rejudecare, instanţa de apel urmând a statua şi asupra lor.

De aceea, constatând că motivele invocate de petent nu pot fi circumscrise ipotezei omisiunii instanţei de a se pronunţa asupra cererii accesorii având ca obiect cheltuielile de judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 444-446 C. proc. civ., va respinge cererea de completare a dispozitivului hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de petentul A. privind completarea dispozitivului deciziei nr. 1435 din 20 iunie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata COMPANIA DE APĂ OLT S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 septembrie 2025.