Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1371/2024 AI generated

Admissibility of constitutional exception regarding revision for contradictory extraterritorial judgments and service defects in shareholder exclusion litigation

Case Number Decizia nr. 1371/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

**Final Operative Outcome:** The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court’s ruling that rejected the applicant’s request to refer a constitutional issue to the Constitutional Court, thereby leaving the prior civil judgments on the exclusion of a shareholder and the subsequent refusal of revision in force. **Dispute and Material Facts:** The case involved a shareholder who, following an adverse final civil judgment regarding their exclusion from a limited liability company, attempted to file a motion for revision based on new facts and contradictory decisions. The applicant challenged the admissibility of the lower court’s refusal to refer to the Constitutional Court the constitutionality of specific procedural norms, arguing that the lower court failed to properly analyze the conditions for admissibility and that the statutes were incompatible with constitutional rights and the European Convention on Human Rights, particularly in the context of conflicting national and intracommunity criminal judgments. **Decisive Legal Basis:** The appellate court ruled that the lower court correctly exercised its role as a "first filter" under Article 29 of Law No. 47/1992, determining that the contested procedural provisions (Article 87, para. 8 and Article 322, para. 7 of the Civil Procedure Code) did not have a direct and concrete link to the resolution of the specific case, as the summons were issued under Regulation EC 1393/2007 and the revision based on Article 322, para. 7 had already been transferred to the High Court for jurisdictional reasons, rendering the constitutional exception inadmissible due to the absence of the required nexus between the norm and the outcome of the dispute.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 322 pct. 5 C. proc. civ, art. 87 pct. 8 C. proc. civ, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 87 alin. (8) C. proc. civ, art. 28 C. proc. pen; Admissibility of constitutional exception regarding revision for contradictory extraterritorial judgments and service defects in shareholder exclusion litigation: Intimata C. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a secţiei a II-a Civile a Curţii de Apel Constanţa în ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
revision of a judgment exclusion of shareholder article of civil procedure constitutionality resolution of jurisdictional dispute procedural rights

Cited Legislation

AI generated
art. 322 pct. 7 C. proc. civ
a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a secţiei a II-a Civile a Curţii de Apel Constanţa în ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
art. 322 pct. 5 C. proc. civ
2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosar x/2011, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
art. 87 pct. 8 C. proc. civ
20 din Constituţia României republicată şi a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de revizuentul B., cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 pct. 8 C. proc. civ., faţă de prevederile art.
art. 29 din Legea nr. 47/1992
Redând considerentele încheierii atacate, recurentul apreciază că instanţa nu s-a pronunţat asupra condiţiilor de admisibilitate, conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, ci doar asupra pertinentei invocării.
art. 87 alin. (8) C. proc. civ
şi art. 87 alin. (8) C. proc. civ.
art. 28 C. proc. pen
Conform art. 28 C. proc. pen.
art. 304 pct. 5 C. proc. civ
Aşa fiind, nu se poate reţine în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât recurentului nu i s-a produs o vătămare în înţelesul art.
art. 105 alin. (2) C. proc. civ
civ., întrucât recurentului nu i s-a produs o vătămare în înţelesul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., pentru a putea fi incident motivul de nelegalitate instituit de textul legal invocat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, Tribunalul Constanţa a admis în parte cererea principală având ca obiect excludere asociat formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi S.C. C. S.R.L., a dispus excluderea pârâtului B. din cadrul societăţii S.C. C. S.R.L., părţile sociale aparţinând pârâtului B. vor reveni celuilalt asociat - A.; a respins ca prematur capătul de cerere privind stabilirea contravalorii părţilor sociale cuvenite pârâtului B.; a respins ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâtul reconvenient B.; a admis cererea formulată de d-na expert D. şi a dispus majorarea onorariului cuvenit d-nei expert cu suma de 7.650 RON, plata onorariului fiind în sarcina reclamantului; a obligat pârâtul B. la plata către reclamant a sumei de 8690,30 RON - cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul B. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011, a fost respins ca nefondat.

Invocând în drept dispoziţiile art. 322 pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, B. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul x/2011

Intimata C. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a secţiei a II-a Civile a Curţii de Apel Constanţa în ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 173 din 11 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. formulată de revizuentul B. în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Curtea de Apel Constanţa a rămas învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosar x/2011, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Revizuentul a depus note de şedinţă prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 87 pt. 8 şi a art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. de la 1865.

Prin încheierea din 8 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, a fost admisă, în parte, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de revizuentul B. şi a fost sesizată Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., faţă de prevederile art. 16, art. 20, art. 21 şi art. 24 din Constituţia României republicată şi faţă de prevederile art. 6 CEDO raportat la art. 20 din Constituţia României republicată.

Prin aceeaşi încheiere a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de revizuentul B., cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., faţă de prevederile art. 16, art. 20, art. 21 şi art. 24 din Constituţia României republicată şi faţă de prevederile art. 6 CEDO raportat la art. 20 din Constituţia României republicată şi a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de revizuentul B., cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 pct. 8 C. proc. civ., faţă de prevederile art. 16, art. 21 şi art. 24 din Constituţia României republicată şi faţă de prevederile art. 6 CEDO.

În termen legal, B. a declarat recurs împotriva încheierii din 8 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor a dispoziţiilor art. 87 pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea recursului, s-a susţinut, în esenţă, că, prin hotărârea recurată, instanţa s-a pronunţat în sensul respingerii sesizării fără să pună excepţia în discuţie şi fără a analiza condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, câtă vreme a ales să respingă această sesizare invocând doar faptul că prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi art. 87 alin. (8) C. proc. civ. nu fac obiectul judecăţii.

Redând considerentele încheierii atacate, recurentul apreciază că instanţa nu s-a pronunţat asupra condiţiilor de admisibilitate, conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, ci doar asupra pertinentei invocării.

Arată că prin decizia Curţii Constituţionale nr. 866 din 10 decembrie 2015, s-a constatat că revizuirea este o cale extraordinară de atac care are ca scop restabilirea adevărului în cauză, deoarece nu pot exista mai multe hotărâri privind aceleaşi fapte cu conţinut contradictoriu.

Astfel, revizuirea este o cale de atac în vederea reanalizării situaţiei de fapt care rezultă din înscrisuri noi sau hotărâri contradictorii de care instanţa iniţială nu a avut cunoştinţă.

Precizează că a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 322 pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ. de la 1865. Consideră că textul menţionat este neconstituţional, deoarece norma este imprevizibilă şi neclară raportat la deciziile intracomunitare respectiv decizii penale sau ordonanţe penale, fiind contrară în acest mod prevederilor reglementate de art. 16, art. 20, art. 21 şi art. 24 din Constituţie, precum şi art. 6 CEDO raportat la art. 20 din Constituţie în ceea ce priveşte hotărârile contradictorii ale altor instanţe de acelaşi grad sau de alte grade diferite pronunţate de instanţe ale altor ţări membre ale Uniunii Europene.

În opinia sa, art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. de la 1865 este neconstituţional, deoarece legiuitorul nu a avut în vedere extinderea lui asupra hotărârilor intracomunitare.

Art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., fiind un catalog limitativ, acesta nu prevede şi ce se întâmplă în cadrul unor decizii penale care constată contrariul faţă de deciziile civile.

Prin hotărârea penală din dosarul x, instanţa penală germană şi cea civilă germană, constată o altă situaţie de fapt faţă de hotărârea de fond, apel şi recurs din prezentul dosar. La fel constată instanţa penală română în dosarul nr. x/2018, la fel instanţa penală romană în dosarul penal nr. x/2018, şi anume că recurentul din prezentul dosar nu a fraudat societatea.

Conform art. 28 C. proc. pen. constatările instanţelor penale au autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte fapta şi persoana, iar constatările contradictorii a situaţiei de fapt impun retractarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Iar prevederile art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., aşa cum sunt formulate, nu permit aplicarea sau revizuirea în baza deciziilor penale.

Decizia penală a fost adoptată în baza declaraţiei de martor şi a declaraţiei de inculpat a părţii adverse, şi nu ca în cazul de faţă, în dosarul civil, unde deciziile au fost obţinute în baza minciunilor avocaţilor, care au indus instanţele în eroare şi care nici măcar nu au avut mandat (fapt ce rezultă din declaraţiile avocaţilor din dosarul penal în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat parchetul) şi din contractele de asistenţă juridică depuse de către aceştia la dosarul penal, care arată că nu au fost niciodată mandataţi să reprezinte partea adversă în dosarul de fond.

Sesizarea Curţii Constituţionale se impune suplimentar şi sub aspectul faptului că art. 322 nr. 5 şi 7 C. proc. civ., ca şi jurisprudenţa şi doctrina, în acest sens, nu ţin cont de hotărâri penale contradictorii care constată o altă situaţie de fapt faţă de hotărârile civile, mai ales cât timp aceste hotărâri provin de la instanţe intracomunitare sau de la parchete.

În concluzie, se impune admiterea recursului, dat fiind faptul că decizia se bazează pe o greşita interpretare a legii, astfel că se impune sesizarea Curţii Constituţionale privind neconstitutionalitatea prevederilor art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., în ceea ce priveşte încheieri definitive penale sau hotărâri definitive penale intracomunitare, cât şi hotărâri contradictorii civile ale altor instanţe intracomunitare sau încheieri penale ale instanţelor naţionale.

În conformitate cu decizia Curţii Constituţionale nr. 866 din 10 decembrie 2015, cererea de revizuire este o cale extraordinară de atac promovată pentru a îndrepta erorile de fapt, cu scopul de a restabili adevărul în cauză. Iar existenţa unei decizii contradictorii, privind situaţia de fapt, care stă la baza dosarului de faţă, arată că una din hotărâri nu poate fi legală şi temeinică şi nu reflectă adevărul, fapt ce impune sesizarea Curţii Constituţionale.

Drept urmare, conchide recurentul, art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 este neconstituţional, deoarece legiuitorul nu a avut în vedere extinderea lui asupra hotărârilor intracomunitare.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 87 pt. 8 C. proc. civ. de la 1865, pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil, art. 6 CEDO, încălcarea rezultă din neclaritatea normei cu privire la ce se întâmplă când instanţa comunică actele, contrar Regulamentului, într-o formă neprevăzută de lege şi prin prisma că drepturile recurentului din prezentul litigiu de a se judeca cu ambele părţi din dosar nu au fost respectate, iar citarea unei părţi într-o limbă pe care acesta nu o înţelege încalcă dreptul la un proces echitabil a tuturor părţilor din dosar.

Astfel, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 87 alin. (8) C. proc. civ. de la 1865 are utilitate în prezenta cauză, tocmai prin prisma faptului că C. are alte interese în cauză decât A. şi prin prisma faptului că această persoană ar fi putut achiesa la sesizările recurentului, iar necitarea unei părţi care putea să confirme punctele sale de vedere încalcă accesul la justiţie.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 3, 5, 7, 8, 9 C. proc. civ. de la 1865.

Intimaţii A. şi S.C. C. S.R.L. nu au formulat întâmpinări.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate încheierea atacată, în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:

Prezentul recurs vizează soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia neconstituţionalitate a art. 87 pct. 8 C. proc. civ. şi a art. 322 pct. 7 Cod porcedură civilă de la 1865.

Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 304 pct. 3, 5 şi 8 C. proc. civ. din 1865, potrivit cărora modificarea sau casarea hotărârilor se poate cere atunci "când hotărârea atacată s-a dat cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii", atunci "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii" sau "când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia" au fost indicate cu titlu formal, întrucât din memoriul de recurs nu se desprinde nicio critică care să poată fi analizată din această perspectivă.

Susţinerile recurentului potrivit cărora prin hotărârea recurată, instanţa s-a pronunţat în sensul respingerii sesizării fără să pună excepţia în discuţie şi fără a analiza condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 ar putea fi încadrate în motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. din 1865, conform cărora:

"când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2)", respectiv "când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii", însă se constată că aceste motive de nelegalitate nu-şi găsesc incidenţa.

În mod greşit, recurentul se prevalează de împrejurarea că instanţa s-a pronunţat în sensul respingerii sesizării fără să pună excepţia în discuţie, întrucât la termenul de judecată din 1 martie 2023, termen la care a fost amânată pronunţarea, părţile au pus concluzii pe cererea formulată, aspect ce rezultă din practicaua încheierii menţionate.

Se constată că dezbaterile asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, astfel cum aceasta a fost formulată, au avut loc în şedinţă publică, părţile au pus concluzii în regim de contradictorialitate, aspecte ce rezultă din practicaua încheierii de amânare a pronunţării, în care au fost consemnate, în esenţă, susţinerile părţilor, încheiere ce face parte integrantă din hotărârea recurată.

Aşa fiind, nu se poate reţine în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât recurentului nu i s-a produs o vătămare în înţelesul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., pentru a putea fi incident motivul de nelegalitate instituit de textul legal invocat.

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurent, vizează nemotivarea hotărârii, precum şi motivarea contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, motivarea fiind clară şi concisă.

De asemenea, nu se poate reţine existenţa unor contradicţii şi nici a unor considerente străine de natura pricinii, ci, dimpotrivă, argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia pronunţată, soluţia instanţei fiind legală sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Înalta Curte constată ca fiind nefondate şi criticile subsumate motivului de nelegalitate instituit de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa nu ar fi analizat condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Aceasta întrucât, instanţa a interpretat şi a aplicat corect legea, a dat o corectă eficienţă textelor de lege incidente în speţă.

Înalta Curte subliniază că soluţionarea prezentei căi de atac presupune verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, se înţelege că legiuitorul a rezervat instanţelor de judecată în faţa cărora se invocă excepţii de neconstituţionalitate, rolul de prim filtru în privinţa acestora, a căror trimitere la Curtea Constituţională nu se poate dispune decât sub rezerva constatării întrunirii condiţiilor cumulative de admisibilitate instituite prin alin. (1)-(3) din norma menţionată.

Se impune precizarea că, în concret, calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a verifica constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

Or, în analiza sa, sub un prim aspect, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi nu a făcut decât să-şi exercite acest rol de prim filtru al sesizării.

Art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, precizează că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să vizeze o prevedere legală de care depinde judecarea cauzei, ca o consecinţă a caracterului concret al controlului pe cale de excepţie.

Soluţia vizând neconstituţionalitatea unui text nu poate fi evaluată în abstract, ci în contextul impus de dezlegarea pricinii, pentru a se putea verifica cerinţa referitoare la necesitatea existenţei legăturii normei contestate cu rezolvarea cauzei.

Argumentat şi legal motivat, pornind de la cadrul legal instituit de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea de Apel Constanţa a reţinut cu justeţe că textele de lege despre care petentul B. pretinde că sunt neconstituţionale (art. 87 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865 şi art. 322 pct. 7 din acelaşi cod) nu au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât prevederile art. 87 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865 nu fac obiectul judecăţii cererii de revizuire, în condiţiile în care procedura de citare nu a fost dispusă în temeiul acestui text legal, fiind realizată conform art. 14 din Regulamentul CE 1393/2007, iar în ceea ce priveşte revizuirea întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 instanţa a dispus disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Or, legătura cu soluţionarea cauzei presupune ca eventuala declarare a neconstituţionalităţii să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces, ceea ce în cauză nu se confirmă.

Aşa fiind, în condiţiile în care s-a reţinut cu justeţe că în cauză nu este îndeplinită condiţia legăturii excepţiei de neconstituţionalitate cu modul de dezlegare al cauzei, şi, întrucât art. 29 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992 impune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate, se constată ca fiind legală soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865 şi ale art. 322 pct. 7 din acelaşi cod.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. art. 304 pct. 3, 5, 7, 8, 9 C. proc. civ. de la 1865 C. proc. civ. şi invocate de recurent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii din 8 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, menţinând încheierea recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii din 8 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2024.