Suspension order quashed and case remanded for unpaid service invoices and penalties.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Second Civil Section) upheld the appellant's appeal against the suspension order of the Court of Appeal, and ordered the case to be remanded to the same court for reconsideration. The underlying dispute involved a claim by a company against a territorial administrative unit for payment of service invoices and penalties, which had been partially granted at first instance and was being appealed. The court found that the appeal court erred in suspending the proceedings based on lack of diligence without properly considering the circumstances, and that the legal conditions for suspension under the applicable procedural code were not met. The decision vacates the suspension order and remits the case for further proceedings.
Legislator headnote
AI generatedart. 453 alin. (2) C. proc. civ, art. 221 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, Articolul 416 C. proc. civ; Suspension order quashed and case remanded for unpaid service invoices and penalties: Prin încheierea din 20.06.2024, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că, deşi au fost legal citate, părţile nu s-au înfăţişat la strigarea cauzei şi nu au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor, măsură menţinută prin încheierea din 07.11.2024, faţă de netimbrarea cererii de repunere pe rol de către recurenta-reclamantă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2025
asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 17.12.2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Tăşnad, ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 352.823,67 RON, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. x/29.11.2021 şi nr. y/26.02.2021; obligarea pârâtei la plata penalităţilor calculate de la data scadenţei la plată a facturilor fiscale şi până la data efectuării plăţii; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 132/11.05.2023, Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prescripţiei dreptului material al reclamantei la acţiunea precizată având ca obiect obligarea pârâtei la încasarea taxei speciale de salubritate de la utilizatorii fără contract şi la plata contravalorii serviciilor prestate pentru intervalul de timp cuprins între 13.05.2015 - 17.12.2018, excepţie invocată de pârâtă; a respins excepţia lipsei de interes al reclamantei şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, excepţii invocate de pârâtă; a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ ORAŞUL TĂŞNAD şi, în consecinţă:
A obligat pârâta la încasarea taxei speciale de salubritate de la utilizatorii fără contract pentru perioada 18.12.2018 - 31.12.2018 şi la plata contravalorii serviciilor de salubrizare prestate pentru utilizatorii fără contract în perioada 18.12.2018 - 31.12.2018.
În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ. a obligat reclamanta să plătească pârâtei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 8.000 RON, reprezentând c/v parţială onorariu avocat.
Împotriva acestei sentinţe civile, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin încheierea din 23.01.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă a suspendat judecata cauzei, în baza art. 221 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată, constatată ulterior amânării cauzei prin acordul părţilor.
Împotriva acestei încheieri, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei aceleiaşi curţi de apel spre rejudecare.
În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Prin încheierea din 20.06.2024, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că, deşi au fost legal citate, părţile nu s-au înfăţişat la strigarea cauzei şi nu au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor, măsură menţinută prin încheierea din 07.11.2024, faţă de netimbrarea cererii de repunere pe rol de către recurenta-reclamantă.
La 09.05.2025 a fost întocmit referatul cu propunerea de fixare a unui termen în vederea verificării incidenţei perimării.
În şedinţă publică de astăzi, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia perimării cererii de recurs, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reţine următoarele:
Articolul 416 C. proc. civ. reglementează perimarea de drept a oricărei cereri de chemare în judecată şi căi de atac, chiar împotriva incapabililor, rămase în nelucrare, din vina părţii, timp de 6 luni.
Perimarea este o sancţiune procesuală determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în continuarea judecăţii şi instituirea ei are la bază următoarele elemente esenţiale: rămânerea cauzei în nelucrare şi culpa procesuală a părţii în neefectuarea niciunui demers pentru repunerea cauzei pe rol. Pe lângă natura sa sancţionatorie, perimarea dă efect unei prezumţii de desistare a părţilor care, rămânând pasive, consfinţesc lipsa lor de interes în finalizarea judecăţii.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părţii, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment putând fi reprezentat de data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei.
În speţă, judecata cauzei a fost suspendată prin încheierea din 20.06.2024, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură menţinută prin încheierea din 07.11.2024, iar această încheiere constituie ultimul act de procedură îndeplinit în cauză, în condiţiile în care niciuna dintre părţi nu a solicitat reluarea judecăţii.
Aşadar, condiţiile perimării aşa cum se desprind din prevederile art. 416 C. proc. civ. sunt îndeplinite în cauză, de la data ultimului act de procedură (20.06.2024) şi până la 09.05.2025 (data întocmirii referatului) trecând mai mult de 6 luni, în care părţile nu au pretins redeschiderea judecăţii.
Prin urmare, s-au împlinit cerinţele perimării, respectiv, faptul că procesul a rămas în nelucrare în tot timpul prevăzut de lege; rămânerea în nelucrare se datorează culpei părţilor; nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare; nu există o cauză de stingere a procesului prevăzută de o normă specială.
Având în vedere considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 416 coroborat cu art. 420 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să constate perimat recursul, cu consecinţa prevăzută de art. 422 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia perimarea lipseşte de efect toate actele de procedură îndeplinite în acea instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva încheierii din 23 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Tăşnad.
Cu drept de recurs în termen de 5 de zile de la pronunţare.
Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2025.