Territorial competence of appellate court in credit contract dispute involving court staff: exclusion of first-instance territorial rules from appeal jurisdiction
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of competence, definitively ordering that the Specialized Court of Appeals Mureș possesses the exclusive competence to adjudicate the appeal, thereby allowing the appellate proceeding to proceed before that instance despite prior declinations of jurisdiction. The dispute involved a civil action challenging abusive clauses in a consumer credit contract (specifically administrative and processing fees), where the first-instance judgment was rendered by the Târgu Mureş Court; the appellate court initially declined competence *ex officio* on the grounds that the plaintiff worked as a court clerk at the superior court, invoking a prohibition on judges or court staff suing before their own courts, which led to a reciprocal declination between two appellate courts. The decisive legal basis for the final outcome was the doctrine of derivative competence for appellate courts: the Court held that territorial jurisdiction rules applicable to first-instance filings (including the specific prohibition for court staff under Art. 127 of the Code of Civil Procedure) do not transfer to the appellate level, and that once a first-instance court has pronounced a judgment, the competent appellate forum is strictly determined by the hierarchical structure of the judiciary, regardless of the inferior court's potential lack of competence or the parties' statuses, citing mandatory jurisprudence that such norms govern only the initiation of proceedings, not appeals.
Legislator headnote
AI generatedart. 127 C. proc. civ, art. 130 alin. (2) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 127 alin. (1) C. proc. civ, art. 113 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 2 din C. proc. civ; Territorial competence of appellate court in credit contract dispute involving court staff: exclusion of first-instance territorial rules from appeal jurisdiction: Pentru a hotărî astfel, a reţinut că invocarea din oficiu, de către instanţa de apel, a incidenţei dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. a avut în vedere competenţa teritorială a Tribunalului Specializat Mureş de a soluţiona un apel în care una dintre părţi (intimata) are calitatea de grefier în cadrul instanţei şi nu s-a referit la competenţa teritorială a primei instanţe de a judeca pricina, aspect care a intrat în putere de lucru judecat, din moment ce criticile din apel nu au vizat chestiunea competenţei primei instanţe.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2025
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş, secţia Civilă la 19.01.2024 sub nr. x/2024, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate caracterul abuziv al clauzelor înscrise în contractul de credit nr. xx/02.09.2010 la art. 3.5, care prevede plata unui comision de administrare lunară a creditului de 0,33% aplicat la valoarea iniţială a creditului şi la art. 3.7, care prevede plata comisionului de procesare credit de 3,00% din valoarea creditului, în cuantum de 1.209 RON, să dispună anularea acestor clauze şi, prin urmare, repunerea părţilor în situaţia anterioară, obligarea pârâtei la restituirea sumei achitate cu titlu de comision de administrare lunară a creditului, actualizată cu dobânda legală calculată de la data plăţii şi până la restituirea efectivă, precum şi la restituirea sumei de 1.209 RON achitată cu titlu de comision de procesare credit, actualizată cu dobânda legală calculată de la data plăţii şi până la restituirea efectivă, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 2174/31.05.2024, Judecătoria Târgu Mureş, secţia Civilă a admis acţiunea şi a obligat pârâta şi la plata sumei de 3.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe civile, B. S.A. a declarat apel.
Prin decizia nr. 219/A/07.03.2025,Tribunalul Specializat Mureş a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a apelului în favoarea Tribunalului Alba.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că invocarea din oficiu, de către instanţa de apel, a incidenţei dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. a avut în vedere competenţa teritorială a Tribunalului Specializat Mureş de a soluţiona un apel în care una dintre părţi (intimata) are calitatea de grefier în cadrul instanţei şi nu s-a referit la competenţa teritorială a primei instanţe de a judeca pricina, aspect care a intrat în putere de lucru judecat, din moment ce criticile din apel nu au vizat chestiunea competenţei primei instanţe.
În acest context, Tribunalul Specializat Mureş a apreciat că art. 127 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat ulterior pronunţării deciziei Curţii Constituţionale nr. 290/2018, este un text imperativ de stabilire a competenţei teritoriale nu doar a instanţei de primă jurisdicţie, ci şi a instanţei de control judiciar, tocmai pentru ca sfera de aplicabilitate a acestuia să fie extinsă dincolo de judecata de primă instanţă, pentru a acoperi toate fazele de judecată ale unui proces, inclusiv judecata în căile de atac.
Prin decizia nr. 643/A/10.07.2025, Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalului Specializat Mureş, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării incidentului procedural.
În ceea ce priveşte competenţa facultativă, această instanţă a apreciat că art. 127 C. proc. civ. instituie o competenţă cu caracter alternativ în favoarea reclamantei, în ipoteza în care aceasta are calitatea de grefier, având opţiunea de a alege pentru soluţionarea litigiului o instanţă dintre cele de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.
A statuat că reclamanta nu are dreptul de a sesiza instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, chiar dacă aceasta ar fi fost competentă, potrivit legii, să soluţioneze cererea, deoarece norma are caracter de ordine publică în considerarea protejării aparenţei de imparţialitate obiectivă în soluţionarea cauzei.
A conchis în sensul că, dacă titulara cererii a sesizat instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, excepţia necompetenţei teritoriale facultative, în speţă, de ordine publică, va urma regimul juridic instituit de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., putând fi invocată şi de către instanţă din oficiu, până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.
Cum, în cauză, o astfel de excepţie nu a fost invocată, neregularitatea s-a acoperit, apelul urmând a fi judecat de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea, respectiv de către Tribunalul Specializat Mureş.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Specializat Mureş competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Conflictul negativ de competenţă vizează determinarea instanţei competente teritorial a soluţiona apelul declarat împotriva unei hotărâri pronunţate în primă instanţă de Judecătoria Târgu-Mureş, în urma dezînvestirii instanţei superioare în grad - Tribunalul Specializat Mureş - de la soluţionarea căii de atac a apelului, prin raportare la calitatea de grefier în cadrul acesteia a intimatei-reclamante şi a soluţiei de declinare reciprocă a competenţei pronunţată ulterior de Tribunalul Alba, secţia a II-a Civilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ.:
"Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar alin. (3) stipulează că:
"Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".
Aceste dispoziţii legale, cuprinse în C. proc. civ., Cartea II - "Procedura contencioasă", Titlul III - "Competenţa instanţelor judecătoreşti", Capitolul 2 - "Competenţa teritorială" sunt însă incidente numai pentru determinarea competenţei de soluţionare în primă instanţă a cererilor şi acţiunilor deferite instanţelor judecătoreşti.
În acest sens, Înalta Curte reaminteşte că organizarea instanţelor judecătoreşti este configurată de Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, în cadrul unui sistem ierarhic având în vârful acestei structuri ierarhice a instanţelor Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în acord cu principiul constituţional înscris în art. 126 alin. (1) din Constituţia României, potrivit căruia "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege".
Sistemul ierarhic de organizare decurge din dispoziţii exprese cuprinse în Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, respectiv:
- art. 1 alin. (2) care reia principiul constituţional mai-sus enunţat;
- art. 2 alin. (2) conform căruia "justiţia se realizează prin următoarele instanţe judecătoreşti:
a) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
b) curţi de apel;
c) tribunale;
d) tribunale specializate;
e) instanţe militare;
f) judecătorii".
- art. 39 alin. (1), potrivit căruia "curţile de apel sunt instanţe cu personalitate juridică, în circumscripţia cărora funcţionează mai multe tribunale şi tribunale specializate, potrivit anexei nr. 1."
- art. 40 alin. (1) şi (2), conform căruia "tribunalele sunt instanţe cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, potrivit anexei nr. 1, şi au, de regulă, sediul în municipiul reşedinţă de judeţ. (2) În circumscripţia fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din judeţ sau, după caz, din municipiul Bucureşti".
În considerarea acestui sistem de organizare ierarhică, căile de atac se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, instanţele competente material-funcţional să judece căi de atac având o competenţă derivată, adică atrasă în mod obligatoriu şi implicit de împrejurarea soluţionării pricinii de către o instanţă ierarhic inferioară ei, indiferent dacă aceasta din urmă era sau nu competentă, potrivit legii, să procedeze la judecarea litigiului.
Faptul că normele de procedură înscrise în art. 107-128 C. proc. civ., referitoare la competenţa teritorială a instanţelor sunt incidente exclusiv pentru determinarea competenţei primei instanţe rezultă însă şi din lectura atentă a acestora, de vreme ce o serie întreagă de dispoziţii se referă în mod expres şi explicit la cererea de chemare în judecată care, prin ipoteză, este un act de sesizare exclusiv a primei instanţe. Exemplificativ, pot fi amintite în acest sens prevederile art. 107 alin. (1), art. 109, art. 110, art. 112, art. 113 alin. (2) C. proc. civ.
În considerarea acestor argumente, odată determinată ori consolidată competenţa de soluţionare în primă instanţă în favoarea unei instanţe naţionale, competenţa teritorială a instanţei de apel se determină în mod derivat, aceasta fiind instanţa ierarhic superioară în grad celei care a pronunţat hotărârea atacată.
De altfel, aceste aspecte au fost tranşate deja în jurisprudenţa obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care s-ar fi impus a fi cunoscută şi respectată.
Statuând asupra dispoziţiilor cuprinse în art. 127 C. proc. civ., prin Decizia nr. 7 din 16 mai 2016 pronunţată în interesul legii (M. Of. Partea I, nr. 461/22 iunie 2016), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a subliniat în considerentul cuprins în par. 67 că prevederile acestui text de lege "au în vedere sesizarea primei instanţe, nu şi exercitarea căilor de atac".
Ulterior, printr-o altă decizie pronunţată în interesul legii, instanţa supremă a dezvoltat raţionamentul expus chiar dacă judecata de valoare a fost enunţată în urma analizei normelor de competenţă materială a instanţelor judecătoreşti.
Astfel, prin Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (M. Of. Partea I nr. 575/26 iunie 2023), s-a statuat cu privire la o chestiune legată de interpretarea normelor de competenţă, instanţa supremă stabilind că:
"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 133 şi 136 din C. proc. civ., competenţa materială procesuală a instanţei de control judiciar se va determina:
- cu respectarea specializării primei instanţe (complet/secţie), care se va aplica în mod corespunzător şi în calea de atac;
- în considerarea obiectului şi naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanţa de fond, în cazul soluţionării în prim grad de jurisdicţie a litigiului de către o instanţă care nu cuprinde structuri specializate (secţii/completuri)".
În considerentele care sprijină această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a subliniat că:
"101. Este de reţinut faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 2 din C. proc. civ., în cazul hotărârilor pronunţate în primă instanţă de judecătorie, competenţa funcţională de soluţionare a apelului revine tribunalului. Conform prevederilor art. 96 pct. 2 din C. proc. civ., instanţa de apel de drept comun competentă funcţional să soluţioneze apelurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în primă instanţă este curtea de apel.
102. Potrivit art. 95 pct. 3 din C. proc. civ., tribunalele soluţionează recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege, iar, conform art. 96 pct. 3 din C. proc. civ., curţile de apel soluţionează recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege.
103. În fine, art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. prevede că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
104. Din aceste texte de lege rezultă că legiuitorul a atribuit competenţa de soluţionare a căilor de atac de reformare (apel, recurs) instanţei imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată. Această manieră de determinare a competenţei se raportează la instanţa care a judecat efectiv procesul, pronunţând hotărârea atacată cu apel sau cu recurs, iar nu la instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii, să judece un litigiu similar, dacă regulile de competenţă ar fi fost pe deplin observate.
105. Ca atare, competenţa instanţei de apel ori de recurs este una derivată din competenţa primei instanţe sau, după caz, a instanţei de apel care a judecat efectiv procesul. Apelul declarat împotriva hotărârii judecătoriei va fi de competenţa tribunalului, chiar dacă judecătoria era necompetentă material; recursul declarat împotriva deciziei pronunţate de tribunal în apel va fi de competenţa curţii de apel, chiar dacă, spre exemplu, tribunalul ar fi trebuit să soluţioneze cauza în primă instanţă, iar nu în apel.
Valorificând în continuare dezlegările date prin aceeaşi decizie pronunţată în interesul legii, instanţa supremă subliniază că, numai în măsura în care există mai multe instanţe superioare în grad uneia şi aceleaşi instanţe - cum ar fi ipoteza unor tribunale şi tribunale specializate, aflate pe linie orizontală la acelaşi grad ierarhic, ambele superioare în grad judecătoriilor arondate - s-ar mai putea ridica problema tribunalului competent să soluţioneze un apel dar numai din punct de vedere material-procesual, în raport de criteriul naturii sau a obiectului litigiului, adică a criteriului care delimitează sfera de competenţă material-procesuală a tribunalului de drept comun de competenţa tribunalului specializat, ambele aflate în circumscripţia aceleaşi curţi de apel şi pe aceeaşi linie ierarhică faţă de instanţa a cărei hotărâre se atacă.
În egală măsură, în ipoteza existenţei unei singure instanţe ierarhic superioare, organizată pe secţii specializate sau în cadrul căreia există completuri specializate, constituite în funcţie de natura sau obiectul litigiului, mai pot interveni conflicte de competenţă între secţiile sau completurile specializate ale uneia şi aceleiaşi instanţe. Aceste conflicte de competenţă vor putea fi însă provocate tot numai în considerarea criteriului competenţei material-procesuale a secţiilor sau completelor aceleaşi instanţe iar nu din perspectiva criteriului de competenţă teritorială, aspect ce rezultă din conţinutul art. 136 C. proc. civ. şi care a fost deja analizat şi lămurit de Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie prin mai multe decizii obligatorii (Decizia nr. 18/2016, Decizia nr. 17/2018, Decizia nr. 31/2019 sau Decizia nr. 4/2023, toate pronunţate în interesul legii)
În schimb, din perspectiva normelor de competenţă teritorială, acestea sunt incidente numai în cazul determinării instanţei competente a judeca în primă instanţă, urmând ca, în raport de principiul organizării ierarhice, consfiinţit de normele imperative ale legii de organizare judiciară amintite, precum şi de conţinutul dispoziţiilor C. proc. civ. care se referă la determinarea competenţei teritorială a instanţelor în primă instanţă, calea de atac declarată să fie deferită spre soluţionare instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, în considerarea competenţei derivate pe care instanţele superioare în grad o au cu privire la căile de atac declarate împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de către instanţele aflate în circumscripţia lor teritorială.
Raportând considerentele expuse situaţiei din speţă, se constată că soluţionarea cauzei în primă instanţă de Judecătoria Târgu Mureş, indiferent dacă această instanţă era sau nu competentă material ori teritorial să judece procesul şi indiferent dacă excepţia de necompetenţă a judecătoriei a fost sau nu invocată în termenul imperativ stabilit de art. 131 C. proc. civ., atrage competenţa derivată a Tribunalului Specializat Mureş de soluţionare a apelului declarat împotriva sentinţei, ca instanţă superioară în grad celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Mureş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Mureş.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2025.