Seller's appeal rejected: penalty clause enforced for failure to deliver 70% of corn, counterclaim dismissed.

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

A. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 3 august 2022 pe rolul Tribunalului Ialomiţa, secţia civilă, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 269.010,72 RON, reprezentând penalizare de 30% pentru cantitatea nelivrată conform contractului nr. x/29.08.2019.

Pârâta B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii principale, invocând ca apărare de fond excepţia neexecutării contractului de către reclamantă. De asemenea, a formulat cerere reconvenţională în sensul de a se dispune prin hotărâre judecătorească obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 31.842,56 RON, reprezentând contravaloarea cantităţii de 52,36 tone porumb din recolta anului 2019, conform facturii fiscale nr. x din 15 octombrie 2019.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1257/F din 17 noiembrie 2022, Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă a respins cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă A. S.A., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă B. S.R.L., ca neîntemeiată; a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă B. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A. S.A.; reclamanta-pârâtă A. S.A. a fost obligată să plătească pârâtei-reclamante B. S.R.L. suma de 31.842,56 RON, reprezentând contravaloare marfă; în temeiul art. 453 din C. proc. civ., reclamanta-pârâtă a fost obligată la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 1.561 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia civilă nr. 1943/A din 11 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1257/F din 17 noiembrie 2022 a Tribunalului Ialomiţa, secţia civilă; s-a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.; pârâta a fost obligată la plata sumei de 269.010,72 RON, reprezentând daune-interese; s-a respins cererea reconvenţională, ca neîntemeiată; intimata-pârâtă a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.222,79 RON.

B. Calea de atac exercitată în cauză

La data de 1 februarie 2024 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2022, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1943/A din 11 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, Curţii de Apel Bucureşti. În temeiul art. 453 din C. proc. civ., a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea recursului.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Au fost încălcate sau aplicate greşit normele de drept material, respectiv dispoziţiile art. 1.516 raportat la art. 1.556 din C. civ., art. 1.538 raportat la art. 1.540 din C. civ.

Astfel, s-a arătat că instanţa de apel a reţinut, ca temei al soluţiei pronunţate, refuzul pârâtei (în calitate de vânzătoare) de a executa integral obligaţia asumată convenţional (în concret, livrarea cantităţii totale de 2.000 tone de porumb), în condiţiile în care până la data înregistrării acţiunii vânzătoarea executase parţial obligaţia prin livrarea unei cantităţi de 681,32 tone de porumb. În continuarea aceluiaşi raţionament, instanţa de apel a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile art. 1.556 din C. civ. care reglementează excepţia de neexecutare a contractului, întrucât nu poate fi considerat justificat refuzul pârâtei de a livra şi diferenţa de cantitate contractată pe motiv că nu s-a executat obligaţia corelativă asumată de reclamantă, respectiv plata sumei de 31.842,56 RON, reprezentând contravaloarea cantităţii de 52,36 tone de porumb recolta anului 2019, conform facturii fiscale nr. x/15.10.2019.

Instanţa de apel a respins ca neîntemeiată şi cererea reconvenţională formulată de pârâtă, prin care s-a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 31.842,56 RON (contravaloarea cantităţii de 52,36 tone de porumb recolta anului 2019, conform facturii fiscale nr. x/15.10.2019), reţinând că nu se face doar dovada scadenţei facturii, ci însăşi realitatea prestaţiei.

Potrivit recurentei, s-a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1.516 din C. civ., raportat la art. 1.538 din acelaşi cod, care reglementează dreptul creditorului de a obţine executarea integrală a obligaţiei sau a daunelor-interese pretinse în speţă, fără a se face corelarea cu executarea întocmai şi la termen a obligaţiei principale asumate de reclamantă.

În circumstanţierea situaţiei de fapt, se impune a fi observată conduita reclamantei care a înţeles să solicite executarea contractului în cauză, respectiv să procedeze la punerea în întârziere conform dispoziţiilor art. 1.522 C. civ., conform notificării nr. x/04.03.2022, la aproximativ 3 ani de la data la care obligaţia de vânzare trebuia să fie executată integral.

Autoarea căii de atac apreciază că reclamanta nu a ţinut cont de principiul executării cu bună-credinţă a obligaţiilor asumate prin convenţia încheiată. Reclamanta avea posibilitatea să solicite eventualele daune-interese în momentul imediat următor celui la care s-a împlinit termenul stipulat de părţi în contract. Urmările concrete constituie mai degrabă o cauză pentru o îmbogăţire fără just temei, chiar dacă părţile au determinat convenţional cuantumul despăgubirilor.

Revenind asupra fondului cauzei, recurenta-pârâtă a susţinut faptul că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 1.516 din C. civ. raportat la art. 1.538 din acelaşi cod, în sensul că a apreciat ca fiind născut dreptul reclamantei de a solicita obligarea pârâtei la plata despăgubirilor solicitate, cu ignorarea excepţiei de neexecutare a contractului invocate prin întâmpinare, dar şi a obligaţiei corelative pe care reclamanta nu a executat-o nici până la data formulării recursului, de vreme ce nu a achitat factura fiscală nr. x/15.10.2019 în cuantum de 31.842,56 RON. În mod netemeinic instanţa de apel a reţinut neexecutarea obligaţiei asumate de către pârâtă, independent de obligaţia corelativă a reclamantei, având în vedere împlinirea termenului prevăzut în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 1.549 din C. civ. raportat la art. 1.556 din acelaşi cod.

Conduita părţilor, respectiv refuzul pârâtei de a livra şi diferenţa de cantitate de porumb contractată, coroborată cu nerespectarea obligaţiei reclamantei de a executa prin plată suma de 31.842,56 RON (contravaloarea cantităţii de 52,36 tone de porumb recolta anului 2019, conform facturii fiscale nr. x/15.10.2019), constituie, în accepţiunea recurentei, temeiurile unei rezoluţiunii parţiale a convenţiei. Această situaţie nu îndreptăţeşte reclamanta ca, la aproximativ 3 ani de la data împlinirii termenului contractual, fără a proceda la punerea întârziere decât la un moment anterior înregistrării cererii de chemare în judecată, să solicite suma de 269.010,72 RON, cu titlu de daune-interese, în contextul în care obligaţia corelativă nu fusese executată prin plată, instanţa de apel reţinând exclusiv în sarcina pârâtei o culpă în executarea contractului.

Instanţa de apel a reţinut, în mod netemeinic, că suma de 31.842,56 RON nu îndeplineşte caracterul exigibil şi că nu se face dovada realizării prestaţiei, în condiţiile în care factura fiscală menţionată este justificată de avize de însoţire a mărfii. De asemenea, nici nu s-a contestat valabilitatea şi forţa probatorie a facturii nr. x/15.10.2019 de către reclamantă, aceasta având posibilitatea ca, în situaţia în care menţiunile din cuprinsul documentului contabil justificativ nu ar fi corespuns realităţii, să formuleze inclusiv o cerere de înscriere în fals.

Deşi nu s-a solicitat în mod expres, prin scopul urmărit şi motivele invocate în cuprinsul acţiunii introductive, reclamanta a înţeles să învestească instanţa de judecată cu o cerere prin care se tinde la rezoluţiunea parţială a contractului nr. x/29.08.2019. Astfel, s-a arătat că reclamanta nu a solicitat executarea silită a obligaţiei principale pe care şi-a asumat-o pârâta, ci obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 269.010,72 RON, cu titlu de daune-interese.

În acest context, se impunea ca instanţa de apel să analizeze condiţiile de admisibilitate, acţiunea introductivă ce tinde la rezoluţiunea parţială a convenţiei fiind admisibilă atâta timp cât reclamanta, parte a contractului de vânzare-cumpărare, şi-a îndeplinit obligaţia corelativă de achitare a prestaţiilor anterioare înregistrării cererii de chemare în judecată.

Având în vedere raţionamentul anterior prezentat, recurenta-pârâtă consideră că nu s-a făcut dovada atitudinii sale culpabile, în ceea ce priveşte neexecutarea integrală a obligaţiei de a preda reclamantei cantitatea totală de 2.000 tone de porumb. Mai mult, neexecutarea de către reclamantă a obligaţiei de a achita suma de 31.842,56 RON are un caracter semnificativ.

Nici considerentele ce vizează scadenţa obligaţiei de plată a cantităţilor deja livrate de pârâtă, astfel cum a reţinut instanţa de apel, nu sunt întemeiate.

Conform contractului încheiat în cauză şi raportat la conduita părţilor care permite interpretarea clauzelor convenţiei, nu se impunea emiterea unei facturi globale, la executarea integrală a obiectului contractului, factura ce formează obiectul cererii reconvenţionale având un termen de plată de 5 zile de la data comunicării, ca şi în cazul livrărilor anterioare. În cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/29.08.2019, se stabileşte că plata urma să fie realizată de către reclamantă în termen de 5 zile de la comunicarea facturii fiscale sau cel târziu la sfârşitul lunii corespunzătoare livrării. Această obligaţie nu a fost executată nici până la momentul promovării recursului, deşi reclamantei i s-a comunicat confirmarea soldului la data de 14 martie 2022, comunicare ce constituie şi punere în întârziere, potrivit dispoziţiilor art. 1.522 C. civ.

C. Apărarea intimatei

Intimata-reclamantă A. S.A. prin administrator judiciar C.. nu a formulat întâmpinare în cauză.

D. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, raportat la conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Procedura de soluţionare a recursului

În etapa recursului s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 din C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 22 aprilie 2024 s-a fixat termen la data de 13 iunie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

E. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed.

Recurenta-pârâtă B. S.R.L. a invocat cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia "casarea unor hotărâri poate fi cerută când (...) hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită sau încălcarea normelor de drept material".

Astfel, a susţinut faptul că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 1.516 din C. civ. raportat la art. 1.538 din acelaşi cod, în sensul că a apreciat ca fiind născut dreptul reclamantei de a cere obligarea pârâtei la plata despăgubirilor solicitate, cu ignorarea excepţiei de neexecutare a contractului invocate prin întâmpinare, dar şi a obligaţiei corelative pe care reclamanta nu a executat-o nici până la data formulării recursului, de vreme ce nu a achitat factura fiscală nr. x/15.10.2019 în cuantum de 31.842,56 RON.

Autoarea căii de atac a menţionat că nu s-a făcut dovada atitudinii sale culpabile, în ceea ce priveşte neexecutarea integrală a obligaţiei de a preda reclamantei cantitatea totală de 2.000 tone de porumb. Mai mult, neexecutarea de către reclamantă a obligaţiei de a achita suma de 31.842,56 RON are un caracter semnificativ.

Criticile sunt nefondate şi vor fi înlăturate.

Potrivit art. 1.530 din C. civ., "creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei".

În cadrul răspunderii contractuale, obiectul probei îl reprezintă stabilirea culpei şi întinderea prejudiciului, întrucât contractul dovedeşte preexistenţa obligaţiei, iar legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu rezultă prin simplul fapt al neexecutării.

Asupra situaţiei deduse judecăţii, instanţa de apel a reţinut că vânzătorul şi-a asumat obligaţia de a livra 2.000 tone de porumb până la data de 15 octombrie 2019. Livrările au fost oprite după executarea obligaţiei în proporţie de 30% - cantitatea livrată fiind de 681,32 tone.

La interval de aproape 3 ani de la derularea relaţiei contractuale, cumpărătorul a solicitat despăgubiri pentru neexecutarea parţială, precuantificate contractual la 30% din valoarea neexecutată, iar vânzătorul a cerut decontarea unei facturi fiscale emise în ultima zi a termenului de livrare, afirmând că neplata acestei facturi a determinat sistarea livrărilor.

Poziţia pârâtei vânzător a fost acceptată de prima instanţă, fără a se observa specificul contractului: obiectul vânzării este reprezentat de bunuri de gen limitat în sensul art. 1.658 alin. (2) din C. civ., bunul fiind considerat "realizat" la data la care devine apt de a fi folosit potrivit destinaţiei în vederea căreia a fost încheiat contractul, potrivit art. 1.638 alin. (6) din C. civ.. Când bunul se realizează numai parţial, cumpărătorul are alegerea fie de a cere desfiinţarea vânzării, fie de a pretinde reducerea corespunzătoare a preţului. Aceeaşi soluţie se aplică şi atunci când genul limitat s-a realizat numai parţial şi, din acest motiv, vânzătorul nu poate individualiza întreaga cantitate de bunuri prevăzută în contract. Dacă nerealizarea parţială a bunului sau, după caz, a genului limitat, a fost determinată de culpa vânzătorului, acesta este ţinut să plătească daune-interese.

Contractul dintre părţile litigante a fost încheiat în luna august 2019 şi priveşte o cantitate de porumb din producţia acelui an, care urma a fi recoltată şi livrată până în luna octombrie 2019.

Instanţa de prim control judiciar a mai reţinut că este în discuţie un contract sinalagmatic şi că obligaţiei vânzătorului de livrare îi corespunde obligaţia cumpărătorului de plată a preţului bunului livrat, însă refuzul de livrare a mai mult de jumătate din cantitatea contractată (1.318,68 tone, adică 70% din cantitatea promisă), pe motiv că nu s-ar fi plătit o ultimă factură, nu poate fi considerat justificat. În realitate, prin acest refuz, vânzătorul s-a plasat în situaţia de a nu mai fi în măsură să execute contractul, indiferent dacă acea factură ar fi fost acceptată la plată sau nu.

Curtea de Apel Bucureşti a ajuns la concluzia că modalitatea în care a procedat vânzătorul, care a pretins plata unei diferenţe de preţ după expirarea termenului de livrare - factura ce ar fi fost emisă în luna octombrie fiind scadentă după termenul contractual prevăzut pentru livrări, reprezintă un comportament contractual neprotejabil, ceea ce dovedeşte vădita intenţie de a nu executa contractul chiar la momentul emiterii facturii.

Întrucât neexecutarea obligaţiei de livrare până la data de 15 octombrie 2019 este neechivocă şi nici nu a fost prezentat vreun argument pentru această neexecutare, instanţa de apel a reţinut că vânzătorul este obligat să plătească daunele-interese preevaluate prin clauza penală prevăzută de art. 1.4.1 contract, conform art. 1.658 coroborat art. 1.516 şi art. 1.538 din C. civ.

Înalta Curte constată că, deşi se susţine încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.516 raportat la art. 1.556 din C. civ., art. 1.538 raportat la art. 1.540 din C. civ., argumentele recurentei-pârâte nu permit identificarea unor critici punctuale de nelegalitate care să impună un răspuns specific din partea instanţei supreme, având în vedere că nu a fost relevat modul concret în care instanţa de apel ar fi înfrânt normele legale evocate.

Cerinţa motivării ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. presupune argumentarea în concret a modului în care instanţa de apel a încălcat normele de drept material prin raportare la dezlegările date de către aceasta chestiunii litigioase, însă fără a aduce în discuţie aspecte de netemeinicie sau a relua întocmai susţinerile expuse în etapele procesuale anterioare.

Criticile recurentei ce vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1.556 din C. civ. referitoare la excepţia de neexecutare a contractului, nu sunt fondate.

Înalta Curte reţine că excepţia de neexecutare a contractului reglementată la art. 1.556 din C. civ. reprezintă un mecanism de apărare al uneia dintre părţile contractului sinalagmatic pentru cazul în care i se pretinde executarea obligaţiei asumate, fără ca partea care pretinde această executare să-şi execute propria obligaţie.

Pentru invocarea excepţiei de neexecutare este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii: obligaţiile părţilor să-şi aibă temeiul în acelaşi contract sinalagmatic şi să fie exigibile, din partea celuilalt contractant să existe o neexecutare totală sau parţială a obligaţiei, neexecutarea să fie suficient de importantă şi, în principiu, proporţională cu neexecutarea, precum şi neexecutarea să nu se datoreze faptei celui care invocă excepţia.

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat condiţiile pentru incidenţa excepţiei de neexecutare a contractului în raport de nerespectarea obligaţiei cumpărătorului de a plăti preţul bunurilor anterior livrate şi, în mod corect, a reţinut că în situaţia în care obligaţia cumpărătorului, afirmat a fi fost încălcată (la 3 ani de la pretinsa încălcare, de altfel factura fiind comunicată pentru confirmarea soldului doar în anul 2022 - dosar tribunal) s-ar fi executat, vânzătorul nu mai era în măsură să îşi execute propria obligaţie, neexecutarea sa fiind definitivă şi, nicidecum, suspendată până la decontarea facturii.

În mod corect a reţinut instanţa de apel că refuzul de executare pe motivul neexecutării obligaţiei de plată a preţului s-ar fi putut întemeia, pertinent, pe o factură aferentă lunii anterioare, adică lunii septembrie 2019, iar nu pe o factură aferentă ultimei luni de livrare.

Printr-o altă critică, recurenta a susţinut faptul că, deşi nu s-a solicitat în mod expres, prin scopul urmărit şi motivele invocate în cuprinsul acţiunii introductive, reclamanta a înţeles să învestească instanţa de judecată cu o cerere prin care se tinde la rezoluţiunea parţială a contractului nr. x/29.08.2019. Astfel, s-a arătat că reclamanta nu a solicitat executarea silită a obligaţiei principale pe care şi-a asumat-o pârâta, ci obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 269.010,72 RON, cu titlu de daune-interese.

Sub acest aspect, se reţine că societatea reclamantă a învestit instanţa de judecată cu o acţiune în răspundere civilă contractuală, prin care a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 269.010,72 RON, reprezentând penalizare de 30% pentru cantitatea nelivrată conform contractului nr. x/29.08.2019.

Temeiul juridic al pretenţiilor deduse judecăţii este reprezentat de dispoziţiile art. 1.350 C. civ., conform cărora, în raporturile dintre părţi, forţa obligatorie a contractului implică şi regula conformităţii executării, ceea ce presupune, pe lângă dreptul creditorului de a obţine îndeplinirea exactă (conformă) a obligaţiilor şi dreptul său la remedii în caz de neexecutare.

C. civ. reglementează remediile pe care le are la îndemână creditorul în caz de neexecutare fără justificare a obligaţiilor debitorului, la art. 1.516, potrivit căruia creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei. Condiţia fundamentală a invocării remediilor constă în existenţa unei neexecutări, totale sau parţiale ori o executare cu întârziere a obligaţiei asumate de debitor.

Textul de lege nu stabileşte o ordine de executare a mijloacelor juridice de realizare a dreptului creditorului, acesta putând alege, în funcţie de circumstanţe, modalitatea legală cea mai adecvată satisfacerii dreptului său.

Acţiunea în răspundere civilă contractuală presupune ca instanţa de judecată sesizată de parte să interpreteze clauzele contractuale în lumina dispoziţiilor art. 1.270 şi art. 1.272 din C. civ., care impun respectarea principiilor de bună-credinţă şi executarea cu diligenţă a obligaţiilor asumate. De asemenea, instanţa are obligaţia să analizeze culpa în neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale.

În cauză, valoarea daunelor-interese pentru neexecutare a fost stabilită anticipat de părţi conform clauzei penale prevăzute la art. 1.4.1 din contract.

Aşadar, părţile litigante au inserat în contract o clauză penală pentru protejarea intereselor legitime ale cumpărătorului, în ipoteza în care vânzătorul nu îşi îndeplineşte obligaţia de a livra întreaga cantitate de cereale contractată, în termenul şi în condiţiile convenţiei de vânzare.

Existenţa unei clauze penale scuteşte pe creditor de a mai face dovada prejudiciului încercat tocmai pentru că aceasta reprezintă o convenţie accesorie prin care părţile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei de către debitorul său, alin. (4) al art. 1.538 din C. civ. statuând expres că se poate cere executarea clauzei penale de către creditor, fără ca acesta să fie ţinut să dovedească vreun prejudiciu.

Într-adevăr, orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare, nu-şi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii (art. 1.350 din C. civ.).

În sinteză, aceasta este premisa răspunderii contractuale, şi anume neîndeplinirea obligaţiei contractuale şi, deci, înfrângerea principiului forţei obligatorii a contractului legal încheiat (art. 1.270 din C. civ.) sau a adagiului pacta sunt servanda, cu alte cuvinte, o încălcare a convenţiei părţilor, care, odată încheiată cu respectarea tuturor condiţiilor de formă şi de fond, "are putere de lege între părţile contractante".

În cazul în care se încalcă acest principiu, legiuitorul stabileşte condiţiile pentru angajarea răspunderii contractuale, respectiv: a) neîndeplinirea nejustificată a obligaţiei contractuale; b) partea care nu are o justificare pentru neîndeplinirea obligaţiei asumate prin contract este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi prin neexecutare; c) partea care nu şi-a executat obligaţia este ţinută să repare prejudiciul cauzat celeilalte părţi "în condiţiile legii", adică cele cuprinse în C. civ., în Titlul V - Executarea obligaţiilor, Capitolului II, Secţiunea a 4-a - Executarea prin echivalent.

Dezlegările instanţei în evaluarea îndeplinirii condiţiilor răspunderii contractuale sunt consecinţa exclusivă a analizei probatoriului şi reprezintă aprecieri cu grad înalt de factualitate, care, în raport cu prevederile art. 483 alin. (3) şi ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs.

Susţinerile recurentei se referă la interpretarea elementelor probatorii şi contestă concluziile instanţei de apel cu privire la starea de fapt reţinută, tinzând să repună în discuţie temeinicia judecăţii, respectiv provocarea unui control de fond al hotărârii, incompatibil cu natura recursului, astfel cum aceasta este stabilită prin art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Aşa fiind, potrivit art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1943/A din 11 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2024.