Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1327/2025 AI generated

Insurance reimbursement recourse declared inadmissible as final appellate decision not subject to further appeal

Case Number Decizia nr. 1327/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the lower court's decision to reject the prior recourse for lack of admissibility and rendering the appellate judgment final. The dispute involved an insurance bureau seeking reimbursement from a vehicle owner and its insurer for amounts paid to Austrian authorities and related costs; after the first-instance court ruled in favor of the plaintiff and the appellate court upheld that judgment, the defendant insurer attempted to challenge the appellate decision by filing a recourse, which was rejected by the Court of Appeal on the grounds that judgments in insurance matters are not subject to recourse under the law. Relying on Articles 457, 483, 494, 496, and 499 of the Code of Civil Procedure, the Supreme Court held that the principle of the legality of appeals precludes challenging decisions rendered at the recourse stage, as such decisions are final by operation of law (Article 634(1)(5) CPC), and further determined that this procedural limitation does not violate the right of access to justice since the party had already benefited from review by both the first-instance and appellate courts.

Legislator headnote

AI generated

art. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, art. 499 teza a II-a din acelaşi Cod; Insurance reimbursement recourse declared inadmissible as final appellate decision not subject to further appeal: The dispute involved an insurance bureau seeking reimbursement from a vehicle owner and its insurer for amounts paid to Austrian authorities and related costs; after the first-instance court ruled in favor of the plaintiff and the appellate court upheld that judgment, the defendant insurer attempted to challenge the appellate decision by filing a recourse, which was rejected by the Court of Appeal on the grounds that judgments in insurance matters are not subject to recourse under the law. Relying on Articles 457, 483, 494, 496, and 499 of the Code of Civil Procedure, the Supreme Court held that the principle of the legality of appeals precludes challenging decisions rendered at the recourse stage, as such decisions are final by operation of law (Article 634(1)(5) CPC), and further determined that this procedural limitation does not violate the right of access to justice since the party had already benefited from review by both the first-instance and appellate courts.

Keywords

AI generated
right of insurer insurance reimbursement procedural limitations article of civil procedure matter in dispute rights of access

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Main ground for dismissing the recourse as inadmissible.

art. 499 teza a II-a din acelaşi Cod

Procedural rule applied in conjunction with Article 496 to dismiss the recourse.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2025

Analizând actele de la dosar şi decizia civilă atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zalău la 11.03.2020 în dosarul nr. x/2020, în privinţa căruia s-a constatat litispendenţa cu dosarul nr. x/2020, reclamanta Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.), în contradictoriu cu pârâţii A., în solidar cu parata S.C. B. S.R.L., în calitate de comitent al pârâtului de rang I, a solicitat instanţei pronunţarea unei sentinţe prin care să i se ramburseze suma de 29.082,21 RON, compusă din 28.951,26 RON achitaţi către autorităţile din Austria şi comisionul bancar aferent (6.362,49 euro şi 9 euro comision bancar) şi 90 RON pentru traducerea de documente, suma 6.253,82 RON, reprezentând dobânda legală aferentă sumei de 28.951,26 RON, calculată până la 28.01.2020 inclusiv, dobânda legală aferentă sumei de 28.951,26 RON, de la data formulării acţiunii şi până la data achitării, suma de 734,60 RON, reprezentând T.V.A. datorată bugetului de stat la încasarea sumelor menţionate, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1846/21.12.2021, Judecătoria Zalău a respins excepţia prescripţiei dreptului material şi a admis acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe civile, S.C. B. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 373/17.05.2022, Tribunalul Sălaj, secţia Civilă a respins ca nefondat apelul şi a luat act de manifestarea de voinţă a intimatului Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) de a nu solicita cheltuieli de judecată.

Această decizie civilă a fost atacată cu recurs de S.C. B. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 209/19.11.2024, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a admis excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a respins recursul ca inadmisibil.

Împotriva acestei decizii civile, S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, reţinerea acesteia spre rejudecare, cu consecinţa admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin memoriul de recurs, a susţinut, în esenţă, că aceasta a fost lipsită de posibilitatea de a supune controlului judiciar hotărârea Curţii de Apel Cluj întrucât, deşi instanţele devolutive au statuat că nu este vorba despre un litigiu în materie de asigurări, instanţa de recurs a apreciat în sens contrar, astfel că nu ar mai fi prevăzută calea de atac a recursului.

Pe calea întâmpinării, intimatul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) a invocat excepţia netimbrării recursului şi excepţia autorităţii de lucru judecat în raport cu decizia recurată, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului.

Intimatul-pârât A. nu a uzat de dreptul procesual de a formula întâmpinare, iar recurenta-pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinarea formulată în cauză.

Prin rezoluţia din 12.05.2025 s-a fixat termen în şedinţă publică la 24.09.2025, cu citarea părţilor, termen la care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac declarate în cauză şi a reţinut excepţia invocată spre analiză şi soluţionare.

Examinând, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului declarat în cauză, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. la art. 457.

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 209/19.11.2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, prin care a fost admisă excepţia inadmisibilităţii recursului şi a fost respins ca inadmisibil recursul formulat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 373/17.05.2022, pronunţată de Tribunalul Sălaj.

Înalta Curte constată incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege", dar şi a celor înscrise în art. 634 alin. (1) pct. 5 din acelaşi Cod, potrivit cărora:

"sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul cauzei".

Astfel, se reţine că recurenta a promovat prezenta cale de atac împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibil a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 373/17.05.2022, pronunţată de Tribunalul Sălaj, prin care instanţa de recurs a statuat că, întrucât cererea dedusă judecăţii a fost pronunţată în materia asigurărilor, hotărârea tribunalului era definitivă de la pronunţare, recurenta neavând deschisă calea de atac a recursului.

Pe cale de consecinţă, din moment ce decizia atacată are caracter definitiv, fiind pronunţată în recurs, aceasta nu mai poate forma obiectul analizei unui nou recurs, întrucât părţile nu pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti, în afară de căile de atac prevăzute de lege.

Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", subliniază că nu are posibilitatea de a considera ca fiind admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ prevăzute de lege.

Deopotrivă, nu se poate aprecia că respingerea cererii de recurs ca inadmisibilă ar fi de natură să încalce dreptul de acces la justiţie al recurentei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând în Cauza Botten împotriva Norvegiei că modalitatea de aplicare a art. 6 depinde de caracteristicile procedurii în justiţie, de întreaga procedură internă şi de rolul cuvenit instanţelor în ordinea juridică internă, urmând să se ţină seama de natura situaţiei de drept intern, de competenţa instanţelor, de modul în care interesele reclamantului au fost expuse şi prezentate în faţa instanţei şi, în special, de natura problemei pe care aceasta a trebuit să le soluţioneze.

Prin urmare, de vreme ce recurenta a beneficiat de o judecată în primă instanţă, precum şi în calea de atac prevăzută de lege, nu se poate susţine că, prin respingerea recursului ca inadmisibil, a fost lipsită de posibilitatea de a supune controlului judiciar hotărârea instanţei de apel, în condiţiile în care hotărârea atacată este, potrivit dispoziţiilor legale enunţate, definitivă, aşa cum corect s-a reţinut şi în decizia recurată în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă prin lege cenzurii acestei căi de atac, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege menţionate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 499 teza a II-a din acelaşi Cod, va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 209/19.11.2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 209/19.11.2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2025.