Negative conflict resolved: insolvency liquidator's bank-account claim assigned to Iași Tribunal

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 8 mai 2024 pe rolul Tribunalului Iaşi, lichidatorul judiciar A., reprezentantul debitorului B. S.R.L., a solicitat în contradictoriu cu C. S.A. obligarea pârâtei la virarea disponibilului existent în conturile de garanţii, având ca titular debitorul şi beneficiari foştii salariaţi, în contul prevăzut de dispoziţiile art. 39 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, respectiv la închiderea conturilor.

În drept, au fost invocate prevederile art. 45 alin. (1) lit. r) şi art. 168 din Legea nr. 85/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 121/2025 din 5 martie 2025, Tribunalul Iaşi a admis excepţia necompetenţei materiale a secţiei a II-a Civile - judecător sindic şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

În motivare, s-a reţinut că potrivit art. 41 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei:

"Toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepţia recursului prevăzut la art. 8 sunt de competenţa tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul debitorul, astfel cum figurează acesta în registrul comerţului, respectiv în registrul societăţilor agricole sau în registrul asociaţilor şi fundaţiilor şi sunt exercitate de un judecător-sindic."

Conform acestei norme legale, competenţa exclusivă privind procedurile prevăzute de Legea nr. 85/2014 cade în sarcina tribunalului, iar exercitarea prerogativelor referitoare la îndeplinirea procedurilor sunt în atribuţia judecătorului-sindic.

Cerinţa ca acţiunea judiciară să fie aferentă procedurii insolvenţei presupune cu necesitate ca respectiva cerere să se circumscrise scopului procedurii insolvenţei, instituit de art. 5, respectiv, "instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă", împrejurare ce nu se regăseşte în speţa dedusă judecăţii.

S-a mai reţinut că judecătorul sindic nu are atribuţii în soluţionarea unei cereri ori acţiuni ce ar transcede procedurii insolvenţei, cum este cererea de faţă, care deşi urmăreşte întregirea sau protejarea averii debitorului presupune administrarea unui probatoriu reglementat de dispoziţiilor dreptului comun şi aparţinând competenţei judecătorului de fond.

Concluzionând, Tribunalul Iaşi a apreciat că acţiunea lichidatorului judiciar A., având ca obiect transferul sumelor reprezentând garanţii reţinute gestionarilor debitorului în contul de lichidare plată, este o acţiune de drept comun şi nu una specifică procedurii insolvenţei, motiv pentru care excepţia necompetenţei materiale a fost admisă, cu consecinţa declinării soluţionării cauzei către instanţa competentă, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut, în esenţă, că obiectul cererii este strâns legat de procedura insolvenţei, aspect de natură a justifica soluţionarea cererii de instanţa competentă potrivit dispoziţiilor art. 120 C. proc. civ., respectiv art. 8 din Legea nr. 85/2014.

Chiar dacă obiectul cererii nu este prevăzut expressis verbis în cuprinsul art. 45 alin. (1) din Legea nr. 85/20014, s-a apreciat că, prin raportare la dispoziţiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, cât şi la celelalte prevederi legale menţionate, competenţa de soluţionare a prezentei cererii, care este strâns legată de procedura insolvenţei în care se află debitorul pe care reclamantul îl reprezintă, este conferită de legiuitor în favoarea tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul.

Aşa fiind, prin sentinţa civilă nr. 7690/2025 din 1 iulie 2025, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Constatându-se invit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Iaşi competenţa materială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte subliniază că stabilirea competenţei se realizează raportat la cererea de chemare în judecată, mai precis obiectul şi cauza acesteia, astfel cum au fost stabilite de către reclamant.

Aşa fiind, obiectul dedus judecăţii în prezentul litigiu, în care şi-au declinat reciproc competenţa materială judecătoria şi tribunalul - judecător sindic, este dat de solicitarea lichidatorului judiciar A., reprezentant al debitorului B. S.R.L., de obligare a pârâtei C. S.A. la virarea disponibilului existent în conturile de garanţii, având ca titular debitorul şi beneficiari foştii salariaţi, în contul prevăzut de dispoziţiile art. 39 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, respectiv la închiderea conturilor.

Este adevărat că judecătorul sindic nu are atribuţii în soluţionarea unei cereri ori acţiuni ce ar transcede procedurii insolvenţei, însă este de necontestat că acţiunea promovată de A. nu vizează pretenţii proprii pe care reclamantul le-ar avea împotriva pârâtei, ci vizează demersuri efectuate în exercitarea atribuţiilor sale în calitate de lichidator judiciar-provizoriu al debitorului B. S.R.L., desemnat prin sentinţa civilă nr. 122/2021 din 2 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Prin urmare, obiectul cererii este strâns legat de procedura insolvenţei în care se află reclamantul, în calitate de reprezentant al debitorului, procedură deschisă în baza sentinţei civile nr. 122/2021 din 2 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, aspect de natură a justifica soluţionarea cererii de instanţa competentă conform dispoziţiilor art. 120 C. proc. civ., care stipulează că, în materia insolvenţei, cererile sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul.

În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, potrivit cărora toate procedurile prevăzute de prezenta lege sunt de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul social sau profesional al debitorului.

În egală măsură, principiul disponibilităţii, ce guvernează procesul civil, impune instanţei să se raporteze în soluţionarea cauzei la temeiul de drept invocat de reclamant, iar în speţă, temeiul invocat atrage aplicarea normelor privind competenţa specială reglementată de Legea nr. 85/2014, lichidatorul judiciar A. indicând drept temei al pretenţiilor sale dispoziţiile art. 45 lit. r); art. 168 din Legea nr. 85/2014.

Înalta Curte sublininiază că Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă are ca scop instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, legiuitorul urmărind concentrarea tuturor litigiilor având ca obiect averea debitorului, în competenţa exclusivă a judecătorului-sindic desemnat în procedura insolvenţei debitoarei. Asigurarea judecării în mod unitar de către judecătorul-sindic a tuturor cererilor îndreptate împotriva debitorului, ce pot afecta patrimoniul acestuia, este unul dintre obiectivele avute în vedere de Legea insolvenţei.

Importanţa şi specificul procedurii insolvenţei determină instituirea unor reguli de competenţă, care sunt diferite de cele ale dreptului comun. În acest sens, conform art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, competenţa exclusivă privind procedurile prevăzute de această lege cade în sarcina tribunalului, prin judecătorul-sindic.

Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, modificată, atribuţiile judecătorului-sindic privesc controlul judecătoresc al activităţii administratorului/lichidatorului judiciar, precum şi procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei, reglementarea de la alin. (1) nefiind una exhaustivă - "Principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentului capitol, sunt (...)".

Prin urmare, din conţinutul acestor reglementări "procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei" reiese că legiuitorul nu limitează atribuţiile judecătorului-sindic la cazurile concrete enumerate în alin. (1) al art. 45 din Legea nr. 85/2014, ci are în vedere şi controlul tuturor operaţiunilor şi actelor săvârşite de către administratorul judiciar, lichidatorul judiciar, debitori şi alţi participanţi la desfăşurarea procedurii, precum şi litigiile care au legătură directă cu procedura concursuală.

Aşa fiind, raportat la prevederile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, cu aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, ţinând cont că debitorul are sediul în Iaşi, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Iaşi.

În consecinţă, faţă de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2025.