Unfair competition: territorial competence in Law No. 11/1991 is private order and not invocable ex officio

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă sub număr de dosar x/2025, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.R.L. şi C., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtelor la încetarea, precum şi interzicerea oricăror activităţi care deturnează clientela reclamantei, în special cele care privesc utilizarea de informaţii legate de activitatea, tehnicile folosite, modul de promovare a serviciilor, precum şi referitoare la clienţii săi, până la soluţionarea definitivă a litigiului asupra fondului - dosarul nr. x/2024, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă la data de 12 decembrie 2024; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 95/PI din 5 februarie 2025, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale şi teritoriale, invocată din oficiu, şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut, în esenţă, că raportat la pretenţiile formulate şi dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 7 alin. (1)-(3) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, prezentul litigiu nu reprezintă un conflict de muncă, ci un litigiu cu profesioniştii, având ca obiect concurenţa neloială, de competenţa tribunalului de la sediul/domiciliul pârâtelor.

Întrucât pârâtele au domiciliul, respectiv sediul în judeţul Hunedoara, instanţa a admis excepţia de necompetentă funcţională şi teritorială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara - secţie/complet specializată/specializat în soluţionarea litigiilor cu profesionişti.

Prezenta cauză a fost înregistrată la 12 mai 2025 pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă, unui complet specializat litigii de muncă şi asigurări sociale, sub acelaşi număr de dosar.

S-a constatat că din eroare prezenta cauză a fost înregistrată pe rolul unui complet specializat litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul secţiei I Civile a Tribunalului Hunedoara, în loc să fie înregistrat pe rolul unui complet specializat în soluţionarea litigiilor cu profesioniştii din cadrul secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Hunedoara.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept de mai sus, instanţa a admis excepţia necompetenţei funcţionale materiale a completului C3 LM-AS din cadrul secţiei I Civile, invocată de instanţă din oficiu, şi, în consecinţă, a trimis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. şi C., spre competentă soluţionare, către completele specializate în soluţionarea litigiilor cu profesioniştii din cadrul secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Hunedoara.

Dosarul a fost înregistrat la 16 mai 2025 pe rolul secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

La termenul de judecată din 15 iulie 2025, Tribunalul Hunedoara a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei.

S-a reţinut că potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 11/1991, acţiunile izvorând dintr-o practică de concurenţă neloială sunt de competenţa tribunalului locului săvârşirii faptei sau în a cărui rază teritorială se găseşte sediul pârâtului; în lipsa unui sediu este competent tribunalul domiciliului pârâtului.

S-a constatat că actele de concurenţă neloială iniţiate de pârâte au constat în abordarea directă a clienţilor reclamantei din Timişoara şi Dumbrăviţa. În consecinţă, Tribunalul Hunedoara nu reprezintă tribunalul locului săvârşirii faptei, în sensul art. 7 alin. (2) din Legea nr. 11/1991.

Reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor, în solidar, la încetarea şi înlăturarea actelor de concurenţă neloială desfăşurate în dauna reclamantei, iar din motivarea acţiunii rezultă că persoana juridică reprezintă societăţi comerciale cu răspundere limitată la care pârâta, persoană fizică a devenit asociată şi administrator.

În consecinţă, în privinţa competenţei teritoriale, Tribunalul Hunedoara a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia; în cazul în care printre pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu, cererea se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali.

S-a constatat că reclamanta a ales Tribunalul Timiş în a cărui circumscripţie s-au produs faptele de concurenţă neloială, astfel că, raportat la art. 130 alin. (2) şi la art. 131 C. proc. civ., s-a apreciat că Tribunalul Timiş nu putea invoca excepţia necompetenţei teritoriale de vreme ce era competent să soluţioneze pricina, nefiind invocată nicio excepţie în cauză.

Aşa fiind, prin sentinţa civilă nr. 368/CA/2025 din 15 iulie 2025, Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta A. S.R.L., în favoarea Tribunalului Timiş. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Timiş competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea promovată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanţei obligarea pârâtelor la încetarea, precum şi interzicerea oricăror activităţi care deturnează clientela reclamantei, în special cele care privesc utilizarea de informaţii legate de activitatea, tehnicile folosite, modul de promovare a serviciilor, precum şi referitoare la clienţii săi, până la soluţionarea definitivă a litigiului asupra fondului înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş.

Raportat la obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată, se poate constata că norma ce reglementează competenţa teritorială, este una de ordine privată, iar nu de ordine publică, întrucât prin dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale (act normativ aplicabil speţei) se instituie o competenţă teritorială alternativă, iar pricina este una privitoare la drepturi de care părţile pot dispune.

Diferenţa între necompetenţa de ordine publică şi cea de ordine privată se reflectă şi în ceea ce priveşte persoanele care o pot invoca.

Astfel, spre deosebire de necompetenţa de ordine publică, necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Or, în speţă, excepţia de necompetenţă teritorială a fost invocată din oficiu chiar de către Tribunalul Timiş, secţia I civilă (instanţa iniţial învestită), fără a fi invocată de vreun pârât printr-o eventuală întâmpinare, prin urmare, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Excepţia de necompetenţă teritorială fiind una de ordine privată şi cum o atare excepţie nu a fost invocată de către pârâte prin întâmpinare, ci chiar de către instanţă din oficiu, se constată că Tribunalul Timiş în mod nelegal a invocat şi s-a considerat necompetent.

Prin înregistrarea acţiunii pe rolul Tribunalul Timiş coroborată cu neinvocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de către pârâte, în conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., această instanţă a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.

În consecinţă, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Timiş, aşa încât, cu aplicarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2025.