Territorial competence for employment disputes against judicial institutions under Art. 127 C. proc. civ.

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 25 ianuarie 2024 pe rolul Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, sub număr de dosar x/2024, reclamanţii au chemat în judecată pe pârâţii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, solicitând instanţei să dispună: 1) recunoaşterea şi acordarea în întinderea drepturilor salariale cuvenite a unei valori de referinţă sectorială (VRS) de 605,225 RON neplafonată, începând cu data de 01.01.2018 şi pentru viitor, majorate cu 25% conform art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportate la aplicarea prevederilor art. 12 din Secţiunea 1, Dispoziţii comune din Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din justiţie Anexa V Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională - Legea nr. 153/2017; 2) recalcularea sporurilor în procent de 45% şi valorificarea în concret a drepturilor subsemnaţilor prin recalcularea indemnizaţiei de încadrare începând cu data de 01.01.2018 (data aplicării majorării de 25% potrivit art. 38a lin. 3 din Legea-cadru nr. 153/017 raportate Ia aplicarea prevederilor art. 12 din Secţiunea 1, Dispoziţii comune din Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din justiţie Anexa V Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională - Legea nr. 153/2017; 3) plata diferenţei drepturilor salariale lunare corespunzătoare unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON neplafonată la care s-a aplicat o majorare de 25% şi sporuri de 45% raportate la aplicarea prevederilor art. 12 din Secţiunea 1, Dispoziţii comune din Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din justiţie Anexa V Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională - Legea nr. 153/2017), drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective.

Reclamanţii au arătat că au calitatea de personal auxiliar şi conex în cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 1821 din 16 octombrie 2024 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în dosarul nr. x/2024, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţei şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ.

În motivare, s-a reţinut, în esenţă, că raportat la obiectul pretenţiilor deduse judecăţii, prezentul litigiu este unul asimilat litigiilor de muncă, fiind supus dispoziţiilor Codului muncii.

Conform dispoziţiilor art. 231 Codul muncii:

"prin conflicte de muncă se înţelege conflictele dintre salariaţi şi angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă".

Potrivit art. 269 din Codul muncii, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 42/2023:

"(1) Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă şi conflictele colective de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul. (3) Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi".

Astfel, s-a apreciat că reclamanţii aveau un drept de opţiune între mai multe instanţe: fie tribunalul în a cărui circumscripţie îşi aveau domiciliul/reşedinţa, fie în care era situat locul de muncă, or, aceştia nu au invocat şi nici dovedit că au domiciliul/reşedinţa în circumscripţia Tribunalului Dâmboviţa.

S-a reţinut necesar a fi analizată incidenţa prevederilor art. 127 C. proc. civ., care ar putea atrage competenţa Tribunalului Dâmboviţa, faţă de calitatea reclamanţilor, personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Tribunalului Bucureşti, respectiv de calitatea pârâtei (instanţă de judecată).

În considerarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., raportat la locul de muncă al reclamanţilor a fost înlăturată competenţa de soluţionare a cauzei care s-ar stabili în favoarea Tribunalului Bucureşti în baza art. 269 Codul muncii.

Pe de altă parte, faţă de scopul instituirii regulilor speciale de competenţă prin art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., s-a apreciat că reclamanţii aveau deschis dreptul de a sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate doar dacă niciuna dintre instanţele competente conform dispoziţiilor art. 269 Codul muncii nu ar putea soluţiona litigiul din cauza calităţii lor de parte în proces.

S-a reţinut ca fiind relevant faptul că în temeiul principiului disponibilităţii procesului civil acţiunea a fost promovată cu determinarea unui cadrul procesual caracterizat de coparticipare procesuală activă, iar în atare condiţii domiciliul unuia dintre reclamanţi reprezintă un reper suficient în determinarea instanţei competente.

În ceea ce priveşte conflictele de muncă, fiind vorba despre o competenţă teritorială exclusivă, pe care nici părţile şi nici instanţa nu o pot înlătura, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. intervine doar în ipoteza în care "instanţa competentă la care îşi desfăşoară activitatea sau instanţa inferioară acesteia", vizată de legiuitor, este atât cea în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa, cât şi locul de muncă.

În speţă raportat la prevederile art. 269 Codul muncii, faţă de domiciliile/reşedinţa reclamanţilor aceştia aveau alegerea între mai multe instanţe, respectiv Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Neamţ şi Tribunalul Iaşi.

Reclamanţii nu îşi desfăşoară activitatea în cadrul Tribunalul Neamţ, iar această instanţă nu are calitatea de parte în proces, condiţii în care nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. pentru înlăturarea competenţei sale de soluţionare a prezentei cauze.

Cauza a fost înregistrată la 2 decembrie 2024 pe rolul Tribunalului Neamţ, sub acelaşi număr de dosar.

La primul termen de judecată în faţa acestei instanţe, Tribunalul Neamţ a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale, asupra căreia a rămas în pronunţare.

S-a constatat că acţiunea dedusă judecăţii are ca obiect un conflict de muncă, iar prin cererea de chemare în judecată formulată reclamanţii au precizat că au sesizat Tribunalul Dâmboviţa în temeiul art. 127 C. proc. civ.

Conform art. 127 C. proc. civ.:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."

S-a constat că reclamanţii au calitatea de grefieri şi personal conex la Tribunalul Bucureşti, iar această instanţă are calitate de pârât în cauză. Locul de muncă al reclamanţilor este, aşadar, Tribunalul Bucureşti, instanţă ce ar fi avut competenţa, prin raportare la acest criteriu, să soluţioneze cauza.

Conform art. 269 din Codul muncii: (1) Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă şi conflictele colective de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul. (3) Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Or, faţă de aceste texte de lege, având în vedere că o mare parte dintre reclamanţi domiciliază în Bucureşti, că inclusiv reşedinţa reclamantului A., conform probatoriului efectuat în faţa acestei instanţe, este în Bucureşti, soluţia Tribunalului Dâmboviţa de a învesti Tribunalul Neamţ cu soluţionarea cauzei nu este fundamentată.

În acest sens, s-a reţinut că reclamanţii au sesizat Tribunalul Dâmboviţa care se află în raza curţii de apel învecinate cu cea în care se află atât locul de muncă ales reclamanţilor, cât şi angajatorul pârât.

Tribunalul Neamţ a mai arătat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. au o dublă semnificaţie: pe de o parte, instituie un caz de necompetenţă teritorială absolută a instanţei la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul, grefierul, asistentul judiciar care are calitate de reclamant al unei pricini şi, pe de altă parte, prevede o prorogare legală de competenţă teritorială în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea reclamantul, calitate pe care acesta trebuie să o întrunească la momentul sesizării instanţei.

Reclamantul având alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, rezultă că norma analizată instituie şi o competenţă teritorială alternativă (facultativă), ceea ce corespunde denumirii marginale a textului; această alegere însă a uneia dintre instanţele competente dintre cele prevăzute de art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie exercitată de reclamant la data sesizării instanţei, iar în speţă, reclamanţii au sesizat Tribunalul Dâmboviţa, instanţă legal învestită faţă de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ.

Aşa fiind, prin sentinţa civilă nr. 375/2025 din 16 mai 2025, pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă, fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a fost declinată în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanţi. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prezentul litigiu vizează un conflict de muncă declanşat de către reclamanţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., A., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul Muncii (forma în vigoare la data promovării acţiunii), dreptul comun în materie, cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

Cu toate acestea, dată fiind calitatea părţilor, în analiza competenţei instanţei judecătoreşti la care trebuie introdusă cererea, Înalta Curte reţine că nu sunt incidente dispoziţiile de drept comun, ci prevederile art. 127 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că ivirea prezentului conflict negativ de competenţă a fost determinată de modul diferit în care cele două instanţe au interpretat dispoziţiile art. 127 C. proc. civ.

Raportat la data introducerii acţiunii, 25 ianuarie 2024, potrivit dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Înalta Curte constată că în cauză relevante sunt calitatea de pârât a Tribunalului Bucureşti, care ar fi fost instanţa competentă să soluţioneze litigiul prin raportare la locul de muncă al reclamanţilor, conform art. 269 Codul muncii, precum şi opţiunea reclamanţilor privind instanţa sesizată.

Potrivit normelor de competenţă facultativă prevăzute la art. 127 alin. (2) şi alin. (21) C. proc. civ., reclamanţii au posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată la o altă instanţă din raza unei curţi de apel învecinate curţii de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă potrivit legii.

Prin urmare, reclamanţii pot introduce cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie la Tribunalul Bucureşti, instanţă a cărei competenţă teritorială este stabilită de norma prevăzută la art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cât şi la oricare alt tribunal din circumscripţia curţilor de apel învecinate potrivit regulii prevăzute la art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

Conform art. 116 C. proc. civ., dreptul de opţiune aparţine în mod exclusiv reclamanţilor, astfel că, odată ce şi-a manifestat opţiunea de a introduce acţiunea chiar la instanţa competentă să soluţioneze litigiul potrivit normelor generale, aceasta a devenit competentă teritorial să soluţioneze pricina, neavând posibilitatea de a cenzura procedural acest drept de opţiune.

Instanţa supremă reţine că reclamanţii, prin introducerea acţiunii la Tribunalul Dâmboviţa, au intenţionat să se prevaleze de normele de competenţă prevăzute la art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ., respectiv de a sesiza alt tribunal din circumscripţia oricărei curţi de apel învecinate cu cea în a cărei circumscripţie se află Tribunalul Bucureşti, instanţa competentă potrivit legii.

Având în vedere opţiunea manifestată de reclamanţi de a introduce acţiunea la o altă instanţă din circumscripţia unei curţi de apel învecinate curţii de apel în circumscripţia căreia se află instanţa competentă să soluţioneze cauza potrivit Codului muncii, instanţa supremă constată că Tribunalul Dâmboviţa este competent să soluţioneze procesul potrivit art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ.

Faţă de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2025.