Territorial jurisdiction in labor disputes: validity of choosing the former workplace court over the current domicile court after employment termination

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2024, la data de 13 august 2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Cluj a solicitat instanţei să constate că, în perioadele cuprinse între data de 06.05.2003 şi până la data de 01.04.2015, reclamantul a desfăşurat activitate salarială în cadrul pârâtei în condiţii speciale de muncă, în procent de 100% şi să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 719 din 1 aprilie 2025, Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Tribunalul Cluj a reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 269 Codul Muncii, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte în funcţie de domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă al reclamantului, iar, în prezenta cauză, domiciliul reclamantului, aşa cum rezultă din cartea de identitate, se află în circumscripţia Tribunalului Bihor.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă sub acelaşi număr de dosar.

La termenul de judecată din 18 iunie 2025, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bihor şi a rămas în pronunţare cu privire la aceasta.

Tribunalul Bihor a reţinut, în esenţă, că, din interpretarea prevederilor art. 269 din Legea nr. 53/2003 reiese că, în cazul acţiunilor având ca obiect conflicte de muncă, competenţa teritorială este una alternativă - fie cea de la locul unde îşi are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia, reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

A subliniat că prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii stabilesc o competenţă teritorială complexă, al cărui mecanism juridic de determinare cuprinde două elemente: o competenţă alternativă a instanţelor (tribunalelor), dar şi exclusivă, în sensul că reclamantul are alegerea numai între două instanţe competente (ori de la domiciliul sau reşedinţa sa, ori de la locul de muncă).

Astfel, reclamantul este acela care are dreptul de a opta între instanţele deopotrivă competente teritorial. Ulterior exercitării dreptului de opţiune, competenţa rămâne stabilită în favoarea acelei instanţe, aleasă de către partea reclamantă, aspectul legalei învestiri a instanţei nu mai poate fi pusă în discuţie, iar partea nu mai poate reveni asupra opţiunii alese.

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Cluj, unde s-a aflat locul său de muncă, reclamantul a învestit în mod legal această instanţă, fixând în mod definitiv competenţa în favoarea acesteia, iar opţiunea acesteia nu poate fi contestată nici de către pârât, nici de către instanţă.

S-a mai arătat de către Tribunalul Bihor că, interpretarea noţiunii "locul de muncă", din perspectiva competenţei teritoriale în conflictele de muncă, a fost făcută şi de către Curtea de Apel Bucureşti, în cadrul unei recente Minute de unificare a practicii judiciare din 8 aprilie 2025, în sensul că aceasta priveşte raportul juridic cu un anumit angajator, chiar dacă la momentul sesizării instanţei reclamantul ar fi angajat în altă parte, cât timp locul de muncă este acolo unde s-a născut raportul juridic dedus judecăţii.

Aşa fiind, prin sentinţa civilă nr. 695 din 18 iunie 2025, pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea promovată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Cluj, a solicitat instanţei să constate că, în perioadele cuprinse între data de 06.05.2003 şi până la data de 01.04.2015, reclamantul a desfăşurat activitate salarială în cadrul pârâtei în condiţii speciale de muncă, în procent de 100%.

Între părţi s-a declanşat un litigiu de muncă, iar reclamantul a învestit pentru soluţionarea cauzei Tribunalul Cluj, instanţă în circumscripţia căreia se afla fostul său loc de muncă, respectiv sediul pârâtei Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Cluj.

Potrivit art. 269 alin. (1) Codul muncii:

"Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă şi conflictele colective de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol:

"Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul".

Înalta Curte subliniază că, deşi reclamantul nu mai avea calitatea de angajat la data sesizării instanţei, obiectul cererii de chemare în judecată vizează raporturile sale de muncă cu fostul angajator, pârâta în cauză, astfel că se poate adresa şi instanţei în circumscripţia căreia a avut ultimul loc de muncă, aceasta fiind deopotrivă competentă.

Transpunând dispoziţiile legale anterior evocate în prezenta cauză, se impune în mod necesar concluzia că reclamantul avea dreptul de opţiune între instanţa domiciliului său, respectiv Tribunalul Bihor şi cea a fostului loc de muncă, respectiv Tribunalul Cluj, iar exercitându-şi acest drept, în temeiul art. 116 C. proc. civ., a învestit-o pe cea din urmă.

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Cluj reclamantul a învestit în mod legal această instanţă, fixând în mod definitiv competenţa în favoarea acesteia.

Pentru raţ iunie înfăţişate, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii, formulată de reclamantul A., în favoarea Tribunalului Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2025.