Competence conflict over unilateral payment undertaking after final insurance judgment: territorial jurisdiction as private order barred ex officio declination

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la 17 ianuarie 2025, sub nr. x/2025, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat rezoluţiunea actului juridic unilateral denumit "Angajament de plată", prin care pârâtul s-a obligat să îi restituie suma de 213.795,12 RON în 213 rate lunare şi obligarea acestuia la plata sumei de 207.795,12 RON şi a dobânzii legale penalizatoare începând cu data de 20 decembrie 2017 până la data plăţii efective.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1.270, art. 1.523 alin. (2) lit. e), art. 1.535 C. civ. şi ale art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 54/2025 din 25 aprilie 2025, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

În considerentele hotărârii, s-a reţinut, contrar susţinerilor reclamantei, că prezentul litigiu nu este o cauză în materie de asigurări, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 115 alin. (1) pct. 1 şi 3 C. proc. civ., ci o acţiune în rezoluţiunea unui act juridic unilateral întocmit ulterior finalizării procesului circumscris acestei materii, prin pronunţarea, în rejudecarea apelului, a deciziei nr. 574/2019 din 15 octombrie 2019 de către Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în dosarul x/2015, astfel că domiciliul pârâtului devine criteriul în funcţie de care se determină instanţa competentă teritorial exclusiv să soluţioneze cauza, conform art. 107 şi art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă, iar prin sentinţa nr. 32/COM/2025 din 15 iulie 2025, această instanţă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În motivarea soluţiei, tribunalul a reţinut că dispoziţiile art. 115 alin. (1) pct. 1 şi 3 C. proc. civ., de care s-a prevalat reclamanta la momentul introducerii acţiunii, conform art. 116 din acelaşi cod, reglementează o competenţă teritorială alternativă, iar nu una exclusivă.

Totodată, s-a reţinut că Tribunalul Alba nu este competent nici din perspectiva prevederilor art. 107 C. proc. civ., întrucât această normă instituie o competenţă teritorială de ordine privată a cărei nesocotire poate fi invocată, pe cale de excepţie, numai de către pârât, în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 28 iulie 2025.

Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa să judece litigiul, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă îl constituie acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. împotriva pârâtului B., prin care se solicită rezoluţiunea actului juridic unilateral prin care acesta din urmă s-a obligat să îi restituie reclamantei suma de 213.795,12 RON în 213 rate lunare şi obligarea pârâtului la plata debitului în sumă de 207.795,12 RON şi a dobânzii legale penalizatoare aferente acestei sume, în temeiul art. 1.270, art. 1.523 alin. (2) lit. e), art. 1.535 C. civ. şi ale art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Regula generală în materia competenţei teritoriale, conform art. 107 alin. (1) C. proc. civ., este în sensul că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

În ceea ce priveşte invocarea excepţiei de necompetenţă, se impune a fi distins după cum necompetenţa este de ordine publică sau privată.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv în cazul în care sunt încălcate normele privind competenţa generală, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti, în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat, precum şi în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Or, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."

Din interpretarea textului de lege evocat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile legii, soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată, aceasta nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.

Înalta Curte constată că normele care instituie o competenţă teritorială alternativă, respectiv art. 115 C. proc. civ., nu sunt incidente în cauză, întrucât procesul care are natura unui litigiu în materie de asigurări, desfăşurat între părţi, s-a finalizat la 25 februarie 2021, prin pronunţarea unei soluţii definitive în cadrul dosarului nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, anterior începerii procesului pendinte.

Cu toate acestea, competenţa teritorială rămâne una de ordine privată, întrucât nimic nu se opune ca părţile să poată conveni asupra instanţei competente teritorial în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., procesul privind drepturi de care părţile pot dispune în mod liber.

În aceste condiţii, singurul îndreptăţit să invoce necompetenţa de ordine privată, în raport cu domiciliul său, era pârâtul, care nu a formulat întâmpinare şi nici nu s-a prezentat la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţei şi puteau pune concluzii.

Prin urmare, în raport cu dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., instanţa sesizată de reclamantă nu putea invoca din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale relative, competenţa acestei instanţe fiind consolidată şi câştigată definitiv cauzei.

În considerarea celor anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2025.