Jurisdictional conflict resolved: administrative litigation over ministerial order assigned to Bucharest Court of Appeal.

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la 3 iulie 2024, sub nr. x/2024, reclamanţii Sindicatul Liber "Dr. Ion Cantacuzino" din Institutul Cantacuzino şi A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, au solicitat anularea ordinului M.A.N. nr. MP 149 din 13 martie 2024 privind prelungirea detaşării şi împuternicirii domnului colonel medic B. să asigure îndeplinirea funcţiei de comandant-director general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino" în perioada 13 martie 2024 - 12 septembrie 2024, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 8 şi următoarele din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Prin încheierea de şedinţă din 1 octombrie 2024, prima instanţă sesizată a invocat excepţia necompetenţei sale materiale, pentru soluţionarea căreia a apreciat că sunt necesare probe suplimentare, respectiv ca pârâtul să depună la Compartimentul de documente clasificate al secţiei ordinul contestat, precum şi întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii acestuia, sens în care a amânat judecarea cauzei la data de 26 noiembrie 2024.

Prin sentinţa civilă nr. 1960 din 26 noiembrie 2024, aceeaşi instanţă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut că, în cauză, competenţa nu se determină în raport cu calitatea emitentului actului contestat, de autoritate publică centrală, ci în raport cu natura raportului juridic litigios, iar promovarea acţiunii de către un terţ faţă de actul contestat nu schimbă natura juridică a litigiului şi nici competenţa instanţei, nefiind incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, s-a reţinut că instanţa competentă material se determină prin raportare la prevederile art. 3511, art. 3512 şi art. 3514 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, iar litigiile privind personalul militar reprezintă conflict de muncă, astfel cum este definit de art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011, care se află în competenţa instanţelor sau completurilor specializate în materia conflictelor de muncă.

2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, iar prin sentinţa civilă nr. 3976 din 22 mai 2025, această instanţă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În considerentele acestei sentinţe, s-a reţinut că, raportat la obiectul, cauza juridică şi temeiul acţiunii, litigiul nu poate fi calificat ca fiind unul de muncă, pentru a fi incidente prevederile art. 266 din Codul muncii, întrucât actul contestat de către terţul pretins vătămat, care şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, reprezintă un veritabil act administrativ emis de o autoritate publică centrală în regim de putere publică, în accepţiunea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege, astfel că instanţa competentă material se stabileşte potrivit art. 10 din acelaşi act normativ.

3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 4 iulie 2025.

Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa să judece litigiul, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanţii au solicitat anularea unui ordin emis de Ministrul Apărării Naţionale, prin care s-a prelungit detaşarea şi împuternicirea domnului colonel medic B. să asigure îndeplinirea funcţiei de comandant-director general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino", în perioada 13 martie 2024 - 12 septembrie 2024, întemeindu-şi în drept cererea pe dispoziţiile art. 8 şi urm. din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 56 alin. (1) din Codul administrativ "Ministrul conduce aparatul propriu al ministerului, stabilit prin hotărâre a Guvernului, numeşte şi eliberează din funcţie personalul acestuia" iar conform art. 57 alin. (1) din acelaşi cod "În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, ministrul emite ordine şi instrucţiuni cu caracter normativ sau individual."

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, constituie act administrativ actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Din modalitatea de configurare a cererii de chemare în judecată rezultă în mod neechivoc că reclamanţii au înţeles să solicite anularea unui ordin de ministru care, potrivit normelor evocate, este un act administrativ ce poate fi contestat pe calea contenciosului administrativ de către persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă.

Aşadar, în considerarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reclamanţii s-au adresat instanţei de contencios administrativ în calitate de persoane vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

Totodată, se constată că, înainte de promovarea demersului judiciar întemeiat pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, reclamanţii au urmat procedura prevăzută de art. 7 din aceeaşi lege, formulând plângere prealabilă prin care au solicitat revocarea ordinului ministrului, respinsă prin răspunsul emis la 23 mai 2024.

Aşadar, reclamanţii au uzat de dreptul de dispoziţie care le este recunoscut de art. 9 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., stabilind prin cererea de chemare în judecată obiectul şi limitele procesului, iar judecătorul nu le mai poate cenzura, în acest sens fiind prevederile art. 22 alin. (5) din acelaşi cod.

Toate aceste elemente converg către concluzia potrivit căreia natura procesului pendinte este de contencios administrativ, acţiunea fiind promovată de către o persoană juridică şi o persoană fizică, având calitate de terţi faţă de raporturile de muncă dintre pârât şi domnul colonel medic B., vizat de actul administrativ a căruia anulare se solicită.

Conflictul de muncă este definit la art. 1 pct. 24 din Legea nr. 367/2022, forma în vigoare la data introducerii acţiunii, şi reprezintă "conflictul dintre angajaţi/lucrători şi angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional, social ori alte drepturi rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă sau de serviciu. Conflictele de muncă pot fi colective sau individuale;"

În raport cu acest text legal, Înalta Curte constată că litigiul dedus judecăţii nu este supus legislaţiei muncii, întrucât, pentru a se aprecia astfel, trebuia ca părţile litigante să fie cele între care este stabilită relaţia angajat-angajator.

Or, niciunul dintre reclamanţi nu are calitate de parte a raportului de muncă modificat prin actul administrativ contestat, interesul acestora având ca izvor pretinsa vătămare prin ordinul emis de pârât, ce poate fi protejat pe cale judiciară doar înaintea instanţelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea competenţei materiale, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice şi, respectiv, criteriul valoric, în cazul de faţă, fiind aplicabil criteriul rangului autorităţii emitente a actului administrativ contestat.

Aşadar, fiind vorba despre un act administrativ emis de conducătorul unei autorităţi publice centrale, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cererii prin care se solicită anularea acestui act revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.

În considerarea celor anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2025.