Timiș Tribunal has jurisdiction in employer’s €4,000 damages claim over workplace harm.

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Arad, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, la 29 mai 2024, sub nr. x/2024, reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 4.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, reprezentând prejudiciu produs de aceasta în exercitarea sarcinilor de serviciu, precum şi a cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 30 şi art. 194 C. proc. civ., art. 254 alin. (1) din Codul muncii, art. 40 şi art. 41 din O.G. nr. 43/1997, Ordinele ministrului transporturilor nr. 1836/2016 şi nr. 1854/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 964 din 11 septembrie 2024, Tribunalul Arad, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, litigiul are caracterul unui conflict individual de muncă, conform art. 1 pct. 24 din Legea nr. 367/2022, instanţa competentă material fiind tribunalul, în temeiul art. 95 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 269 alin. (1) din Codul muncii.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, prima instanţă sesizată, în urma interpretării lit. a) dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, a reţinut că această normă are în vedere atât situaţia în care persoana fizică angajată are calitatea de reclamant, cât şi cea în care reclamant este persoana juridică angajatoare şi cum această din urmă ipoteză este aplicabilă în speţă, devine relevant sediul reclamantei, care este situat în Municipiul Bucureşti, conform menţiunilor din certificatul constatator eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, instanţă care, prin sentinţa civilă nr. 7488/2024 din 28 noiembrie 2024, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

În motivarea acestei soluţii, s-a reţinut că determinarea instanţei competente teritorial exclusiv se realizează prin aplicarea prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, fără a distinge între sediul principal şi cel secundar, fiind incidente însă dispoziţiile art. 3 din O.U.G. nr. 84/2003, potrivit cărora Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. are sediul în Municipiul Bucureşti, aceasta neputând fi reprezentată în justiţie de o subunitate fără personalitate juridică, dezmembrământ al cărui sediu secundar, conform art. 227 C. civ., nu poate constitui un criteriu pentru stabilirea competenţei.

De asemenea, s-a reţinut că salariatul chemat în judecată nu are domiciliul şi nici nu îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti, iar faptele pretins cauzatoare de prejudicii ale pârâtei nu s-au produs în această localitate.

3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, care, prin sentinţa civilă nr. 715 din 29 mai 2025, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale exclusive, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constat ivit conflictul negativ de competenţă şi a suspendat judecata cauzei, sesizând Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de conflict a reţinut că Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara este constituită potrivit legii şi poate sta în judecată, potrivit art. 56 alin. (2) C. proc. civ., însă din modalitatea de formulare a cererii de chemare în judecată rezultă că, în cauză, calitatea de reclamant aparţine Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., al cărei sediu este situat în Municipiul Bucureşti, instanţa competentă teritorial să soluţioneze pricina fiind Tribunalul Bucureşti, în temeiul art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii.

4. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 7 iulie 2025.

Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele trei instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa să judece litigiul, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă, pentru următoarele considerente:

Litigiul pendinte, având ca obiect cererea formulată de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, în calitate de angajator, în contradictoriu cu persoana fizică pârâtă, are caracterul unui conflict individual de muncă, ce intră în sfera de reglementare a dispoziţiilor art. 266 din Codul muncii.

Pentru stabilirea competenţei sunt relevante dispoziţiile art. 269 din Codul muncii, forma în vigoare la data introducerii acţiunii, care la alin. (2) prevăd faptul că "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul."

Se reţine faptul că, în ceea ce priveşte conflictul de competenţă ivit între Tribunalul Arad, Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Timiş, instanţele în conflict au apreciat diferit noţiunea de sediu al reclamantului.

Cererea de chemare în judecată a fost formulată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, în contradictoriu cu pârâta A., angajat al reclamantei la ACI Nădlac II din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara.

Conform art. 227 C. civ. "(1) Sediul persoanei juridice se stabileşte potrivit actului de constituire sau statutului. (2) În funcţie de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursalele, reprezentanţele sale teritoriale şi punctele de lucru. Dispoziţiile art. 97 sunt aplicabile în mod corespunzător."

În aceste condiţii, noţiunea de "sediu", utilizată în textul legal, nu se referă numai la sediul principal al persoanei juridice, ci şi la sediul secundar, cum este cel al unei subunităţi, ce are capacitate procesuală de folosinţă şi de exerciţiu.

În raport cu argumentele arătate, având în vedere că sediul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara se află pe raza teritorială a judeţului Timiş, revine Tribunalului Timiş competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, coroborat şi cu faptul că în circumscripţia acestei instanţe îşi are sediul subunitatea reclamantă în cadrul căreia este angajată pârâta.

În considerarea celor anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2025.