Jurisdictional conflict over labor claims against a court: validation of plaintiff's option to file in a neighboring appellate district under Art. 127 CPC

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18 iunie 2024 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, sub nr. x/2024, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO. şi PP. au chemat în judecată pe pârâţii Curtea de Apel Piteşti şi Tribunalul Vâlcea, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâţilor la:

a) majorarea cu 5% a cuantumului brut al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare brute lunare faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023, începând cu data de 01.01.2024 şi, în continuare, pentru viitor, astfel cum este prevăzută de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 115 din 14 decembrie 2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene;

b) plata diferenţei rezultate ca urmare a majorării cu 5% a cuantumului brut al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare brute lunare faţă nivelul acordat pentru luna decembrie 2023 şi salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare brute lunare efectiv plătite pentru fiecare lună, începând cu data de 01.01.2024 şi, în continuare;

c) actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior;

Prin sentinţa civilă nr. 2285 din 10 decembrie 2024, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2024, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa, invocată din oficiu, competenţa de soluţionare a cauzei fiind declinată în favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Dâmboviţa a reţinut că nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. referitoare la competenţa facultativă, de vreme ce exista posibilitatea sesizării Tribunalului Dolj, a cărui competenţă este atrasă de faptul că reclamanta QQ. are domiciliul în Judeţul Dolj, astfel cum rezultă din copia cărţii de identitate aflată la dosar.

Potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. instituie un caz special de prorogare de competenţă în vederea asigurării respectării principiului imparţialităţii justiţiei. Or, pentru aplicarea dispoziţiilor legale speciale este necesar a se stabili necompetenţa teritorială a tuturor instanţelor competente din punct de vedere teritorial conform regulii de drept comun.

Reclamanţii nu îşi desfăşoară activitatea în cadrul Tribunalul Dolj ori a unei instanţe superioare în grad acestuia. Prin urmare, Tribunalul Dolj este competent din punct de vedere teritorial raportat la dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi faţă de domiciliul unuia dintre reclamanţi. De asemenea, această instanţă nu are calitatea de parte în proces, condiţii în care nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (21) din C. proc. civ.

În concluzie, având în vedere obiectul cauzei - "drepturi salariale" şi faptul că reclamanţii au ales să declanşeze litigiul în coparticipare procesuală activă, aflându-se într-un litisconsorţiu procesual activ asumat, Tribunalul Dâmboviţa a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., competenţa teritorială urmând a se stabili conform regulii de drept comun, la instanţa de la domiciliul unuia dintre reclamanţi.

Prin sentinţa nr. 815/2025 din 22 aprilie 2025, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2024, s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Dolj, invocată, din oficiu, de către instanţă, s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, s-a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Dolj şi Tribunalul Dâmboviţa, s-a suspendat, din oficiu, judecata cauzei şi s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În argumentarea acestei sentinţe, s-a reţinut, în esenţă, că raţiunea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. este aceea ca litigiul să nu ajungă să fie soluţionat, nici în primă instanţă şi nici în căile de atac, de o instanţă la care funcţionează reclamantul judecător/procuror/asistent judiciar/grefier.

Reclamanţii au optat astfel, în condiţiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., determinând competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată în favoarea instanţei prevăzute de lege pe rolul căreia s-a înregistrat acţiunea, respectiv Tribunalul Dâmboviţa.

Prin urmare, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, dată fiind calitatea reclamanţilor, iar Tribunalul Dâmboviţa este competent teritorial să judece cauza, fiind una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea reclamanţii.

Faptul că unul dintre cei 42 de reclamanţi are domiciliul în circumscripţia Tribunalului Dolj nu justifică admiterea excepţiei necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa şi declinarea întregii cauze, iar în condiţiile unei coparticipări procesuale active, Tribunalul Dâmboviţa rămâne competent să soluţioneze cauza în întregime, faţă de toţi reclamanţii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2024, la data de 6 iunie 2025.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. (2) din C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 alin. (1) din acelaşi cod, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, pentru următoarele considerente:

Se constată că, în litigiile de muncă în care reclamant este angajatul, competenţa este alternativă în favoarea instanţei de la locul de muncă sau a instanţei de la domiciliul reclamantului.

Înalta Curte mai reţine şi că, potrivit art. 275 din Codul muncii, dispoziţiile din Legea nr. 53/2003 referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 269 din Codul muncii cu cele ale art. 116 C. proc. civ., rezultă că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, reclamantul are dreptul la alegere între instanţa de la locul unde îşi are domiciliul şi cea de la locul său de muncă, opţiunea reclamantului exercitându-se la momentul sesizării instanţei.

Reclamanţii din cauza dedusă judecăţii, în calitate de personal auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, au învestit Tribunalul Dâmboviţa cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, Curtea de Apel Piteşti şi Tribunalul Vâlcea având calitatea de pârâţi.

Potrivit art. 127 din C. proc. civ., "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. (21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Pornind de la aceste texte de lege, Înalta Curte reţine că, deşi reclamanţii au calitatea prevăzută de art. 127 alin. (3) din C. proc. civ., nu este incidentă ipoteza reglementată de alin. (1) al aceluiaşi articol, întrucât acţiunea nu este de competenţa instanţei unde aceştia îşi desfăşoară activitatea şi nu există o instanţă inferioară acesteia, ci a instanţei superioare celei la care se află locul lor de muncă, respectiv Tribunalul Vâlcea.

Însă, atât timp cât Tribunalul Vâlcea are calitatea de pârât, sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (21) din C. proc. civ., în temeiul cărora reclamanţii pot sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate curţii de apel în a cărei rază se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Această normă legală reglementează un drept de opţiune al reclamanţilor, care au posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată fie la instanţa competentă potrivit legii, fie la o altă instanţă, de acelaşi grad, din raza unei curţi de apel învecinate.

Potrivit dispoziţiilor art. 116 din C. proc. civ., reclamantul este cel care poate alege între mai multe instanţe deopotrivă competente; o dată exercitat dreptul de opţiune, competenţa instanţei alese, consolidându-se, se definitivează.

Întrucât reclamanţii şi-au manifestat opţiunea de a introduce acţiunea la Tribunalul Dâmboviţa, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, învecinată Curţii de Apel Piteşti, în raza căreia se află Tribunalul Vâlcea, care ar fi fost competent să judece conform normelor de dreptul muncii, rezultă că instanţa sesizată a devenit competentă teritorial să soluţioneze litigiul.

Faţă de cele anterior expuse, în aplicarea prevederilor art. 127 alin. (2) şi (21) din C. proc. civ., faţă de alegerea făcută de reclamanţi în favoarea unei instanţe competente alternativ, în temeiul art. 135 alin. (2) şi (4) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 septembrie 2025.