Pension dispute: inadmissibility of cassation against revision decision in social security litigation

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2025

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12 octombrie 2022 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Curtea de Conturi a României şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, prin care a contestat Adeverinţa - Tip nr. 4072/17.10.2019 emisă de către angajator, pârâta Curtea de Conturi, pentru stabilirea pensiei sale de serviciu şi a solicitat instanţei să dispună:

1. Anularea adeverinţei tip nr. 4072/2019, întrucât conţine erori materiale şi informaţii neconforme privind baza de calcul a pensiei de serviciu, stabilită cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare, astfel că aceasta nu reflectă realitatea fiindu-i afectat grav dreptul la o pensie corectă;

2. Obligarea pârâtei Curtea de Conturi să-i emită o nouă Adeverinţă Tip, în care, în conformitate cu dispoziţiile art. 49 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, actualizată, coroborată cu dispoziţiile art. 82 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, actualizată, să cuprindă ca Bază de calcul utilizată la stabilirea pensiei sale de serviciu, salariul brut lunar, conform art. 7 lit. e) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, neplafonat, alcătuit din următoarele:

a) indemnizaţia lunară corespunzătoare funcţiei de consilier de conturi în activitate în luna octombrie 2019, conform Legii nr. 153/2017, în cuantum de 21840 RON;

b) indemnizaţia de şedinţă, în cuantum de 23920 RON, acordată conform pct. 28 din O.U.G. nr. 91/2017 pentru completarea Legii cadru nr. 153/2017 şi stabilită prin Hotărârea nr. 489/21.12.2017 a Plenului Curţii de Conturi.

3. Obligarea pârâtei Curţii de Conturi a României de a publica la sediul propriu şi pe pagina proprie de Internet a veniturilor salariate brute (indemnizaţia lunară corespunzătoare funcţiei, indemnizaţia de şedinţă şi orice alte drepturi salariale) conform Legii nr. 153/2017, art. 33 - transparenţa veniturilor salariale, pentru membrii plenului/consilieri de conturi;

4. Obligarea pârâtei Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti - Casa Locală Sector 3, să-i revizuiască şi să-i stabilească, urmare a revizuirii, pensia de serviciu conform dispoziţiilor art. 49 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, actualizată, coroborat cu dispoziţiile art. 82 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, actualizată, prin raportare la venitul brut, fără plafonare, realizat de către un consilier de conturi în funcţie/activitate în luna octombrie 2019, când acesta a încetat raportul de muncă, prin pensionare;

5. Obligarea Casei de Pensii să-i achite diferenţa dintre drepturile de pensie cuvenite acestuia, potrivit legii, aşa cum vor fi stabilite în cazul admiterii acţiunii şi pensia aflată în plată, începând cu luna octombrie 2019;

6. Obligarea Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti - Casa locală Sector 3, la plata dobânzii penalizatoare, precum şi actualizarea cu rata inflaţiei, pentru suma ce reprezintă diferenţa dintre drepturile cuvenite, începând cu luna octombrie 2019 şi pensia stabilită, aflată în plată;

Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 242 din 6 decembrie 2022, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Ploieşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Curtea De Conturi a României şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, în favoarea Tribunalului Prahova, secţia I civilă, complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.

Prin sentinţa civilă nr. 1514 din 28 decembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 990 din 20 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1514 din 28 decembrie 2023 a Tribunalului Prahova, secţia I civilă.

Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire, solicitând admiterea căii de atac în retractare, schimbarea în tot a hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea apelului promovat împotriva sentinţei civile nr. 1514 din 28 decembrie 2023 a Tribunalului Prahova, secţia I civilă.

În motivare, revizuentul a arătat că îşi întemeiază cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1602 din 3 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2024, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A..

În temeiul art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., revizuentul a formulat "cerere de apel" împotriva deciziei civile nr. 1602 din 3 decembrie 2024 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, înregistrat ca recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2024, la data de 25 februarie 2025.

Recurentul-revizuent a solicitat admiterea căii de atac exercitate şi anularea deciziei atacate, cu consecinţa admiterii cererii de revizuire astfel cum a fost formulată.

Intimata Casa Judeţeană de Pensii Prahova a transmis la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, iar la 24 martie 2025 intimata Curtea de Conturi a României a transmis întâmpinare, prin care a solicitat "respingerea ca inadmisibilă a cererii de apel".

Recurentul-revizuent a formulat răspuns la întâmpinările depuse la dosar.

Prin rezoluţia din 13 mai 2025 s-a fixat termen la data de 18 septembrie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, întrucât procesul este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de către intimatele Casa Judeţeană de Pensii Prahova şi Curtea de Conturi a României prin întâmpinările formulate în cauză, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Recursul declarat în cauză are ca obiect decizia civilă nr. 1602 din 3 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2024, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A..

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Pentru a se stabili dacă decizia pronunţată în revizuire este susceptibilă a fi atacată cu recurs, se impune verificarea căii de atac prevăzute de lege pentru decizia a cărei revizuire este solicitată, conform prevederilor art. 513 alin. (5) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că reclamantul A. a contestat Adeverinţa - Tip nr. 4072/17.10.2019, emisă de către angajator, pârâta Curtea de Conturi a României, pentru stabilirea pensiei sale de serviciu, solicitând instanţei să dispună, în principal, anularea acestei adeverinţe, întrucât conţine erori materiale şi informaţii neconforme privind baza de calcul a pensiei de serviciu, stabilită cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare, astfel că aceasta nu reflectă realitatea.

Potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Acest text de lege enumeră litigiile în care este suprimată calea de atac a recursului, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel. Printre aceste litigii se regăsesc şi cele care vizează asigurările sociale.

Totodată, conform art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data introducerii acţiunii (12.10.2022), "împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol din aceeaşi lege, "hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive."

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte reţine că obiectul acţiunii se încadrează într-una din ipotezele reglementate de 483 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât vizează un conflict de asigurări sociale.

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în litigiile vizând asigurările sociale, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

În egală măsură, recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Revizuirea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., iar art. 513 alin. (5) din acelaşi cod prevede că hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea atacată.

Instanţa supremă, în considerarea obiectului acţiunii introductive, reţine că hotărârea împotriva căreia a fost formulată revizuirea face parte din categoria celor care dobândesc caracter definitiv de la pronunţare, astfel cum sunt menţionate la art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. coroborat cu alin. (2) teza finală al aceluiaşi articol, şi, prin urmare, nici decizia dată în revizuire nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 513 alin. (5) raportat la art. 483 alin. (2) din acelaşi cod.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 1602 din 3 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 1602 din 3 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 septembrie 2025.