Cassation appeal barred in labor disputes: finality of appellate judgment due to statutory suppression of extraordinary remedy

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2025

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12 ianuarie 2024 pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia I civilă, sub nr. x/2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI MARAMUREŞ, ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, instanţa să dispună:

1. obligarea pârâtei să stabilească şi să-i acorde salariul de bază pentru perioada 13.01.2021-31.12.2021 după următoarea formulă: salariul minim brut pe ţară garantat în plată stabilit prin H.G. nr. 4/2021, respectiv 2.300 RON, înmulţit cu coeficientul de ierarhizare din Anexa 3 la Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 9/31.01.2018;

2. obligarea pârâtei la plata diferenţelor salariale rezultate ca urmare a aplicării formulei de calcul de la punctul 1 şi salariul efectiv acordat în anul 2021, actualizate cu indicele de inflaţie;

3. obligarea pârâtei să stabilească şi să-i acorde salariul de bază pentru perioada 01.01.2022-31.12.2022 după următoarea formulă: salariul minim brut pe ţară garantat în plată stabilit prin H.G. nr. 1071/2021, respectiv 2.550 RON, înmulţit cu coeficientul de ierarhizare din Anexa 3 la Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 9/31.01.2018;

4. obligarea pârâtei la plata diferenţelor salariale rezultate ca urmare a aplicării formulei de calcul de la punctul 3 şi salariul efectiv acordat în anul 2022, actualizate cu indicele de inflaţie;

5. obligarea pârâtei la repararea integrală a prejudiciului prin actualizarea sumelor datorate cu rata inflaţiei şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare, calculate începând cu data scadenţei şi până la stingerea obligaţiei prin plată.

Tribunalul Maramureş, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 772 din 13 iunie 2024, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI MARAMUREŞ, ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 1620/A/2024 din 6 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2024, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 772 din 13 iunie 2024 a Tribunalului Maramureş, secţia I civilă, care a fost păstrată.

La data de 21 ianuarie 2025 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2024, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1620/A/2024 din 6 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.

Recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului, anularea hotărârii nr. 1620/2024 din 6 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Cluj şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, apreciind că sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI MARAMUREŞ a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, cu consecinţa menţinerii deciziei recurate ca fiind temeinică şi legală.

Recurentul-reclamant nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluţia din 31 martie 2025 s-a fixat termen la data de 18 septembrie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, întrucât procesul este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Litigiul de faţă, iniţiat la data de 12 ianuarie 2024, priveşte un conflict de muncă dintre salariat şi angajator, reclamantul urmărind să-i fie acordate drepturile salariale rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă.

Potrivit art. 271 alin. (22) din Codul muncii, "hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului", iar conform dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în conflictele de muncă şi de asigurări sociale".

Prin urmare, în materia conflictelor de muncă, este suprimată calea extraordinară de atac a recursului.

În egală măsură, art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. prevede că "sunt hotărâri definitive [...] 4. hotărârile date în apel fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs", iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiaşi articol "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".

Înalta Curte reaminteşte că obligaţia instanţei este de a analiza căile de atac în limitele şi în condiţiile impuse de legiuitor, cu respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, potrivit căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ prevăzute de lege.

Conform principiului legalităţii căilor de atac, consacrat de prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei ".

Legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Legea fundamentală arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Respectarea principiului legalităţii este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Aşadar, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată şi a materiei juridice căreia îi corespunde acţiunea, Înalta Curte reţine că decizia recurată are caracter definitiv de la pronunţare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, acesta fiind suprimat în temeiul art. 483 alin. (2) din acelaşi cod.

Dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză de recurentul-reclamant A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1620/A/2024 din 6 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 septembrie 2025.