Tax stamping deficiency and contractual interpretation as inadmissible cassation grounds in sub-contracting debt recovery

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2025

Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub dosar nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună emiterea unei ordonanţe de plată împotriva pârâtei-debitoare şi obligarea acesteia la plata sumei de 203.385,73 RON, reprezentând rest rămas de achitat conform F.F. seria x nr. x/02.08.2022; cu cheltuieli de judecată.

La 26 ianuarie 2023, reclamanta a formulat cerere de modificare/precizare a acţiunii, arătând că solicită judecarea cauzei pe procedura de drept comun, acţiunea formulată fiind una în pretenţii, precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare, începând cu data punerii în întârziere şi până la achitarea integrală a debitului.

Prin sentinţa civilă nr. 18 din 15 februarie 2024, Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantă, precum şi cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 257/2024-A din 14 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta A. S.R.L. împotriva hotărârii primei instanţe, care a fost schimbată în totalitate, în sensul că: a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantă, a fost obligată pârâta să plătească suma de 125.312,21 RON (cu T.V.A.), cu titlu de debit principal, suma de 142.104 RON, cu titlu de penalităţi calculate până la data de 26.01.2023 şi în continuare penalităţi de 1% pe zi de întârziere calculate asupra sumei de 101.502,9 RON (valoarea debitului fără T.V.A.), până la plata efectivă a debitului principal, precum şi la plata sumei de 21.363,23 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în primă instanţă şi în apel.

Prin încheierea din 19 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, a fost admisă cererea formulată de petenta A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata B. S.R.L.

A dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul şi considerentele deciziei nr. 257/2024-A din 14 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, în sensul menţionării corecte a cuantumului penalităţilor la care a fost obligată pârâta ca fiind "147.426,11 RON", în loc de "142.104 RON", cum greşit s-a trecut şi a menţionării corecte a valorii debitului fără T.V.A. ca fiind "105.304,37 RON", în loc de "101.502,9 RON", cum greşit s-a trecut.

Împotriva acestei decizii, a formulat cerere de recurs reclamanta, iar pârâta a declarat recurs împotriva aceleiaşi decizii şi împotriva încheierii din 19 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă în dosar nr. x/2023.

În motivarea recursului declarat, reclamanta a arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 437 alin. (2) teza I C. proc. civ.

În acest sens, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a ignorat faptul ca debitul în valoare de 203.385,73 RON, reprezentând rest factură fiscală seria x nr. x/02.08.2022, a fost achitat de intimată la data de 22.05.2024 ca urmare a declanşării de către A.N.A.F. a Procedurii de angajare a răspunderii solidare reglementată de dispoziţiile art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Recurenta-reclamantă susţine că prin necontestarea actelor de executare emise de A.N.A.F. în dosarul de executare nr. x, intimata-pârâtă a recunoscut indirect debitul şi a acceptat plata lui, motiv pentru care instanţa de apel trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 437 alin. (2) C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui argument, recurenta-reclamantă arată că intimata-pârâtă a formulat doar o contestaţie administrativă împotriva deciziei de atragere a răspunderii solidare/17.01.2024, fără să solicite şi suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea contestaţiei pe fond, contestaţie administrativă ce a fost suspendată, nefiind soluţionată în prezent.

Mai precizează recurenta-reclamantă că, prin adresa de înştiinţare privind înfiinţarea popririi nr. x/16.04.2024, emisă în dosarul de executare nr. x, A.N.A.F. a dispus înfiinţarea popririi pentru suma de 203.386 RON, fără ca intimata-pârâtă să formuleze contestaţie la executare.

În aceste condiţii, suma de 203.386 RON a fost executată, susţinerile nedovedite ale reprezentantului intimatei-pârâte în sensul că sumele retrase din contul său ar fi depuse într-un cont la A.N.A.F. sunt nejustificate, acestea reprezentând plata facturii (debitului principal) ce face obiectul prezentului litigiu şi fiind folosite pentru stingerea datoriilor recurentei-reclamante.

Un alt motiv de recurs vizează faptul că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1.350 şi ale art. 1.516 C. civ., întrucât, la dosarul cauzei nu exista probe concrete din care să reiasă că lucrările pe care le-a executat ar fi fost remediate de intimata-pârâtă.

Potrivit recurentei-reclamante, decizia instanţei de apel de a nu obliga intimata-pârâtă şi la plata contravalorii lucrărilor executate pe strada 11 se bazează pe nişte interpretări şi speculaţii, întrucât din actele şi probatoriul aflate la dosarul cauzei rezultă că toate lucrările executate sunt conforme.

În continuare, recurenta-reclamantă expune ample argumente cu privire la conformitatea lucrărilor, sens în care invocă procesul-verbal la terminarea lucrărilor, face trimitere la situaţia din teren, dovedită cu planşe foto, la depoziţia martorului audiat, la înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Recurenta-reclamantă mai susţine, de asemenea, şi faptul că decizia civilă recurată conţine motive contradictorii, sens în care indică fila x paragraful 2, susţinând că motivarea este bazată pe supoziţii, intimata-pârâtă nefăcând dovada că ar fi remediat vreo lucrare din cele efectuate de reclamantă.

În dezvoltarea acestei critici, recurenta-reclamantă face trimitere exclusiv la situaţia de fapt.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea recursului declarat, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a interpretat greşit clauzele contractului de subantrepriză nr. x/01.02.2022, referitoare la obligaţiile stabilite în sarcina reclamantei în calitatea sa de subantreprenor la art. 5.2 din contract, precum şi pe cele referitoare la penalităţile aplicabile în acord cu prevederile art. 7.1., modificate prin anexa A la contract. Totodată, instanţa nu a avut în vedere prevederile de la pct. IV - documentele contractului din anexa A la contractul de subantrepriză, fiind încălcate astfel prevederile art. 1.266-1.269 C. civ. şi fiind aplicate greşit dispoziţiile art. 1.516 alin. (2) C. civ.

Potrivit recurentei-pârâte, verificarea respectării normelor legale de interpretare a contractelor poate face obiectul unei critici de nelegalitate, întrucât potrivit art. 1.270 alin. (1) C. civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, interpretarea greşită a clauzelor contractuale de către instanţe putând echivala cu o interpretare greşită a legii.

În continuarea acestei critici, recurenta-pârâtă arată că instanţa de apel a aplicat în mod greşit regulile instituite de art. 1.266 şi art. 1.267 C. civ., care statuează că interpretarea contractului se face după voinţa concordantă a părţilor şi aplicând, deopotrivă, principiul interpretării sistematice.

În aceeaşi ordine de idei, recurenta-pârâtă precizează că între părţi a intervenit contractul de subantrepriză, că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile în raport cu cerinţele de calitate şi documentaţia necesară pentru finalizarea lucrărilor, fapt ce a determinat refuzul la plată al facturii seria x nr. x/02.08.2022 în valoare de 203.385,73 RON, ce formează obiectul cauzei.

Mai susţine recurenta-pârâtă că reclamanta nu a prezentat situaţiile de lucrări aprobate de consultant şi nu a remediat defectele constatate pe şantier, notificate repetat, că lucrările nu au fost conforme, iar situaţiile de lucrări nu au fost aprobate, întrucât nu au fost transmise prin metoda agreată în contract, planşele foto din dosar atestând faptul că lucrările au fost remediate de alţi prestatori pe cheltuiala sa.

Recurenta-pârâtă face, în acest sens, trimitere la dispoziţiile art. 5.2. lit. c), d) şi e), la art. 6.3 din contract, la clauza 50 din H.G. nr. 1/2018, care reglementează obligaţiile referitoare la plata lucrărilor efectuate, modalitatea de efectuare a plăţilor şi condiţiile pentru aprobarea acestor plăţi în cadrul contractelor de achiziţie publică pentru lucrări, susţinând că plăţile sunt condiţionate de recepţia şi verificarea lucrărilor, că documentaţia prezentată trebuie să fie corectă şi completă, că poate fi reţinută o parte din preţ, pentru a proteja părţile contractante de eventuale deficienţe sau neconformităţi.

Recurenta-pârâtă concluzionează în sensul că reţinerea plăţilor este în concordanţă cu clauza 50, deoarece lucrările efectuate de reclamantă nu au fost complet recepţionate şi validate de beneficiar, iar situaţia de lucrări nu este clară. Recepţia lucrărilor de către beneficiar numai la finalul anului 2023 a fost posibilă în urma remedierilor efectuate de recurenta-pârâtă, fapt ce a impus si costuri suplimentare de refacere a carosabilului afectat de lucrările realizate necorespunzător ce nu au fost decontate de beneficiarul final, situaţie ce justifică refuzul la plată a unor lucrări neconforme realizate de reclamantă. Aceste aspecte nu au fost avute în vedere de către instanţa de apel.

Mai arată recurenta-pârâtă că, deşi reclamanta avea obligaţia de a remedia orice lucrările neconforme şi viciile descoperite pe perioada de garanţie, aceasta nu a remediat decât parţial deficienţele de calitate, iar refacerea asfaltului a fost realizată prin intermediul altor prestatori, fără ca instanţa de apel să aibă în vedere costurile suportate pentru refacerea drumului.

O altă chestiune de nelegalitate a deciziei recurate vizează regulile de interpretare a contractului cu privire la penalităţile de întârziere convenite de părţi în contractul de subantrepriză, recurenta-pârâtă susţinând că valoarea penalităţilor stabilite în contractul de subantrepriză la art. 7.1 este diferită de valoarea penalităţilor stabilită la art. 1.11 din anexa A la contractul de antrepriză, instanţa de apel încălcând prevederile art. 1.270 C. civ.

Întrucât valoarea penalităţilor din cele două contracte diferă, recurenta-pârâtă susţine că, potrivit regulilor stabilite la cap. IV, au prioritate prevederile contractului de subantrepriză, urmare de cele din anexa A la contract.

Totodată, în anexa A la contractul de antrepriză, la capitolul III, sunt prevăzute modificările aduse condiţiilor generale ale contractului de subantrepriză reformulate sau adăugate, fiind aduse modificări şi articolului 7.1 din contractul de subantrepriză în sensul că, pentru întârzieri în executarea obligaţiilor contractuale sau pentru neexecutarea acestora, penalităţile sunt limitate la rata dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României.

Recurenta-pârâtă concluzionează în sensul că, întrucât clauza contractuală astfel cum a fost modificată nu precizează expres dacă are în vedere anexa A din contractul de subantrepriză sau anexa A din contractul de antrepriză, dând aplicare principiilor de interpretare a clauzelor prevăzute de art. 1.268 alin. (2) C. civ., clauza se interpretează ţinând seama de natura contractului. Astfel, acesta fiind încheiat în baza contractului principal de antrepriză, dacă predarea lucrărilor se face în acord cu condiţiile generale de antrepriză şi plăţile se fac în aceleaşi condiţii cu cele stabilite în contractul de antrepriză încheiat cu beneficiarul final.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 17 ianuarie 2025, recurenta-pârâtă a depus precizare la recursul declarat, arătând că solicită instanţei ca, în cazul casării deciziei recurate, să fie trimisă cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

În ceea ce priveşte încheierea de îndreptare a erorii materiale pronunţată la data de 19.12.2024, comunicată la data de 14.01.2024, în termenul legal, recurenta-pârâtă a arătat că înţelege să aducă următoarele precizări cu privire la motivele de nelegalitate.

În acest sens, recurenta-pârâtă susţine că, în considerentele hotărârii şi ale încheierii, precum şi în dispozitivul acestora, la calculul sumelor stabilite ca obligaţii de plată cu titlu de debit şi penalităţi instanţa nu a ţinut seama de suma de 203.386 RON, pe care a achitat-o în calitate de terţ poprit al intimatei-reclamante, în baza popririi înfiinţată prin Adresa de înfiinţare poprire nr. x/14.04.2024.

Prin urmare, suma de 203.386 RON stinge la data de 22.05.2024, pe de o parte, integral debitul principal stabilit de instanţă în sumă de 125.312,21 RON (cu T.V.A.) şi, pe de altă parte, penalităti în cuantum de 78.073,79 RON, din penalităţile de întârziere cuantificate la valoarea de 147.426,11 RON, calculate până la data de 26.01.2023 asupra sumei de 105.304,37 RON (valoarea debitului fără T.V.A.).

Ca atare, din valoarea penalităţilor de întârziere calculate până la data iniţierii acţiunii - 26.01.2023, a mai rămas de plată suma de 69.352,32 RON, în loc de 147.426,11 RON, ulterior, penalităţile fiind datorate numai până la data de 22.05.2024, dată la care a fost achitat debitul principal.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs formulată de reclamantă a fost comunicată pârâtei la 14 aprilie 2025.

Cererea de recurs formulată de pârâtă a fost comunicată reclamantei la 15 aprilie 2025.

La 13 mai 2025, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantă, în raport de art. 489 alin. (2) Cod procedură civilă, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 14 mai 2025, reclamanta a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtă, prin care a solicitat ca instanţa să califice cererea de precizare a motivelor de recurs ca fiind motive noi de recurs; a invocat excepţia tardivităţii formulării motivelor de recurs depuse prin această precizare; a invocat excepţia rămânerii fără obiect a capătului principal al acţiunii ca urmare a achitării debitului principal de către pârâtă; a solicitat respingerea motivelor de recurs invocate prin declaraţia iniţială de recurs.

Întâmpinarea au fost comunicată recurentei-reclamante la 27 mai 2025, iar recurentei-pârâte la 21 mai 2025.

Părţile nu au formulat răspunsuri la întâmpinări.

La 15 septembrie 2025, recurenta-pârâtă a depus la dosar concluzii scrise, iar la 16 septembrie 2025 recurenta-reclamantă a formulat concluzii scrise.

Înalta Curte, în ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-reclamantă, analizând cu prioritate chestiunea timbrajului, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 24 alin. (2), coroborat cu art. 32 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, reţine următoarele:

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Totodată, dispoziţiile art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 stabilesc că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege, iar art. 33 statuează că acestea se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013," În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON".

Pe de altă parte, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În cauză, recurenta-reclamantă datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 2.667 RON, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Recurenta-reclamantă a ataşat motivelor de recurs dovada achitării taxei judiciare de timbru de 2.667 RON, în xerocopie, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosar.

Înalta Curte reţine că, deşi i s-a solicitat recurentei-reclamante să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în original în şedinţa publică, aceasta a apreciat că xerocopia depusă la dosar face dovada îndeplinirii obligaţiei de timbrare a recursului, fără a solicita acordarea unui termen sau amânarea pronunţării în vederea complinirii acestei obligaţii.

Totodată, deşi instanţa i-a adus la cunoştinţă recurentei-reclamante că are posibilitatea de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în original până la sfârşitul şedinţei de judecată, o astfel de dovadă nu a fost făcută.

Or, neîndeplinirea acestei obligaţii se sancţionează cu anularea cererii de recurs, ca netimbrată.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 Cod procedură civilă, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) Cod procedură civilă, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de recurentă.

Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) statuând sancţiunea nulităţii pentru ipoteza în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) Cod procedură civilă, se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă este invocat formal.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Deşi recurenta-pârâtă susţine că hotărârea este dată cu greşita aplicare a regulilor de interpretare a contractului instituite de art. 1.266 şi art. 1.267 C. civ., în raport de dispoziţiile contractuale, precum şi cu încălcarea art. 1.270 din acelaşi cod, criticile expuse vizează, în exclusivitate, aspecte de netemeinicie.

Înalta Curte arată că argumentele ce vizează prevederile contractuale nu pot fi apreciate ca şi critici de nelegalitate, în condiţiile în care interpretarea contractului nu poate fi făcută decât prin intermediul mijloacelor de probă administrate, reprezentând, aşadar, critici de netemeinicie.

Recurenta-reclamantă tinde, prin expunerea criticilor referitoare la interpretarea dispoziţiilor contractuale, la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Înalta Curte arată că, prin argumentele expuse, recurenta-pârâtă critică modalitatea în care instanţa a evaluat starea de fapt pe care s-a întemeiat decizia atacată pe baza probelor administrate, într-o manieră pe care aceasta o consideră incorectă, deoarece nu corespunde cu propria sa viziune asupra temeiniciei acţiunii.

Întrucât temeinicia stării de fapt reţinute de instanţa devolutivă nu poate fi repusă în discuţie în calea extraordinară de atac a recursului, Înalta Curte reţine că motivele de nelegalitate astfel formulate nu se circumscriu şi nu pot fi analizate din perspectiva prefigurată de recurenta-pârâtă.

Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, cerinţe care nu au fost respectate de către recurenta-pârâtă.

În consecinţă, în rapost de aceste considerente, nu se mai impune a fi analizată cererea prin care recurenta-pârâtă a arătat că înţelege să precizeze motivele recursului şi, pe cale de consecinţă, nici excepţia tardivităţii formulării acestei precizări, invocată de recurenta-reclamantă.

În raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., în ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-reclamantă, urmează a da eficienţă dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3), precum şi prevederilor art. 494, coroborat cu art. 197 C. proc. civ. şi va dispune anularea recursului, ca netimbrat, iar recursul declarat de recurenta-pârâtă va fi anulat. În raport de soluţia pronunţată, cheltuielile de judecată solicitate de părţi, nu vor putea fi acordate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 257/2024-A din 14 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, ca netimbrat.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii şi împotriva încheierii din 19 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă în dosar nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2025.