Cassation inadmissible for civil litigation on public service concessions governed by exclusive appeal regime

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2025

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 18 iunie 2021, în dosar nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR ALBA şi AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR, a solicitat instanţei ca, prin sentinţa pe care o va pronunţa, să dispună: obligarea A.N.S.V.S.A. să aloce către D.S.V.S.A. Alba, din bugetul propriu, fondurile necesare efectuării plăţii sumelor prevăzute de art. IV din Legea nr. 236/2019, conform petitului 2; obligarea D.S.V.S.A. Alba la plata în favoarea reclamantei (pentru fiecare contract de concesionare/acord-cadru) a sumei de 80.500 RON, aferentă perioadei 16 decembrie 2019 şi până la data de 31.08.2020, precum şi a dobânzii legale, calculată de la data scadenţei fiecărei sume, până la data plăţii efective, sume actualizate cu rata inflaţiei de la data de 16.12.2019 până la data plăţii efective; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2795 din 10 decembrie 2021, pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată prin întâmpinare şi a fost declinată cauza în favoarea Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalul Alba sub acelaşi număr.

Prin sentinţa administrativă nr. 76/CAF din 15 februarie 2022, pronunţată în dosarul x/2021, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a completului de contencios administrativ din cadrul secţiei a II-a Civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă a Tribunalului Alba şi s-a declinat în favoarea unui complet specializat în litigii cu profesionişti, din cadrul secţiei a II-a Civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă a Tribunalului Alba, competenţa de soluţionare a cauzei.

Prin sentinţa comercială nr. 19/COM din 15 martie 2022, s-a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale a completului specializat în litigii cu profesionişti din cadrul secţiei a II-a Civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă din cadrul Tribunalului Alba, invocată din oficiu de către instanţă. A fost declinată competenţa de soluţionare a cererii deduse judecăţii în favoarea completului de contencios administrativ din cadrul secţiei a II-a Civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă din cadrul Tribunalului Alba. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus trimiterea dosarului Curţii de Apel Alba Iulia, secţia a II -a civilă pentru a decide asupra conflictului de competenţă.

Prin decizia nr. 4 din 30 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2021, s-a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Completului de litigii cu profesionişti din cadrul secţiei a II-a Civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă din cadrul Tribunalului Alba.

În consecinţă, dosarul a fost restituit acestei instanţe şi reînregistrat la data de 3 mai 2022.

Prin încheierea nr. 58/COM din 7 iunie 2022, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, excepţie invocată de pârâta DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR ALBA prin întâmpinare.

Prin sentinţa nr. 45/COM din 23 iunie 2023, pronunţată de Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă, în dosar nr. x/2021, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR şi a respins acţiunea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.

Prin decizia nr. 346 din 11 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă în dosar nr. x/2021, a fost respins apelul declarat de reclamantă, precum şi apelul incident declarat de AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR împotriva sentinţei primei instanţe.

Reclamanta a formulat recurs împotriva acestei decizii, arătând că hotărârea este nelegală, întrucât a fost dată fără drept de recurs, astfel cum rezultă din dispozitivul hotărârii recurate.

În acest sens, recurenta-reclamantă susţine că, în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., speţa dedusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre situaţiile în care hotărârile date în apel să nu fie supuse recursului.

Un alt motiv de nelegalitate vizează faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor prevăzute de Ordonanţa de Guvern nr. 42/2004 din 29 ianuarie 2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, sens în care recurenta-reclamantă face trimitere la dispoziţiile art. 15 şi art. 7 din acest act normativ.

Menţionează recurenta-reclamantă că a încheiat cu intimata-pârâtă un contract de concesiune în temeiul O.G. nr. 42/2004, acest act normativ fiind modificat ulterior prin Legea nr. 236 din 11 decembrie 2019, care a menţinut dreptul beneficiarilor contractelor la a primi lunar pentru fiecare contract suma de 10.000 RON.

Mai arată că ulterior a intervenit O.U.G. nr. 117 din 22 iulie 2020 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi pentru abrogarea art. IV alin. (2) şi art. V din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din O.G. nr. 42/2004, iar condiţiile de aplicare a acestor dispoziţii, instituite prin O.U.G. nr. 117 din 22 iulie 2020 nu pot fi aplicate decât ulterior datei la care au intrat în vigoare.

Sub un ultim aspect, recurenta-reclamantă arată că a prestat activitatea în perioada solicitată şi corespunzător clauzelor cuprinse în contractul de concesiune/acord-cadru, aspect dovedit prin înscrisurile anexate la dosarul cauzei, contractele de concesiune nefiind reziliate.

În drept, recurenta şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, solicitând, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat.

Intimata-pârâtă DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR ALBA a depus întâmpinare, prin care a invocat aceeaşi excepţie, iar pe fond a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinări.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii prezentei căi extraordinare de atac, invocată de intimatele-pârâte, urmând a respinge recursul declarat în cauză, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege.

Principiul enunţat este consacrat în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., în art. 457.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 18 iunie 2021.

Potrivit art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, "Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun".

Din interpretarea acestei dispoziţii legale rezultă că legiuitorul a instituit o regulă de competenţă specială, derogatorie de la regulile instituite de art. 10 din acelaşi act normativ, astfel că, ori de câte ori este incidentă ipoteza prevăzută la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ criteriile valoric şi cel privind rangul autorităţii emitente pe care le consacră art. 10 din acelaşi act normativ nu îşi mai găsesc aplicabilitatea pentru stabilirea instanţei competente să judece litigiul.

Plecând de la această premisă, instanţa supremă constată că în speţă este incidentă ipoteza prevăzută de la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, având în vedere că raporturile contractuale dintre părţi se circumscriu noţiunii de contract de concesiune de servicii publice.

Or, contractele de concesiune prin care se asigură prestarea unui serviciu public, în speţă, serviciul de supraveghere, prevenire şi control a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, sunt definite, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c)1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, ca fiind contracte administrative.

Faptul că temeiul juridic al pretinsei obligaţii de plată care formează obiectul contractelor încheiate între părţi îl constituie o prevedere legală, reţine Înalta Curte că nu este de natură a determina concluzia că litigiul dintre părţi nu ar fi unul privind executarea contractului administrativ, de vreme ce atât temeiul juridic invocat de reclamant în susţinerea acţiunii cât şi legea în sine, are ca premisă conferirea unui drept în favoarea titularilor contractelor de concesiune.

Or, un astfel de drept, chiar dacă nu a fost iniţial prevăzut expres în contract în favoarea concesionarului, ci a fost instituit de legiuitor ca normă supletivă la contract, este un drept izvorât din contract şi care priveşte executarea contractului în sine, în lipsa unui contract de concesiune neputându-se pune problema existenţei unei astfel de obligaţii de plată în sarcina pârâtelor.

Prin urmare, litigiul dintre părţi este unul care priveşte executarea unui contract administrativ, iar regimul juridic al căilor de atac pentru litigiile având acest obiect este reglementat de Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, aplicabilă în cauză prin raportare la data introducerii cererii de chemare în judecată (18 iunie 2021), conform art. 27 C. proc. civ.

Prin Legea nr. 101/2016 a fost reglementat în mod distinct regimul juridic al remediilor şi căilor de atac, aplicabil în mod unitar şi valabil în materie de atribuire a contractelor de achiziţii publice, achiziţii sectoriale, concesiuni de lucrări şi concesiuni de servicii.

Legea nr. 101/2016 prevede în mod expres, în art. 1 alin. (2), că acest regim juridic special se aplică şi cererilor privind executarea contractelor sus-menţionate, categorie de litigii în care se include şi cererea dedusă judecăţii.

Potrivit art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin art. IV pct. 32 din O.U.G. nr. 114/2020, "Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul".

Conform art. 55 alin. (3)1 din Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin art. IV pct. 34 din O.U.G. nr. 114/2020, hotărârea pronunţată în cazul litigiilor prevăzute la art. 53 alin. (1)1 poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară. Apelul este soluţionat de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data sesizării legale a instanţei.

Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.:

"Sunt hotărâri definitive: (...) hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs;", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, "Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".

Având în vedere că prezentul litigiu se circumscrie celor reglementate de art. 53 alin. (1)1 raportat la art. 55 alin. (3)1 din Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, rezultă că sentinţa primei instanţe putea fi atacată numai cu apel.

Notează Înalta Curte că instanţa are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ prevăzute de lege.

Astfel, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, hotărârea recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunţare potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) teza finală din acelaşi cod, coroborat cu art. 55 alin. (3)1 şi art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, va admite excepţia inadmisibilităţii recursului şi, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatele-pârâte DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR ALBA şi AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 346 din 11 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2025.