Inadmissibility of cassation in insurance liability disputes due to statutory exclusion from extraordinary appeal

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2025

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la 29 aprilie 2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta societatea de asigurare B., solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata către C., a sumei de 1.448.000 euro (7.163.980 RON), reprezentând contravaloare marfă distrusă, obligarea pârâtei la plata către C., a sumei de 12.821,15 euro (63.432.590,15 RON), reprezentând contravaloarea costurilor de îndepărtare a mărfii distruse, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat convenţia CMR, art. 1.350, art. 2.199-2.211 C. civ.

La 8 februarie 2023, societatea C. a formulat o cerere de intervenţie accesorie prin care a înţeles să intervină în demersul judiciar al reclamantei.

Prin sentinţa civilă nr. 165 din data de 9 martie 2023, Tribunalul Arad a respins acţiunea formulată de reclamantă, precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată de C.; a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2.629,51 euro, în echivalent RON la data plăţii, onorariu de avocat.

Prin decizia civilă nr. 533/A din 6 noiembrie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a admis apelurile declarate de reclamanta A. S.R.L. şi, respectiv, de intervenienta accesorie C., a anulat sentinţa şi a trimis cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 182 din 20 martie 2024, pronunţată în dosarul cu nr. x/2022, Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă şi cererea de intervenţie accesorie şi a obligat pârâta să plătească intervenientei C., la solicitarea acesteia, suma de 192.622,92 euro, cu titlu de despăgubiri.

A respins cererea în rest, ca nefondată şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 19.778,73 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A respins restul cererilor de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 502/A din 23 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, a fost respins apelul declarat de apelantele A. S.R.L. şi C., în contradictoriu cu intimata B., împotriva sentinţei civile nr. 182 din 20 martie 2024, pronunţate de Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă, în dosarul cu nr. x/2022

A fost respins apelul declarat de apelanta B. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva acestei decizii, reclamanta şi intervenienta au declarat recurs.

În susţinerea recursului declarat, a afirmat că instanţa de apel a interpretat şi a aplicat în mod greşit prevederile art. 1 din Convenţia privind contractul de transport rutier internaţional de mărfuri, semnată la Geneva la data de 19 mai 1956 (Convenţia CMR).

Au arătat recurentele că, instanţa de apel a considerat că, în condiţiile în care pentru transportul mărfii constând în vopsea ecologica pe baza de apă, a fost întocmită scrisoarea de trăsură utilizată în transportul internaţional de mărfuri, ar fi convenit în mod tacit ca, în ceea ce priveşte relaţia lor contractuală, să se aplice prevederile acestei convenţii.

Recurentele consideră că ceasta concluzie a instanţei de apel este greşită, întrucât, aşa cum se poate constata din conţinutul comenzii de transport aflată la dosar prim ciclu procesual, rezultă că locul încărcării mărfii şi al descărcării se aflau ambele pe teritoriul Austriei, nefiind astfel întrunite condiţiile aplicării prevederilor Convenţiei CMR.

În acest sens, recurentele subliniază că simplul fapt că transportatorul a fost o societate din România sau că avizul de expediţie (scrisoarea de trăsură) a fost întocmit pe un formular tipizat în care apare menţiunea CMR, nu poate atrage aplicabilitatea Convenţiei CMR, cât timp nu sunt întrunite condiţiile de aplicare a acesteia menţionate în art. 1 din Convenţie, locul de încărcare şi locul de descărcare nefiind pe teritoriul a două state diferite.

Potrivit recurentelor, aplicarea unei legislaţii specifice este condiţionată de îndeplinirea condiţiilor legale care guvernează raportul juridic dintre părţi, art. 1 din Convenţia CMR nepermiţând derogări şi nici aplicarea în funcţie de convenţia părţilor.

În dezvoltarea acestui argument, recurentele arată că o astfel de concluzie a instanţei contravine in mod flagrant voinţei exprimate în mod expres de către părţile implicate, neputându-se aprecia ca părţile s-ar fi înţeles în mod tacit ca în cazul acestui transport să se aplice Convenţia CMR (care limitează răspunderea transportatorului în cazul transporturilor internaţional la suma de 192.622,92 euro), deoarece marfa ar fi rămas neasigurată şi răspunderea asigurătorului nu ar fi fost acoperită, ceea ce contravenea intereselor părţilor.

Sub un ultim aspect, recurentele arată că hotărârea atacată este în contradicţie cu considerentele deciziei civile nr. 533/A/2023 pronunţată în primul ciclu procesual în acelaşi dosar, de către acelaşi complet de judecată, care a stabilit faptul că, în speţă, urmează a se face aplicarea prevederilor art. 2.562 C. proc. civ., adică în rejudecare, instanţa de fond urma să aprecieze dacă în speţa se va aplica legea germană sau legea romană şi nicidecum Convenţia CMR.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 7 martie 2025, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii, a tardivităţii şi a nulităţii recursului, iar pe fond respingerea cererii şi obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată. În susţinerea excepţiei tardivităţii, intimata-pârâtă a arătat că decizia atacată a fost comunicată la 29 noiembrie 2024, termenul împlinindu-se la 30 decembrie 2024, iar recursul a fost înregistrat la 3 ianuarie 2025. În susţinerea excepţiei inadmisibilităţii, s-a arătat că hotărârea nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, astfel cum reiese din dispozitivul acesteia. Se arată, de asemenea, că motivele dezvoltate în cerere nu se circumscriu motivelor de casare, recursul fiind nul.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentelor la 18 martie 2025, iar acestea nu au formulat răspuns la întâmpinare.

La 7 august 2025, intimata-pârâtă a depus la dosar note scrise.

La 15 septembrie 2025, recurentele au depus la dosar concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea excepţiilor invocate de intimata-pârâtă.

Analizând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, neputând exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Convergent acestui principiu, admisibilitatea căii de atac va fi în continuare examinată raportat la obiectul şi natura pricinii, prin aplicarea art. 483 alin. (2) C. proc. civ., care dispunând că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate (…) în cererile pronunţate în materia (…) asigurărilor (…)", suprimă dreptul la recurs împotriva actelor jurisdicţionale pronunţate în această materie.

Hotărârile instanţelor de fond reflectă că reclamanta şi pârâta au încheiat un contract de asigurare de răspundere civilă, poliţa globală nr. 419403-801-125/09.04.2021, având ca obiect acoperirea răspunderii legale a transportatorului pentru executarea contractelor de transport pe care urma să le încheie cu titlu oneros în calitate de transportator de marfă, urmat de încheierea între intervenienta cu titlu accesoriu şi reclamantă a unui contract de transport, la 11.12.2021. Pretenţiile reclamantei, deduse judecăţii, sunt determinate de deteriorarea mărfii transportate în cursul transportului, din cauza unui accident de circulaţie, cu consecinţa nepredării mărfii către beneficiar.

Se impune a se mai reţine că în cauză, reclamanta (asigurat) a solicitat obligarea pârâtei (asigurator) la plata către C. (intervenient accesoriu şi terţ păgubit), a sumei de 1.448.000 euro (7.163.980 RON), reprezentând contravaloare marfă distrusă şi a sumei de 12.821,15 euro (63.432.590,15 RON), reprezentând contravaloarea costurilor de îndepărtare a mărfii distruse.

Totodată, astfel cum reiese din decizia civilă nr. 533/A/2023 din 6 noiembrie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, în primul ciclu procesual, instanţa de apel a reţinut că raportul juridic dedus judecăţii este unul complex, întrucât, prin contractul de asigurare, pârâta s-a obligat să preia obligaţia de despăgubire pe care reclamanta o datorează unei terţe persoane în caz de accident.

Astfel, raportul din reclamantă (transportator) şi pârâtă (societatea de asigurare) derivă din contractul de asigurare, în timp ce relaţiile dintre reclamantă şi intervenienta cu titlu accesoriu izvorăsc din contractul de transport.

Ca atare, acţiunea dedusă judecăţii se plasează în categoria cererilor decurgând din executarea unui contract de asigurare şi se circumscrie, deci, materiei asigurărilor, în cazul cărora hotărârea pronunţată în primă instanţă este supusă numai apelului, cale de atac pe care recurenta a şi exercitat-o.

Trebuie conchis, aşadar, reţinând art. 634 alin. (1) pct. 4 din acelaşi cod, că decizia civilă recurată este definitivă de la data pronunţării.

Aşa fiind, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii şi va respinge, în baza art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, ca inadmisibil, recursul. În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentele la plata, în solidar, către intimata-pârâtă B., a sumei de 5.796,18 euro, plătibilă în RON la cursul B.N.R. de la data plăţii şi a sumei de 5.000 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă B..

Respinge recursul declarat de recurenţa-reclamantă A. S.R.L. şi de recurenta-intervenientă C. împotriva deciziei civile nr. 502/A din 23 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, ca inadmisibil.

Obligă recurenţa-reclamantă A. S.R.L. şi recurenta-intervenientă C. la plata în solidar, către intimata-pârâtă B., a sumei de 5.796,18 euro, plătibilă în RON la cursul B.N.R. de la data plăţii şi a sumei de 5.000 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2025.