Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1187/2025 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal in labor dispute over pandemic hazard pay despite erroneous appealability notice

Case Number Decizia nr. 1187/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed both appeals filed by the defendant public hospital and the guarantor health insurance fund as inadmissible, thereby rendering the appellate court’s 2025 decision final and enforceable; this appellate decision had previously upheld the hospital’s liability to pay specific salary supplements for medical staff working during the 2020 pandemic period and ordered the health insurance fund to provide the necessary funds, while also rejecting the hospital’s argument that the start date of the obligation should be later. The dispute involved a collective labor conflict brought by a union on behalf of employees against a county emergency hospital, seeking payment of hazardous work bonuses under specific pandemic legislation, with the hospital invoking a civil contract relationship to avoid liability and the insurance fund claiming no legal basis for funding these retroactive bonuses. The court’s decisive reasoning rested on the principle of legality of remedies and the specific exclusion of labor conflict decisions from the extraordinary appeal of cassation under the Civil Procedure Code, holding that decisions resolving labor disputes in appeal are final upon pronouncement and cannot be challenged further, regardless of any erroneous indication of appealability in the lower court’s operative part.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020, art. 12 din O.U.G. nr. 70/2020, art. 499 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal in labor dispute over pandemic hazard pay despite erroneous appealability notice: Pârâtul SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ "MAVROMATI" Botoşani a declarat recurs, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
health insurance funds labor disputes hospital liability health insurance Civil Procedure Code medical reasons

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Pârâtul SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ "MAVROMATI" Botoşani a declarat recurs, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin.
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020
Recurenta concluzionează în sensul că nu a existat temei legal pentru finanţarea acestor sporuri din Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în acest sens fiind art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020, modificat prin Legea nr.
art. 12 din O.U.G. nr. 70/2020
Recurenta arată, de asemenea, că în ceea ce priveşte prevederile art. 12 din O.U.G. nr. 70/2020, instanţele în mod greşit nu au sesizat că se referă la plata în continuare a drepturilor salariale dobândite în anii 2018 şi 2019 şi care erau plătite de C.A.S.
art. 499 C. proc. civ
Analizând recursurile în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate, potrivit art.
art. 483 alin. (2) C. proc. civ
art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ
Dispoziţiile legale anterior evocate, coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., impun concluzia că legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului împotriva hotărârilor prin care a fost soluţionat, în apel, un litigiu de muncă, astfel de hotărâri fiind, potrivit art.
art. 457 alin. (1) C. proc. civ
Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., în art. 457.
art. 460 alin. (3) C. proc. civ
Principiul legalităţii căii de atac prevalează în raport cu principiul unicităţii căii de atac, în sensul că unitatea căii de atac este dată doar de căile de atac care au fost prevăzute de lege, nefiind posibil ca, în temeiul art. 460 alin. (3) C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2025

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 20 martie 2023 pe rolul Tribunalului Botoşani sub nr. x/2023, reclamanta UNIUNEA SINDICALĂ JUDEŢEANĂ SANITAS BOTOŞANI pentru: A., B., C., D., E., F., G., a chemat în judecată pârâtul SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ "MAVROMATI" Botoşani, solicitând obligarea instituţiei pârâte la calcularea şi plata sporului pentru reclamanţi, reglementat de Legea nr. 56/2020 şi de Ordinul nr. 1070/2020 în procent de 10% pentru perioada 21 martie - 14 august 2020 şi pentru membrul de sindicat G. care îşi desfăşoară activitatea în cadrul secţiei SSPLIAAM PEDIATRIE un procent de 15% pentru perioada 21 martie 2020 - 14 august 2020, sume actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective; obligarea instituţiei pârâte la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data scadenţei obligaţiei de plată aferentă fiecărei luni, până la plata efectivă a sporului.

Pârâtul SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ "MAVROMATI" Botoşani a formulat cerere de chemare în garanţie a CASEI DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BOTOŞANI, solicitând să fie obligată să îl despăgubească cu suma care face obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 412 din 29 aprilie 2024, Tribunalul Botoşani, secţia I civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi şi a obligat pârâtul la calcularea şi plata sporului reglementat de Legea nr. 56/2020 şi de Ordinul nr. 1070/2020, astfel:

- în procent de 10% pentru perioada 21.03.2020 - 14.08.2020 pentru reclamanţii A., B., care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Ambulatoriului secţiei exterioare Pediatrie, raportat la perioada lucrată de fiecare reclamant în parte, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective şi la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data scadenţei obligaţiei de plată aferentă fiecărei luni, până la plata efectivă a sporului;

- în procent de 10% pentru perioada 21.03.2020 - 14.08.2020, pentru reclamanţii D., E., F., care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Farmaciei secţiei exterioare Pediatrie, raportat la perioada lucrată de fiecare reclamant în parte, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective şi la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data scadenţei obligaţiei de plată aferentă fiecărei luni, până la plata efectivă a sporului;

- în procent de 10% pentru perioada 21.03.2020 - 14.08.2020, pentru reclamanta C., care şi-a desfăşurat activitatea în cadrul secţiei Diabet în lunile martie, mai 2020, în cadrul secţiei Medicală II în luna aprilie 2020 şi în cadrul Ambulatoriului secţiei experioare Pediatrie în lunile iunie, iulie, august 2020, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective şi la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data scadenţei obligaţiei de plată aferentă fiecărei luni, până la plata efectivă a sporului;

- în procent de 10% pentru perioada 21.03.2020 - 31.03.2020, în procent de 15% pentru perioada 01.04.2020 - 14.08.2020 pentru reclamantul G., care şi-a desfăşurat actrivitatea în cadrul secţiei SSPLIAAM al secţiei exterioare Pediatrie, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective şi la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data scadenţei obligaţiei de plată aferentă fiecărei luni, până la plata efectivă a sporului pentru condiţii de muncă.

A admis cererea de chemare în garanţie formulată de SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ "MAVROMATI" Botoşani în contradictoriu cu CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BOTOŞANI şi a obligat chemata în garanţie să pună la dispoziţia pârâtului fondurile băneşti necesare achitării drepturilor solicitate de reclamanţi.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BOTOŞANI şi pârâtul SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ "MAVROMATI" Botoşani.

Prin decizia nr. 3 din 14 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a fost respins apelul declarat de chemata în garanţie CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BOTOŞANI împotriva sentinţei civile nr. 412 din 29 aprilie 2024, pronunţate de Tribunalul Botoşani, secţia I civilă - în dosarul nr. x/2023, ca nefondat.

A fost admis apelul declarat de pârâtul SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ "MAVROMATI" Botoşani împotriva aceleiaşi sentinţe; a fost schimbată în parte sentinţa atacată, în sensul că: a fost admisă în parte acţiunea şi a fost obligat pârâtul la calcularea şi plata către reclamanţi a sporului reglementat de Legea nr. 56/2020 şi de Ordinul nr. 1070/2020, începând cu data de 7.04.2020 (în loc de 21.03.2020); au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii.

Pârâtul SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ "MAVROMATI" Botoşani a declarat recurs, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În esenţă, a arătat că, în cazul conflictelor de muncă, hotărârea este supusă numai apelului, instanţa de apel fiind în eroare când a dispus că decizia poate fi atacată cu recurs.

Astfel, recurentul-pârât arată că decizia atacată este eronată, încălcând prevederile art. 269-275 din Codul muncii, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, aşa cum este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Împotriva deciziei din apel a declarat recurs şi chemata în garanţie CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BOTOŞANI, solicitând modificarea în totalitate a hotărârii recurate şi respingerea cererii de chemare în garanţie, invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au interpretat greşit prevederile Legii nr. 95/2006, fără a observa că spitalele publice sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomiei financiare, că relaţia dintre furnizorul de servicii medicale în speţa de faţă spitalul şi casa de asigurări este de natură civilă, reprezentând acţiuni multianuale, şi care se stabileşte şi se desfăşoară pe bază de contract, iar sumele încasate de spital de la C.A.S. reprezintă contravaloarea serviciilor medicale prestate în baza contractului încheiat şi fac parte din veniturile spitalului.

Recurenta concluzionează în sensul că nu a existat temei legal pentru finanţarea acestor sporuri din Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în acest sens fiind art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020, modificat prin Legea nr. 281/18.10.2023.

Recurenta arată, de asemenea, că în ceea ce priveşte prevederile art. 12 din O.U.G. nr. 70/2020, instanţele în mod greşit nu au sesizat că se referă la plata în continuare a drepturilor salariale dobândite în anii 2018 şi 2019 şi care erau plătite de C.A.S. pe baza unor contracte aflate în derulare şi că obligaţia de finanţare din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate a acestor influenţe financiare s-a născut abia în data de 18.10.2023 când a fost modificată Legea nr. 56/2020, motiv pentru care nu poate fi obligată la plata sumelor actualizate cu indicele de inflaţie şi a dobânzii legale penalizatoare anterior acestei date.

Prin întâmpinarea transmisă la 14 aprilie 2025, pârâtul SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ "MAVROMATI" BOTOŞANI a solicitat respingerea recursului declarat de către chemata în garanţie, întrucât au fost reiterate argumentele din cererea de apel, precizând totodată că hotărârea atacată este supusă numai apelului, obiectul dosarului fiind specific materiei conflictelor de muncă.

UNIUNEA SINDICALĂ JUDEŢEANĂ SANITAS BOTOŞANI, prin întâmpinarea înregistrată la 19 mai 2025, a solicitat respingerea căii de atac formulate de pârâtul SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ "MAVROMATI" BOTOŞANI, lăsând la aprecierea instanţei soluţionarea căii de atac declarate de chemata în garanţie.

La 16 septembrie 2025, UNIUNEA SINDICALĂ JUDEŢEANĂ SANITAS BOTOŞANI a depus la dosar precizare.

În cauză nu s-au formulat răspunsuri la întâmpinări.

Analizând recursurile în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii căii extraordinare de atac, reţinând următoarele:

Recursurile supuse analizei au ca obiect decizia nr. 3 din 14 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă în apel, într-un proces care, în ansamblul său, are natura juridică a unui conflict de muncă, în sensul prevăzut de art. 231 din Codul muncii, întrucât atât cererea principală, cât şi cea de chemare în garanţie sunt în legătură cu realizarea drepturilor salariale pretinse de reclamanţi în temeiul Legii nr. 56/2020 şi al Ordinului nr. 1070/2020 privind stabilirea categoriilor de personal şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de pericol deosebit acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19.

Înalta Curte aminteşte că unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., în art. 457.

Respectarea principiului legalităţii este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile (...) privind conflictele de muncă (...) şi nici hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Dispoziţiile legale anterior evocate, coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., impun concluzia că legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului împotriva hotărârilor prin care a fost soluţionat, în apel, un litigiu de muncă, astfel de hotărâri fiind, potrivit art. 634 alin. (2) din acelaşi act normativ, definitive de la pronunţare.

Transpunând în speţă aceste dispoziţii legale, Înalta Curte reţine că decizia atacată, dată în materia conflictelor de muncă, este definitivă de la pronunţare, rezultând astfel caracterul inadmisibil al demersului judiciar supus analizei.

Referitor la menţiunea căii de atac a recursului cuprinsă în dispozitivul deciziei atacate, Înalta Curte reţine că principiul legalităţii căilor de atac, reglementat de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., se opune oricărei menţiuni contrare din hotărârea judecătorească, astfel că partea nu poate exercita decât calea de atac prevăzută de lege, iar nu pe cea indicată eronat în dispozitivul hotărârii judecătoreşti.

Sub un ultim aspect, Înalta Curte arată că hotărârea judecătorească este un act procedural cu caracter unitar, caracter care se imprimă şi regimului căilor de atac, aplicabil hotărârii. Principiul legalităţii căii de atac prevalează în raport cu principiul unicităţii căii de atac, în sensul că unitatea căii de atac este dată doar de căile de atac care au fost prevăzute de lege, nefiind posibil ca, în temeiul art. 460 alin. (3) C. proc. civ. să se deschidă căi de atac pe care legiuitorul nu le-a stabilit.

Pentru aceste considerente, constatând că dispoziţiile art. 460 alin. (3) C. proc. civ. nu sunt incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, va respinge ca inadmisibile ambele recursuri declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-pârât SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ MAVROMATI BOTOŞANI şi de recurenta-chemată în garanţie CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BOTOŞANI împotriva deciziei nr. 3 din 14 ianuarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, ca inadmisibile.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2025.