Low-value flight-delay claim assigned to Buftea Court as claimant's lawful choice among competent forums.

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, secţia Civilă, la data de 11 iulie 2024, sub nr. x/2024, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele B. - Sucursala Otopeni şi B., a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 250 euro, reprezentând compensaţie pentru întârzierea zborului W63721/25.07.2023, conform art. 7 alin. (1) lit. a) din Regulamentul CE 261/2004, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată; cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1716 RON, constând în: taxă judiciară de timbru (50 RON) şi onorariu avocaţial (1666 RON).

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1026-1033 C. proc. civ., Regulamentul (CE) nr. 261/2004, art. 1566-1586 C. civ.

Pârâta B.- Sucursala Otopeni a depus întâmpinare, în termenul legal, prin care a invocat excepţia necompetenţei generale a instanţelor române, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buftea, excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a sucursale, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sucursalei şi, pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 1631 din 12 februarie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Buftea, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale exclusive, invocată prin întâmpinare şi în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Iaşi.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, că, în materia despăgubirilor întemeiate pe dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, a fost instituită o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la locul de plecare sau de sosire a avionului, fiind evocată în acest sens interpretarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-204/08.

Prin urmare, în cauză, având în vedere că zborul operat de pârâtă a avut ca punct de plecare Aeroportul din Iaşi, a considerat că Judecătoria Iaşi este competentă să judece cererea reclamantei.

2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, secţia Civilă, la 7 martie 2025, sub acelaşi număr de dosar, iar prin sentinţa civilă nr. 6857/2025 din 9 mai 2025, constatând că Judecătoria Buftea este competentă teritorial să soluţioneze cauza, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele motive:

Cauza cu care a fost învestită Judecătoria Buftea are ca obiect cererea formulată de reclamanta A. S.A., persoană juridică română, împotriva B., societate înregistrată şi funcţionând în conformitate cu legile unui stat membru al Uniunii Europene şi având un sediu secundar în România, B. - Sucursala Otopeni. În raport cu acest sediu secundar, reclamanta a introdus cererea la Judecătoria Buftea.

Dezînvestindu-se în favoarea unei alte instanţe române, instanţa sesizată de reclamantă a apreciat că, din perspectiva competenţei internaţionale, instanţele române sunt competente să soluţioneze cauza, concluzie care este confirmată de art. 7 pct. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 şi în acelaşi sens este şi art. 1.066 alin. (1) C. proc. civ.

Aşa fiind, s-a reţinut că instanţa competentă se determină conform legii procesuale civile române, astfel cum dispune art. 1.072 alin. (1) C. proc. civ.

În continuare, a reţinut că obiectul cauzei este reprezentat de o cerere de valoare redusă, în care competenţa teritorială urmează regulile dreptului comun, astfel cum dispune art. 1.028 alin. (2) C. proc. civ., iar pretenţia reclamantei priveşte activitatea unei sucursale din România, care aparţine unei persoane juridice stabilite într-un alt stat membru al Uniunii Europene; totodată, această sucursală este situată în Otopeni, jud. Ilfov, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Buftea.

Au fost evocate prevederile art. 109 C. proc. civ. şi s-a reţinut că, în egală măsură, cererea reclamantei derivă dintr-un contract de transport, fiind atrasă incidenţa art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din acelaşi act normativ, mai este competentă instanţa locului de plecare sau de sosire. Din perspectiva acestor dispoziţii legale, competenţa ar fi putut reveni Judecătoriei Iaşi.

Instanţa a reţinut că reclamanta, având, potrivit art. 116 C. proc. civ., alegerea între mai multe instanţe, deopotrivă competente, a ales să sesizeze Judecătoria Buftea.

Or, s-a apreciat, ca urmare a învestirii sale, Judecătoria Buftea a devenit competentă să soluţioneze cauza, sens în care reclamanta nu mai poate reveni asupra alegerii făcute, după cum nici pârâtul nu este în drept să invoce excepţia necompetenţei teritoriale şi, prin urmare, Judecătoria Buftea, sesizată prin cererea de valoare redusă, este competentă să soluţioneze cauza.

3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 21 mai 2025, sub acelaşi număr.

Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secţia Civilă, pentru următoarele considerente:

Cauza care a generat prezentul conflict de competenţă are ca obiect cererea formulată de reclamanta A. S.A., persoană juridică română, împotriva pârâtei B., societate înregistrată şi funcţionând în conformitate cu legile unui stat membru al Uniunii Europene şi având sediu secundar în Otopeni, România. În raport cu acest sediu secundar, reclamanta a introdus cererea la Judecătoria Buftea.

Pârâta a depus întâmpinare, atât în nume propriu, cât şi în numele sucursalei, prin care a invocat necompetenţa generală şi a formulat apărări pe fondul cauzei, în vederea respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.

Dezînvestindu-se în favoarea unei alte instanţe române, instanţa sesizată de reclamantă a apreciat că, din perspectiva competenţei internaţionale, instanţele române sunt competente să soluţioneze cauza, aspect necontestat în cadrul litigiului.

În acest sens, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, potrivit cu care "Cu excepţia cazurilor în care competenţa este determinată de alte dispoziţii ale prezentului regulament, instanţa din statul membru în faţa căreia se înfăţişează pârâtul este competentă. Această regulă nu se aplică în cazul în care înfăţişarea are ca obiect contestarea competenţei sau o altă instanţă are competenţă exclusivă în temeiul articolului 24."

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 1.066 alin. (1) C. proc. civ., "Sub rezerva situaţiilor în care legea dispune altfel, instanţele române sunt competente dacă pârâtul are (...) un sediu secundar sau fondul de comerţ pe teritoriul României la data introducerii cererii".

În consecinţă, instanţa competentă se determină conform legii procesuale civile române întrucât, potrivit art. 1072 alin. (1) C. proc. civ., "Când instanţele române sunt competente potrivit dispoziţiilor cărţii de faţă, competenţa se determină conform regulilor din prezentul cod şi, după caz, a celor prevăzute în legi speciale".

Procedând, în continuare, la soluţionarea conflictului negativ de competenţă, instanţa supremă va verifica modul în care au fost respectate atât normele de competenţă propriu-zise, cât şi cele referitoare la condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă.

Obiectul cauzei este reprezentat de o cerere de valoare redusă, în care competenţa teritorială urmează regulile dreptului comun, astfel cum dispune art. 1028 alin. (2) C. proc. civ.

Dreptul comun în materie de competenţă îl reprezintă dispoziţiile art. 107-112 C. proc. civ.

Se impune a fi arătat şi faptul că cererea reclamantei derivă dintr-un contract de transport, fiind atrasă incidenţa art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din acelaşi act normativ, mai este competentă instanţa locului de plecare sau de sosire. Doar din perspectiva acestor dispoziţii legale, competenţa ar fi putut reveni Judecătoriei Iaşi.

Înalta Curte reţine că reclamanta, având, potrivit art. 116 C. proc. civ., alegerea între mai multe instanţe, deopotrivă competente, a ales să sesizeze Judecătoria Buftea.

Or, ca urmare a învestirii sale, Judecătoria Buftea a devenit competentă să soluţioneze cauza, sens în care reclamanta nu mai poate reveni asupra alegerii făcute, după cum nici pârâtul nu este în drept să invoce excepţia necompetenţei teritoriale şi nici instanţa, din oficiu, nu poate să cenzureze opţiunea reclamantei.

Prin urmare, Judecătoria Buftea, sesizată prin cererea de valoare redusă, nu putea, în mod valabil, să invoce din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, competenţa sa fiind câştigată cauzei.

În considerarea tuturor celor anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., văzând şi dispoziţiile art. 1028 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 116 din acelaşi Cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2025.