Inadmissibility of revision for positive res judicata violation in proceedings initiated before 2018 legislative amendment

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2025

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 26.07.2018, sub nr. x/2023, reclamanta C.N.C.F. CFR S.A. - Sucursala Regională C.F. Iaşi a chemat în judecată pârâta A. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 575.761,7 RON, reprezentând contravaloarea tarifului de staţionare pentru vagoanele care staţionează pe liniile infrastructurii feroviare şi a contravalorii tarifului de acces convoaie de manevră pe infrastructura feroviară în staţiile Podu Iloaie, Iacobeni, Suceava, Roznov, Bacău, Dorneşti, Iaşi, Paşcani, Cristeşti Jijia, Vatra Dornei, Leţcani, Roman, Cristeşti, Socola, Câmpulung, Galbeni, Dorohoi, Valea Seacă, Paşcani, Mirceşti, Botoşani, Vereşti, Iacobeni, Dorneşti, Poiana Ilvei, Stroieşti, Târgul Frumos, Bârlad, Pojorata, în perioada 18.07.2017 - 06.10.2017, scadente în termen de 30 de zile de la data facturării, cu cheltuieli de judecată.

La 29.10.2018, reclamanta şi-a restrâns obiectul acţiunii la suma de 500.761,7 RON.

Prin încheierea din 11.10.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia decăderii pârâtei cu privire la probele cu expertiza tehnică în specialitatea vehicule transport feroviar şi expertiza contabilă.

Prin sentinţa civilă nr. 3267/21.12.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 7.370,22 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe civile, reclamata a declarat apel principal, iar pârâta a declarat apel incident împotriva încheierii din 11.10.2021.

Prin decizia civilă nr. 1211A/15.09.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul principal, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea precizată şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 498.870,78 RON, reprezentând contravaloare tarif de staţionare, precum şi a sumei de 9.362,6 RON, reprezentând cheltuieli de judecată; a respins ca nefondat apelul incident; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.296,85 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel şi a respins cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată.

3. Împotriva acestei decizii civile, pârâta A. S.A.a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

La 25.01.2024, intimata Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor; nicio parte nu a prezentat punctul de vedere.

Prin încheierea din 16.05.2024, Înalta Curte a respins excepţia tardivităţii recursului şi a admis în principiu recursul, stabilindu-se termen pentru soluţionarea cauzei în şedinţă publică, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2085 din 7 noiembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1211A/15.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A., prin Sucursala Regională C.F. Iaşi.

4. Împotriva acestei decizii, la 9 decembrie 2024, pârâta a formulat cerere de revizuire, prin care a solicitat, în temeiul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., anularea deciziei atacate, ca urmare a constatării încălcării autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 613 din 15 martie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă şi a deciziei civile nr. 1450 din 4 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ambele în dosarul nr. x/2020, precum şi a deciziei civile 340 din 14 februarie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă şi a deciziei civile nr. 887A din 2 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ambele în dosarul nr. x/2018.

De asemenea, revizuenta a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

După o prezentare succintă a litigiilor dintre părţi, în susţinerea cererii de revizuire, s-a arătat, în esenţă, că prin deciziile pronunţate anterior în dosarele nr. x/2020 şi nr. y/2019 s-au analizat şi soluţionat, cu autoritate de lucru judecat, aceleaşi aspecte litigioase ca cele din prezenta cauză, iar instanţele care au pronunţat decizia atacată au nesocotit aceste dezlegări. În toate aceste hotărâri s-a examinat legalitatea tarifelor stabilite de CFR prin dispoziţii ale directorului general, în legătură cu servicii prestate după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2016, dar anterior emiterii Deciziei nr. 2/2018 a C.N.S.D.F.

Într-o primă critică, s-a învederat că instanţa care a pronunţat decizia atacată a validat integral facturile emise de CFR, fără să analizeze dacă tarifele aplicate respectă mecanismul de calcul prevăzut de lege. Spre deosebire de hotărârile anterioare, care au limitat pretenţiile CFR la nivelul tarifelor determinate de CNSDF prin Decizia nr. 2/2018, instanţa din prezentul dosar a acceptat tarifele stabilite prin dispoziţii ale directorului general CFR emise anterior Legii nr. 202/2016.

Sub un alt aspect, a fost contestat modul în care au fost interpretate clauzele contractelor de acces la infrastructura feroviară, care, deşi identice în toate dosarele analizate, au condus la soluţii contradictorii.

Revizuenta a criticat modul eronat în care a fost interpretată obligaţia GFR de a contesta borderourile emise de CFR. În decizia atacată, s-a apreciat că necontestarea acestora ar echivala cu acceptarea tacită a tarifelor aplicate, deşi instanţele anterioare au subliniat în mod clar că există o distincţie între recunoaşterea efectuării serviciilor şi contestarea legalităţii tarifelor, aceasta din urmă putând fi formulată independent de eventualele obiecţiuni asupra borderourilor.

De asemenea, s-a invocat încălcarea dezlegărilor din hotărârile anterioare referitoare la efectele Deciziei nr. 2/2018 a CNSDF şi ale Legii nr. 202/2016. În acest sens, revizuenta a arătat că, prin deciziile pronunţate în dosarele nr. x/2020 şi nr. y/2018, instanţele au stabilit că Decizia nr. 2/2018 trebuia luată în considerare şi producea efecte juridice între părţi, nefiind vorba despre o aplicare retroactivă, întrucât nu are caracter de act normativ, ci reprezintă un act administrativ care constată încălcări ale legii de către CFR. Totodată, s-a reţinut că Legea nr. 202/2016 îşi produce efectele în raporturile dintre părţi încă de la data intrării sale în vigoare, 12.11.2016, inclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a tarifelor aplicate ulterior de CFR. În aceste condiţii, considerentele deciziei atacate contravin acestor dezlegări obligatorii, încălcând autoritatea de lucru judecat.

În final, titulara căii de atac a mai invocat încălcarea deciziilor anterioare, care au statuat că pentru serviciile prestate în perioada 2016-2018, CFR este îndrituită, cel mult, la tarifele indicate de Decizia nr. 2/2018 a CNSDF.

Cererea de revizuire a fost formulată la data de 9 decembrie 2024 şi înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 12 decembrie 2024, sub nr. x/2024, fiind stabilit, pentru soluţionarea cererii de revizuire, termen de judecată la 6 februarie 2025, cu citarea părţilor în şedinţă publică.

La 29 ianuarie 2025 a fost înregistrată la dosar întâmpinarea intimatei COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. BUCUREŞTI - prin SUCURSALA REGIONALĂ CF IAŞI, prin care, pe cale de excepţie a invocat: excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire; excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a soluţiei pronunţate în dosarul nr. x/2024 al I.C.C.J., iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca neîntemeiată, precum şi obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 25 martie 2025, revizuenta a depus la dosar note scrise, prin care a solicitat respingerea excepţiilor tardivităţii şi inadmisibilităţii cererii de revizuire invocate prin întâmpinare, ca neîntemeiate, precum şi constatarea inexistenţei efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2024 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prealabil, Înalta Curte observă că prezenta cerere de revizuire a fost formulată cu respectarea termenului procedural legal stipulat la art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Ultima decizie pretins potrivnică a rămas definitivă la 7 noiembrie 2024, deci, termenul de o lună, calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 3 teza I C. proc. civ. şi care s-ar fi împlinit la 7 decembrie 2024, zi nelucrătoare, s-a prorogat până în prima zi lucrătoare care a urmat, luni, 9 decembrie 2024, când cererea de revizuire a fost depusă la poştă (plic, fila x).

Examinând, cu prioritate, cererea de revizuire din perspectiva condiţiilor de admisibilitate a căii extraordinare de atac întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare, astfel că, exercitarea acesteia nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de atac se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni privind fondul cauzei, ci se verifică aspectele procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate ca temei juridic şi al cererii de revizuire de faţă, prevăd că revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Pentru această situaţie, alin. (4) al art. 513 din C. proc. civ., în forma anterioară, stabilea că, dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre.

Ulterior, prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010, a fost modificat alin. (4) al art. 513 din C. proc. civ., în sensul că, dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire..., în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Se observă că, în noua sa redactare, textul alin. (4) al art. 513 C. proc. civ. a extins motivul de revizuire referitor la existenţa unor hotărâri potrivnice, în sensul că acesta vizează şi încălcarea autorităţii de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv al acesteia, concretizat în nesocotirea considerentelor prin care s-a tranşat o anume chestiune litigioasă.

Această modificare legislativă a avut în vedere faptul că art. 509 pct. 8 din C. proc. civ. presupune sancţionarea încălcării autorităţii de lucru judecat, iar art. 430 - 431 din acelaşi Cod consacră deopotrivă, efectul pozitiv şi cel negativ al autorităţii lucrului judecat.

Astfel, a fost reglementată expres calea de urmat pentru cazul în care se invocă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, soluţie aplicabilă şi anterior modificării indicate, în condiţiile în care noul C. proc. civ. a reconfigurat instituţia efectelor lucrului judecat, concluzia contrară, aceea a inadmisibilităţii revizuirii, determinând lipsirea părţii de remediul procedural în cazul în care se invocă pct. 8 al art. 509 din C. proc. civ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. Astfel, spre deosebire de reglementarea anterioară, a avut loc o extindere a efectelor autorităţii de lucru judecat, prin recunoaşterea, pe plan normativ, şi a efectului pozitiv al lucrului judecat.

În consecinţă, determinarea sferei de aplicare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., presupune analiza acestuia corelat cu dispoziţiile art. 430 - 431 din C. proc. civ., cele care dau expresie autorităţii de lucru judecat, ca efect al hotărârii judecătoreşti. Conform acestor prevederi, este recunoscut efectul autorităţii de lucru judecat nu doar dispozitivului unei hotărâri şi considerentelor decisive care îl justifică, ci şi considerentelor prin care au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile juridice dintre părţi, conform art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

Demersul judiciar de faţă, fundamentat pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., are la bază contrarietatea deciziei afirmată prin prisma efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, consacrat la art. 430 alin. (2) şi art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., iar ca şi soluţie pentru cererea de revizuire, astfel cum a fost formulată de către autoarea căii de atac, este cea în acord cu art. 513 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.

Până la intrarea în vigoare a acestei legi, soluţia indicată de text (va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat), nu era reglementată pentru cererile de revizuire întemeiate pe existenţa contrarietăţii de hotărâri, singura consecinţă a admiterii lor fiind anularea celei din urmă hotărâri.

Din această perspectivă, analiza soluţiilor pe care instanţa de revizuire le putea adopta a impus concluzia că numai autoritatea de lucru judecat, în manifestarea sa negativă, poate fi valorificată ca motiv de revizuire.

Aceasta întrucât, dispoziţia instanţei de anulare a hotărârii pretins potrivnice, neurmată de o altă măsură, este reflexia valorizării efectului negativ al lucrului judecat, având în vedere că doar în măsura identificării triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză între litigii cea din urmă hotărâre apare ca neavenită, iar pentru înlăturarea ei se impune anularea ei, fiind oprită o nouă judecată, conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Or, pentru ipoteza în care contrarietatea de hotărâri ar decurge din încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, soluţia anulării, nedublată de reluarea judecăţii de către instanţa care a soluţionat pricina cu nesocotirea a celor tranşate de o instanţă anterior, în cadrul altui proces, lasă procesul nesoluţionat.

Ca atare, dreptul părţilor de a promova calea de atac a revizuirii şi pentru autoritatea de lucru judecat în manifestarea sa pozitivă a fost recunoscut odată cu reglementarea unei soluţii corespondente efectului pozitiv - de a "trimite cauza spre rejudecare (...)" - prin Legea nr. 310/2018.

De aceea, numai în procesele pornite după intrarea în vigoare a acestei legi, efectul pozitiv poate fi invocat ca temei al revizuirii, în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,

În speţă, litigiul în care a fost pronunţată hotărârea suspusă revizuirii a fost înregistrat pe rolul instanţelor judecătoreşti la 26 iulie 2018, împrejurare care atrage incidenţa în cauză a normelor procesuale în forma aplicabilă din acel moment, potrivit art. 24 şi art. 25 C. proc. civ.

Cum data începerii procesului este anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, raportat la considerentele expuse anterioare, instanţa supremă constată că autoarea căii de atac nu poate opune autoritatea de lucru judecat în manifestarea sa pozitivă.

Lipsa unei reglementări exprese în cuprinsul art. 509 alin. (1) pct. 8 din acelaşi Cod cu privire la efectele autorităţii de lucru judecat, la momentul iniţierii procesului, nu este de natură să conducă spre o altă concluzie, întrucât interpretarea şi aplicarea acestei norme nu poate fi decât în conlucrare cu dispoziţiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., care sunt, în plan procedural, expresia valorizării autorităţii de lucru judecat în revizuire.

Pe de altă parte, deşi s-a invocat încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, prin raportare la deciziile definitive favorabile părţii, instanţa de recurs a reţinut că aceasta priveşte executarea unui alt contract, neputând fi valorificată în cauza de faţă.

Aşadar, din cuprinsul deciziei supuse revizuirii rezultă, în mod neechivoc, că instanţa s-a pronunţat şi a examinat efectiv motivul de nelegalitate privind încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat din perspectiva aceloraşi decizii anterioare pronunţate în favoarea pârâtei, în raport cu care se invocă contrarietatea şi pe calea revizuirii de faţă, aşa încât nu poate fi reţinută incidenţa art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin reiterarea aceleiaşi critici care a primit deja o dezlegare definitivă cu autoritate de lucru judecat.

Înalta Curte subliniază că simpla similaritate între cauze nu este suficientă pentru a activa şi a beneficia de efectul pozitiv al lucrului judecat. De subliniat că expresia "are legătură" din art. 431 alin. (2) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, pentru a evita transformarea acestei norme într-un mecanism de impunere a practicii judiciare ca izvor de drept sau de atribuire a unei puteri normative instanţelor de judecată.

Instanţa supremă sesizată cu cererea de revizuire nu este îndrituită, pe această cale, să examineze dacă instanţa de recurs a rezolvat sau nu în mod corect motivul de casare privind incidenţa art. 431 alin. (2) C. proc. civ., un asemenea control judiciar nefiind admisibil pe calea revizuirii, apărările intimatei fiind întemeiate sub acest aspect.

În concluzie, pentru toate raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 513 alin. (3) şi (6) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibilă, revizuirea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei nr. 2085 din 7 noiembrie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2025.