Lease penalty claim: Cassation appeal allowed, appellate decision quashed and case remanded for procedural nullity in service of notice

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2025

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 4 februarie 2022 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. şi C., a solicitat obligarea, în solidar a pârâtelor la plata sumei de 212.695 RON, reprezentând echivalentul în RON al penalităţii în cuantum de 500 euro/pe zi de întârziere, datorată pentru neeliberarea spaţiului ce a făcut obiectul contractului de închiriere încheiat între părţi, calculată provizoriu de la data de 10.11.2021 şi până la data formulării acţiunii (03.02.2022), urmând ca suma datorată să fie actualizată până la data predării efective a spaţiului; cu cheltuieli de judecată generate de soluţionarea prezentei cauze.

Prin sentinţa civilă nr. 1578/2023 din 14 iunie 2023 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admisă în parte cererea principală formulată de reclamantă şi obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 287.530,29 RON, cu titlu de despăgubiri; a fost respinsî cererea reconvenţională, ca nefondată.

De asemenea, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 5.359 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 9.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

2. Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanta A. S.R.L., cât şi pârâta B. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 1806 A din 26 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admisă excepţia de netimbrare şi a fost anulat apelul apelantei- pârâte B. S.R.L., ca netimbrat.

A fost admis apelul apelantei-reclamante A. S.R.L. şi schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul înlăturării obligaţiei apelantei- reclamante de plată a cheltuielilor de judecată către pârâtă.

3. Împotriva deciziei civile nr. 1806 A din 26 noiembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 09 ianuarie 2025, pârâta B. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.

În esenţă, recurenta-pârâtă a susţinut nelegalitatea deciziei atacate, arătând că în prezenta cauză, instanţa de apel a admis în mod neîntemeiat excepţia de netimbrare a apelului, în condiţiile în care recurentei nu i s-a comunicat în mod corespunzător obligaţia de a plăti taxa judiciară de timbru.

Susţine că omiterea acestei comunicări nu poate fi imputată recurentei şi prin urmare, aplicarea unei astfel de sancţiuni contravine principiilor unui proces echitabil, precum şi normelor de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea actelor.

Astfel, respingerea apelului în aceste condiţii i-a cauzat o vătămare gravă, care nu poate fi acoperită decât prin anularea hotărârii pronunţate, în temeiul art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta a menţionat de remarcat faptul că a manifestat o conduită procesuală activă şi conformă cu cerinţele de procedură, aşa cum demonstrează depunerea întâmpinării la apelul părţii adverse, precum şi răspunsul la întâmpinare, demersuri ce indică faptul că a răspuns prompt şi a respectat obligaţiile procesuale de fiecare dată când acestea i-au fost aduse la cunoştinţă.

Faptul că instanţa nu a transmis adresa cu privire la plata taxei judiciare de timbru constituie o omisiune care nu poate fi imputată recurentei şi astfel, aplicarea de către instanţă a sancţiunii anulării apelului pentru netimbrare, fără a asigura o comunicare corespunzătoare şi efectivă a acestei obligaţii, constituie o aplicare greşită a dispoziţiilor legale şi o încălcare a dreptului la un proces echitabil, garantat de normele procedurale.

Prin urmare, recurenta- pârâtă consideră justificată solicitarea de casare a hotărârii pe motivul aplicării greşite a legii, deoarece instanţa, deşi a invocat dispoziţiile legale aplicabile, nu le-a respectat, prin omiterea asigurării unei comunicări corespunzătoare a obligaţiei de achitare a taxei de timbru, ceea ce a dus la o aplicare eronată a legii în detrimentul drepturilor procesuale ale recurentei (motiv de recurs circumscris de aceasta art. 488 pct. 8 C. proc. civ.).

4. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi ale temeiurilor de drept incidente, reţine caracterul fondat al recursului, pentru următoarele considerente:

În esenţă, prin criticile formulate în susţinerea primului motiv de recurs invocat şi întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a învederat că în cauză, s-au încălcat normele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de C. proc. civ., referitoare la obligativitatea citării părţilor în modalitatea indicată prin cererile formulate.

În argumentarea acestei critici, recurenta-pârâtă a arătat că nu a fost înştiinţată cu privire la obligaţia de a achita taxa judiciară aferentă cererii de apel, nefiindu-i comunicată în mod corespunzător această obligaţie şi astfel, respingerea apelului în aceste condiţii i-a cauzat o vătămare gravă, care nu poate fi acoperită decât prin anularea hotărârii pronunţate.

Examinând această critică Înalta Curte constată că este fondată şi determină casarea deciziei recurate şi rejudecarea cauzei, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale ale părţilor litigante, având în vedere cele ce urmează:

Potrivit dispoziţiilor art. 153 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel. Totodată, art. 211 din acelaşi act normativ prevede că activitatea de cercetare şi dezbatere a fondului procesului se poate face doar cu respectarea tuturor principiilor şi garanţiilor procesuale, în vederea soluţionării legale şi temeinice a acestuia.

În conformitate cu alin. (2) al aceluiaşi articol, instanţa va amâna judecarea şi va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii.

Aceste aspecte legale sunt corelate în mod necesar cu dispoziţiile art. 14 C. proc. civ. care consacră principiul contradictorialităţii şi care stabileşte că instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel.

Art. 154 din C. proc. civ. prevede care sunt modalităţile de comunicare a citaţiilor şi a altor acte de procedură în procesul civil, acestea fiind reglementate după cum urmează: prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia, precum şi prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe, în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică actul; prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în plic închis, la care se ataşează dovada de primire/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzută de lege; prin executori judecătoreşti, la solicitarea părţii şi pe cheltuiala acesteia; prin servicii de curierat rapid şi prin telefax, poştă electronică, dacă partea a indicat datele corespunzătoare în acest scop, sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea actului şi confirmarea primirii acestuia.

Toate aceste modalităţi de comunicare a actelor de procedură sunt principale şi pot fi utilizate alternativ, nefiind condiţionate de obligativitatea îndeplinirii procedurii prin agent poştal, în format letric, întrucât utilizarea oricăreia dintre formele de comunicare reglementate de textul menţionat anterior produce acelaşi efect juridic cu privire la înştiinţarea părţilor despre existenţa procesului civil.

Un alt principiu fundamental al dreptului procesual civil este cel al disponibilităţii, reglementat de art. 9 din C. proc. civ., care implică nu numai dreptul reclamantului de a porni procesul civil, de a uza de căile de atac prevăzute de lege sau de a renunţa la acţiune sau la drept, dar şi dreptul de dispoziţie al părţilor cu privire la exerciţiul drepturilor lor procesuale.

Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (6) din C. proc. civ., în măsura în care se stabileşte că transmiterea actelor de procedură prin e-mail, dacă partea a solicitat şi a indicat datele corespunzătoare în acest scop, constituie o modalitate principală de comunicare, atunci principiul disponibilităţii permite părţii să ceară comunicarea în format electronic, instanţa fiind obligată să procedeze de această manieră în procesul civil.

Atunci când comunicarea actelor de procedură se face prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia, mesajul de comunicare către destinatar primit de la sistem constituie confirmarea de primire, procedura socotindu-se îndeplinită la data arătată pe copia imprimată a expedierii(art. 165 alin. (3) C. proc. civ.).

Aceeaşi este şi optica legiuitorului reflectată în dispoziţiile C. proc. civ., în urma intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, care a modificat art. 154, art. 163 şi art. 165 C. proc. civ., dovada comunicării actului de procedură, inclusiv a datei acesteia, prin telefax, poştă electronică sau alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului se va face prin mesajul transmis din partea sistemului tehnic folosit că respectivul act a ajuns la destinatar.

De subliniat, în acelaşi sens, că prin Decizia nr. 75/2022 dată în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 154 alin. (1), (6) şi (6)1, art. 163 alin. (5), art. 164 alin. (4) şi art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că:

"Efectuarea procedurii de citare, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (6) din C. proc. civ., dacă partea a solicitat şi a indicat datele corespunzătoare în acest scop, constituie o modalitate principală de comunicare a actelor de procedură, fără a fi condiţionată de efectuarea procedurii în format letric, conform dispoziţiilor art. 154 alin. (1) din acelaşi act normativ."

În considerentele acestei decizii, obligatorie pentru instanţe de la data publicării în Monitorul Oficial al României, conform art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., s-a reţinut că alegerea de către instanţă a modalităţii de comunicare a actelor de procedură cu ignorarea opţiunii exprimate de parte poate avea ca efect lipsirea acesteia de posibilitatea de a participa efectiv la desfăşurarea procesului, chestiune de natură să afecteze în substanţa sa dreptul la apărare, garantat părţilor în procesul civil prin art. 13 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţie, în componenta sa privind liberul acces la o instanţă din perspectiva efectivităţii citării părţii în procesul civil.

În cazul concret dedus judecăţii, prin cererea de sesizare a instanţei de apel, apelanta-pârâtă B. S.R.L. a indicat, într-adevăr, ca adresă de sediu procedural ales str. x, Timişoara, dar, prin aceeaşi cerere de apel a formulat cerere de accesare a dosarului în format electronic şi a solicitat, în mod expres, ca toate actele de procedură să îi fie comunicate la adresa de e-mail indicată.

Examinând actele dosarului, respectiv dovezile de comunicare a actelor de procedură, se constată că instanţa de apel a procedat la judecarea cererii de apel, deşi citarea apelantei-pârâte nu fusese realizată, conform dispoziţiilor art. 154 alin. (6) din C. proc. civ., la adresa de e-mail indicată, iar aceasta nu fusese, în mod legal, înştiinţată cu privire la obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru aferentă cererii sale de apel.

Înalta Curte observă că toate comunicările efectuate în cauză către apelanta-pârâtă au fost realizate în format letric, prin agentul poştal, la sediul procedural ales ori la sediul social al acesteia, instanţa de apel omiţând cu desăvârşire transmiterea actelor de procedură prin poştă electronică, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (6) din C. proc. civ., astfel cum aceasta solicitase.

Totodată, comunicarea privind obligaţia de plată a taxei de timbru nu se regăseşte în sistemul informatizat ECRIS, aşa încât recurenta să fi avut posibilitatea de a lua cunoştinţă de aceasta prin accesarea dosarului electronic.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că apelanta-pârâtă nu a putut beneficia de garanţiile procesuale inerente procesului civil - dreptul la apărare şi contradictorialitatea, cu consecinţe pe plan procesual, în sensul că nu a achitat taxa judiciară de timbru şi nu a putut susţine cererea de apel.

Aşa cum s-a reţinut în considerentele deciziei nr. 75/2022, mai sus-arătate, "138. Neefectuarea procedurii de comunicare potrivit solicitării reclamantului are ca efect încălcarea dreptului la un proces echitabil, care conţine în structura sa dreptul de acces la justiţie, de vreme ce, ca urmare a comportamentului instanţei, justiţiabilul nu a fost informat despre comunicarea hotărârii sau a oricărui alt act de procedură şi, în mod subsecvent, nu a fost în măsură să îşi exercite drepturile procesuale, (...)".

Dispoziţiile art. 175 C. proc. civ. prevăd că actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia. În cazul nulităţilor expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrarie.

Din perspectiva interesului ocrotit prin dispoziţiile legale enunţate, nulitatea este relativă, ceea ce presupune că poate fi invocată numai de către cel vătămat, anume de partea pentru care procedura de citare nu a fost îndeplinită în condiţiile legii şi numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă.

Însă, în speţă, în considerarea dispoziţiilor art. 175 C. proc. civ., neînmânarea comunicărilor obligaţiei de a timbra ori a citaţiei, în condiţiile impuse de lege, este sancţionată cu nulitatea şi, în consecinţă, vătămarea este prezumată până la proba contrarie, probă ce incumbă părţii adverse care are un interes procesual în înlăturarea sancţiunii nulităţii.

Însăşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia mai sus-menţionată, a statuat că:

"Actul de citare a părţii în proces, într-o altă modalitate decât cea invocată prin cererea adresată instanţei, este lovit de nulitate în temeiul dispoziţiilor art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., dacă prin nerespectarea modalităţii de comunicare a actului de procedură s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia, fără a fi condiţionată de utilizarea procedurii înscrierii în fals, în temeiul dispoziţiilor art. 163 alin. (5) şi art. 164 alin. (4) din C. proc. civ.."

Această consecinţă legală reiese în mod logic din reglementarea ca instituţii fundamentale ale procesului civil a procedurii citării şi comunicării actelor de procedură, menite să contribuie la concretizarea dreptului la apărare şi la exerciţiul firesc al contradictorialităţii, ambele cu semnificaţia unor garanţii substanţiale ale procesului echitabil reglementat de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Or, în cauza dedusă judecăţii, curtea de apel a procedat la judecata cererii de apel, deşi comunicarea obligaţiei de a timbra apelul şi citarea apelantei-pârâte nu au fost realizate conform dispoziţiilor art. 154 alin. (6) C. proc. civ., la adresa de email indicată, astfel cum apelanta solicitase în mod exclusiv.

Procedând în acest mod, cu neobservarea formelor legale, instanţa de apel a încălcat regulile de desfăşurare a procesului civil, în sensul avut în vedere de art. 175 C. proc. civ. şi i-a pricinuit apelantei-pârâte o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin reluarea judecăţii, în condiţii de comunicare a actelor şi de procedură legal îndeplinită, deci, cu refacerea actelor procedurale jurisdicţionale afectate de vicii de legalitate.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură, privitoare la comunicarea acelor de procedură şi citarea părţilor, precum şi dezlegările obligatorii date prin Decizia nr. 75/2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind astfel întemeiate criticile recurentei-pârâte din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care sancţionează încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În acest context argumentativ, se reţine că nu se mai impune analiza motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât acesta vizează nelegalitatea unei hotărâri din perspectiva dreptului material aplicabil, în timp ce prezentul recurs se circumscrie dispoziţiei de anulare, ca netimbrat, a apelului formulat de apelanta-pârâtă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1806 A din 26 noiembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe care o va casa şi va trimite cauza spre rejudecare la această din urmă instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1806 A din 26 noiembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2025.