Challenging auction deeds via nullity action instead of execution objection: appeal allowed, lower decision quashed and remanded.

Şedinţa publică din data de 3 iulie 2025

Asupra cererii de recurs de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2019, la 29 august 2019, astfel cum a fost modificată, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi B. S.R.L. (fostă C. S.R.L.), solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate, în condiţiile art. 948 pct. 3 şi 4 din C. civ. de la 1864, nulitatea absolută a actelor de adjudecare nr. 196/1, nr. 196/2 şi nr. 196/3 şi a proceselor-verbale de licitaţie care au stat la baza încheierii lor şi să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară, fie prin restituirea imobilelor adjudecate, fie prin obligarea pârâtei B. S.R.L. la restituirea valorii lor de circulaţie, şi, subsidiar, a celei de adjudecare. A solicitat, de asemenea, să constate, în temeiul art. 1.800 alin. (1) pct. 1 şi 4 C. civ. de la 1864, că data încetării efectelor contractelor de ipotecă este, în principal, data rambursării integrale a împrumutului de 800.000 dolari americani, garantat, iar, in subsidiar, 1 septembrie 2023, nulitatea absolută parţială a actului adiţional la convenţia de credit nr. x din 1 septembrie 1995 şi nulitatea absolută parţială a contractului de cesiune de creanţă nr. x din 23 iunie 2008.

Prin încheierea din 21 decembrie 2020, tribunalul a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a actelor de adjudecare şi a proceselor-verbale de licitaţie care au stat la baza încheierii lor, a respins excepţiile inadmisibilităţii, a prescripţiei dreptului material la acţiune şi a lipsei de interes în privinţa celui de-al doilea capăt de cerere.

Prin sentinţa civilă nr. 507/2021 din 3 martie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a actelor de adjudecare şi a proceselor-verbale de licitaţie, a admis în parte cererea, a constatat că efectele contractelor de ipotecă au încetat cel mai târziu la 1 septembrie 1995, a constatat nulitatea absolută parţială a addendum-ului la convenţia de credit nr. x din 1 septembrie 1995, respectiv cu privire la art. 2, 3 şi 4, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi a respins ca neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect restituirea, în principal, a valorii de circulaţie a celor 3 imobile şi, în subsidiar, a valorii cu care au fost adjudecate, respectiv constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de cesiune de creanţă nr. x din 23 iunie 2008. A admis în parte cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată şi a obligat pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului la plata către Statul Român a sumei de 80 de RON, cu acest titlu.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din 21 decembrie 2020 reclamanta a declarat apel şi pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a promovat apel numai împotriva sentinţei sus-menţionate.

Prin decizia civilă nr. 191A din 4 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte încheierea apelată, în sensul că a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de constatare a nulităţii absolute a actelor de adjudecare şi a menţinut în rest încheierea apelată, a anulat în parte sentinţa apelată şi a trimis cauza primei instanţe pentru rejudecarea capătului de cerere în constatarea nulităţii absolute a actelor de adjudecare, precum şi a capetelor de cerere în pretenţii, astfel cum acestea au fost precizate şi modificate. A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate şi a obligat în solidar pârâtele la plata către stat a sumei de 9.085,96 RON, pentru care apelanta-reclamantă a beneficiat de ajutor public judiciar.

Împotriva acestei decizii, pârâtele au declarat recurs principal, iar reclamanta a promovat recurs incident.

Prin decizia nr. 298 din 15 februarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursurile principale, a casat în parte decizia recurată, în sensul că a trimis cauza spre o nouă judecată instanţei de apel cu privire la excepţia inadmisibilităţii şi, implicit, a capetelor de cerere privind nulitatea absolută a actelor de adjudecare, a proceselor-verbale de licitaţie, precum şi a pretenţiilor solicitate. A menţinut în rest dispoziţiile deciziei recurate şi a respins ca nefondat recursul incident.

În cel de-al doilea ciclu procesual, rejudecând cauza, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 127A din 31 ianuarie 2025, a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă împotriva încheierii din 21 decembrie 2020 şi a sentinţei primei instanţe, a anulat în parte încheierea şi sentinţa apelate, în sensul că a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de constatare a nulităţii absolute a actelor de adjudecare şi a proceselor-verbale de licitaţie şi a trimis cauza Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă pentru rejudecarea primului capăt de cerere în constatarea nulităţii absolute a actelor de adjudecare şi a proceselor-verbale de licitaţie, precum şi a capetelor de cerere în pretenţii, astfel cum acestea au fost precizate şi modificate, a menţinut în rest dispoziţiile încheierii şi ale sentinţei civile apelate.

Pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a recurat decizia instanţei de apel, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare curţii de apel.

În motivare, a susţinut, în esenţă, că în mod nelegal, instanţa de apel a respins excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere, având în vedere că reclamanta putea solicita anularea actelor a cărui nulitate se solicită a se constata numai pe calea contestaţiei la executare prevăzute de art. 399 C. proc. civ. de la 1865, şi nu pe calea unei acţiuni în constatare.

A mai arătat că procesele-verbale de licitaţie au fost întocmite cu respectarea normelor legale, au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, drepturile terţului dobânditor, intimata B. S.R.L., fiind consolidate definitiv.

În continuare, recurenta a expus apărările sale în susţinerea netemeiniciei acţiunii, subliniind că îşi menţine toate excepţiile şi argumentele invocate în acest sens.

Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatele nu au formulat întâmpinare.

Înalta Curte, analizând decizia atacată prin raportare la motivele de recurs invocate, în limitele controlului de legalitate, reţine următoarele:

Criticile în recurs vizează soluţia instanţei de apel în rejudecare, după casare, de respingere a excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere ce are ca obiect constatarea nulităţii actelor de adjudecare nr. 196/1, nr. 196/2 şi nr. 196/3 şi a proceselor-verbale de licitaţie care au stat la baza încheierii lor, autoarea căii de atac afirmând nelegalitatea acesteia din perspectiva faptului că desfiinţarea actelor contestate nu se putea realiza decât pe calea contestaţiei la executare, potrivit art. 399 C. proc. civ. de la 1865.

Motivul de recurs este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă examinarea lui, având în vedere că procesul se află în al doilea ciclu procesual, este posibilă numai în limitele cadrului procesual din faţa instanţei de rejudecare, care trebuie sa fie acelaşi cu cel trasat prin decizia de casare pronunţată în ciclul procesual anterior.

Aceasta, întrucât, potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ. statuările instanţei de trimitere sunt obligatorii pentru instanţa care rejudecă, după casare, procesul, astfel că judecata trebuie să respecte rezolvarea dată de către instanţa de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, instanţa fiind obligată să reexamineze cauza concordant acesteia, urmând îndrumările instanţei ierarhic superioare.

În verificarea coordonatelor devoluţiunii în rejudecare şi stabilirii cadrului procesual în recurs, Înalta Curte reţine că în primul ciclu procesual, casarea deciziei recurate s-a fundamentat pe ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - nemotivarea soluţiei de respingere a excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere privind nulitatea actelor de adjudecare şi a proceselor-verbale de licitaţie, în contextul redării considerentelor deciziei nr. x/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru justificarea soluţiei de respingere a excepţiei inadmisibilităţii. Cu referire la actele de adjudecare, instanţa de recurs a stabilit că examinarea admisibilităţii cererii reclamantei trebuie realizată şi prin raportare la art. 399 C. proc. civ. de la 1865, nu doar prin prisma dreptului comun, iar cu privire la procesele-verbale de licitaţie s-a reţinut că lipseşte raţionamentul instanţei care a condus instanţa la soluţia dată, în măsura în care a reţinut că aceste acte sunt de executare ce pot fi contestate numai pe calea contestaţiei la executare.

În cel de-al doilea ciclu procesual, instanţa de prim control judiciar a respins excepţia inadmisibilităţii justificat de faptul că indiferent de motivul de nulitate invocat pentru actul de adjudecare, soluţia nu este de inadmisibilitate, ci, eventual, de respingere a acţiunii ca neîntemeiată, sens în care a apreciat că se impune trimiterea cauzei primei instanţe pentru ca aceasta să identifice, în raport cu motivele de nulitate invocate de reclamantă, actele ce pot fi anulate pe calea dreptului comun şi, după caz, să judece cauza pe fond astfel. Totodată, considerentele deciziei recurate relevă că aceasta a statuat asupra posibilităţii desfiinţării actelor de adjudecare atât pe calea dreptului comun, cât şi a contestaţiei la executare, însă, fără nicio referire la procesele-verbale, deşi, în prealabil, reţinuse că procesele-verbale reprezintă acte de executare ce pot fi atacate numai pe calea contestaţiei la executare.

Această manieră de soluţionare a chestiunii litigioase pentru care s-a dispus casarea deciziei curţii de apel din primul ciclu procesual nu răspunde problemei de drept care a justificat măsura casării şi trimiterii cauzei spre rejudecare, potrivit îndrumărilor instanţei de trimitere, şi lipseşte hotărârea de motivele pe care se sprijină, în condiţiile în care trimiterea cauzei s-a dispus pentru rejudecarea apelului reclamantei, respectiv pentru reevaluarea caracterului admisibil al capătului de cerere ce are ca obiect constatarea nulităţii unor acte de adjudecare şi a proceselor-verbale de licitaţie indicate.

Demersul instanţei de apel, în cel de-al doilea ciclu procesual, conform art. 501 C. proc. civ., implica, pe de o parte, pentru actele de adjudecare, evaluarea admisibilităţii cererii atât prin prisma normelor de drept substanţial - nulitatea actului juridic, cât şi a celor de drept procedural - art. 399 C. proc. civ. de la 1865, proces ce nu putea fi întreprins decât prin raportare la motivele de nulitate invocate şi stabilirea faptului dacă acestea, aşa cum au fost formulate, pot fi invocate pe calea dreptului comun sau numai pe calea contestaţiei la executare. Iar, pe de altă parte, pentru procesele-verbale de licitaţie, dezlegarea instanţei de apel trebuia să pornească de la împrejurarea că acestea reprezintă acte ataşate procedurii de executare ce pot fi desfiinţate numai pe calea contestaţiei la executare şi să ofere un răspuns concret problemei admisibilităţii cererii în privinţa lor.

Astfel, prin respingerea excepţiei inadmisibilităţii pe motiv că aspectele litigioase integrate excepţiei ţin de temeinicia acţiunii, şi nu admisibilitatea ei şi trimiterea cauzei pentru judecarea procesului primei instanţe, fără o dezlegare în concret a chestiunii de drept indicate de instanţa de trimitere, curtea de apel a rejudecat apelul reclamantei în alte coordonate decât cele stabilite prin decizia de casare, modificând, în consecinţă, cadrul procesual în apel, cu încălcarea art. 501 C. proc. civ.

Or, conformitatea deciziei atacate cu normele legale pretins încălcate, art. 399 şi art. 449 C. proc. civ. de la 1865, nu poate fi verificată împotriva statuărilor instanţei de casare, context în care Înalta Curte constată că se impune desfiinţarea hotărârii instanţei de apel şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată a apelului reclamantei, în limitele şi coordonatele stabilite de instanţa de casare din primul ciclu procesual şi cele arătate prin această decizie.

Astfel, în rejudecare, revine instanţei de apel sarcina de a identifica motivele de nulitate invocate, de a stabili dacă ele vizează motive de nulitate circumscrise actului juridic, respectiv dreptului comun sau actelor de executare ce pot fi ridicate numai pe calea contestaţiei la executare. În privinţa proceselor-verbale de licitaţie, analiza instanţei de prim control judiciar asupra admisibilităţii cererii reclamantei urmează a avea în vedere faptul că procesele-verbale de licitaţie sunt acte de executare atacabile doar pe calea contestaţiei la executare. De asemenea, în rejudecarea apelului titularei acţiunii, se va ţine cont şi de susţinerile şi apărările părţilor, implicit cele formulate în recurs.

Aşa fiind, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată şi va trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel, cu respectarea art. 501 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 127A din 31 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. şi cu intimata-pârâtă B. S.R.L.

Casează decizia atacată şi trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iulie 2025.