Employee's appeal in labor dispute inadmissible; appellate ruling left intact

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2025

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

1. Prin contestaţia înregistrată la 17 februarie 2023 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub numărul x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat anularea deciziei nr. 481/07.02.2023 privind încetarea contractului individual de muncă încheiat şi înregistrat sub nr. x/29.07.2022, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor constând în drepturile salariale cuvenite şi neacordate, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferentă, calculate până la data plăţii efective, precum şi la plata sumei de 22.500 RON, reprezentând rest din bonusul în valoare de 27.500 RON aferent lunii noiembrie, rezultat din contractul de prestări servicii nr. B3 din 23.11.2022.

La 22 martie 2023 pârâta a depus cerere reconvenţională, solicitând obligarea reclamantului să restituie suma de 10.500 RON, reprezentând salariul aferent lunilor octombrie, noiembrie şi decembrie 2022.

Prin sentinţa civilă nr. 4346 din 11 august 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost respinsă excepţia calităţii procesuale pasive, ca neîntemeiată.

A fost admisă în parte acţiunea, fiind anulată decizia nr. 481/07.02.2023.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data încetării raporturilor de muncă şi până la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. De asemenea, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului dobânda legală aferentă debitului total, calculată de la data scadenţei fiecărei obligaţii până la data plăţii efective.

A fost respinsă în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

A fost admisă cererea reconvenţională, fiind obligat reclamantul către pârâtă la plata contravalorii a celor trei salarii încasate de două ori, aferente lunilor octombrie, noiembrie şi decembrie 2022.

În temeiul art. 453 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta B. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 2137 din 26 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost admis apelul pârâtei, fiind schimbată în parte sentinţa atacată, în sensul respingerii în tot a contestaţiei împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă nr. x/7.02.2023.

A fost păstrată în rest sentinţa.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate iar, în rejudecare, modificarea deciziei, cu consecinţa admiterii integrale a cererii de chemare în judecată. În subsidiar, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Recurentul-reclamant a imputat, în esenţă, instanţei de apel faptul că nu a cercetat legalitatea şi temeinicia deciziei de desfacere a contractului de muncă prin raportare la art. 65 alin. (2) din Codul muncii privind cauza reală şi serioasă a concedierii, arătându-se că angajatorul nu a probat cu înscrisuri problemele economice invocate în cuprinsul deciziei.

S-a solicitat a se avea în vedere Deciziile nr. 506/2005 şi 23/2013 ale Curţii Constituţionale a României, potrivit cărora concedierea trebuie să prezinte o cauză reală şi serioasă.

La data de 26 septembrie 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă B. S.R.L., prin care a fost invocată excepţia inadmisibilităţii recursului.

La data de 4 noiembrie 2024 a fost înregistrat răspunsul la întâmpinare.

La termenul de judecată din 21 ianuarie 2025 Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii căii extraordinare de atac.

4. Înalta Curte, luând în examinare, cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare, reţine următoarele considerente:

Obiectul recursului îl reprezintă o decizie pronunţată într-un litigiu de muncă, având ca obiect contestaţie decizie de concediere.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în conflictele de muncă şi de asigurări sociale". Prin urmare, în materia conflictelor de muncă, este suprimată calea extraordinară de atac a recursului.

În egală măsură, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prevede că "sunt hotărâri definitive [...] 4. hotărârile date în apel fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs", iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiaşi articol "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".

Înalta Curte reaminteşte că obligaţia instanţei este de a analiza căile de atac în limitele şi în condiţiile impuse de legiuitor, cu respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, potrivit căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ prevăzute de lege.

Conform principiului legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei ".

Legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Legea fundamentală arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Respectarea principiului legalităţii este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată şi a materiei juridice căreia îi corespunde acţiunea, Înalta Curte reţine că decizia recurată are caracter definitiv de la pronunţare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, acesta fiind suprimat în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ.. De altfel, caracterul definitiv al deciziei rezultă chiar din dispozitivul acesteia.

În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2137 din 26 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2137 din 26 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 ianuarie 2025.