Revision for conflicting judgments: deadline runs from pronouncement despite missing reasoning and res judicata claims

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2025

Asupra cererii de revizuire, din actele dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 16 noiembrie 2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2020, reclamantul A., prin reprezentant legal B., a chemat în judecată pârâţii C. S.R.L., D. şi E., prin reprezentant legal F., solicitând instanţei obligarea pârâţilor C. S.R.L. şi D. la plata sumei de 600.000 RON, reprezentând dividendele aferente părţilor sociale deţinute de defunctul G. la C. S.R.L.

Prin încheierea din 2 februarie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D. şi a unit cu fondul excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin sentinţa civilă nr. 903 din 27 aprilie 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

A fost admisă acţiunea, fiind obligată pârâta C. S.R.L. la plata către moştenitorii testamentari cu titlu universal ai defunctului G. - respectiv reclamantul A. şi pârâta E. - a sumei de 600.000 RON.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant şi a sumei de 21.714,73 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din 2 februarie 2022 a formulat apel pârâta C. S.R.L.

Prin decizia nr. 578 din 5 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost respins apelul pârâtei ca nefondat.

A fost obligată apelanta la plata către intimatul A. a sumei de 2.943,70 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Împotriva acestei decizii, pârâta C. S.R.L. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 688 din 27 martie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost admis recursul, fiind casată decizia recurată şi trimisă cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

4. Împotriva deciziei nr. 688 din 27 martie 2024, la data de 8 noiembrie 2024, a formulat cerere de revizuire reclamantul A., prin reprezentant legal B., în temeiul dispoziţiilor art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând anularea hotărârii supuse revizuire şi, în rejudecare, respingerea recursului formulat împotriva deciziei nr. 578 din 5 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă. De asemenea, s-a formulat cerere de repunere în termenul de revizuire.

În susţinerea cererii de repunere în termen, s-a arătat că motivele de revizuire se raportează la considerentele hotărârii atacate, astfel că nu a existat posibilitatea formulării cererii de revizuire în termen de o lună de la data pronunţării deciziei nr. 688 din 27 martie 2024.

Invocându-se dispoziţiile art. 186 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 229/06.04.2021, s-a arătat că întârzierea în formularea căii de atac este motivată de lipsa considerentelor hotărârii, drept pentru care cererea de revizuire şi cererea de repunere în termen au fost depuse în termen de o lună de la data comunicării deciziei pronunţate în recurs.

Potrivit revizuentei, în situaţia promovării unei cereri de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., singura posibilitate de a formula calea de atac în raport cu considerentele hotărârii este prin repunerea în termenul de revizuire calculat de la data comunicării hotărârii.

S-a invocat, cu titlu de jurisprudenţă, decizia nr. 1095/18.05.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Cu privire la admisibilitatea cererii, revizuentul a susţinut că decizia nr. 688 din 27 martie 2024 a Înaltei Curţi încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 11449 din 30 octombrie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016, prin care s-a stabilit inexistenţa dreptului reclamantei B. asupra dividendelor aferente anilor fiscali anteriori decesului testatorului, ca urmare a respingerii cererii modificatoare formulate în dosarul nr. x/2016.

Potrivit părţii, cele două hotărâri judecătoreşti definitive sunt potrivnice, întrucât, de vreme ce, prin sentinţa civilă nr. 11449 din 30 octombrie 2017 s-a stabilit definitiv - atât prin considerente, cât şi prin dispozitiv - lipsa calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantei B. la atribuirea dividendelor aferente părţilor sociale deţinute anterior de defunct la societatea C. S.R.L., este evident că această chestiune litigioasă nu poate face obiectul unei noi cercetări.

Or, prin decizia pronunţată în recurs, instanţa, procedând la trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea reevaluării calităţii procesuale active a reclamantului, în sensul stabilirii existenţei/inexistenţei calităţii de persoană îndreptăţită la plata dividendelor în cuantum de 600.000 RON, supune unei noi judecăţi ceea ce deja s-a tranşat definitiv în dosarul nr. x/2016.

La data de 14 ianuarie 2025 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata C. S.R.L., prin care s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

5. Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de repunere în termenul de revizuire şi, în subsidiar, tardivitatea căii extraordinare de atac, reţine următoarele considerente:

Repunerea în termen este un beneficiu acordat titularului dreptului procedual ce trebuia exercitat înăuntrul unui termen imperativ şi care, din motive temeinic justificate, nu a putut respecta acest termen, intervenind decăderea.

Pentru a se putea face aplicarea dispoziţiilor de excepţie ale art. 186 C. proc. civ., partea care nu şi-a exercitat dreptul procedural în termenul prevăzut de lege trebuie să facă dovada existenţei unor împrejurări obiective mai presus de voinţa sa.

În cauză, susţinerile revizuentului în sensul că lipsa considerentelor hotărârii ar fi determinat formularea tardivă a căii de atac nu pot fi primite, acest pretins motiv de repunere în termen nesubsumându-se unor circumstanţe excepţionale, în sensul dispoziţiilor mai sus evocate.

Cererea de revizuire împotriva deciziei nr. 688 din 27 martie 2024 se întemeiază pe dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cu care"termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

Când se invocă motivul de revizuire privind existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, termenul de revizuire este de o lună şi curge de la data pronunţării ultimei hotărâri, indiferent de data comunicării hotărârii, întrucât de la această dată hotărârea a rămas definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Chiar dacă motivele cererii de revizuire vizează considerentele deciziei atacate, hotărârea fiind comunicată la 14 octombrie 2024, termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se impunea a fi respectat, acesta curgând, aşa cum neechivoc prevede legea, de la data pronunţării deciziei.

Astfel, în privinţa momentului de la care curge termenul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu distinge între ipoteza în care se invocă încălcarea efectului negativ al autorităţii de lucru judecat şi cea în care se invocă nerespectarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.

Curtea Constituţională, menţinând jurisprudenţa sa anterioară, a reţinut prin Deciziile nr. 366/2021, 416/2022, 545/2022, referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă - se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepţia actuală a codului, se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) C. proc. civ., revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată.

S-a arătat că art. 461 alin. (2) C. proc. civ. reglementează şi problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, însă această ipoteză este valabilă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea.

În ceea ce priveşte considerentele decizorii, prin care a fost soluţionată o chestiune litigioasă, Curtea Constituţională a observat că acestea nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existenţa unei alte căi procedurale puse la îndemâna părţii interesate încă din timpul soluţionării celui de-al doilea proces, şi anume posibilitatea acesteia de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la soluţia dată cu privire la aceeaşi chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Aşadar, în condiţii de diligenţă procesuală, se poate preveni apariţia unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.

Prin urmare, s-a stabilit că demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, astfel că stabilirea momentului pronunţării ca început al termenului de introducere a revizuirii nu îngrădeşte accesul liber la justiţie al revizuentului şi nici dreptul său la un proces echitabil.

Înalta Curte reţine, astfel, că, şi în ipoteza în care sunt criticate considerentele, termenul pentru formularea cererii de revizuire curge tot de la pronunţare, respectiv de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, partea nefiind prejudiciată din această cauză, în condiţiile în care orice cale de atac, chiar şi cea care vizează considerentele, se îndreaptă indubitabil împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii.

Ca o consecinţă, lipsa cunoaşterii considerentelor nu poate constitui un motiv temeinic pentru neexercitarea căii extraordinare de atac în termen de o lună şi, implicit, pentru repunerea în termenul de revizuire, revizuentul neputându-se prevala cu succes, ca moment al începerii curgerii termenului, de data la care a luat cunoştinţă de considerentele deciziei atacate.

Cu atât mai mult cu cât revizuentul cunoştea soluţia pronunţată, raportat la motivele de recurs ale părţii adverse care vizau, printre altele, inclusiv dezlegările date prin sentinţa civilă nr. 11449 din 30 octombrie 2017 şi, având în vedere că această soluţie nu îi profita din perspectiva trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel şi a continuării procesului, acesta avea posibilitatea formulării cererii de revizuire, cu respectarea termenului legal.

Faţă de aceste argumente, se constată că revizuentul nu a dovedit existenţa unor motive temeinic justificate, independente de voinţa sa şi care exclud orice culpă, care să îl fi împiedicat să promoveze calea de atac înăuntrul termenului imperativ, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 186 C. proc. civ., aşa încât va respinge cererea de repunere în termenul de revizuire.

Se impune sub acest aspect a se arăta că ceea ce s-a reţinut la pct. 29 din decizia Curţii Constituţionale nr. 229/06.04.2021, invocată de revizuent, este că, în cazul nerespectării termenului de revizuire, partea poate formula cerere de repunere în termen, urmând să fie repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, acest aspect făcând obiectul aprecierii judecătorului cauzei, şi nicidecum că singura posibilitate de a formula calea de atac în raport cu considerentele hotărârii este prin repunerea în termenul de revizuire calculat de la data comunicării hotărârii, cum greşit s-a afirmat.

În continuare, în ceea ce priveşte tardivitatea căii extraordinare de atac, se reţine că, potrivit art. 10 C. proc. civ., părţile sunt ţinute să contribuie la desfăşurarea şi finalizarea procesului şi să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător.

Obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.

În cauză, termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a început să curgă la 27 martie 2024, care coincide cu data pronunţării deciziei din recurs, atacate pe calea revizuirii.

Termenul de revizuire fiind un termen stabilit pe luni, devin incidente dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 3 teza I C. proc. civ., care prevăd că termenele socotite pe luni se împlinesc în ziua corespunzătoare din ultima lună.

Având în vedere că termenul de revizuire de o lună a început să curgă la 27 martie 2024, rezultă că acest termen s-a împlinit la 29 aprilie 2024, conform art. 181 alin. (2) C. proc. civ., în contextul în care 27 şi 28 aprilie au fost zile nelucrătoare.

Or, cererea de revizuire a fost depusă la data de 8 noiembrie 2024, fiind astfel depăşit termenul imperativ de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În aceste condiţii, devine incidentă sancţiunea instituită de art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ., potrivit căruia, "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel".

Admisibilitatea unei cereri de revizuire presupune îndeplinirea anumitor condiţii legale, printre care şi cea referitoare la promovarea căii de atac în termenul legal, iar constatarea neîntrunirii unei asemenea condiţii nu poate constitui temei al încălcării dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 511 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 513 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termen şi va respinge ca tardivă cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termen.

Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul A., prin reprezentant legal B., împotriva deciziei nr. 688 din 27 martie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 ianuarie 2025.