Contractual penalty dispute: nullity of cassation appeal for raising lack of legal capacity for the first time in breach of non omisso medio

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2025

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 07.10.2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Întreprinderea Individuală B., solicitând ca aceasta să fie obligată să-i plătească suma de 100.000 euro, cu titlu de penalităţi potrivit contractului nr. x/11.05.2020, în echivalent RON, la cursul de schimb publicat de Banca Naţională a României, precum şi cheltuielile de judecată.

Prin sentinţa nr. 530/27.09.2023, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 100.000 euro, în echivalent RON la cursul de schimb al B.N.R de la data plăţii efective, precum şi suma de 23.723,33 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, Întreprinderea Individuală B. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 263/19.09.2024 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă; apelanta a fost obligată la plata către intimată a cheltuielilor de judecată, în sumă de 9.855,09 RON.

Întreprinderea Individuală B. a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea excepţiei lipsei capacităţii sale de folosinţă şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivare, recurenta a arătat că, nefiind constituită potrivit legii în sensul art. 56 alin. (2) C. proc. civ., nu poate sta în judecată.

Prin întâmpinare, S.C. A. S.R.L., a invocat excepţia nulităţii, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Deliberând asupra excepţiei nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare de intimata-reclamantă, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform alin. (3) teza întâi al aceluiaşi articol, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Articolul 488 alin. (2) C. proc. civ. dispune că "Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor".

Iar art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3). Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor adecvată, astfel încât să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Chiar îndeplinind exigenţele calitative amintite, eficacitatea motivelor de casare este subordonată condiţiei substanţiale a regulatei lor invocări, controlul judiciar în calea extraordinară de atac fiind limitat de respectarea principiului non omisso medio, care deschide calea examinării în recurs numai criticilor care au fost deduse, fără succes, instanţelor de fond.

Neobservarea în construcţia recursului a regulilor amintite atrage sancţiunea nulităţii, incidentă nu numai în cazul în care lipsesc motivele de nelegalitate, ci şi atunci când ele sunt neregulat invocate sau ridicate formal, când vizează aspecte de netemeinicie sau reprezintă o reluare exactă a susţinerilor expuse în etapele procesuale anterioare, fără a le adecva obiectului recursului, reprezentat de decizia pronunţată în apel.

Soluţia nulităţii la care legiuitorul s-a oprit este justificată de împrejurarea că recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Pregătind dezlegarea excepţiei nulităţii şi rezumând, în acest scop, statuările instanţelor devolutive, Înalta Curte reţine că, prin întâmpinare, în faţa primei instanţe, pârâta a opus cererii reclamantei exonerarea sa de răspundere contractuală în temeiul art. 1.351 C. civ., arătând că, potrivit convenţiei părţilor, bunurile care au format obiect al contractului nu reprezintă bunuri de gen.

În apel, urmărind reformarea sentinţei prin care a fost obligată să plătească pârâtei suma de 100.000 euro, reclamanta a contestat existenţa unei solicitări de livrare a mărfii şi a reiterat apărarea întemeiată pe forţa majoră determinată de seceta pedologică, atestată de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Prin recurs, astfel cum s-a arătat în precedent, singurele critici expuse de autoarea căii de atac s-au referit la lipsa capacităţii sale de folosinţă.

Sinteza susţinerilor formulate de recurenta-pârâtă relevă, însă, că în fazele procesuale anterioare aceasta nu a ridicat chestiunea lipsei capacităţii de folosinţă, astfel încât acest motiv de recurs apare propus cu încălcarea art. 488 alin. (2) C. proc. civ. şi nu poate fi analizat.

Faţă de considerentele expuse mai sus, întrucât, în integralitatea lor, criticile propuse de recurenta-pârâtă contravin art. 488 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată incidentă sancţiunea nulităţii, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., şi, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul.

Totodată, stabilind culpa procesuală a recurentei-pârâte în declanşarea prezentului demers judiciar o va obliga pe aceasta, în temeiul art. 453 C. proc. civ., să plătească intimatei cheltuielile de judecată, pe care instanţa de recurs, dând eficienţă criteriilor reglementate de art. 451 alin. (2) teza întâi C. proc. civ., le va reduce, proporţional cu complexitatea căii de atac, cu activitatea desfăşurată de avocat şi ţinând seama de circumstanţele cauzei, până la suma de 8.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. Întreprindere Individuală împotriva deciziei nr. 263/19.09.2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a sumei de 8.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2025.