Warranty against hidden defects: scope of "gravity" requirement for redhibitory action exceeding mere impossibility of use

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2025

Deliberând asupra recursurilor şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (…)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă la 09.07.2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună rezoluţiunea contractului nr. x/28.04.2017, având ca obiect vânzarea-cumpărarea autovehiculului, şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile lipsei calităţii sale procesuale pasive, lipsei calităţii procesuale active şi inadmisibilităţii acţiunii; în subsidiar, a cerut respingerea, ca neîntemeiată, a cererii. Totodată, a chemat în garanţie pe S.C. C. S.R.L., solicitând rezoluţiunea vânzării încheiate cu aceasta, la 27.04.2017.

Chemata în garanţie a depus întâmpinare, prin care a invocat, cu privire la cererea incidentală, excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii, iar în legătură cu cererea principală, excepţiile lipsei de interes, lipsei calităţii procesuale active, lipsei calităţii procesuale pasive şi inadmisibilităţii; în subsidiar, a solicitat ca acţiunea să fie respinsă, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 25.02.2021, tribunalul a respins excepţia nulităţii şi a admis în principiu cererea de chemare în garanţie; prin încheierea din 08.04.2021, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active, lipsei calităţii procesual pasive, inadmisibilităţii cererii, precum şi excepţia lipsei de interes în promovarea cererii principale.

Prin sentinţa civilă nr. 725/22.06.2023 - astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 09.11.2023 -, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis cererea, a dispus rezoluţiunea contractului promisiune de vânzare-cumpărare nr. x/28.04.2017, a repus părţile în situaţia anterioară încheierii lui, prin restituirea bunului către pârâtă şi a preţului către reclamantă, respectiv a sumei de 330.131 RON, echivalentul a 71.767,63 euro, a admis cererea de chemare în garanţie, a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare din 27.04.2017, a repus părţile în situaţia anterioară încheierii lui, prin restituirea bunului către chemata în garanţie şi a preţului către pârâtă, respectiv a sumei de 309.706,14 RON, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 34.480,87 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată şi pe chemata în garanţie să plătească pârâtei suma de 6.703 RON, cu acelaşi titlu.

C. S.R.L. a declarat apel împotriva sentinţei tribunalului şi a încheierii din 25.02.2021.

Prin decizia civilă nr. 89/LP/03.04.2024, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesioniştii şi Societăţi a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins ca nefondată acţiunea şi ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţie. A obligat intimata S.C. A. S.R.L. la plata către apelanta S.C. C. S.R.L. a sumei de 12.262,16 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

La 04.10.2024, S.C. A. S.R.L. a recurat decizia instanţei de apel, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivare, a susţinut că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi că instanţa de apel a încălcat sau a aplicat greşit normele de drept material; a invocat, astfel, motivele de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat primului caz de casare, recurenta a susţinut că instanţa de apel a înlăturat nemotivat probele administrate şi a omis să îşi motiveze aserţiunea potrivit căreia defecţiunile evidenţiate în sentinţa tribunalului nu afectează componente fundamentale ale autovehiculului şi nu au o gravitate esenţială care să facă imposibilă folosirea lui.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea recursului a imputat curţii de apel că a încălcat şi a aplicat greşit prevederile art. 1.707 şi 1.710 C. civ., ceea ce ar fi condus, în viziunea sa, la concluzia greşită că în cauză nu sunt întrunite condiţiile acţiunii redhibitorii.

A evidenţiat că răspunderea vânzătorului se angajează pentru viciile ce fac lucrul impropriu întrebuinţării, potrivit destinaţiei sau aşteptărilor cumpărătorului sau pentru cele care îi micşorează într-o asemenea măsură utilitatea, încât se poate presupune că, dacă le-ar fi cunoscut, acesta nu ar fi încheiat contractul sau ar fi plătit un preţ mai redus; este esenţial, a arătat, ca viciul să nu poată fi descoperit la data contractării.

Raportându-se la această definiţie, a apreciat contrară raţiunii instituirii art. 1.707 C. civ. restrângerea noţiunii de viciu ascuns exclusiv la defecţiunile care afectează componentele fundamentale ale autovehiculului sau determină imposibilitatea folosirii lui. Mai mult, a arătat că doctrina nuanţează situaţia bunurilor de lux, în cazul cărora întrebuinţarea este diferită de cea a produselor obişnuite şi, conex, a reclamat ignorarea perspectivei subiective a cumpărătorului în aprecierea gravităţii viciului ascuns.

A evidenţiat că, la data expertizei, autovehiculul nu era apt pentru a fi admis în circulaţie, prezentând defecte majore sau periculoase.

Dintr-o altă perspectivă, a criticat şi statuările curţii de apel în legătură cu remediile prevăzute de art. 1.707 şi art. 1.710 C. civ.

A combătut considerentele prin care instanţa de apel a apreciat că remedierea defecţiunilor absolvă vânzătoarea de răspunderea pentru vicii ascunse şi prin care a valorificat, în sensul netemeiniciei acţiunii, utilizarea în continuare a autoturismului.

A contestat interpretarea dată de curte art. 1.710 alin. (1) lit. d) C. civ., a cărei consecinţă ar fi negarea dreptului recunoscut cumpărătorului de a accesa remediile prevăzute de lege.

La 08.10.2024, S.C. B. S.R.L. a cerut completarea dispozitivului deciziei instanţei de apel, pentru ca reclamanta să fie obligată să-i plătească cheltuielile de judecată.

Prin decizia civilă nr. 204/LP/08.11.2024, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesioniştii şi Societăţi a admis cererea şi a dispus completarea dispozitivului, în sensul obligării reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 6.703 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară aferentă cererii de chemare în garanţie.

La 19.12.2024, S.C. A. S.R.L. a recurat şi această decizie, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

În motivare, a susţinut că, prin măsura adoptată, au fost încălcate regulile de procedură prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii. A invocat, astfel, motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând în esenţă că, de vreme ce nu a promovat apel, S.C. B. S.R.L. nu se putea prevala de art. 444 C. proc. civ. şi nici nu era îndreptăţită să solicite schimbarea hotărârii primei instanţe, în sensul acordării cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinările depuse, S.C. C. S.R.L. a solicitat respingerea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 89/03.04.2024, iar S.C. B. S.R.L. a cerut respingerea ambelor recursuri ca nefondate.

Examinând deciziile atacate, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

Sintetizând cadrul procesual, astfel cum rezultă din hotărârile instanţelor devolutive, în limitele necesare soluţionării recursurilor, notează că acţiunea redhibitorie de faţă opune cumpărătoarea unui autoturism nou vânzătoarei, cea dintâi prevalându-se de dreptul de opţiune prevăzut de art. 1.710 C. civ., ca urmare a defecţiunilor apărute în perioada august 2017- martie 2020, descrise în secţiunea 1.2 a acţiunii şi calificate drept vicii ascunse.

Vânzătoarea a atras în proces pe chemata în garanţie de la care, anterior, cumpărase bunul în litigiu.

Reţinând că art. 1.710 C. civ. conferă cumpărătorului dreptul de a obţine, în temeiul garanţiei contra viciilor, rezoluţiunea contractului şi constatând îndeplinirea condiţiilor legale, tribunalul a admis acţiunea principală şi cererea de chemare în garanţie, a dispus rezoluţiunea contractelor de vânzare succesive şi a repus părţile în situaţia anterioară.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că pârâta şi-a încălcat obligaţia esenţială de a preda un bun apt de folosinţă conform destinaţiei, de vreme ce defecţiunile constatate, care nu puteau fi descoperite la momentul încheierii contractului, constituie vicii ascunse grave, întrucât fac bunul impropriu utilizării în condiţii de siguranţă.

Prin singurul apel declarat în cauză, chemata în garanţie a susţinut că viciile nu existau la data predării bunului şi că ele au fost remediate în perioada de garanţie, la momentul sesizării instanţei autoturismul aflându-se în stare de funcţionare. A solicitat administrarea unei expertize evaluatorii, pentru a stabili valoarea de piaţă şi starea de funcţionare a autoturismului.

Prin întâmpinare, reclamanta a invocat obligaţia - de rezultat - ce incumbă pârâtei, de a furniza un bun în stare corespunzătoare de funcţionare şi a relevat dihotomia dintre garanţia convenţională şi garanţia legală pentru vicii ascunse, subliniind că, potrivit art. 1.707 alin. (1) C. civ., vânzătorul răspunde inclusiv pentru diminuarea întrebuinţării într-atât încât, dacă ar fi cunoscut-o, cumpărătorul nu ar fi încheiat contractul.

Curtea de apel a respins cererea de probaţiune a chematei în garanţie, iar prin decizia pronunţată, a admis apelul, constatând, în esenţă, că se circumscriu art. 1.707 C. civ. numai viciile afectând componente fundamentale ale autovehiculului sau cele de o gravitate esenţială, care determină imposibilitatea folosirii bunului. A constatat că doar defecţiunea uşii ar putea fi analizată din această perspectivă. A înlăturat relevanţa ei, constatând că pârâta a remediat-o în anul 2018, iar constructorul şi-a asumat răspunderea şi a procedat la rechemarea în service a acestui tip de autoturism în 2023, precum şi faptul că, ulterior acestui moment, reclamanta a utilizat autoturismul pentru încă 40.413 km.

Recurenta reproşează instanţei de apel lipsa motivării aprecierii potrivit căreia defecţiunile nu afectează componente fundamentale ale autoturismului şi nu sunt de natură să conducă la imposibilitatea utilizării lui.

Prioritar însă, Înalta Curte constată că judecata în apel a fost viciată de o premisă vădit contrară legii, pe care instanţa de prim control judiciar şi-a întemeiat atât stabilirea situaţiei de fapt, cât şi verificarea aplicării art. 1.710 alin. (1) lit. d) C. civ., privind acţiunea redhibitorie.

Astfel, cu ignorarea concepţiei inechivoce a C. civ., curtea de apel a statuat că garanţia pentru vicii ascunse poate atrage rezoluţiunea vânzării numai dacă defectul afectează componente fundamentale ale autovehiculului sau are o gravitate esenţială ce determină imposibilitatea folosirii bunului.

Or, deşi este real că art. 1.707 alin. (1) C. civ. subordonează condiţiei gravităţii angajarea răspunderii vânzătorului pentru vicii ascunse, instanţa de recurs constată - primind susţinerile recurentei - că acest criteriu se verifică nu doar când defecţiunea face lucrul impropriu utilizării, ci şi când aceasta îi micşorează semnificativ întrebuinţarea sau valoarea.

Fixând în mod greşit standardul pe care, subsecvent, l-a aplicat în evaluarea gravităţii defecţiunilor autovehiculului, instanţa de prim control judiciar şi-a viciat în întregime raţionamentul expus în justificarea invalidării sentinţei tribunalului, căci fundamental în judecata apelului era tocmai examinarea critică a calificării viciilor reclamate ca fiind grave.

De altfel, defectele reclamante de cumpărătoare - deşi enumerate pasager în decizia recurată - nu sunt temeinic analizate din perspectiva art. 1.707 C. civ.

Conjugate, carenţele motivării hotărârii au alterat stabilirea faptelor, care constituie fundamentul verificării conformităţii hotărârii cu legea, pe care instanţa de recurs este chemată să o realizeze prin prisma art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Opus susţinerilor intimatei-chemate în garanţie, critica interesează legalitatea hotărârii şi nu temeinicia ei şi a fost, astfel, corect circumscrisă art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din moment ce, aplicând legea în maniera reliefată anterior, curtea de apel i-a restrâns nejustificat domeniul de aplicare.

Aşa fiind, sunt fondate motivele de casare invocate, motiv pentru care, în temeiul art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată şi va trimite cauza instanţei de apel pentru o nouă judecată.

În noul ciclu procesual, în concordanţă cu art. 264 C. proc. civ. - sens în care va reevalua şi proba cu expertiza solicitată de apelantă -, curtea de apel va statua asupra gravităţii viciilor expuse în secţiunea 1.2 a acţiunii, raportându-se la apărările formulate prin întâmpinarea la cererea de chemare în garanţie. Aceste apărări vizează susţinerea că viciile ar fi fost cauzate de exploatarea defectuoasă, că au fost remediate pe cheltuiala pârâtei, că autovehiculul funcţionează în parametrii optimi şi că defecţiunile nu existau la momentul predării bunului.

Fără a dezlega fondul criticilor, valorificate şi în apel, dar care antamează chestiuni de fapt, instanţa de casare urmează să ofere o serie de dezlegări, circumscrise art. 501 alin. (1) C. proc. civ., menite să faciliteze noua judecată.

Astfel, este adevărat că accesarea garanţiei pentru vicii ascunse conferă cumpărătorului dreptul de a opta între o pluralitate de remedii graduale: înlăturarea viciilor de către vânzător sau pe cheltuiala acestuia, înlocuirea bunului, reducerea preţului şi, în fine, rezoluţiunea.

În cauză, cumpărătorul a susţinut că a solicitat, începând cu 29.11.2018, înlocuirea bunului şi că remedierile realizate de vânzător au fost circumscrise garanţiei de bună funcţionare a lucrului vândut.

Aceste aserţiuni trebuie investigate probatoriu în rejudecare, întrucât remedierea defecţiunilor la bunul vândut nu conduce, ipso facto, la respingerea acţiunii reglementate de art. 1.710 alin. (1) lit. d) C. civ., decât în măsura în care cumpărătorul a optat în mod expres pentru remediul prevăzut la lit. a) a aceluiaşi text legal.

Dimpotrivă, atunci când vânzătorul repară bunul, dar acţionează în virtutea obligaţiei sale convenţionale, asumată pentru un termen limitat - suprimând viciul, indiferent dacă este unul ascuns sau nu - sunt incidente prevederile art. 1.716 C. civ., care reglementează o răspundere adiţională, iar nu alternativă garanţiei împotriva viciilor ascunse.

Tot astfel, utilizarea în continuare a lucrului vândut de cumpărător nu este un fine de neprimire a acţiunii formulate în temeiul art. 1.710 alin. (1) C. civ., căci astfel cum s-a arătat deja, nu numai defecţiunea care face folosirea lucrului imposibilă poate fi calificată drept gravă.

Evident, raportându-se la probatoriul administrat, curtea va analiza relevanţa acestei circumstanţe în raport cu acţiunea pendinte. Totuşi, Înalta Curte observă că dreptul comun în materia restituirii prestaţiilor - cuprins în Titlul VIII din Cartea a V-a a C. civ. - încorporează reglementări care permit coabitarea acestei situaţii cu desfiinţarea cu efect retroactiv a contractului de vânzare, în acest sens fiind art. 1.643 C. civ.

Consecutiv, Înalta Curte va admite şi recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 204/LP/08.11.2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesioniştii şi Societăţi, pe care o va casa şi va trimite cauza instanţei de apel, spre o nouă judecată.

Măsura se impune, întrucât prin această decizie a fost soluţionată cererea accesorie privind cheltuielile de judecată, a cărei dezlegare presupune stabilirea culpei procesuale, ce va fi determinată de instanţa de rejudecare, cu prilejul noii judecăţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 89/LP/03.04.2024 şi a deciziei civile nr. 204/LP/08.11.2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesioniştii şi Societăţi.

Casează deciziile atacate şi trimite cauza instanţei de apel spre o nouă judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2025.