Payment order dispute: Ex officio declination of territorial jurisdiction and tacit waiver of contractual forum clause
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by ordering that the Bucharest Sector 2 Court retain exclusive competence to adjudicate the case, effectively rejecting the initial declination of jurisdiction by that court and the subsequent declination by the Brașov Court. The dispute arose from a payment order request filed by a creditor company against a debtor company for unpaid invoices and contractual penalties stemming from a commercial sale-purchase agreement involving medical equipment; the conflict was triggered when the initially seized Bucharest Sector 2 Court ex officio declined jurisdiction based on a contractual jurisdiction clause favoring the seller’s location, leading the Brașov Court to also decline jurisdiction on the grounds of the creditor’s implicit waiver of that clause. Relying on the Civil Procedure Code provisions regarding payment orders and private jurisdictional exceptions (specifically Article 130 para. 3), the Court held that because the debtor did not raise an exception of incompetence via a statement of defense, the public authority courts were not empowered to decline jurisdiction ex officio, and the creditor’s choice of the initial court constituted a tacit waiver of the contractual jurisdiction clause, rendering the Bucharest Sector 2 Court exclusively competent.
Legislator headnote
AI generatedart. 107 alin. (1) C. proc. civ, art. 126 alin. (1) C. proc. civ, art. 1014 C. proc. civ, art. 1016 C. proc. civ, art. 107 C. proc. civ, art. 130 alin. (3) C. proc. civ; Payment order dispute: Ex officio declination of territorial jurisdiction and tacit waiver of contractual forum clause: The dispute arose from a payment order request filed by a creditor company against a debtor company for unpaid invoices and contractual penalties stemming from a commercial sale-purchase agreement involving medical equipment; the conflict was triggered when the initially seized Bucharest Sector 2 Court ex officio declined jurisdiction based on a contractual jurisdiction clause favoring the seller’s location, leading the Brașov Court to also decline jurisdiction on the grounds of the creditor’s implicit waiver of that clause. Relying on the Civil Procedure Code provisions regarding payment orders and private jurisdictional exceptions (specifically Article 130 para. 3), the Court held that because the debtor did not raise an exception of incompetence via a statement of defense, the public authority courts were not empowered to decline jurisdiction ex officio, and the creditor’s choice of the initial court constituted a tacit waiver of the contractual jurisdiction clause, rendering the Bucharest Sector 2 Court exclusively competent.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe legal basis cited in the dispositive for establishing the competent court to resolve the negative conflict of jurisdiction.
Full text
Şedinţa publică din data de 10 iunie 2025
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
1. Obiectul cauzei:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 11.12.2024, sub nr. de dosar x/2024, creditoarea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea Laboratory of B. S.R.L., emiterea unei ordonanţe de plată prin care să fie acoperit debitul restant datorat de debitoare, precum şi acordarea penalităţilor contractuale de întârziere.
S-a arătat, în esenţă, că între părţi s-au derulat raporturi contractuale, urmare a prestării serviciilor asumate, creditoarea emiţând mai multe facturi fiscale neachitate de debitoare, pentru întârzierea la plată creditoarea solicitând acordarea penalităţilor contractuale de întârziere, cu începere de la data scadenţei obligaţiei de plată.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.
Prin sentinţa civilă nr. 435 din 27 ianuarie 2025, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu de instanţă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de emitere a unei ordonanţe de plată, formulată de creditoarea A. S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea Laboratory of B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Braşov.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa a reţinut aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., art. 126 alin. (1) C. proc. civ. şi faptul că părţile au convenit expres, printr-o clauză atributivă de competenţă, respectiv art. 8.1 din contract, ca litigiile născute din executarea contractului să fie soluţionate de instanţele de la sediul vânzătorului - A. S.R.L.
Învestită cu soluţionarea cauzei după declinare, Judecătoria Braşov, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 4559, pronunţată la data de 20.05.2025, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Braşov, invocată din oficiu, şi a declinat soluţionarea cauzei formulate de creditoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea Laboratory of B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
În motivare, a arătat că, sub aspectul determinării competenţei teritoriale, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 107, art. 126 şi art. 129-130 C. proc. civ., iar norma de competenţă teritorială are caracter de ordine privată, întrucât litigiul priveşte drepturi de care părţile pot dispune, putând fi invocată doar de debitoare, prin întâmpinare.
Totodată, prin formularea cererii de chemare în judecată la o altă instanţă decât cea prevăzută în contract, creditoarea a renunţat tacit la clauza atributivă de competenţă.
Astfel, a stabilit că Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti este competentă să judece litigiul.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe, Judecătoria Braşov şi Judecătoria Sector 2 Bucureşti, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză; declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanţă imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
Cu titlu prealabil, se impune observaţia că, având în vedere regula exprimată prin adagiul "tempus regit actum", în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.
Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere prin care creditoarea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu partea debitoare Laboratory of B. S.R.L., emiterea unei ordonanţe de plată, prin care să fie acoperit debitul restant datorat de debitoare, precum şi acordarea penalităţilor contractuale de întârziere.
În fapt, între părţi s-au derulat raporturi comerciale în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/13.01.2023, având ca obiect aparatul medical oftalmologic OCT iScan 80, în cuantum de 42.939 USD, ce urma a fi achitat de debitoare în 24 de rate lunare, la suma indicată fiind agreată şi plata dobânzii anuale de 8,5% pe an, în total creditoarea emiţând o factură în valoare de 46.734,62 USD. Pentru plata eşalonată, creditoarea urma să emită lunar câte o factură aferentă fiecărei luni, suma în dolari fiind convertită în RON, la cursul C., rezultând suma de 218.763,77 RON.
Prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei se determină în considerarea faptului că reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 1014 C. proc. civ., cu privire la procedura ordonanţei de plată.
Potrivit dispoziţiilor art. 1016 C. proc. civ., dacă debitorul nu plăteşte în termenul prevăzut la art. 1015 alin. (1) din acelaşi act normativ, creditorul poate introduce cererea privind ordonanţa de plată la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.
Regula generală de drept comun în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că:
"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."
Totodată, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.:
"Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii".
Aşadar, potrivit textului legal evocat, excepţia necompetenţei teritoriale de ordine privată poate fi invocată numai de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, instanţa judecătorească nefiind îndreptăţită să îşi decline din oficiu competenţa.
Or, în cauză, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a fost prima instanţă sesizată şi, în lipsa unor apărări procesuale privind competenţa, era competentă să soluţioneze cauza.
Prin urmare, excepţia de necompetenţă invocată la termenul din 27.01.2025, din oficiu, de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, nu respectă cerinţele imperative prevăzute de prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.
În plus, prin alegerea instanţei, exprimată la momentul promovării acţiunii, creditoarea a renunţat tacit la clauza atributivă de competenţă prevăzută la art. 8.1 din contract, iar în lipsa invocării excepţiei de necompetenţă teritorială de către pârât, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., această instanţă a devenit în mod exclusiv competentă să soluţioneze litigiul.
În consecinţă, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în speţă, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă, iniţial învestită, a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu şi, văzând prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2025.