Negative competence conflict for labor claims against National Anti-Corruption Directorate staff: inapplicability of special territorial jurisdiction for court-attached auxiliary personnel to staff of specialized prosecutor structures

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată la 14.03.2024 pe rolul Tribunalul Timiş, secţia I civilă, sub dosar nr. x/2024, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie, pronunţarea unei sentinţe prin care să se dispună:

1. recunoaşterea şi acordarea în întinderea drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor a unei valori de referinţă sectorială (VRS) de 605,225 RON, neplafonată, începând cu data de 01.08.2016 la zi şi pentru viitor, majorată cu 25% conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 raportate la aplicarea prevederilor art. 12 din Secţiunea 1 - Dispoziţii comune din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din justiţie, Anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională - Legea nr. 153/2017;

2. plata diferenţei drepturilor salariale lunare corespunzătoare unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON, neplafonată, începând cu data de 01.08.2016 la zi şi pentru viitor, la care să se aplice o majorare de 25% raportate la aplicarea prevederilor art. 12 din Secţiunea 1 - Dispoziţii comune din Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din justiţie, Anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională - Legea nr. 153/2017;

3. actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul National de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadentei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

Pe fond, reclamanţii au arătat că au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1372 din 7 noiembrie 2024, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Timiş şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie, în favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a adopta această soluţie, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., în interpretarea sistematică şi literală a alin. (3) al aceluiaşi articol, constatând că legiuitorul nu distinge între grefierii instanţelor şi cei din cadrul parchetelor de pe lângă instanţele judecătoreşti, astfel încât prevederile privind competenţa procesuală teritorială exclusivă sunt aplicabile în mod egal ambelor categorii.

Astfel, a arătat că interpretarea a fost susţinută şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 7/2016, care a extins aplicarea acestor dispoziţii şi asupra grefierilor din cadrul parchetelor.

Având în vedere calitatea de grefier a reclamanţilor în cadrul Serviciului Teritorial Timişoara al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi ţinând seama şi de prevederile art. 269 alin. (3) din Codul muncii privind prorogarea competenţei în cazul coparticipării procesuale active, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, instanţă aflată în circumscripţia Curţii de Apel Craiova, care este o curte de apel învecinată cu Curtea de Apel Timişoara, astfel cum impun prevederile legale în materie.

Investit cu soluţionarea cauzei după declinare, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa nr. 496, pronunţată la data de 18.03.2025, a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Dolj în soluţionarea cauzei privind pe reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei de faţă în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

În motivare, a arătat că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, prezentul litigiu este asimilat litigiilor de muncă, fiind supus dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în ceea ce priveşte competenţa teritorială.

Totodată, s-a reţinut că Direcţia Naţională Anticorupţie este o structură specializată cu competenţă naţională, organizată distinct faţă de parchetele de drept comun, grefierii din cadrul serviciilor sale teritoriale nefiind arondaţi instanţelor judecătoreşti şi, în consecinţă, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1), (2), (21) şi (3) C. proc. civ.

Prin urmare, s-a apreciat, având în vedere că reclamanţii domiciliază şi îşi desfăşoară activitatea în raza teritorială a Tribunalului Timiş, că această instanţă este competentă în soluţionarea cauzei.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Timiş, secţia I civilă pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Dolj şi Tribunalul Timiş - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză; declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanţă imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Cu titlu prealabil, se impune observaţia că, având în vedere regula exprimată prin adagiul "tempus regit actum", în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Înalta Curte reţine că între părţi s-a declanşat, la data de 14.03.2024, un litigiu asimilat celor de muncă, în care reclamanţii, personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, au chemat în judecată Direcţia Naţională Anticorupţie, acţiunea având ca obiect acordarea unor drepturi salariale.

Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, competenţa teritorială în cazul conflictelor de muncă aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă.

Introducerea acţiunii pe rolul Tribunalului Timiş s-a făcut în considerarea faptului că reclamanţii îşi au atât domiciliul, cât şi locul de muncă în mun. Timişoara, localitate aflată în raza de competenţă a instanţei sesizate.

Potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 310/2018:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.".

Totodată, potrivit art. 127 alin. (3) C. proc. civ., "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.".

Sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 127 alin. (3) C. proc. civ. "se aplică în mod corespunzător" trebuie înţeleasă ca referindu-se la desfăşurarea activităţii în cadrul unei unităţi de parchet ce funcţionează pe lângă instanţa arătată la alin. (1) al aceluiaşi articol.

Conform art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 43/2002, aprobată prin Legea nr. 503/2002, Direcţia Naţională Anticorupţie funcţionează ca structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, are personalitate juridică şi sediul în municipiul Bucureşti şi îşi exercită atribuţiile pe întregul teritoriu al României.

Potrivit prevederilor art. 5 alin. (1)-(4) ale O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, se constată că serviciile teritoriale, serviciile şi birourile D.N.A. nu au personalitate juridică, astfel că întregul personal funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa supremă mai constată că, întrucât Direcţia Naţională Anticorupţie are o structură organizatorică de sine-stătătoare, subunităţile acestei structuri nefiind arondate instanţelor precum celelalte unităţi de parchet din cadrul Ministerului Public, ipoteza avută în vedere de legiuitor la instituirea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu-şi găseşte aplicabilitatea în cauzele în care personalul auxiliar de specialitate al acestei instituţii are calitatea de parte.

Personalul auxiliar din această structură este diferit de cel care funcţionează în parchetele de drept comun, organizate pe lângă instanţe, neputându-se aprecia că reclamanţii din prezenta cauză nu pot formula cereri de chemare în judecată la instanţe din circumscripţia Curţii de Apel Timiş.

Cum reclamanţii din prezenta cauză îşi desfăşoară activitatea în cadrul Structurii Teritoriale Timişoara a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, se deduce că, în cauză, competenţa teritorială nu poate fi determinată în condiţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, nu pot fi reţinute nici prevederile art. 127 alin. (2) şi alin. (21) C. proc. civ., întrucât acestea se referă la cereri introduse împotriva unei instanţe de judecată, iar nu împotriva unei unităţi de parchet de pe lângă o instanţă.

Este de necontestat că enumerarea categoriilor de persoane în considerarea calităţii cărora a fost edictată norma (judecători, procurori, asistenţi judiciari, grefieri) este de strictă interpretare şi aplicare, astfel încât acestea nu se aplică altor categorii de persoane, precum celor care funcţionează într-o structură din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar care nu este unitate de parchet de pe lângă o instanţă.

Tot astfel, invocarea deciziei nr. 7/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nu conduce la adoptarea unei soluţii contrare, atât timp cât instanţa supremă a statuat în sensul că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. trebuie interpretate, sub aspectul noţiunii de "grefier", în sensul că sunt aplicabile şi în cazul reclamanţilor care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti. Or, în speţa de faţă, Direcţia Naţională Anticorupţie nu reprezintă o unitate de parchet care să funcţioneze pe lângă Tribunalul Timiş, astfel încât nu este incidentă, în cauză, competenţa teritorială specială prevăzută de art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, se impune a se reţine faptul că, pentru personalul auxiliar de specialitate care nu funcţionează la parchetul de pe lângă instanţa competentă şi nici la parchetul de pe lângă instanţa superioară celei competente să soluţioneze cauza, competenţa aparţine instanţei/tribunalului de la domiciliul sau locul de muncă al reclamantului, în temeiul dispoziţiilor art. 266, şi art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.

Cum, în speţă, reclamanţii îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată aparţine Tribunalului Timiş, ca instanţă de la locul de muncă al acestora.

Aşa fiind, pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Tribunalul Timiş, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2025.