Labor dispute over 5% salary increase assigned to Tribunal Dâmbovița; negative jurisdictional conflict resolved, Mehedinți declination rejected

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub dosar nr. x/18.06.2024 reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS. şi TT., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, au solicitat majorarea cu 5% a cuantumului brut al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare brute lunare faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023, începând cu data de 01.01.2024 şi în continuare, pentru viitor, astfel cum este prevăzută de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 115 din 14 decembrie 2023; plata diferenţei rezultate; actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare.

În motivare, au arătat, în esenţă, că au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei Buftea, iar în tot cuprinsul perioadei pentru care solicită acordarea drepturilor de mai sus, salarizarea s-a raportat la dispoziţiile legale corespunzătoare nivelului de salarizare al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare brute lunare pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 194, art. 95 şi art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., Legea nr. 153/2017, prevederile invocate în cuprinsul cererii, art. 1531 şi art. 1535 din C. civ. precum şi pe dispoziţiile art. 166 din Codul Muncii.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 2057 din data de 13 noiembrie 2024, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă - Complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei civile în favoarea Tribunalului Mehedinţi.

Pentru a adopta această soluţie, instanţa a avut în vedere natura litigiului - conflict de muncă, reţinând incidenţa normelor de competenţă teritorială exclusivă reglementate de art. 269 din Codul muncii.

Instanţa a apreciat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la competenţa facultativă, întrucât reclamanţii nu au invocat şi nici dovedit că ar avea domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă în circumscripţia Tribunalului Dâmboviţa.

În acest context, instanţa a constatat că, deşi competenţa Tribunalului Mehedinţi a fost atrasă de domiciliul reclamantei I. (conform anexei cererii de chemare în judecată - f. x verso), reclamanţii nu îşi desfăşoară activitatea în circumscripţia acestei instanţe, iar aceasta nu are calitatea de parte în proces.

Prin urmare, a apreciat că nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. privind înlăturarea competenţei teritoriale exclusive, fiind aplicabile dispoziţiile specifice conflictelor de muncă, reglementate prin art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

Investit cu soluţionarea cauzei după declinare, Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa nr. 694, pronunţată la data de 17 aprilie 2025 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT. şi pe pârâţii Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

În motivare, s-a reţinut incidenţa art. 127 alin. (2) C. proc. civ. şi a deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, cu privire la norma ce reglementează un drept de opţiune al părţii reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie chiar la instanţa respectivă, aplicând regula generală în materie de competenţă, fie la o altă instanţă de acelaşi grad din raza unei curţi de apel învecinate.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă - Complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Dâmboviţa şi Tribunalul Mehedinţi - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză; declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanţă imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Cu titlu prealabil, se impune observaţia că, având în vedere regula exprimată prin adagiul "tempus regit actum", în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Astfel, Înalta Curte constată că a fost declinată reciproc competenţa de soluţionare a cauzei între Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă - Complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale, care a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 231 şi ale art. 269 alin. (2) Codul muncii, şi Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, care a stabilit competenţa de soluţionare a pricinii prin raportare la dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii şi art. 127 alin. (1), (2) şi (21) C. proc. civ.

Acţiunea introductivă are ca obiect acordarea unor drepturi salariale, fiind dedus judecăţii un conflict de muncă în care reclamanţii au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei Buftea.

Sub un prim aspect, se reţine că dispoziţiile legale care reglementează competenţa teritorială în materia litigiilor de muncă sunt de ordine publică, iar nu privată, întrucât tind să protejeze partea considerată vulnerabilă în raportul juridic dedus judecăţii, şi anume salariatul. Aceste norme sunt instituite, astfel, în considerarea unui interes public, părţile neavând posibilitatea de a deroga.

Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, competenţa teritorială în cazul conflictelor de muncă aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă.

Totodată, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text legal:

"în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii". Alin. (3) al articolului menţionat prevede explicit că aceste dispoziţii legale se aplică în mod corespunzător şi în cazul grefierilor.

Conform art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ.:

"dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

În speţă, reclamanţii au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei Buftea.

Dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice prevăd că:

"Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT".

Astfel, ţinând seama de dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, anterior evocate, competenţa teritorială de soluţionare a litigiului de muncă dedus judecăţii aparţine Tribunalului Ilfov, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, instanţă în raza căreia reclamanţii îşi desfăşoară activitatea.

În contextul particular al prezentei cauze, devin incidente prevederile art. 127 C. proc. civ., care reglementează regimul competenţei teritoriale în ipoteza în care calitatea de reclamant aparţine personalului auxiliar şi conex al instanţelor judecătoreşti din raza Curţii de Apel Bucureşti, iar instanţa respectivă are calitatea de parte în proces, fiind pârâtă.

Prin urmare, întrucât cererea a fost introdusă de persoanele prevăzute la art. 127 alin. (3), coroborat cu alin. (1) C. proc. civ. împotriva instanţei superioare celei căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii (Tribunalul Ilfov), normele edictate impun şi, respectiv, permit reclamanţilor să sesizeze o altă instanţă de acelaşi grad aflată în circumscripţia oricărei curţi de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanţa care ar fi fost, în mod normal, competentă.

Prin alegerea Tribunalului Dâmboviţa, instanţă aflată în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, curte de apel învecinată cu Curtea de Apel Bucureşti, reclamanţii au ţinut seama de prevederile art. 127 C. proc. civ.

Argumentul Tribunalului Dâmboviţa potrivit căruia domiciliul unuia dintre reclamanţi constituie un criteriu suficient pentru determinarea instanţei competente, iar absenţa domiciliului şi a locului de muncă în raza judeţului Dâmboviţa justifică declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, este nefundamentat, întrucât norma specială, respectiv art. 127 C. proc. civ., derogă de la norma generală, respectiv art. 269 Codul muncii.

Aşa fiind, Înalta Curte, constatând că autorii cererii de chemare în judecată şi-au manifestat opţiunea în condiţiile art. 127, coroborat cu dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., va stabili în baza art. 135 alin. (2) şi (4) din acelaşi act normativ competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă - Complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2025.