Court auxiliary staff's salary claim assigned to Tribunalul Dâmbovița under special territorial rule for court-party suits

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată la data de 18 iunie 2024 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, sub dosar nr. x/2024 reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL. şi MM. au chemat în judecată pe pârâta Curtea de Apel Bucureşti solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la:

a) majorarea cu 5% a cuantumului brut al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare brute lunare faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023, începând cu data de 01.01.2024 şi în continuare, pentru viitor, astfel cum este prevăzută de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 115 din 14 decembrie 2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene;

b) plata diferenţei rezultate ca urmare a majorării cu 5% a cuantumului brut al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare brute lunare faţă nivelul acordat pentru luna decembrie 2023 şi salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare brute lunare efectiv plătite pentru fiecare lună, începând cu data de 01.01.2024 şi în continuare;

c) actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat, în esenţă, că au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, făcând astfel parte din familia ocupaţională de funcţii bugetare JUSTIŢIE.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiilor art. 194, art. 95 şi art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Legea nr. 153/2017, prevederile invocate în cuprinsul cererii, art. 1531 şi art. 1535 din C. civ. precum şi dispoziţiile art. 166 din Codul Muncii.

Referitor la competenţa teritorială, reclamanţii au apreciat că sunt incidente şi au invocat dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 2282 din data de 10.12.2024, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Dâmboviţa, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei de faţă în favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a adopta această soluţie instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 231 şi ale art. 269 alin. (1), (2) şi (3) Codul Muncii, precum şi faptul că reclamanţii aveau un drept de opţiune între două instanţe, tribunalul în a cărui circumscripţie îşi au domiciliul/reşedinţa şi cel în care îşi au locul de muncă. Or, niciunul dintre reclamanţi nu a invocat şi nici dovedit că are domiciliul în circumscripţia Tribunalului Dâmboviţa şi nici nu îşi desfăşoară activitatea în cadrul Tribunalul Dolj ori a unei instanţe superioare în grad acestuia, astfel încât competenţa teritorială a fost stabilită conform regulilor de drept comun, la instanţa de la domiciliul unuia dintre reclamanţi.

Investit cu soluţionarea cauzei după declinare, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa nr. 493/2025, pronunţată la data de 18.03.2025 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dolj în soluţionarea cauzei având ca obiect "calcul drepturi salariale", formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., NN., şi MM., toţi reprezentaţi de avocat OO., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Bucureşti şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

În motivare, s-a reţinut că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, prezentul litigiu este asimilat litigiilor de muncă, fiind supus dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, ce reprezintă dreptul comun în această materie, însă, în speţă sunt aplicabile şi prevederile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., care determină competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată în favoarea instanţei prevăzute de lege pe rolul căreia s-a înregistrat cererea.

Prin urmare, Tribunalul Dolj a apreciat că Tribunalul Dâmboviţa este competent teritorial să judece prezenta cauză, fiind una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea reclamanţii.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Dolj şi Tribunalul Dâmboviţa - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză; declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanţă imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Cu titlu prealabil, se impune observaţia că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Astfel, Înalta Curte constată că a fost declinată reciproc competenţa de soluţionare a cauzei între Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă - Complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale, reţinând că sunt aplicabile dispoziţiile art. 231 şi ale art. 269 Codul muncii, şi Tribunalul Dolj, care a stabilit competenţa de soluţionare a pricinii prin raportare la dispoziţiile art. 127 C. proc. civ.

Acţiunea introductivă are ca obiect recalcularea şi plata unor drepturi salariale, fiind dedus judecăţii un conflict de muncă în care reclamanţii au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, făcând astfel parte din familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie.

Sub un prim aspect, se reţine că dispoziţiile legale care reglementează competenţa teritorială în materia litigiilor de muncă sunt de ordine publică, iar nu privată, întrucât tind să protejeze partea considerată vulnerabilă în raportul juridic dedus judecăţii, şi anume salariatul. Aceste norme sunt instituite, astfel, în considerarea unui interes public, părţile neavând posibilitatea de a deroga.

Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, competenţa teritorială în cazul conflictelor de muncă aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă.

Totodată, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text legal:

"în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii". Alin. (3) al articolului menţionat prevede explicit că aceste dispoziţii legale se aplică în mod corespunzător şi în cazul grefierilor.

Conform art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ.:

"dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

În speţă, reclamanţii au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, făcând astfel parte din familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie.

Dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice prevăd că:

"Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT".

Astfel, ţinând seama de dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, anterior evocate, competenţa teritorială de soluţionare a litigiului de muncă dedus judecăţii aparţine Tribunalului Bucureşti, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, instanţă în raza căreia reclamanţii îşi desfăşoară activitatea.

În contextul particular al prezentei cauze, devin incidente prevederile art. 127 C. proc. civ., care reglementează regimul competenţei teritoriale în ipoteza în care calitatea de reclamant aparţine personalului auxiliar şi conex al instanţelor judecătoreşti din raza Curţii de Apel Bucureşti, iar instanţa respectivă are calitatea de parte în proces, fiind pârâtă.

Prin urmare, întrucât cererea a fost introdusă de persoanele prevăzute la art. 127 alin. (3), coroborat cu alin. (1) C. proc. civ. împotriva instanţei superioare celei căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii (Tribunalul Bucureşti), normele edictate impun şi, respectiv, permit reclamanţilor să sesizeze o altă instanţă de acelaşi grad aflată în circumscripţia oricărei curţi de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanţa care ar fi fost, în mod normal, competentă.

Prin alegerea Tribunalului Dâmboviţa, instanţă aflată în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, curte de apel învecinată cu Curtea de Apel Bucureşti, reclamanţii au ţinut seama de prevederile art. 127 C. proc. civ.

Mai mult, argumentul Tribunalului Dâmboviţa privind lipsa domiciliului reclamanţilor în judeţul Dâmboviţa şi trimiterea cauzei la Tribunalul Dolj este nefundamentat, întrucât norma specială, respectiv art. 127 C. proc. civ. derogă de la norma generală, respectiv art. 269 Codul muncii.

Aşa fiind, Înalta Curte, constatând că autorii cererii de chemare în judecată şi-au manifestat opţiunea în condiţiile art. 127, coroborat cu dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., va stabili în baza art. 135 alin. (2) şi (4) din acelaşi act normativ competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă - Complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2025.