Subcontractor payment for hydraulic modeling services: res judicata effect on service quality and burden of proof under Art. 249 C. proc. civ.

Şedinţa publică din data de 4 mai 2023

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 8 octombrie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând anularea adresei B./09.07.2018; constatarea netemeiniciei deciziei de reziliere a contractului de subcontractare detaliat nr. CNM 184P09/11.10.2016 şi obligarea pârâtei la plata de daune-interese în cuantum de 247.500 RON, reprezentând contravaloarea profitului nerealizat conform bugetului stabilit înainte de ofertare; obligarea pârâtei la plata sumei de 845.743,78 RON, din care: 450.573,63 RON, reprezentând contravaloarea facturii - servicii de modelare hidraulică; 147.670,15 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere pentru neplata la termen a facturilor; 317.602,67 RON, contravaloarea serviciilor prestate pentru componenta Evaluare Impact Mediu; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a indicat dispoziţiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Legea nr. 99/2016.

Reclamanta a formulat o cerere modificatoare, prin care a arătat că al doilea capăt de cerere din acţiunea introductivă vizează obligarea pârâtei la plata daunelor-interese în cuantum de 247.500 RON, reprezentând contravaloarea profitului nerealizat conform bugetului stabilit înainte de ofertare.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a II-a contencios administrativ şi fiscal, întrucât reclamanta nu este parte în contractul de servicii nr. x/16.08.2016, ci este subcontractantul pârâtei. De asemenea, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active, întrucât reclamanta nu a dovedit interesul în legătură cu procedura de atribuire a contractului servicii nr. x/16.08.2016 şi nu arată ce act al autorităţii contractante i-ar fi produs un prejudiciu. Pe fond, pârâta a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin încheierea de la termenul din 7 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2018*, la data de 18 decembrie 2018.

Prin sentinţa civilă nr. 3166 din 31 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., reprezentată de B. - Sucursala Bucureşti.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinţei atacate şi admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost modificată. De asemenea, apelanta-reclamantă a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea procesului.

Prin decizia civilă nr. 885/2022 din 2 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis apelul declarat de apelanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3166 din 31 octombrie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata B., reprezentată de B. - Sucursala Bucureşti; s-a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că s-a admis în parte acţiunea; pârâta a fost obligată la plata sumei de 450.573,63 RON, contravaloare servicii de modelare hidraulică, către reclamantă; s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

La data de 11 august 2022 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2018*, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. - Sucursala Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 885/2022 din 2 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Recurenta-pârâtă B. - Sucursala Bucureşti (în continuare, "B.") a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate în ceea ce priveşte obligarea la plata sumei de 450.573,63 RON şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel. În temeiul art. 453 din C. proc. civ., a solicitat obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

i) prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, cu referire la faptul că au fost încălcate dispoziţiile art. 249 şi art. 431 din C. proc. civ. - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

După ce sunt reluate în mod identic argumentele hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cadrul dosarul nr. x/2018, la paginile 8-13 (unde se regăseşte întreaga presupusă motivare a instanţei de apel), la pagina 13 instanţa de apel a precizat că "rezultă că apelanta-reclamantă (A.) a predat către beneficiarul final al lucrării (deci nu către B.) raportul de modelare hidraulică şi că acesta din urmă a achitat către B. contravaloarea raportului de modelare hidraulică".

Ulterior, se menţionează, fără nicio motivare concretă că, în baza prevederilor art. 249 din C. proc. civ., a fost răsturnată sarcina probei, revenind B. sarcina de a dovedi împrejurarea că acest raport nu îndeplinea condiţiile contractuale.

Potrivit art. 249 din C. proc. civ., "cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească".

Or, în prezentul dosar, S.C. A. S.R.L. face susţinerea că este îndreptăţită la plata sumei de bani ce formează obiectul facturii aferente contravalorii raportului de modelare hidraulică, iar nu B..

B. a decis anterior litigiilor între părţi rezilierea contractului încheiat, acţiune concretizată prin emiterea adresei B./09.07.2018, aspect faţă de care S.C. A. S.R.L., prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar, a solicitat anularea acestei adrese (capătul de cerere nr. 1).

Tribunalul Bucureşti nu s-a pronunţat cu privire la acest aspect, iar S.C. A. S.R.L. nu a formulat apel cu privire la acest aspect (a se vedea motivele de apel prin care nu se critică acest aspect).

Rezultă astfel că adresa prin care B. a decis rezilierea contractului încheiat între părţi este un document valabil, în condiţiile în care nicio instanţă de judecată nu a constatat faptul că decizia de reziliere ar fi fost una nejustificată.

Nici Curtea de Apel Bucureşti nu s-a pronunţat în vreun fel cu privire la anularea acestei adrese ce constituie capătul nr. 1 din cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, singura susţinere ce trebuie dovedită este aceea a părţii adverse, susţinere referitoare la plata facturii aferente contravalorii raportului de modelare hidraulică nr. 1567/25.04.2018 în cuantum de 450.573,63 RON, inclusiv TVA.

Recurenta consideră că singura posibilitate a intimatei de a demonstra acest aspect, era de a solicita încă din faza judecăţii pe fondul cauzei efectuarea unei expertize tehnice care să confirme (sau nu) dacă raportul de modelare hidraulică este întocmit în conformitate cu dispoziţiile contractuale cerute de B., de beneficiarul final (S.C. C. S.A. Piteşti), dar şi de dispoziţiile legale în vigoare.

Or, intimata S.C. A. S.R.L. a evitat să solicite o astfel de expertiză tehnică, deoarece cunoştea rezultatul, respectiv calitatea defectuoasă şi insuficientă a serviciilor prestate, aspect ce ar fi confirmat faptul că erau corecte argumentele prezentate în adresa prin care B. a decis rezilierea contractului.

Prin interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 249 din C. proc. civ., respectiv prin inversarea sarcinii probei, instanţa de apel a permis intimatei să eludeze proba cu expertiza tehnică şi, totodată, să încaseze în mod nejustificat contravaloarea facturii aferente raportului de modelare hidraulică.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a interpretat eronat şi dispoziţiile art. 430 şi art. 431 din C. proc. civ. în ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat şi efectele sale.

Instanţa de apel s-a folosit de această instituţie de drept pentru a prelua în integralitate argumentele din dosarul nr. x/2018 şi pentru a nu analiza (şi motiva) în mod direct cauza ce formează obiectul prezentului dosar.

Din examinarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cadrul dosarului nr. x/2018 se poate observa că B. are calitatea de reclamantă, iar S.C. A. S.R.L. de pârâtă, dar şi aspectul deosebit de relevant, respectiv că diferă cauza litigiilor, nefiind "aceeaşi", aşa cum impun prevederile art. 431 din C. proc. civ.

Analiza considerentelor hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2018 relevă faptul că intimata S.C. A. S.R.L. a predat recurentei la timp livrabilele ce formează obiectul contractului, aspect de unde rezultă că B. nu a putut demonstra împrejurarea că acestea au fost transmise cu întârziere, astfel încât solicitarea B. de a încasa contravaloarea penalităţilor de întârziere a fost respinsă.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. solicită, în dosarul de faţă, contravaloarea unor servicii presupus a fi prestate de către aceasta, rezultând, în mod evident, că sunt diferite cauzele celor două litigii.

În accepţiunea recurentei-pârâte, nu se poate confunda prestarea la timp a unor servicii (chestiune reţinută în cadrul dosarului nr. x/2018 în mod definitiv) cu prestarea acestor servicii în mod corespunzător de către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., în lipsa oricăror altor mijloace de probă.

Împrejurarea că B. nu a putut demonstra în cadrul dosarului nr. x/2018 că a primit raportul de modelare hidraulică cu întârziere nu confirmă sub nicio formă faptul că raportul de modelare hidraulică a fost şi recepţionat din punct de vedere calitativ de către B. potrivit procedurii prevăzute de contract şi că intimata ar fi îndreptăţită, în mod automat, la plata facturii aferente.

Mai mult, la pagina 8, paragraful 4 din decizia Curţii de Apel Bucureşti (pronunţată în dosarul nr. x/2018) s-a reţinut, în mod corect, următorul aspect:

"în acord cu Tribunalul, Curtea reţine că reclamanta (pârâta din prezenta cauză) nu a învestit propriu-zis instanţa cu verificarea conformităţilor lucrărilor efectuate de pârâta (A.); prin cererea de chemare în judecată, reclamanta nu a solicitat instanţei să se pronunţe cu privire la însăşi calitatea lucrărilor efectuate de către pârâta A. (...)".

Prin urmare, în cadrul dosarului nr. x/2018 livrabilele nu au fost verificate din punct de vedere calitativ de către instanţele de judecată (nefiind administrat niciun mijloc de probă în acest sens), cum nici în cadrul dosarului de faţă nu s-a solicitat şi/sau probat acest aspect.

În plus, în cadrul dosarului nr. x/2018 au fost depuse şi alte documente, care în prezentul dosar nu au fost depuse de către apelantă, fiind încălcate şi dispoziţiile art. 16 din C. proc. civ. ("Nemijlocirea"), prevedere legală ce impune ca probele să fie administrate de către instanţa care judecă procesul.

Aşadar, recurenta-pârâtă a solicitat să se constate faptul că în cele două dosare cauza juridică nu este identică (astfel cum impun dispoziţiile art. 431 din C. proc. civ.) şi că respingerea pretenţiilor B. din dosarul x/2018 nu presupune admiterea pretenţiilor apelantei din prezentul dosar, câtă vreme aceasta nu a reuşit să îndeplinească sarcina probei prevăzută de art. 249 din C. proc. civ.

Raportul de modelare hidraulică nu a fost verificat din punct de vedere calitativ, nu s-a depus la dosarul cauzei şi nu există nicio probă din care să rezulte că pretenţiile reclamantei S.C. A. S.R.L. sunt întemeiate.

Deşi este vorba de dosare distincte, Curtea de Apel Bucureşti în mod eronat a apreciat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 431 din C. proc. civ. şi a constatat incidenţa autorităţii de lucru judecat, anulând astfel hotărârea primei instanţe.

ii) hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Din perspectiva acestui motiv de casare, recurenta-pârâtă a susţinut faptul că lipseşte cu desăvârşire motivarea instanţei de apel, aceasta limitându-se la a prelua considerentele hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cadrul dosarului nr. x/2018, fără o analiză proprie a pretenţiilor deduse judecăţii în dosarul de faţă.

Totodată, s-a arătat că instanţa de apel nu a reuşit nici măcar să facă o analiză cu privire la autoritatea de lucru judecat şi la efectele lucrului judecat, reţinând doar faptul că argumentele/considerentele hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2018 se impun cu autoritate de lucru judecat, fără a explica de ce.

Instanţa de apel nu a analizat îndeplinirea cerinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 431 din C. proc. civ.

Procedând de o asemenea manieră, instanţa de apel a lipsit-o pe recurenta-pârâtă de o judecată propriu-zisă în prezentul dosar.

Mai mult, recurenta B. este pusă în situaţia de a critica, în dosarul de faţă, hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2018, aspect ce nu este permis, motivat de faptul că acestea au rămas definitive, fiindu-i astfel încălcat în mod flagrant dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare.

Nu s-au înlăturat argumentele pentru care instanţa de fond, în prezentul dosar, a respins pretenţiile formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., deşi aceste chestiuni au fost criticate în calea de atac a apelului.

Instanţa de prim control judiciar a ales să ignore respectivele argumente şi să le înlocuiască cu cele reţinute în dosarul nr. x/2018 de celelalte complete de judecată.

Nu există nicio referire a instanţei de apel la argumentele şi motivele reţinute de către tribunal.

De asemenea, nu există nicio menţiune privitoare la faptul că instanţa de fond a menţionat că nu există probe care să ateste că B. a înţeles să renunţe, în mod explicit sau implicit, dar neechivoc, la prerogativa de a analiza documentaţia justificativă anterior emiterii facturii de către A. sau că nu există probe care să ateste că B. a acceptat, în afara procedurii contractuale, prestaţia executată de A..

Mai mult decât atât, instanţa de apel nu a motivat sub nicio formă înlăturarea argumentelor prezentate de tribunal referitoare la faptul că:

• Părţile nu au atribuit prin contractul lor vreo valoare acceptului emanând de la beneficiarul final;

• Orice manifestări de voinţă, acceptări, recunoaşteri emanând de la beneficiarul final sau de la finanţatorul acestuia (Ministerul Fondurilor Europene) sunt irelevante din perspectiva verificării modului de derulare a contractului încheiat între părţi;

• A. nu a depus la dosarul cauzei contractul de prestări servicii nr. x/16.08.2016 încheiat de recurenta-pârâtă din prezenta cauză cu beneficiarul final, astfel încât orice recunoaşteri în temeiul acestui contract (dacă ar fi fost făcute, ceea ce nu este cazul), nu pot fi verificate de către instanţă;

• În orice caz, chiar dacă ar fi depus acest contract, asemenea verificări ar fi exterioare cadrului procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată, având în vedere că pretenţiile formulate de A. izvorăsc din contractul de subcontractare nr. CNM 184P09/11.10.2019;

În acest context, recurenta-pârâtă apreciază că au fost încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. referitoare la conţinutul hotărârii judecătoreşti, deoarece instanţa de apel nu a expus situaţia de fapt reţinută în baza probelor administrate în prezentul litigiu, nu a arătat motivele de drept şi de fapt pe care se întemeiază soluţia, nu a arătat motivele pentru care a înlăturat argumentele B. şi nici motivele pentru care a admis argumentele A..

Decizia recurată este nelegală, cauza fiind tratată superficial de către instanţa de apel, chestiune ce conduce la prejudicierea în mod direct a pârâtei B., prin admiterea, chiar şi în parte, a pretenţiilor reclamantei A..

iii) hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1270 şi art. 1350 din C. civ. - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Spre deosebire de instanţa de fond care a aplicat întocmai dispoziţiile contractuale, instanţa de apel nu s-a raportat în niciun moment la dispoziţiile contractului, ci a ales să îl ignore pur şi simplu, considerând că acesta nici nu ar exista.

Aşa cum s-a arătat anterior, B. a decis rezilierea contractului încheiat, acţiune concretizată prin emiterea adresei B./09.07.2018, aspect faţă de care A., prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, a solicitat anularea acestei adrese.

Recurenta-pârâtă a reiterat faptul că adresa prin care B. a decis rezilierea contractului încheiat între părţi este un document valabil, în condiţiile în care nicio instanţă de judecată nu a constatat că decizia de reziliere ar fi fost una nejustificată.

Câtă vreme B. a invocat numeroase chestiuni tehnice încălcate de către A. în cuprinsul adresei de reziliere a contractului, iar A. nu a dovedit contrariul celor menţionate de către B. (în lipsa administrării probei cu expertiza tehnică), motivele rezilierii rămân perfect valabile, iar instanţa de apel nu avea posibilitatea să le nesocotească în lipsa unui mijloc de probă care să dovedească contrariul.

În acest caz, instanţa de apel era obligată să respecte şi să aplice prevederile contractului valabil încheiat între părţi, iar nerespectarea acestei obligaţii conduce la încălcarea dispoziţiilor art. 1270 din C. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării recursului, arătând că în cuprinsul recursului nu este indicată nicio informaţie cu privire la achitarea taxei judiciare de timbru şi nici nu este ataşat vreun înscris din care să rezulte plata taxei judiciare de timbru aferente celor trei motive de nelegalitate invocate. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 14 septembrie 2022 s-a dispus comunicarea întâmpinării formulate de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. către recurenta-pârâtă B. - Sucursala Bucureşti, cu menţiunea de a depune la dosar, în termen de cel mult 10 zile de la comunicare, răspuns la întâmpinare.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei netimbrării recursului.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au înţeles să-şi exercite acest drept.

Prin încheierea din 16 martie 2023 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. - Sucursala Bucureşti, stabilindu-se termen pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac la data de 4 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate şi a temeiurilor de drept incidente, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă a arătat că prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, cu referire la faptul că au fost încălcate dispoziţiile art. 249 şi art. 431 din C. proc. civ.

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepţia regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări, printre aceste reguli regăsindu-se şi cele care vizează nesocotirea unor principii fundamentale ale dreptului civil.

Conform art. 174 din C. proc. civ., "nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă. Nulitatea este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public. Nulitatea este relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat".

Nulitatea reprezintă principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea prevederilor legale.

Textul de lege anterior evocat constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură şi vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale, nulitatea fiind condiţionată de producerea unei vătămări.

În cauză, motivul de recurs fundamentat pe pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 249 din C. proc. civ. este unul nefondat, deoarece sunt norme de procedură care ocrotesc un interes de ordine privată şi nu se circumscriu acestui caz de casare. Nulitatea relativă poate fi invocată, ca motiv de casare, numai de către partea ocrotită de norma încălcată, cu condiţia să nu i se datoreze chiar ei neregularitatea şi numai dacă a fost invocată în termen, în faţa instanţei unde s-a produs neregularitatea.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. face susţinerea că este îndreptăţită la plata sumei de bani ce formează obiectul facturii aferente contravalorii raportului de modelare hidraulică, iar nu B..

Recurenta-pârâtă consideră că instanţa de apel a permis intimatei-reclamante, prin interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 249 din C. proc. civ., respectiv prin inversarea sarcinii probei, să eludeze proba cu expertiza tehnică şi, totodată, să încaseze în mod nejustificat contravaloarea facturii aferente raportului de modelare hidraulică.

Împrejurarea că B. nu a putut demonstra în cadrul dosarului nr. x/2018 că a primit raportul de modelare hidraulică cu întârziere nu confirmă faptul că raportul de modelare hidraulică a fost şi recepţionat din punct de vedere calitativ de către B. potrivit procedurii prevăzute de contract şi că intimata ar fi îndreptăţită, în mod automat, la plata facturii aferente.

Înalta Curte constată că această critică se situează în afara sferei nulităţii actelor de procedură pe care legiuitorul a avut-o în vedere atunci când a reglementat motivul de casare analizat. Lipsa probatoriului are ca efect respingerea acţiunii reclamantului, ca nefondată, în timp ce nulitatea lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond şi de formă.

Cu alte cuvinte, se încearcă, pe cale ocolită, atragerea sancţiunii "nulităţii condiţionate", prin invocarea dispoziţiilor art. 249 din C. proc. civ., în condiţiile în care, pe de o parte, probele cauzei reprezintă o obligaţie stabilită în sarcina celui care face o afirmaţie, aspect ce ţine de realizarea dreptului material dedus judecăţii, iar, pe de altă parte, nu se arată în ce constă încălcarea regulilor de procedură care a pricinuit o "vătămare", de natură a conduce la casarea hotărârii pronunţate de către instanţa de apel.

Sarcina probei se raportează la conduita impusă de lege unei părţi sau chiar ambelor părţi pentru a demonstra adevărul faptelor pe care le afirmă. Ea nu trebuie analizată doar în raport cu poziţia celui care reclamă în justiţie, respectiv a reclamantului ori a intervenientului principal. Aşa fiind, nici principiul roman actor incumbit probatio nu poate fi absolutizat. Într-adevăr, sarcina probei nu poate fi redusă la dovedirea faptelor afirmate în justiţie de reclamant. Ambele părţi sunt interesate în dovedirea propriilor lor afirmaţii, căci în caz contrar oricare dintre ele se poate expune riscului de a pierde procesul.

Aprecierile recurentei cu privire la mijloacele de probă pe care societatea reclamantă ar fi trebuit să le administreze în dosar (solicitarea unei expertize tehnice care să confirme dacă raportul de modelare hidraulică este întocmit "în conformitate cu dispoziţiile contractuale"), sunt deopotrivă lipsite de sens şi nerelevante, de vreme ce, în cadrul probei cu înscrisuri, au fost depuse documente care atestă predarea în termenul contractual a raportului de modelare hidraulică, aprobarea acestuia fără nicio intervenţie din partea beneficiarului final (S.C. C. S.A. Piteşti) şi plata contravalorii prestării acestor servicii către pârâta B..

Societatea pârâtă nu a prezentat niciun înscris din care să rezulte împrejurarea că reclamanta n-ar fi depus în termenul contractual raportul de modelare hidraulică sau că acesta ar fi "suferit" intervenţii din partea recurentei. De altfel, situaţia este identică din această perspectivă şi în dosarul nr. x/2018, unde recurenta a avut calitatea de reclamantă şi n-a reuşit în propriul demers judiciar (al cărui obiect conţinea şi obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata unei sume de bani reprezentând contravaloarea "refacerii raportului de modelare hidraulică" şi a unor penalităţi de întârziere pentru "nerespectarea termenului contractual de livrare") să dovedească (inclusiv prin proba cu expertiză tehnică, pe care nici măcar nu a solicitat-o) că A. n-ar fi respectat termenul contractual de predare a documentului sau că recurenta ar fi efectuat intervenţii în cadrul documentului.

Instanţa de apel a procedat în mod legal şi judicios în aprecierea incidenţei prevederilor art. 249 C. proc. civ., reţinând în cuprinsul deciziei recurate, la pagina 13, paragraful 3, că atât în privinţa chestiunii predării în termen a raportului de modelare hidraulică, cât şi în ceea ce priveşte eventuala "refacere" (ca urmare a pretinsei neconformităţi) a acestuia de către recurentă, s-au pronunţat instanţele de judecată (Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) în dosarul nr. x/2018.

Este nefondată critica prin intermediul căreia autoarea recursului susţine faptul că instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile art. 430 şi art. 431 din C. proc. civ. în ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat şi efectele sale.

Înalta Curte subliniază că autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată şi presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; cea de-a doua operează atunci când efectul hotărârii se manifestă pozitiv şi relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre aceleaşi părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. În acest din urmă caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior, neimpunându-se ca instanţa să identifice tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Or, se observă că, în prezenta cauză, s-a valorificat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, adică s-au reţinut acele aspecte dezlegate printr-o judecată anterioară, care au legătură cu ceea ce s-a dedus ulterior judecăţii în acord cu dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă", instanţa de apel făcând, prin urmare, o corectă aplicare a textului legal citat.

Soluţia apare în acord cu dispoziţiile legale anterior menţionate ce obligă instanţa sesizată cu un al doilea litigiu să ţină seama de ceea ce s-a decis anterior şi să-şi sprijine propriul raţionament pe dezlegările jurisdicţionale anterioare, în măsura în care acestea au legătură şi influenţează chestiunea litigioasă dedusă judecăţii ulterior, ceea ce în speţă este de domeniul evidenţei. Soluţia contrară ar echivala cu încălcarea regulii conform căreia "lucrul judecat este considerat că exprimă adevărul".

Recurenta-pârâtă confundă autoritatea de lucru judecat cu puterea lucrului judecat, respectiv cu efectul pozitiv al unei hotărâri judecătoreşti, care se manifestă ca prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Ţinând seama de faptul că hotărârea recurată a fost pronunţată ca efect al puterii de lucru judecat, argumentele prezentate de recurentă se impun a fi înlăturate prin raportare la efectele generate de această situaţie, cu atât mai mult cu cât, într-o astfel de ipoteză instanţa de apel are obligaţia de a-şi fundamenta soluţia pe constatările din hotărârile ce au dezlegat, cu autoritate de lucru judecat, chestiunea ce face obiectul acestui litigiu, respectiv obligaţia pârâtei A. de a elabora şi preda recurentei, până la data limită convenită în contract, raportul de modelare hidraulică (inclusiv din punct de vedere calitativ).

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în mod corect considerentele hotărârilor pronunţate de instanţele de judecată în dosarul nr. x/2018, precum şi constatările acestora, astfel cum au fost menţionate în cuprinsul sentinţei nr. 2679 din 26 septembrie 2019 a Tribunalului Bucureşti şi deciziei civile nr. 1341 A din 16 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, considerente care au intrat sub efectul lucrului judecat.

De asemenea, în mod corect s-a constatat că nu sunt întemeiate susţinerile apelantei, în raport de reţinerile din cadrul dosarului nr. x/2018, instanţa stabilind în apel, cu putere de lucru judecat, împrejurarea că nu s-a făcut dovada necesităţii refacerii raportului de modelare hidraulică, respectiv a actualizării acestuia, dar şi faptul că nu s-a făcut dovada întocmirii necorespunzătoare a acestuia. Totodată, instanţa a stabilit că sunt neîntemeiate susţinerile referitoare la nelivrarea, în termenul contractual, a raportului de modelare hidraulică.

Aşadar, conduita procedurală adoptată de instanţă corespunde exigenţelor impuse de art. 425 din C. proc. civ., instanţa de apel făcând aprecieri proprii, sens în care vor fi înlăturate criticile recurentei sub acest aspect, prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1270 şi art. 1350 din C. civ.. Astfel, a arătat că, spre deosebire de instanţa de fond care a aplicat întocmai dispoziţiile contractuale, instanţa de apel nu s-a raportat în niciun moment la dispoziţiile contractului, ci a ales să îl ignore pur şi simplu, considerând că acesta nici nu ar exista.

Înalta Curte constată că, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., autoarea căii de atac trebuia să prezinte în recurs un raţionament propriu care, întemeindu-se în mod strict pe starea de fapt stabilită în etapele devolutive ale procesului, să susţină ipoteza vizată de dispoziţia legală, respectiv aplicarea unui text de lege străin cauzei, extinderea sau, dimpotrivă, restrângerea domeniului de aplicare a unei norme legale, sau încălcarea unor principii generale de drept.

Or, ignorând exigenţele căii extraordinare de atac formulate, recurenta nu justifică încălcări ale normelor de drept material, ci este nemulţumită de stabilirea faptelor şi interpretarea probelor, sens în care a invocat de o manieră formală încălcarea prevederilor art. 1350 C. civ., demers inadmisibil în faţa instanţei de recurs care nu poate exercita decât un control de legalitate, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Deşi invocă aplicarea greşită a art. 1270 din C. civ., apreciind că instanţa de apel nu a respectat obligaţia de a aplica prevederile contractului valabil încheiat între părţi, recurenta-pârâtă nu argumentează cum s-a produs transgresarea sau greşita aplicare a forţei obligatorii a contractului.

Argumentele susţinute în dezvoltarea criticii nu pot fi analizate subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât privesc statuările instanţei de apel asupra faptelor şi propun instanţei de recurs să impună o concluzie contrară celei reţinute în etapa procesuală precedentă, respectiv că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale.

Având în vedere considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate nu fundamentează casarea deciziei atacate, care, astfel, se dovedeşte legală, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat în cauză de recurenta-pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. - Sucursala Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 885/2022 din 2 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2023.