Jurisdiction conflict resolved for Dâmbovița Tribunal; salary-difference claims by court staff proceed there.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdiction conflict in favor of the Dâmbovița Tribunal, ruling that this court is competent to hear the case and ordering the file be sent to it for adjudication, a definitive decision. The underlying dispute is an individual labor conflict in which auxiliary court staff sued the Bucharest Court of Appeal and Bucharest Tribunal, seeking recalculation of salary indemnities based on a sectoral reference value of 605.225 RON, removal of the cap under art. 38(6) of Law no. 153/2017, a 25% increase under art. 38(3), plus payment of resulting differences, inflation adjustment, and legal interest from 1 January 2018 onward. The Dâmbovița Tribunal had declined jurisdiction to the Bucharest Tribunal based on the claimants' domicile, while the Bucharest Tribunal declined it back, citing its own status as defendant. The High Court held that, because a court (the Bucharest Tribunal) is the defendant, the special rule of art. 127(2) and (21) of the Civil Procedure Code applies, allowing claimants to sue either at the competent court or at a court of the same grade within the circuit of a neighboring court of appeal; since the claimants validly chose the Dâmbovița Tribunal, situated in the neighboring Ploiești Court of Appeal circuit, that choice is binding under art. 116, and the earlier procedural disjunction of claims could not strip the initially seized court of jurisdiction, especially given permissive joinder under art. 59 and art. 269(3) of the Labor Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, art. 1535 din C. civ, art. 127 din C. proc. civ, art. 127 alin. (21) din C. proc. civ, art. 116 din C. proc. civ; Jurisdiction conflict resolved for Dâmbovița Tribunal; salary-difference claims by court staff proceed there: The underlying dispute is an individual labor conflict in which auxiliary court staff sued the Bucharest Court of Appeal and Bucharest Tribunal, seeking recalculation of salary indemnities based on a sectoral reference value of 605.225 RON, removal of the cap under art. 38(6) of Law no. 153/2017, a 25% increase under art. 38(3), plus payment of resulting differences, inflation adjustment, and legal interest from 1 January 2018 onward. The Dâmbovița Tribunal had declined jurisdiction to the Bucharest Tribunal based on the claimants' domicile, while the Bucharest Tribunal declined it back, citing its own status as defendant. The High Court held that, because a court (the Bucharest Tribunal) is the defendant, the special rule of art. 127(2) and (21) of the Civil Procedure Code applies, allowing claimants to sue either at the competent court or at a court of the same grade within the circuit of a neighboring court of appeal; since the claimants validly chose the Dâmbovița Tribunal, situated in the neighboring Ploiești Court of Appeal circuit, that choice is binding under art. 116, and the earlier procedural disjunction of claims could not strip the initially seized court of jurisdiction, especially given permissive joinder under art. 59 and art. 269(3) of the Labor Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for the High Court to settle the negative conflict of jurisdiction and assign the case to the competent court.
Full text
Şedinţa publică din data de 10 iunie 2025
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la data de 20 mai 2024, sub nr. x/2024, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J. au solicitat obligarea pârâţilor Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti:
1. la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare pe baza unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON, cu înlăturarea plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, majorate cu 25% conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 1.01.2018 la zi şi în continuare;
2. la plata diferenţelor dintre drepturile băneşti stabilite pe baza unei valori de referinţă sectorială VRS 605,225 RON, cu înlăturarea plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, majorate cu 25% conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 şi drepturile băneşti achitate efectiv acestora, începând cu data de 1.01.2018 la zi şi în continuare, actualizate în raport cu indicele de inflaţie,
3. la plata dobânzii legale penalizatoare calculate asupra diferenţelor de drepturi băneşti cuvenite reclamanţilor, de la scadenţei fiecărei obligaţii de plată lunare până la data plăţii efective a drepturilor restante actualizate.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex încadrat în activitate la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194, art. 95 şi art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale, prevederile Legii nr. 153/2017 invocate în cuprinsul cererii, art. 1531 şi art. 1535 din C. civ., precum şi dispoziţiile art. 166 din Codul muncii.
Prin încheierea din data de 14 noiembrie 2024 instanţa a dispus disjungerea cererilor formulate în cauză prin raportare la localitatea de domiciliu a reclamanţilor, sens în care a dispus constituirea unor dosare separate, în cel de faţă reclamanţi fiind B., C., G., I., cu domiciliul în Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 2351 din 12 decembrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În motivare, prima instanţă sesizată a reţinut că, prin raportare la pretenţiile deduse judecăţii, litigiul are natura juridică a unui conflict individual de muncă, fiind incidente dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii. În plus, a considerat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ.
Faţă de domiciliul reclamanţilor aflat în Municipiul Bucureşti, instanţa de trimitere a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Tribunalul Bucureşti.
2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 21.01.2025, sub nr. x/2024.
Prin sentinţa civilă nr. 2147 din 26 martie 2025, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalului Dâmboviţa, a constatat conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În argumentarea soluţiei, instanţa de conflict a reţinut că prezenta acţiune constituie un conflict de individual de muncă, sens în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii. Raportat la calitatea de pârât a Tribunalului Bucureşti, apreciază că în prezenta cauză devin incidente dispoziţiile art. 127 alin. (21) din C. proc. civ., concluzionând că Tribunalul Bucureşti ca instanţă sesizată prin declinare nu este competentă a soluţiona prezenta cauză.
3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 30 mai 2025, sub acelaşi număr.
Constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, pentru următoarele considerente:
Se reţine că mai mulţi reclamanţi, printre care şi reclamanţii din prezenta cauză, având calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, au învestit Tribunalul Dâmboviţa cu o acţiune prin care au solicitat plata unor drepturi de natură salarială.
Prin urmare, se constată că este dedus judecăţii un conflict de muncă, fiind aplicabile normele generale privind jurisdicţia muncii.
Totodată, în cauză, sunt relevante calitatea de pârât a Tribunalului Bucureşti, care, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, ar fi fost competent să soluţioneze cauza, raportat la domiciliul reclamanţilor, precum şi opţiunea acestora privind instanţa sesizată.
Potrivit art. 127 alin. (2), în cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.
Totodată, conform art. 127 alin. (21) din C. proc. civ., "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".
Întrucât reclamanţii au formulat acţiunea împotriva Tribunalului Bucureşti, instanţă căreia i-ar fi revenit, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, competenţa să soluţioneze cauza, Înalta Curte constată că devin incidente dispoziţiile speciale ale art. 127 alin. (2) şi (21) din C. proc. civ.
În consecinţă, reclamanţii aveau posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată atât la instanţa de domiciliu, respectiv Tribunalul Bucureşti, cât şi la o altă instanţă judecătorească din raza unei curţi de apel învecinate.
Potrivit dispoziţiilor art. 116 din C. proc. civ., dreptul de opţiune aparţine în mod exclusiv reclamanţilor, astfel că, odată ce aceştia şi-au manifestat opţiunea de a introduce acţiunea la Tribunalul Dâmboviţa, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, învecinate Curţii de Apel Bucureşti, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Bucureşti, pârât în prezenta cauză, această instanţă a devenit competentă teritorial să soluţioneze pricina, neavând posibilitatea de a cenzura procedural, din oficiu, acest drept de opţiune.
În plus, reţine Înalta Curte că soluţia disjungerii, ca măsură de administrare judiciară, pentru a se justifica ulterior măsura declinării competenţei de soluţionare a raporturilor juridice individuale la instanţa pretinsă a fi cea de la locul de domiciliu al reclamanţilor, nu poate să atragă pierderea competenţei instanţei iniţial învestite, cu ignorarea coparticipării procesuale active.
În acest sens, potrivit art. 269 alin. (3) din Codul muncii, în cazul cererilor formulate de mai mulţi reclamanţi, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi, dacă sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active.
Acţiunea introductivă iniţială prin care reclamanţii, având calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, au solicitat angajatorului plata drepturilor salariale obţinute, se întemeiază pe aceeaşi cauză juridică, raporturile juridice deduse judecăţii fiind similare, context în care devin aplicabile dispoziţiile art. 59 din C. proc. civ., privind coparticiparea procesuală facultativă.
În consecinţă, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Dâmboviţa, astfel încât, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe, căreia i se va trimite dosarul spre soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 iunie 2025.