Territorial competence in labor disputes: whether a regional directorate's location qualifies as the claimant's "seat" for jurisdiction purposes

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, la 08 martie 2022, sub nr. x/2024, reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 1000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, reprezentând prejudiciul produs în exercitarea sarcinilor de serviciu, precum şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 30 şi cele ale art. 194 din C. proc. civ., art. 254 alin. (1) din Codul Muncii, art. 40 şi 41 din O.G. nr. 43/1997, OMT nr. 1 854/2017 şi OMT 1836/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 142 din data de 13 februarie 2025, prima instanţă sesizată a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În fundamentarea acestei sentinţe, prima instanţă sesizată a reţinut că, prin raportare la pretenţiile deduse judecăţii, litigiul are natura juridică a unui conflict individual de muncă, fiind incidente dispoziţiile art. 269 din Codul muncii.

În opinia instanţei de trimitere, împrejurarea că cererea a fost introdusă prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara nu atrage competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, întrucât în cuprinsul cererii introductive s-a precizat, în mod expres, că aceasta este introdusă de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.

2. Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 2527 din 7 aprilie 2025, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Timiş, a constatat conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de conflict a reţinut că prezentul litigiu are natura unui conflict de muncă, ce intră, potrivit dispoziţiilor art. 266 din Codul Muncii, în sfera jurisdicţiei muncii.

A mai reţinut a doua instanţă sesizată, că nu prezintă relevanţă în planul jurisdicţiei teritoriale, faptul că sediul indicat în localitatea Timişoara este al unei subunităţi, deci al unei entităţi fără personalitate juridică, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 84/2003.

În opinia sa, sediul subunităţii din Timişoara a societăţii reclamante este, deopotrivă, un sediu al însăşi companiei - mamă, întrucât subunitatea sa nu este un subiect de drept distinct, ci o entitate în structura acesteia, la nivelul căreia, de altfel, s-au şi desfăşurat raporturile de muncă cu pârâtul.

În plus, dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu operează nicio distincţie în funcţie de natura sediului, principal ori secundar.

3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 16 mai 2025, sub acelaşi număr.

Constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, pentru următoarele considerente:

Se reţine că litigiul de faţă, având ca obiect cererea formulată de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, în calitate de angajator, în contradictoriu cu pârâtul persoană fizică, are caracterul unui conflict individual de muncă, în sensul dispoziţiilor art. 269 din Codul Muncii.

În ce îl priveşte pe pârât, se constată că acesta a fost angajat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., însă cu atribuţii exercitate în cadrul Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Timişoara, aşa cum rezultă din fişa de post nr. 326 din 9.10.2019, aflată la dosarul Tribunalului Timiş.

Potrivit art. 269 din Codul Muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Cu alte cuvinte, competenţa de soluţionare a cererilor privitoare la conflictele de muncă revine instanţei de la domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent de calitatea de salariat sau angajator a reclamantului.

În lipsa unei distincţii în text, noţiunea de "sediu" la care fac referire dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, nu se referă numai la sediul principal al persoanei juridice, cum a considerat prisma instanţă sesizată, ci şi la sediul secundar, cum este cel al unei sucursale, ce are capacitate procesuală de folosinţă şi de exerciţiu.

În raport cu argumentele arătate, având în vedere că sediul Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Timişoara, în cadrul căreia a fost angajat pârâtul, se află pe raza teritorială a judeţului Timiş, revine Tribunalului Timiş competenţa teritorială de soluţionare a cauzei.

Stabilirea acestei competenţe răspunde în egală măsură atât dezideratului unei bune administrări a justiţiei, cât şi interesului pârâtului domiciliat în Timişoara, judeţul Timiş, care, prin eliminarea impedimentului distanţei geografice, îşi poate susţine apărarea la o instanţă cât mai apropiată de domiciliul său, fiind, astfel, create şi premisele unui proces echitabil, în care dreptul la apărare să fie unul efectiv pentru ambele părţi.

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă, căreia i se va trimite dosarul spre soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2025.