Jurisdictional conflict over prosecutors' salary claims resolved by assigning competence to Tribunal Bucharest

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 04 martie 2024, sub nr. x/2024, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Direcţia de investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat:

- recalcularea şi plata indemnizaţiilor de încadrare raportat la un indice de valoare sectorială de 605,225 RON + 25% (VRS 756,53 RON) majorare prevăzută de art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 şi care nu a fost aplicată de ordonatorii de credite prin raportare la drepturile salariale deja dobândite, de la data de 01.01.2018 şi în continuare, cu depăşirea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6 din Legea nr. 153/2017;

- repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale reprezentat de diferenţa salarială dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu 01.01.2018 şi în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare (prin obligarea pârâţilor la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare) sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile Legii nr. 153/2017, cele ale Legii nr. 303/2004, ale Legii nr. 303/2022 şi ale Codului Muncii.

La termenul din data de 15 noiembrie 2024 instanţa a dispus disjungerea cererilor formulate în cauză prin raportare la unităţile de parchet în cadrul cărora sunt încadraţi reclamanţii - procurori şi constituirea unui dosar separat, în cel de faţă reclamanţii având calitatea de procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea.

Prin sentinţa civilă nr. 7513 din 29 noiembrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea.

În motivare, tribunalul a reţinut că, prin raportare la pretenţiile deduse judecăţii, cauza are natura juridică a unui conflict individual de muncă, fiind incidente dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii. În plus, a considerat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.

Faţă de împrejurarea că reclamanţii au calitatea de procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea, instanţa de trimitere a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Tribunalul Tulcea.

2. Cauza a fost înregistrată la data de 10 martie 2025, pe rolul Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2024.

Prin sentinţa civilă nr. 522/2025 din 14 aprilie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalului Bucureşti.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă a fost suspendată din oficiu judecata cauzei şi s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În argumentarea soluţiei, instanţa a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ. şi, raportat la împrejurarea că reclamanţii îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, a apreciat că în mod corect a fost sesizat Tribunalul Bucureşti.

3. Dosarul a fost înregistrat la 27 mai 2025, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr.

Constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Se reţine că mai mulţi reclamanţi, printre care şi cei din prezenta cauză, au învestit Tribunalul Bucureşti cu o acţiune prin care au solicitat plata unor drepturi de natură salarială, în calitate de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea şi în calitate de procuror şef Birou Teritorial D.I.I.C.O.T. Tulcea.

Prin urmare, se constată că este dedus judecăţii un conflict de muncă, fiind aplicabile normele generale privind jurisdicţia muncii.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect raporturi de muncă aparţine tribunalului în circumscripţia căruia reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, ori după caz sediul.

Totodată, potrivit art. 269 alin. (3) din Codul muncii, în cazul cererilor formulate de mai mulţi reclamanţi, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi, dacă sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active.

Acţiunea introductivă iniţială prin care reclamanţii, având calitatea de procurori în cadrul unor unităţi de parchet diferite, au solicitat angajatorului plata drepturilor salariale cuvenite se întemeiază pe aceeaşi cauză juridică, raporturile juridice deduse judecăţii fiind similare, context în care devin aplicabile dispoziţiile art. 59 din C. proc. civ., privind coparticiparea procesuală facultativă.

La data de 15 noiembrie 2024, la primul termen de judecată, Tribunalul Bucureşti a dispus disjungerea cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., I. şi K. şi întocmirea unui dosar separat, iar în prezentul litigiu a invocat şi a admis excepţia necompetenţei teritoriale, reţinând incidenţa prevederilor art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii şi locul de muncă al acestora, aflat în circumscripţia Tribunalului Tulcea.

Notează instanţa supremă că soluţia disjungerii, ca măsură de administrare judiciară, pentru a se justifica ulterior măsura declinării competenţei de soluţionare a raporturilor juridice individuale la instanţa de la locul de muncă al reclamanţilor, nu poate să atragă pierderea competenţei instanţei iniţial învestite, cu ignorarea coparticipării procesuale active.

Prin urmare, pentru a se reţine competenţa instanţei sesizate era necesar ca aceasta să fie competentă din punct de vedere teritorial în raport de cel puţin unul dintre reclamanţi.

În cauză, se constată că reclamanţii, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., raportat la împrejurarea că o parte dintre aceştia au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, au înţeles să învestească cu soluţionarea litigiului Tribunalul Bucureşti, ca instanţă judecătorească de acelaşi grad aflată în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti învecinată cu Curtea de Apel Constanţa, în a cărei circumscripţie se află unităţile de parchet la care îşi desfăşoară activitatea.

În acest context, Înalta Curte reţine că Tribunalul Bucureşti a fost în mod corect şi legal sesizat de reclamanţi, motiv pentru care luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă şi consecinţa pierderii competenţei instanţei iniţial învestite, de soluţionare a acestora, în condiţiile în care nu s-a constatat lipsa coparticipării procesuale.

Cu alte cuvinte, întrucât Tribunalul Bucureşti a constatat că este competent teritorial să soluţioneze acţiunea formulată de o parte din reclamanţii din cererea iniţială, trebuia să-şi reţină competenţa de soluţionare şi în privinţa cererii formulate de reclamanţii E., F., G., H. Şi J., în conformitate cu art. 269 alin. (3) din Codul muncii raportat la art. 59 C. proc. civ.

În considerarea celor expuse şi prin raportare la dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 iunie 2025.