Territorial jurisdiction conflict in EU air passenger delay compensation under Regulation 261/2004 and 44/2001

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 13.02.2024, sub nr. x/2024, reclamanta A. S.A. a solicitat, pe calea procedurii speciale a cererilor de valoare redusă, obligarea pârâtei B. la plata sumei de 250 de euro, reprezentând compensaţie întârziere zbor şi a dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a arătat că a devenit titulara creanţei, prin achiziţia acesteia de la pasagerul C., în baza contractului de cesiune de creanţă.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1026-1033 din C. proc. civ., art. 1522 şi art. 1566-1586 din C. civ., art. 5, 6 şi 7 din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 şi Regulamentul (CE) nr. 1215/2012.

Pârâta a depus întâmpinare, în termenul legal, prin care a invocat excepţia necompetenţei instanţelor române şi excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buftea.

Prin sentinţa civilă nr. 2386 din 26 februarie 2022, Judecătoria Buftea, secţia Civilă a respins excepţia necompetenţei generale a instanţelor române şi a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, invocată prin întâmpinare, declinând competenţa de soluţionare a cauzei către Judecătoria Craiova.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut că este incident Regulamentul (CE) nr. 261/2004 şi a evocat hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 09.07.2009 pronunţată în cauza C-204/08, D. împotriva E..

Constatând, astfel cum rezultă din biletul de avion anexat cererii de chemare în judecată, că zborul operat de societatea pârâtă a avut ca punct de plecare Aeroportul din Brussels, iar ca punct de sosire Aeroportul din Craiova, şi reţinând că în materia despăgubirilor întemeiate pe dispoziţiile Regulamentului CE nr. 261/2024 a fost instituită o competenţă teritorială exclusivă, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, în a cărei circumscripţie se află locul de sosire a avionului.

2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, secţia I civilă, la data de 21 martie 2025, care, prin sentinţa civilă nr. 4927 din data de 17 aprilie 2025, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Judecătoria Buftea; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre soluţionarea acestui conflict.

Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Craiova, după evocarea dispoziţiilor art. 107 alin. (1), art. 113 alin. (1) pct. 6, art. 116, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (3) şi art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., a arătat că, în situaţia din speţă, competenţa teritorială este una relativă, de ordine privată, cazurile de competenţă teritorială exclusivă fiind de strictă interpretare şi aplicare, astfel încât Judecătoria Buftea nu avea posibilitatea de a admite excepţia necompetenţei teritoriale în condiţiile în care reclamantul avea, la alegere, posibilitatea de a sesiza Judecătoria Buftea ca instanţa competentă în raza căreia se afla sediul pârâtei sau Judecătoria Craiova ca instanţă competentă potrivit locului de sosire.

În opinia instanţei de conflict, în cauză nu este aplicabil temeiul de competenţă indicat de Judecătoria Buftea, respectiv art. 5 pct. 1 lit. (b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială.

În subsidiar, a reţinut că instanţa de trimitere a aplicat greşit această normă.

De asemenea, a subliniat că interpretarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din cauza C-204/08, are la bază Regulamentul (CEE) nr. 295/91, al cărui domeniu de aplicare, potrivit art. 3, priveşte exclusiv acţiunile în legătură cu drepturile pasagerilor, ori în speţă reclamanta, persoană juridică română, este cesionar al creanţei valorificate împotriva pârâtei - operator aerian.

În fine, reţinând încălcarea de către instanţa de trimitere a normelor imperative, de ordine publică, reglementate de art. 129 alin. (3) din C. proc. civ., a conchis că Judecătoria Craiova nu poate proceda în mod legal la judecarea cererii.

3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 23 mai 2025.

Constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă vizează cererea de valoare redusă introdusă de reclamantă - A. S.A. împotriva pârâtei - B., prin care se solicită obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 250 euro, reprezentând compensaţie pentru întârzierea zborului din 11.06.2023, conform art. 7 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE 261/2004.

Observă Înalta Curte că pretenţia reclamantei priveşte activitatea unei persoane juridice stabilite într-un alt stat membru al Uniunii Europene, iar prima instanţă care s-a declarat necompetentă a apreciat, din perspectiva competenţei internaţionale, că instanţele române sunt competente să soluţioneze cauza, această statuare intrând în puterea lucrului judecat.

Cu titlu preliminar, observă Înalta Curte că această soluţie este în concordanţă cu interpretarea art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuţă din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială reţinută prin hotărârea CJ.U.E. din 09.07.2009 pronunţată în cauza C-204/08, D. împotriva E., în sensul că este competentă instanţa din statul unde se află locul de plecare sau instanţa din statul locului de sosire a avionului, deoarece raţiunea regulamentului este de a stabili instanţa cărui stat membru al uniunii va fi competentă să soluţioneze un litigiu cu element de extraneitate intracomunitar. Odată stabilit statul al cărei instanţă este competentă a soluţiona cererea, determinarea competenţei materiale şi teritoriale a instanţei din statul respectiv se realizează potrivit regulilor de procedură ale acelui stat.

În continuare, observă Înalta Curte că pârâta din prezenta cauză nu este stabilită pe teritoriul României, ci pe teritoriul unui alt stat - Ungaria, însă operează zboruri din România spre alte ţări sau din alte ţări spre România. Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv din biletul de avion anexat cererii de chemare în judecată, rezultă că zborul operat de pârâtă a avut ca punct de plecare Aeroportul din Brussels, iar ca punct de sosire Aeroportul din Craiova.

Întrucât determinarea competenţei teritoriale se face potrivit regulilor de procedură naţionale, în cauză devin incidente, raportat la obiectul litigiului, prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel şi art. 113 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din acelaşi act normativ, mai este competentă instanţa locului de plecare sau de sosire.

Fiind vorba despre o pricină referitoare la bunuri (plata unei sume de bani cu titlu de despăgubire), aceste norme, care instituie o competenţă teritorială alternativă, sunt de ordine privată, aşa cum rezultă din economia art. 126 din C. proc. civ.

Din această perspectivă, se impune analizarea dispoziţiilor care prevăd pentru părţi şi instanţă posibilităţile de invocare a necompetenţei teritoriale.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Examinând actele dosarului, instanţa supremă constată că în cauza dedusă judecăţii pârâtul a invocat excepţia de necompetenţă teritorială prin întâmpinarea depusă în data de 7.10.2024, solicitând declinarea competenţei de soluţionare în favoarea judecătoriei Craiova.

În raport de aceste considerente, întrucât suntem în prezenţa unor norme de competenţă relativă, excepţia necompetenţei teritoriale a fost invocată de către pârât în termenul legal, iar singura instanţă competentă teritorial, potrivit criteriilor enunţate de art. 107 şi art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care are sediul pe teritoriul României este cea de la punctul de sosire a avionului, instanţa supremă apreciază că Judecătoria Buftea, în mod corect, a analizat excepţia cu care a fost învestită de pârâtă prin întâmpinare şi a constatat că nu este competentă să soluţioneze cauza.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Craiova, astfel încât, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 iunie 2025.