Insurer's subrogation claim assigned to Bucharest Sector 2 Court; negative conflict resolved in insurer's favor
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by ruling that the Bucharest Sector 2 Court has exclusive jurisdiction to hear the case, favoring the claimant-insurer. The claimant, an insurer, sought subrogation recovery of RON 3,551.99 in damages plus statutory interest from the defendant, who allegedly caused an insured event. The Bucharest Sector 2 Court had sua sponte declined jurisdiction in favor of the Brașov Court, citing special insurance jurisdiction under Article 115(1) of the Civil Procedure Code, but the Brașov Court then declined jurisdiction, holding that the territorial competence was alternative and of private order, and thus could not be raised ex officio. The High Court agreed, finding that under Articles 107(1), 115(1), 116, and 130(3)-(4) of the Civil Procedure Code, private-order territorial incompetence may only be invoked by the defendant within the prescribed procedural deadlines; since the defendant filed no defense and raised no objection, the Bucharest Sector 2 Court’s jurisdiction was definitively perfected. The court therefore set jurisdiction in favor of the Bucharest Sector 2 Court, making the decision final.
Legislator headnote
AI generatedart. 115 C. proc. civ, art. 115 alin. (1) C. proc. civ, art. 130 alin. (3) C. proc. civ, art. 107 alin. (1) C. proc. civ, art. 116 C. proc. civ, Art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ; Insurer's subrogation claim assigned to Bucharest Sector 2 Court; negative conflict resolved in insurer's favor: The claimant, an insurer, sought subrogation recovery of RON 3,551.99 in damages plus statutory interest from the defendant, who allegedly caused an insured event. The Bucharest Sector 2 Court had sua sponte declined jurisdiction in favor of the Brașov Court, citing special insurance jurisdiction under Article 115(1) of the Civil Procedure Code, but the Brașov Court then declined jurisdiction, holding that the territorial competence was alternative and of private order, and thus could not be raised ex officio. The High Court agreed, finding that under Articles 107(1), 115(1), 116, and 130(3)-(4) of the Civil Procedure Code, private-order territorial incompetence may only be invoked by the defendant within the prescribed procedural deadlines; since the defendant filed no defense and raised no objection, the Bucharest Sector 2 Court’s jurisdiction was definitively perfected. The court therefore set jurisdiction in favor of the Bucharest Sector 2 Court, making the decision final.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedUsed to resolve the negative conflict of jurisdiction by issuing the competence regulator.
Full text
Şedinţa publică din data de 5 iunie 2025
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, secţia Civilă la 01.02.2024 sub nr. x/2024, reclamanta A. S.A. (fostă B.) a chemat în judecată pe pârâta C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 3.551,99 RON, reprezentând despăgubire achitată în calitate de asigurator, ca urmare a evenimentului asigurat cauzat din culpa pârâtei, a dobânzii legale în cuantum de 602,70 RON, aferentă debitului principal, calculată de la 24.06.2022 până la 30.01.2024, precum şi la plata dobânzii legale, calculată de la data introducerii acţiunii şi până la data achitării efective a debitului. A solicitat, totodată, şi achitarea cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 13651/24.09.2024, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.
Pentru a hotărî astfel, după evocarea dispoziţiilor art. 107 alin. (1), ale art. 113 alin. (1) pct. 9 şi ale art. 115 C. proc. civ., a reţinut că cererea de valoare redusă vizează plata unor despăgubiri în materie de asigurare, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 115 alin. (1) C. proc. civ., instanţa competentă fiind Judecătoria Braşov, câtă vreme atât domiciliul asiguratului, locaţia imobilului asigurat şi locul unde s-a produs riscul asigurat se află în Braşov.
Prin sentinţa civilă nr. 4373/14.05.2025, Judecătoria Braşov a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecăţii şi înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării incidentului procedural.
Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că dispoziţiile art. 115 C. proc. civ. prevăd o competenţă teritorială alternativă, astfel încât, faţă de prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti nu putea invoca din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, ci doar pârâta care nu a înţeles să se prevaleze de această facultate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 23.05.2025.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
Reţine că prezenta cauză are ca obiect acţiunea în regres a reclamantei, asigurător al persoanei prejudiciate, îndreptată împotriva pârâtei, pretinsa persoană responsabilă de producerea pagubei, pentru a recupera sumele plătite drept despăgubire.
Sub aspectul competenţei teritoriale, Înalta Curte aminteşte că art. 107 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte o regulă generală, aplicabilă în cazul în care legea nu prevede expres o competenţă alternativă, care statuează că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
În acelaşi timp, dispoziţiile art. 115 C. proc. civ. prevăd o competenţă specială în materia asigurărilor, arătând că, în materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul asiguratului, bunurile asigurate sau locul unde s-a produs riscul asigurat.
Competenţa teritorială în litigiile grefate pe raporturi de asigurare este de ordine privată şi alternativă, atrăgând incidenţa dispoziţiilor art. 107 alin. (1) şi a celor ale art. 115 alin. (1), raportat la art. 116 C. proc. civ.
De asemenea, notează că, spre deosebire de necompetenţa de ordine publică, necompetenţa de ordine privată poate fi invocată, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.
Totodată, alin. (4) al aceluiaşi articol statuează că, dacă necompetenţa nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea cere declararea necompetenţei.
Aceste texte de lege impun concluzia că necompetenţa teritorială de ordine privată nu poate fi invocată de reclamant ori de instanţa sesizată, din oficiu.
Pe cale de consecinţă, dacă pârâtul nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale relative în condiţiile prevăzute de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., operează decăderea din dreptul de a mai fi invocată necompetenţa instanţei sesizate de reclamant, instanţa învestită prin cererea de chemare în judecată devenind astfel competentă să soluţioneze cauza.
Actele dosarului relevă că pârâta nu a depus întâmpinare şi nu a invocat necompetenţa teritorială a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, sesizată de reclamantă, astfel încât invocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de ordine privată, din oficiu, de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti la termenul de judecată din 24.09.2024 s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor legale sus menţionate.
Prin urmare, dat fiind că excepţia de necompetenţă nu a fost invocată în mod procedural, respectiv de partea îndreptăţită să o invoce, şi în condiţiile prevăzute de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, în calitate de instanţă învestită prin cererea de chemare în judecată, s-a acoperit în mod definitiv, aceasta devenind singura instanţă competentă să soluţioneze litigiul.
În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (2) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 iunie 2025.