Negative jurisdiction conflict resolved: Bucharest Tribunal holds venue for clerks' 5% pay claim under GEO 115/2023

Şedinţa publică din data de 5 iunie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă la 18.06.2024 sub nr. x/2024, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie (în continuare, "D.N.A."), au solicitat obligarea acesteia la majorarea cu 5% a cuantumului brut al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare brute lunare faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023, începând cu 01.01.2024 şi, în continuare, pentru viitor, astfel cum este prevăzută de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 115/2023, la plata diferenţei rezultate ca urmare a majorării, actualizată cu indicele de inflaţie şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate şi până la plata efectivă.

Prin sentinţa civilă nr. 2245/2024/MAS/11.12.2024, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia Civilă.

Pentru a hotărî astfel, a apreciat că prevederile de drept comun cuprinse în art. 208 şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 devin aplicabile ori de câte ori nu sunt întrunite ipotezele reglementate de dispoziţiile speciale şi derogatorii ale art. 127 C. proc. civ. şi a reţinut incidenţa dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., faţă de împrejurarea că reclamanţii, la data sesizării instanţei, îşi desfăşurau efectiv activitatea în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, în raza instanţei competente să soluţioneze cererea.

În motivare, a invocat şi Decizia nr. 7/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii şi decizia Curţii Constituţionale nr. 290/26.04.2018.

prestată de persoane numite în diverse func ii publice, printre care iţ ş

magistra ii, rezultă din următoarele dispozi ii din Codul muncii:

Aplicabilitatea dispozi iilor Codului muncii în ceea ce prive te muncaţ ş

prestată de persoane numite în diverse func ii publice, printre care iţ ş

magistra ii, rezultă din următoarele dispozi ii din Codul muncii

Prin sentinţa civilă nr. 344/16.04.2025, Tribunalul Sibiu, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării incidentului procedural.

Pentru a hotărî astfel, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, această instanţă a apreciat că litigiul este unul asimilat litigiilor de muncă, fiind supus dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, iar competenţa aparţine instanţei de la domiciliul sau reşedinţa reclamantului.

Reţinând că reclamanţii îşi desfăşoară activitatea în calitate de personal auxiliar în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, precum şi considerentele deciziei nr. 7/16.05.2016 şi dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din O.U.G. nr. 43/2002, a arătat că prevederile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. nu îşi găsesc aplicabilitate în cazul în care reclamantul are calitatea de grefier în cadrul unei structuri teritoriale.

În raport de prevederile art. 269 Codul muncii şi locul de muncă al reclamanţilor, a conchis că aparţine Tribunalului Braşov competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 14.05.2025.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Braşov competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Braşov şi Tribunalul Sibiu - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanţă imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Instanţa supremă reţine că reclamanţii, grefieri în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, au învestit Tribunalul Braşov cu un litigiu în materia dreptului muncii, acţiunea având ca obiect drepturi salariale.

Potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ.:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Totodată, potrivit art. 127 alin. (3) C. proc. civ., "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul dispoziţiilor art. 127 alin. (3) C. proc. civ. "se aplică în mod corespunzător" trebuie înţeleasă ca referindu-se la desfăşurarea activităţii în cadrul unei unităţi de parchet ce funcţionează pe lângă instanţa arătată la alin. (1).

Conform dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 43/2002, aprobată prin Legea nr. 503/2002, Direcţia Naţională Anticorupţie funcţionează ca structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, are personalitate juridică şi sediul în municipiul Bucureşti şi îşi exercită atribuţiile pe întregul teritoriu al României.

Potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) - (4) ale O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, serviciile teritoriale, serviciile şi birourile D.N.A. nu au personalitate juridică, astfel că întregul personal funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa supremă mai constată că, întrucât Direcţia Naţională Anticorupţie are o structură organizatorică de sine-stătătoare, subunităţile acestei structuri nefiind arondate instanţelor precum celelalte unităţi de parchet din cadrul Ministerului Public (parchete de pe lângă curţi de apel, tribunale şi judecătorii), ipoteza avută în vedere de legiuitor la instituirea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu-şi găseşte aplicabilitatea în cauzele în care sunt părţi grefierii acestei instituţii.

Situaţia grefierilor din această structură este total diferită de cea a celor care funcţionează în parchetele de drept comun, organizate pe lângă instanţe, neputându-se aprecia că reclamanţii din prezenta cauză nu pot formula cereri de chemare în judecată la instanţe din circumscripţia Curţii de Apel Braşov. Ceea ce interesează este calitatea părţilor vizată de lege (salariaţi în cadrul parchetului de pe lângă instanţă, ceea ce nu este cazul D.N.A.), iar nu raza de desfăşurare a activităţii.

Cum reclamanţii îşi desfăşoară activitatea în cadrul structurii teritoriale Braşov a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, competenţa teritorială nu poate fi determinată în condiţiile dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, nu pot fi reţinute nici prevederile art. 127 alin. (2), alin. (21) C. proc. civ., întrucât acestea se referă la cereri introduse împotriva unei instanţe de judecată, iar nu împotriva unei unităţi de parchet.

Este de necontestat că enumerarea categoriilor de persoane în considerarea calităţii cărora a fost edictată norma (judecători, procurori, asistenţi judiciari, grefieri) este de strictă interpretare şi aplicare, astfel încât acestea nu se aplică altor categorii de persoane, precum celor care funcţionează într-o structură din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar care nu este unitate de parchet de pe lângă o instanţă.

Prin urmare, se impune a se reţine faptul că, pentru grefierul care nu funcţionează la parchetul de pe lângă instanţa competentă şi nici la parchetul de pe lângă instanţa superioară celei competente să soluţioneze cauza, competenţa aparţine instanţei/tribunalului de la domiciliul sau locul de muncă al reclamantului, în temeiul dispoziţiilor art. 266 şi art. 269 alin. (2) Codul muncii.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 266 Codul muncii:

"Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit dispoziţiilor art. 269 Codul muncii: alin. (1) "Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă şi conflictele colective de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal" (2) "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul."

Cum, în speţă, reclamanţii îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată aparţine Tribunalului Braşov, ca instanţă de la locul de muncă al reclamanţilor.

Prin urmare, în mod corect a reţinut Tribunalul Sibiu că nu este competent teritorial să soluţioneze cererea reclamanţilor, întrucât aceştia din urmă nu aveau nici dreptul şi nici obligaţia să sesizeze o instanţă de acelaşi grad din circumscripţia unei curţi de apel învecinate.

Pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (2) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 iunie 2025.