Jurisdictional competence for labor disputes involving prosecutors in a national directorate structure: exclusion of special attachment rules and application of general domicile/workplace jurisdiction

Şedinţa publică din data de 5 iunie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă la 30.05.2024 sub nr. x/2024, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. au chemat în judecată pe pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie (în continuare, "D.N.A."), solicitând obligarea acesteia să le plătească, corespunzător perioadei în care fiecare reclamant şi-a desfăşurat activitatea în cadrul D.N.A., diferenţa dintre drepturile salariale încasate efectiv şi cele achitate efectiv procurorilor europeni delegaţi din România, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare, ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu 01.06.2021 şi, în continuare, până la zi, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Totodată, au solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă diferenţelor corespunzătoare primului capăt de cerere, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 1969/MAS/20.11.2024, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

Pentru a hotărî astfel, a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 269 Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform legii.

După o analiză detaliată a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., instanţa a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile primului alineat, întrucât reclamanţii îşi desfăşurau efectiv activitatea, la data sesizării instanţei, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, deci în raza instanţei competente să soluţioneze cererea.

În motivare, a invocat şi Decizia nr. 7/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii şi decizia Curţii Constituţionale nr. 290/26.04.2018.

prestată de persoane numite în diverse func ii publice, printre care iţ ş

magistra ii, rezultă din următoarele dispozi ii din Codul muncii:

Aplicabilitatea dispozi iilor Codului muncii în ceea ce prive te muncaţ ş

prestată de persoane numite în diverse func ii publice, printre care iţ ş

magistra ii, rezultă din următoarele dispozi ii din Codul muncii

Prin sentinţa civilă nr. 540/27.03.2025, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării incidentului procedural.

După evocarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., această instanţă a reţinut că reclamanţii nu intră în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., întrucât pentru a fi incident alin. (3) raportat la alin. (1) al acestui text este necesar ca reclamantul procuror să funcţioneze în cadrul unităţii de parchet corespunzătoare instanţei competente să soluţioneze cauza sau a celei superioare acesteia.

Instanţa a apreciat că enumerarea categoriilor de persoane în considerarea calităţii cărora a fost edictată norma este de strictă interpretare şi aplicare, astfel încât acestea nu se aplică procurorilor care funcţionează într-o structură din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deci nu funcţionează, aşadar, pe lângă o instanţă.

Totodată, a apreciat că textul legal enunţat vizează ipoteza în care instanţa competentă să judece cauza ar fi, alternativ, cea pe lângă la care funcţionează reclamantul sau cea inferioară ei.

A mai arătat că situaţia procurorilor din această structură este distinctă de cea a parchetelor de drept comun, organizate pe lângă instanţe, iar în raport cu dispoziţiile art. 266 şi ale art. 269 alin. (2) Codul muncii a reţinut că revine tribunalului competenţa de soluţionare a cererii, la determinarea instanţei competente fiind necesar a se avea în vedere domiciliul sau locul de muncă al reclamanţilor.

Cum, în speţă, atât domiciliul, cât şi locul de muncă al reclamanţilor se află în judeţul Braşov, a conchis că aparţine Tribunalului Braşov competenţa de soluţionare a cauzei, instanţă legal sesizată de către reclamanţi, conform dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 25.04.2025.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Braşov competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Braşov şi Tribunalul Dâmboviţa - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanţă imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Instanţa supremă reţine că reclamanţii, procurori în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, au învestit Tribunalul Braşov cu un litigiu în materia dreptului muncii, acţiunea având ca obiect drepturi salariale.

Potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Totodată, potrivit art. 127 alin. (3) C. proc. civ., "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul dispoziţiilor art. 127 alin. (3) C. proc. civ. "se aplică în mod corespunzător" trebuie înţeleasă ca referindu-se la desfăşurarea activităţii în cadrul unei unităţi de parchet ce funcţionează pe lângă instanţa arătată la alin. (1).

Conform dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 43/2002, aprobată prin Legea nr. 503/2002, Direcţia Naţională Anticorupţie funcţionează ca structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, are personalitate juridică şi sediul în municipiul Bucureşti şi îşi exercită atribuţiile pe întregul teritoriu al României.

Potrivit prevederilor art. 5 alin. (1)-(4) ale O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, serviciile teritoriale, serviciile şi birourile D.N.A. nu au personalitate juridică, astfel că întregul personal funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa supremă mai constată că, întrucât Direcţia Naţională Anticorupţie are o structură organizatorică de sine-stătătoare, subunităţile acestei structuri nefiind arondate instanţelor precum celelalte unităţi de parchet din cadrul Ministerului Public (parchete de pe lângă curţi de apel, tribunale şi judecătorii), ipoteza avută în vedere de legiuitor la instituirea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu-şi găseşte aplicabilitatea în cauzele în care sunt părţi procurorii acestei instituţii.

Situaţia procurorilor din această structură este total diferită de cea a celor care funcţionează în parchetele de drept comun, organizate pe lângă instanţe, neputându-se aprecia că reclamanţii din prezenta cauză nu pot formula cereri de chemare în judecată la instanţe din circumscripţia Curţii de Apel Braşov. Ceea ce interesează este calitatea părţilor vizată de lege (salariaţi în cadrul parchetului de pe lângă instanţă, ceea ce nu este cazul D.N.A.), iar nu raza de desfăşurare a activităţii.

Cum reclamanţii îşi desfăşoară activitatea în cadrul structurii teritoriale Braşov a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, competenţa teritorială nu poate fi determinată în condiţiile dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, nu pot fi reţinute nici prevederile art. 127 alin. (2), alin. (21) C. proc. civ., întrucât acestea se referă la cereri introduse împotriva unei instanţe de judecată, iar nu împotriva unei unităţi de parchet.

Este de necontestat că enumerarea categoriilor de persoane în considerarea calităţii cărora a fost edictată norma (judecători, procurori, asistenţi judiciari, grefieri) este de strictă interpretare şi aplicare, astfel încât acestea nu se aplică altor categorii de persoane, precum celor care funcţionează într-o structură din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar care nu este unitate de parchet de pe lângă o instanţă.

Prin urmare, se impune a se reţine faptul că, pentru procurorul care nu funcţionează la parchetul de pe lângă instanţa competentă şi nici la parchetul de pe lângă instanţa superioară celei competente să soluţioneze cauza, competenţa aparţine instanţei/tribunalului de la domiciliul sau locul de muncă al reclamantului, în temeiul dispoziţiilor art. 266 şi ale art. 269 alin. (2) Codul muncii.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 266 Codul muncii:

"Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit dispoziţiilor art. 269 Codul muncii: alin. (1) "Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă şi conflictele colective de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal". (2) "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul".

Cum, în speţă, reclamanţii îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată aparţine Tribunalului Braşov, ca instanţă de la locul de muncă al reclamanţilor.

Prin urmare, în mod corect a reţinut Tribunalul Dâmboviţa că nu este competent teritorial să soluţioneze cererea reclamanţilor, întrucât aceştia din urmă nu aveau nici dreptul şi nici obligaţia să sesizeze o instanţă de acelaşi grad din circumscripţia unei curţi de apel învecinate.

Pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (2) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 iunie 2025.