Jurisdictional conflict over labor claims by magistrates: preeminence of Art. 127 C. proc. civ. impartiality rule over Labor Code territorial competence.

Şedinţa publică din data de 5 iunie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă la 21.06.2024 sub nr. x/2024, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Dărăşti - Ilfov, au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea acesteia să le plătească diurna în cuantum de 2%, respectiv o sumă egală cu 0,5% din indemnizaţia brută de încadrare pentru perioada 15.04.2024-19.06.2024 în care au îndeplinit funcţia de preşedinte, respectiv locţiitor în cadrul Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 23 Dărăşti - Ilfov, constituit cu ocazia alegerilor locale din anul 2024, actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare de la 20.06.2024 şi până la data plăţii efective.

Prin sentinţa nr. 1947/05.11.2022, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a evocat dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. şi a reţinut, în esenţă, că sunt aplicabile dispoziţiile art. 278 Codul muncii, având în vedere că raporturile juridice dintre magistraţi şi unitatea administrativ-teritorială sunt raporturi juridice de muncă sui generis, fiind atrasă incidenţa art. 269 alin. (2) Codul muncii, potrivit căruia cererile referitoare la conflicte individuale sau colective de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

A mai arătat că, întrucât reclamanţii au calitatea de judecător la Tribunalul Ilfov, respectiv procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împrejurare ce ar fi putut atrage incidenţa art. 127 alin. (1) C. proc. civ., aceste dispoziţii nu sunt aplicabile, câtă vreme Tribunalul Hunedoara, instanţă determinată conform art. 269 Codul muncii, nu este vreuna dintre cele avute în vedere de prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Aplicabilitatea dispozi iilor Codului muncii în ceea ce prive te muncaţ ş

prestată de persoane numite în diverse func ii publice, printre care iţ ş

magistra ii, rezultă din următoarele dispozi ii din Codul muncii:

Aplicabilitatea dispozi iilor Codului muncii în ceea ce prive te muncaţ ş

prestată de persoane numite în diverse func ii publice, printre care iţ ş

magistra ii, rezultă din următoarele dispozi ii din Codul muncii

Prin sentinţa civilă nr. 281/10.03.2025, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării incidentului procedural.

În fundamentarea acestei hotărâri, a evocat dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. şi a reţinut că reclamanţii care fac parte din categoriile de personal menţionate la acest articol sunt ţinuţi să sesizeze una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

A mai statuat că, în raport cu obiectul cererii, competenţa materială şi teritorială este reglementată de art. 269 alin. (1) şi (2) Codul muncii, iar stabilirea competenţei teritoriale rămâne la alegerea reclamanţilor; cum aceştia fac parte din categoriile de personal menţionate la art. 127 alin. (1) C. proc. civ. şi au ales să se adreseze tribunalului de la sediul pârâtului, Tribunalul Dâmboviţa, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, curte învecinată cu Curtea de Apel Bucureşti, în a cărei circumscripţie se află instanţa la care aceştia îşi desfăşoară activitatea, a conchis că aceasta este instanţa competentă teritorial.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 22.04.2025.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmboviţa competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Înalta Curte constată că în cauză există conflict negativ de competenţă, întrucât două instanţe s-au dezînvestit, declinându-şi reciproc competenţa, astfel încât se impune emiterea regulatorului de competenţă.

Litigiul are ca obiect drepturi salariale, fiind astfel dedus judecăţii un conflict de muncă.

Potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Textul de lege evocat reglementează situaţia în care judecătorul are calitatea de reclamant, iar cererea sa este de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia.

Utilizarea în cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. a imperativului "va sesiza" denotă că acest text de lege are caracter imperativ, legiuitorul instituind în sarcina reclamantului judecător interdicţia de a sesiza instanţa la care îşi desfăşoară activitatea sau o instanţă inferioară din circumscripţia sa.

Dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., prevalează faţă de dispoziţiile Codul muncii în considerarea scopului pentru care au fost edictate, şi anume înlăturarea oricărui dubiu asupra imparţialităţii judecătorilor.

Pornind de la această interpretare, Înalta Curte constată că reclamanţii A., judecător în cadrul Tribunalului Ilfov, şi B., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prevalându-se de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., au ales să sesizeze Tribunalul Dâmboviţa, instanţa care se află în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, învecinată cu Curtea de Apel Bucureşti, în a cărei circumscripţie se află instanţa la care aceştia îşi desfăşoară activitatea.

Prin urmare, reclamanţii erau obligaţi să sesizeze una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad din circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Printre curţile de apel învecinate cu Curtea de Apel Bucureşti, în raza căreia se află instanţa la care reclamanţii îşi desfăşoară activitatea, figurează şi Curtea de Apel Ploieşti, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Dâmboviţa.

Cum reclamanţii au alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, potrivit dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ., iar Tribunalul Dâmboviţa figurează printre instanţele deopotrivă competente conform dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că acestei instanţe îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.

Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 iunie 2025.