Eligibility of surviving spouse for ethnic refugee benefits under Law No. 189/2000

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 13 mai 2003, reclamanta Z.M. a solicitat modificarea hotărârii nr.73 din 12 martie 2003 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin și obligarea pârâtei să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr.189/2000, în calitatea sa de soție supraviețuitoare a defunctului Z.G.A., care a fost refugiat din motive etnice în perioada octombrie 1940-iunie 1945.

In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că familia soțului său a fost refugiată din motive etnice din localitatea Sieni, județul Maramureș începând cu luna octombrie 1940, când s-a mutat în orașul Lugoj, județul Timiș, unde a locuit până în luna iunie 1945.

Curtea de Apel Timișoara- Secția comercială și de contencios administativ prin sentința civilă nr.220 din 10 iunie 2003, prin care a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr.73 din 12 martie 2003 și a obligat pârâta să emită o hotărâre în care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a prevederilor art.3 din Legea nr.189/2000.

Hotărând astfel, instanța de fond a reținut ca fiind dovedit faptul strămutării soțului reclamantei prin declarațiile martorilor T.C.E., T.L. și prin certificatul nr.C-830 din 28 mai 2003 eliberat de Direcția Județeană Timiș a Arhivelor Naționale. Față de aceste probe administrate, instanța de fond a constatat că reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare, este îndreptățită să beneficieze de prevederile Legii nr.189/2000.

Impotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică.

Recurenta a susținut că, instanța de fond a interpretat greșit actele depuse la dosar și a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr.189/2000, deși soțul reclamantei nu a fost strămutat din motive etnice din localitatea de domiciliu și familia sa s-a mutat în județul Timiș, urmare promovării tatălui, Z.I. la Serviciul Drumuri Naționale. De asemenea, recurenta a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii și nu a avut în vedere că la comisia pentru aplicarea Legii nr.189/2000 mi a fost prezentat certificatul nr.C-830 din 28 mai 2003 eliberat de Arhivele Naționale.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a aplicat corect dispozițiile Legii nr.189/2000, constatând că drepturile recunoscute de această lege intimatei au fost vătămate prin hotărârea nr.73 din 12 martie 2003 emisă de recurentă.

Soluția de admitere a acțiunii s-a întemeiat pe dispozițiile art.2 din H.G. nr.127/2002,potrivit cărora, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul O.G. nr.105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr.189/2000, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Indeplinirea condițiilor prevăzute în actele normative susmenționate a fost dovedită de intimată cu probele administrate în cauză și pe baza cărora, instanța de fond a constatat judicios în hotărârea atacată că, familia soțului intimatei a fost strămutată în altă localitatea decât cea de domiciliu din motive etnice, pentru că schimbarea locului de muncă și a domiciliului a fost consecința persecuției exercitate din motive etnice după cedarea Ardealului de Nord de către regimurile instaurate cu începere de la 6 martie 1940 până la 6 martie 1945.

Apărările recurentei sunt infirmate și de certificatul nr.C-830 din 28 mai 2003 eliberat de Arhivele Naționale-Direcția Județeană Timiș din care rezultă că soțul intimatei și familia acestuia au fost înscriși în „Tabelul nominal de refugiați din Nordul Ardealului și evacuați din Sudul Dobrogei aflați pe raza Legiunii de Jandarmi Severin”, tabel întocmit la 31 martie 1942.

Curtea va respinge și critica privind omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra unei probe hotărâtoare în dezlegarea pricinii, constatându-se că recurenta nu a dezvoltat acest motiv de casare și nu a indicat dovezile care nu au fost avute în vedere la soluționarea pe fond a pricinii.

In consecință, nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr.220 din 10 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara-Secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2004.