Cassation appeal against consumer protection decision inadmissible under Article 483(2) of the Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 5 iunie 2025

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 22.11.2021 sub nr. x/2021, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: echilibrarea contractului de credit nr. x/23.06.2008 şi continuarea acestuia; totodată, au solicitat adaptarea contractului de credit la noua realitate economică/juridică, sens în care negocierea va urmări eliminarea riscului valutar, suportat în mod exclusiv de către reclamanţi, respectiv stabilirea unui curs mediu de 2,7219 RON/CHF (2,2683 RON/CHF - data acordării creditului + 20%), eliminarea penalităţilor şi restituirea sumelor, ca urmare a echilibrării contractului, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au invocat dispoziţiile Legii nr. 77/2016, modificată şi completată prin Legea nr. 52/2020, ale art. 970 C. civ. din 1864, precum şi Deciziile Curţii Constituţionale a României nr. 623/2016 şi nr. 62/2016, respectiv Directiva 2014/17/UE privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale.

Prin sentinţa civilă nr. 3107/12.12.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţiile inadmisibilităţii şi prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de pârâtă prin întâmpinare şi a respins cererea ca nefondată.

Această sentinţă civilă a fost atacată cu apel de A. şi B., iar prin decizia civilă nr. 1376A/05.10.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe pentru a analiza argumentele invocate de reclamanţi în susţinerea impreviziunii în raport cu dispoziţiile legale şi deciziile Curţii Constituţionale invocate.

În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 2009/17.07.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei civile menţionate, A. şi B. au formulat apel.

Prin decizia civilă nr. 1757/21.11.2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii civile au formulat recurs A. şi B., întemeiat pe dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., prin care au solicitat casarea şi, în rejudecare, admiterea acţiunii cu consecinţa echilibrării contractului de credit şi restituirea sumelor începând cu 21.02.2011 şi până la data plăţii efective.

În motivare, în esenţă, au susţinut că este greşită menţiunea "definitivă" din decizia recurată, că instanţele devolutive au interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 4 şi art. 5 din Legea nr. 77/2016, respectiv că nu au corelat dispoziţiile art. 970 C. civ. din 1864 cu cele cuprinse în art. 4 şi art. 5 din Legea nr. 77/2016.

Au mai afirmat că instanţa de apel, deşi a fost învestită cu o cerere de echilibrare a contractului, a analizat o cerere de dare în plată, pe care a respins-o în considerarea faptului că dispoziţiile Legii nr. 77/2016 nu sunt incidente, întrucât reclamanţii nu au depus notificarea care să ateste că au decis să transmită creditorului dreptul de proprietate asupra imobilului, în vederea stingerii datoriei izvorâte din contractul de credit ipotecar.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului din perspectiva faptului că acţiunea decurge din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţia nulităţii recursului întrucât, distinct de faptul că recurenţii-reclamanţi nu şi-au întemeiat în drept cererea de recurs, criticile expuse în cuprinsul acesteia nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenţii-reclamanţi au solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii, precum şi a apărărilor intimatei-pârâte, ca nefondate.

Prin rezoluţia din 07.04.2025, s-a fixat termen de judecată la 05.06.2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a rămas în pronunţare pe excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată în cuprinsul întâmpinării de către intimata-pârâtă.

Analizând memoriul de recurs şi având în vedere dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va examina, cu prioritate, potrivit art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (2) din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de către intimata-pârâtă C. S.A., cu privire la care reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi acesta presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât acele căi de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. la art. 457.

În speţă, reclamanţii au învestit Tribunalul Bucureşti, la 22.11.2021, cu o cerere prin care au solicitat adaptarea (echilibrarea) contractului de credit nr. x/23.06.2008, respectiv stabilirea unui curs mediu de 2,7219 RON/CHF (2,2683 RON/CHF - data acordării creditului + 20%), eliminarea penalităţilor şi restituirea sumelor ca urmare a echilibrării contractului, cererea fiind întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 77/2016, modificată şi completată prin Legea nr. 52/2020, pe cele ale art. 970 C. civ. din 1864, fiind invocată, totodată, şi Directiva 2014/17/UE privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că obiectul contractului de credit l-a reprezentat acordarea unui credit în cuantum de 339.099 CHF, cu garanţie imobiliară, precum şi că, prin cererea înaintată pârâtei la 21.02.2021, în vederea echilibrării contractului şi continuării acestuia, au solicitat stabilirea unei situaţii favorabile acestora, care să conducă la diminuarea obligaţiei de plată/echilibrarea contractului şi din care să rezulte şi eliminarea riscului valutar din contract.

Cu privire la încadrarea în cazul de impreviziune statuat prin Legea nr. 77/2016, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 4 alin. (4) şi, în raport cu variaţia cursului valutar de peste 52,6% faţă de cursul de la data semnării contractului, au învederat că sunt prioritare echilibrarea şi continuarea contractului; totodată, faţă de dispoziţiile art. 970 C. civ. din 1865, au susţinut că, în numele bunei-credinţe, creditorul trebuie să renegocieze contractul devenit dezechilibrat.

În acest context, constatând că reclamanţii, prin cererea introductivă, au înţeles să invoce instituţia impreviziunii şi mecanismul de aplicare al acestei instituţii, prevăzut de Legea nr. 77/2016, Înalta Curte reţine că protecţia dreptului subiectiv invocat a fost solicitată în condiţiile acestui act normativ cu caracter special, edictat în domeniul protecţiei consumatorilor şi nu dreptului comun în privinţa teoriei impreviziunii în raporturi juridice civile obişnuite.

Aşadar, litigiul dedus judecăţii este un litigiu în materia protecţiei dreptului consumatorului întrucât, deşi se invocă teoria impreviziunii, a cărei aplicabilitate era recunoscută şi raporturilor juridice născute sub imperiul C. civ. din 1864, reclamanţii nu solicită verificarea îndeplinirii condiţiilor generale ale acesteia, ci aplicarea prezumţiei absolute de impreviziune prevăzută de Legea nr. 77/2016.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că acţiunea ce face obiectul litigiului pendinte a fost introdusă de reclamanţi în considerarea calităţii lor de consumatori şi a prezumţiei absolute de impreviziune consacrate de un act normativ special edictat în acest domeniu.

Ca atare, indiferent de temeiul de drept invocat de reclamanţi (art. 970 C. civ. din 1864, prin raportare la art. 4 din Legea nr. 77/2016), în cauză trebuie să se ţină cont de faptul că aspectele deduse judecăţii au survenit în contextul unui raport juridic reglementat de legislaţia privind protecţia consumatorului, cum, de altfel, a statuat cu caracter definitiv curtea de apel în decizia recurată.

Având în vedere aceste considerente, instanţa supremă reţine că recursul are ca obiect decizia civilă nr. 1757/21.11.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă într-un litigiu în materia protecţiei consumatorilor.

Întrucât procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, respectiv, la 22.11.2021, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Totodată, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cu modificările şi completările ulterioare, "Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 01 ianuarie 2019".

Aşadar, prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la 21.12.2018, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată deduse judecăţii, 22.11.2021, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce priveşte anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc şi cele pronunţate în materia protecţiei consumatorilor.

Având în vedere că, în cauză, recursul are ca obiect decizia civilă nr. 1757/21.11.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 2009/17.07.2024, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021, într-o cerere în materia protecţiei consumatorilor, decizia atacată este una definitivă de la pronunţare, în accepţiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., raportat la alin. (2) al aceluiaşi articol, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, menţiunea "definitivă" fiind corect înscrisă în dispozitivul deciziei atacate.

Faţă de considerentele expuse, întrucât în litigiile declanşate în materia drepturilor consumatorilor, legea de procedură nu mai permite exercitarea căii extraordinare de atac a recursului, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1757/21.11.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1757/21.11.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 iunie 2025.