Insolvency administrator authority and withdrawal of cassation appeal via party disposition

Şedinţa publică din data de 5 iunie 2025

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 28.01.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a admis cererea formulată de debitoarea A. S.R.L. privind deschiderea procedurii generale a insolvenţei şi, în temeiul art. 65 alin. (1) şi art. 71 din Legea nr. 85/2014, a deschis procedura generală a insolvenţei împotriva acesteia.

Prin sentinţa civilă nr. 3111/23.05.2019, judecătorul-sindic a infirmat planul de reorganizare propus de administratorul special şi, în temeiul art. 145 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014, a dispus intrarea în faliment în procedura generală a debitoarei, fiind luate primele măsuri prevăzute de lege în acest scop.

Prin decizia civilă nr. 1565A/10.10.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca rămasă fără efect cererea de suspendare a executării sentinţei atacate până la soluţionarea apelului şi a admis apelul formulat de apelanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar provizoriu consorţiul practicienilor în insolvenţă B.. şi C.., şi prin administrator special D., împotriva sentinţei civile nr. 3111/23.05.2019 pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a confirmat planul de reorganizare judiciară completat prin addendum-ul aprobat la 26.08.2019 de Adunarea Creditorilor.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă sub nr. x/2016, consorţiul practicienilor în insolvenţă a solicitat ridicarea parţială a dreptului de administrare al administratorului special al debitoarei cu privire la dreptul de a administra şi de a dispune de activul imobiliar situat în x, jud. Gorj, motivat de faptul că a refuzat semnarea contractului de vânzare-cumpărare faţă de aspectele dezlegate cu putere de lucru judecat prin hotărârile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarele nr. x/2022 şi nr. y/2022

Prin încheierea din 28.03.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii, invocată prin întâmpinare de administratorul special al debitoarei şi a respins ca neîntemeiată cererea formulată de consorţiul practicienilor în insolvenţă privind ridicarea parţială a dreptului de administrare al debitoarei prin administrator special E..

Împotriva acestei hotărâri, debitoarea A. S.R.L., prin consorţiul practicienilor în insolvenţă B.. şi C.., şi apelanta-creditoare F. S.R.L. au declarat apel principal, iar debitoarea A. S.R.L., prin administrator special E., a formulat apel incident; căile de atac au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2016/a12.

Pe parcursul soluţionării apelurilor, la 04.06.2024, debitoarea A. S.R.L., prin administrator special E., a formulat cerere de recuzare a completului de judecată C14 Apel, format din doamnele judecător G. şi H., pentru motivele prevăzute de dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13 C. proc. civ.

Prin încheierea din 10.06.2024, cererea de recuzare a fost respinsă.

Prin decizia civilă nr. 1006/A/18.06.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul incident formulat de debitoarea A. S.R.L., prin administrator special E., a admis apelurile principale formulate de debitoarea A. S.R.L., prin consorţiul practicienilor în insolvenţă B.. şi C.., şi apelanta-creditoare F. S.R.L. şi, în consecinţă, a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că: a admis cererea formulată de practicienii în insolvenţă şi a ridicat în parte dreptul de administrare al debitoarei în ceea ce priveşte dreptul de a administra şi de a dispune de imobilul situat în x, jud. Gorj.

Acest drept a fost atribuit în mod exclusiv consorţiului practicienilor în insolvenţă format din B.. şi C.. şi au fost menţinute restul dispoziţiilor hotărârii atacate.

Împotriva încheierii din 10.06.2024, debitoarea A. S.R.L., prin administrator special E., a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, iar, în subsidiar, admiterea cererii de recuzare.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a analizat, în concret, motivele invocate în susţinerea cererii de recuzare, ci s-a limitat, cel puţin în ce priveşte motivele statuate de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., la o analiză eminamente teoretică, fără a se raporta la circumstanţele deduse judecăţii.

A învederat că, prin cererea de recuzare, a arătat faptul că judecătorii desemnaţi să judece dosarul nr. x/2016 în apel şi-au exprimat deja opinia cu privire la soluţia ce ar trebui dată în cauza dedusă judecăţii, prin decizia nr. 1963/A/18.12.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, şi decizia nr. 1964/A/18.12.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, în sensul că, prin considerentele celor două decizii, acelaşi complet de judecată a oferit inclusiv remediul aflat la îndemâna părţilor pentru aducerea la îndeplinire a măsurii de dare în plată cuprinse în planul de reorganizare modificat, anume ridicarea dreptului de administrare.

A mai susţinut că, în cuprinsul încheierii atacate, nu se face nicio referire concretă la aceste argumente şi la problema reală pe care a ridicat-o, privind imparţialitatea obiectivă a judecătorilor, în condiţiile în care, în cadrul celor două decizii individualizate mai sus, au oferit textual remediul aflat la îndemâna administratorului judiciar pentru a trece peste refuzul administratorului special de a semna contractul de dare în plată cu creditorul F. S.R.L.

A afirmat că inclusiv administratorul judiciar şi creditorul F. S.R.L. au făcut referire în mod expres la considerentele din cele două decizii menţionate, pentru a fundamenta cererea de ridicare în parte a dreptului de administrare.

Dintr-un alt punct de vedere, a precizat că încheierea atacată cuprinde şi motive străine cauzei, în condiţiile în care prin cererea de recuzare nu a ridicat niciodată problema incompatibilităţii celor doi judecători prin raportare la motive de natură subiectivă (ex. prejudecăţi personale ori părtinire în cauza pe care o examinează), ci numai motive de natură obiectivă.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a apreciat că, de vreme ce prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 cuprind o normă de procedură, aplicabilitatea acesteia nu se poate extinde şi la judecătorii desemnaţi să judece cauzele de insolvenţă în apel, deoarece norma de procedură este de strictă interpretare şi aplicare, fiind interzisă analogia.

Prin urmare, a considerat că instanţa a interpretat greşit normele de procedură, deoarece se impunea analiza efectivă a împrejurării care atrăgea incompatibilitatea judecătorilor din apel, respectiv exprimarea opiniei cu privire la soluţia ce se impune în prezenta cauză.

Or, în condiţiile în care, prin considerentele celor două decizii indicate mai sus, acelaşi complet de judecată a oferit remediul aflat la îndemâna părţilor pentru aducerea la îndeplinire a măsurii de dare în plată cuprinse în planul de reorganizare modificat, respectiv ridicarea dreptului de administrare, a afirmat că este evident cazul de incompatibilitate reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În situaţia în care s-ar considera că dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 sunt aplicabile şi instanţelor de apel, a învederat că acestea ar trebui aplicate nuanţat, prin raportare la specificul procedurii insolvenţei.

Potrivit recurentei, în condiţiile în care un anume judecător pronunţă o soluţie care tranşează, incidental, o problemă de fapt sau de drept care este esenţială într-un alt litigiu, mai ales în condiţiile în care primul litigiu nu avea un obiect similar sau derivat din cel din al doilea litigiu, atunci se impune ca judecătorul care judecă cel de-al doilea litigiu să se abţină, chiar dacă situaţia intervine în procedura insolvenţei.

Or, în prezenta cauză, cei doi judecători recuzaţi au procedat, în cauzele finalizate cu pronunţarea celor două decizii indicate, la oferirea, chiar cu o oarecare depăşire a limitelor judecătoreşti, a remediului pe care administratorul judiciar şi creditorul îl au la îndemână.

A subliniat că suspiciunea sa, cu privire la împrejurarea că judecătorii ce au făcut parte din completul de apel aveau convingerea formată, s-a concretizat prin soluţia pronunţată în apel.

Nu în ultimul rând, a susţinut că însuşi modul de conducere a şedinţei din 04.06.2023 - respingerea cererii de studiu a întâmpinării, depusă cu o zi înainte de termenul de judecată, formulată de apelanţi, respingerea cererii de sesizare a Î.C.C.J. în vederea dezlegării unor chestiuni de drept esenţiale pentru justa soluţionare a cauzei - a arătat că judecătorii recuzaţi au deja opinia formată.

A subliniat că imparţialitatea obiectivă se apreciază cu luarea în considerare a aparenţei de imparţialitate a instanţei, iar criteriul obiectiv presupune, aşa cum a reţinut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Thorgeirson v. Islanda, a se analiza dacă există fapte determinate şi verificabile care pot ridica îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului, independent de comportamentul său personal.

A conchis în sensul că, întrucât prin cele două decizii referite, acelaşi complet a oferit remediul aflat la îndemâna părţilor pentru aducerea la îndeplinire a măsurii de dare în plată cuprinse în planul de reorganizare modificat, respectiv ridicarea dreptului de administrare, incidenţa motivului de recuzare întemeiat pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. este evidentă.

Pe calea întâmpinării formulate în termenul legal, intimata F. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Consorţiul practicienilor în insolvenţă B.. şi C.., în calitate de administrator judiciar al debitoarei A. S.R.L., cu depăşirea termenului legal, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepţie, respingerea recursului ca fiind tardiv formulat, iar pe fond, ca neîntemeiat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea completului de filtru din 12.12.2024, în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului părţilor, recurenta A. S.R.L., prin administrator special E., formulând punct de vedere la raport.

Prin încheierea pronunţată în completul de filtru la 06.03.2025, Înalta Curte a respins excepţia tardivităţii declarării recursului, a admis în principiu recursul şi a stabilit termen de judecată la 05.06.2025, în vederea judecării recursului, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La 28.05.2025, recurenta A. S.R.L., prin administrator special E., a înaintat la dosar cererea de renunţare la judecata cererii de recurs la care a anexat copia declaraţiei autentificate sub nr. x/08.05.2025 de către Biroul Individual Notarial I..

Intimata J. S.R.L., la 29.05.2025, a depus la dosar, cu adresă de înaintare, declaraţia autentificată sub nr. x/08.05.2025 de către Biroul Individual Notarial I. prin care a declarat că este de acord ca A. S.R.L. să renunţe la judecata cererii de recurs.

Examinând cu prioritate cererea de renunţare la judecata căii extraordinare de atac a recursului formulată de recurentă, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin declaraţia de renunţare la calea extraordinară de atac a recursului, autentificată cu nr. x de Biroul Individual Notarial I., recurenta, prin administrator special, a arătat că înţelege să renunţe în tot, în mod expres, irevocabil, neechivoc şi necondiţionat la judecarea cererii de recurs formulată împotriva încheierii din 10.06.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Cu privire la manifestarea de voinţă a recurentei, în sensul renunţării la calea extraordinară de atac a recursului, Înalta Curte reţine că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, în conţinutul căruia intră şi dreptul părţilor de a face acte procedurale de dispoziţie, care sunt acte de voinţă ale acestora cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaşte ori stabili aceste drepturi.

Principiul disponibilităţii, specific procesului civil, este consacrat de art. 9, precum şi de art. 22 alin. (6) C. proc. civ. şi constă în faptul că părţile pot determina nu numai existenţa procesului, respectiv declanşarea acestuia, ci au şi libertatea de a-i pune capăt.

Aşadar, principiul disponibilităţii cuprinde şi posibilitatea părţilor de a efectua acte de dispoziţie, precum desistarea (renunţarea), achiesarea şi tranzacţia judiciară.

Potrivit dispoziţiilor art. 404 alin. (2) C. proc. civ., "Renunţarea se poate face şi ulterior pronunţării, chiar şi după declararea căii de atac, prin prezentarea părţii înaintea preşedintelui instanţei sau a persoanei desemnate de acesta ori, după caz, prin înscris autentic care se va depune la grefa instanţei, atât timp cât dosarul nu a fost înaintat la instanţa competentă, dispoziţiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător".

Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor legale precitate rezultă că achiesarea la hotărârea atacată poate avea loc şi ulterior exercitării căii de atac, după trimiterea dosarului instanţei superioare, în cursul judecării căii de atac titularul acesteia putând oricând să se desisteze de continuarea judecăţii în calea de atac, ordinară sau extraordinară, caz în care se va face aplicarea art. 463 C. proc. civ., întrucât partea înţelege să-şi retragă calea de atac.

Cererea recurentei de renunţare la judecata căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este formulată, reprezintă o achiesare la hotărârea atacată, în sensul avut în vedere de legiuitor prin art. 463 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia, "Achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre".

Aşadar, manifestarea de voinţă a recurentei privind renunţarea la judecata căii extraordinare de atac a recursului, în sensul achiesării la încheierea din 10.06.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reprezintă un act de dispoziţie al acesteia, care nu este supus cenzurii instanţei.

Se reţine, totodată, că cererea de renunţare a fost formulată cu respectarea cerinţelor impuse de art. 406 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., declaraţia de renunţare îmbrăcând forma înscrisului autentic emis de Biroul Individual Notarial I. şi autentificat sub nr. x/08.05.2025.

Reţinând că cererea de renunţare la judecata căii de atac a recursului, astfel cum a fost formulată, se înscrie în limitele disponibilităţii procesului civil, a actelor de dispoziţie permise părţilor pe parcursul judecării unei cauze, având în vedere, deopotrivă, şi stadiul în care se află procesul, Înalta Curte, în temeiul art. 463 alin. (1) raportat la art. 464 alin. (2) C. proc. civ., va lua act de renunţarea la judecata recursului declarat de recurenta A. S.R.L., prin administrator special E., împotriva încheierii din 10.06.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de cererea formulată de recurenta A. S.R.L., prin administrator special E., de renunţare la calea de atac a recursului declarat împotriva încheierii din 10.06.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 iunie 2025.